Regimul strainilor in Romania - litigii contencios. Sentința 142/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA NR. 142/CA

Ședința publică de la 15 iulie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Violeta Elena Pinte

Grefier - - -

Pe rol pronunțarea asupra cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul, domiciliat în localitatea, județul V, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor - Oficiul Român pentru - Biroul pentru V, având ca obiect - litigiu privind regimul străinilor( plângere împotriva deciziei numărul - din 28.05.2009 emisă de I-Oficiul Român pentru ).

La apelul nominal, făcut în ședința publică, sunt lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Se dă citire referatului cauzei, de către grefier. referat potrivit căruia dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 13 iulie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din această hotărâre.Din lipsă de timp pentru deliberare, s-a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi 15 iulie 2009.

După deliberare,

CURTEA DE APEL,

Prin cererea înregistrată sub nr- reclamantul cetățean al M, domiciliat în localitatea, județul V, a chemat în judecată pe pârâtul - Oficiul Român pentru - Biroul pentru V, conform art. 84 alin. 1 din OUG194/2002 republicată, solicitând anularea deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. -/28.05.2009, decizie prin care i s- respins cererea de prelungire a dreptului de ședere în România în scopul desfășurării de activități comerciale.

A susținut reclamantul că din toate înscrisurile depuse rezultă că îndeplinește condițiile impuse de lege pentru prelungirea dreptului de ședere, împrejurările din momentul acordării dreptului fiind aceleași.

În dovedirea susținerilor sale, reclamantul a administrat proba cu acte, îndosariate și numerotate, iar Oficiul pentru - Serviciul pentru Vad epus documentele avute în vedere la emiterea Deciziei de returnare.

Analizând actele și lucrările cauzei prin prisma dispozițiilor legale incidente, Curtea apreciază că plângerea nu este fondată.

Prin Decizia de returnare de pe teritoriul României nr. -/28.05.2009 Oficiul Român pentru - Biroul pentru a respins cererea de prelungire a dreptului de ședere în România în scopul desfășurării de activități comerciale formulate de către, dispunând, conform art. 82 alin. 3 lit. c pct. i din OUG194/2002 privind regimul străinilor în România, obligarea petentului de părăsi teritoriul României în termen de 90 de zile de la data luării la cunoștință a deciziei.

S-a reținut că petentul nu a prezentat documente din care să rezulte că activitatea societății comerciale se desfășoară conform planului de afaceri, că nu îndeplinește atribuții de conducere sau de administrare în cadrul societății comerciale, investiția nu este concretizată în aport capital sau de tehnologie în valoare de 50000 fie alternativ prin crearea a 10 locuri de muncă calculate în funcție de cota de participare la societatea comercială, nu deține mijloace de întreținere în cuantum de cel puțin 500 Euro lunar, pe perioada valabilității permisului de ședere, obținute din activitatea legal desfășurată pe teritoriul României prin intermediul societății comerciale la care este asociat.

Din documentele depuse la dosar de către reclamant și de care se prevalează în susținerea plângerii nu rezultă altă situație decât cea avută în vedere prin Decizia de returnare.

Potrivit dispozițiilor art. 55 din OUG194/202 privind regimul străinilor în România, republicată, străinului intrat în România în scopul desfășurării de activități comerciale i se poate prelungi dreptul de ședere temporară în următoarele condiții:

a) are avizul Agenției Române pentru Investiții;

b) deține legal spațiul pentru sediul social;

c) este acționar sau asociat al societății comerciale, cu atribuții de conducere sau de administratori;

d) deține mijloace de întreținere în cuantum de cel puțin 700 Euro lunar, dacă este acționat, și 500 Euro lunar dacă este asociat.

Conform alin. 2 din art. 55 prelungirile ulterioare ale dreptului de ședere temporară se pot acorda dacă străinul îndeplinește următoarele condiții:

a) activitatea societății comerciale se desfășoară conform planului de afaceri;

b) obiectul activității desfășurate este cel inițial ori o continuare sau un rezultat al acestuia;

c) deține legal spațiul pentru sediul social;

e) investiția este concretizată fie în aport de capital sau de tehnologie în valoare de 70.000 E, în cazul acționarului sau 50000 E în cazul asociației fie alternativ, prin crearea a cel puțin 15 locuri de muncă, în cazul acționarului și 10 în cazul asociatului.

În cazul creării de locuri de muncă, acestea trebuie să fie încadrate cu persoane angajate cu normă întreagă de muncă, în condițiile legii;

f) deține mijloace de întreținere în cuantum de cel puțin 700 E lunar, dacă este acționar și 500 E lunar dac este asociat, obținute din activitatea desfășurată pe teritoriul României.

Prin dispozițiile alin. 3 al art. 55 din OUG194/2004 se arată care sunt documentele obligatorii cu care se face dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. 1 și 2, respectiv: planul de afaceri avizat de Agenția Română pentru Investiții, documente care atestă că activitatea se desfășoară conform planului de afaceri, certificatul constatator, din care să rezulte calitatea solicitantului, denumirea, sediul social și obiectul principal de activitate al societății comerciale și mențiunile efectuate la comunicarea instanțelor de judecată, durata de funcționare a societății comerciale, înscrierile de mențiuni prevăzute de lege, corespondența modificărilor intervenite cu privire la actul constitutiv al societății comerciale, certificatul cuprinzând principalii indicatori economico-financiari emis de instituția competentă, care să cuprindă, conform bilanțului anual, dobânzi referitoare la active imobilizate total, cifra de afaceri, profitul net sau pierderi, adeverință eliberată de inspectoratul teritorial d e muncă, din care să rezulte numărul persoanelor angajate sau contractele de muncă înregistrate la această instituție.

Din analiza tuturor actelor depuse în raport de dispozițiile legale citate, rezultă că nu au fost respectate dispozițiile art. 55 alin. 6 din OUG194/2002 privind, alternativ, cuantumul investiției sau crearea a cel puțin 10 locuri de muncă.

În privința cuantumului investiției,aceasta nu este concretizată nici în aport de capital, nici de tehnologie în valoare de cel puțin 50000 E, având în vedere calitatea de asociat a reclamantului în societatea comercială -, cu un capital social vărsat și subscris de 2000 RON, iar balanțele de verificare depuse pentru anul 2008 nu reflectă îndeplinirea condițiilor legale.

Actele emanând de la însăși societatea în cauză privind depunerile făcute în anul 2009 nu sunt din categoria celor prevăzute de lege și nu pot fi luate în seamă.

Cât privește condiția alternativă privind crearea de cel puțin 10 locuri de muncă, nici aceasta nu se vădește a fi îndeplinită.

Reclamantul a depus la dosar contractele de muncă nr. 46, 42, 47, 45, 44, 41 (6 acte) toate din 13.05.2008 încheiate pe o durată determinată de 3 luni, deci fără valabilitate în prezent, acte ce nu pot completa probatoriul avut în vedere în acest sens la emiterea deciziei de returnare.

În consecință, Curtea constată că decizia de returnare atacată a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale incidente, urmând să respingă plângerea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de reclamantul, cetățean al M, domiciliați în localitatea, județul V, în contradictoriu cu pârâtul - Oficiul Român pentru - Biroul pentru V, cu sediul în V,-, jud. V, împotriva Deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. -/28.05.2009, eliberată de către pârâtă.

Definitivă și irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.07.2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - - -

Red. E - 31.07.2009

Tehnored.

02 ex.

11.08.2009

Președinte:Violeta Elena Pinte
Judecători:Violeta Elena Pinte

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Regimul strainilor in Romania - litigii contencios. Sentința 142/2009. Curtea de Apel Iasi