Regimul strainilor in Romania - litigii contencios. Sentința 175/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--09.04.2009
SENTINȚA CIVILĂ NR.175
Ședința publică din 27.05.2009
PREȘEDINTE: Diana Duma
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru B, având ca obiect litigiu privind regimul străinilor.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantului lipsă, iar în reprezentarea pârâtului se prezintă consilier juridic.
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței, prin fax, pârâtul a depus delegație pentru consilier juridic.
Reprezentantul reclamantului solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisuri din care să rezulte că s-a achitat taxa necesară specializării la Facultatea de medicină unde în aproximativ 3 săptămâni reclamantul va susține examenul. Solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru administrarea acestei probe.
Reprezentantul pârâtului solicită respingerea cererii în probațiune și arată că în situația în care reclamantul ar fi fost înscris la o specializare, ar fi beneficiat de prelungirea vizei. Or, simpla afirmație că a achitat niște taxe în vederea susținerii unui examen nu este suficientă întrucât acest examen se poate susține cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării. să fie vorba despre vreun examen restant.
Reprezentantul reclamantului arată că este real că acest examen este o restanță și că reclamantul nu a avut posibilități materiale de a achita taxa necesară susținerii acestui examen.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea acestei cereri. Din actele și probele aflate la dosar rezultă că străinul nu era interesat de studii, el ajungând să încalce legile statului și să fie urmărit penal.
Instanța, față de obiectul cauzei prin raportare la momentul când a fost emisă decizia de returnare de pe teritoriul României, respinge cererea în probațiune formulată.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată. Arată că intenționează să meargă în audiență la Oficiul Român de pentru a solicita o nouă viză de ședere.
Reprezentantul pârâtului solicită respingerea contestației și menținerea deciziei de returnare ca temeinică și legală, pentru motivele învederate prin întâmpinarea depusă la dosar. Arată că străinul, după expirarea dreptului de ședere, a încercat să iasă fraudulos din România prezentând la controlul de frontieră o carte de identitate falsă, motiv pentru care a fost emisă decizia de returnare de pe teritoriul României și a fost instituită interdicția de a intra în România pentru o perioadă de 5 ani.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației ca nefondată și menținerea deciziei de returnare emisă pe seama reclamantului. Odată cu expirarea vizei de ședere, străinul trebuia să părăsească teritoriul României ori să întreprindă demersuri pentru prelungirea ei și nu să încerce să iasă fraudulos din România.
CURTEA
Asupra acțiunii de contencios administrativ de față, constată:
Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 06.03.2009 sub nr-, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român de anularea deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. -/01.03.2009. invocând în drept prevederile din OUG nr. 194/2002.
În motivarea cererii se arată că, așa cum rezultă din copia permisului de ședere anexată, se află în România pentru specializare în urma absolvirii Facultății de Medicină.
Întrucât nu a avut posibilitatea să achite taxele de școlarizare precum și pentru întreținere, a fost nevoit să întrerupă cursurile.
de ședere i-a expirat la data de 21.02.2009. În prezent a procurat sumele necesare plății taxelor și întreținerii, urmând să-și continue studiile și practica în spital.
Solicită instanței să aibă în vedere că este de naționalitate curdă și în Siria suferă unele discriminări iar specializarea sa în țara de origine este aproape imposibilă.
Pentru motivele mai sus redate, solicită admiterea cererii sale și obligarea pârâtului să-i prelungească dreptul de ședere în România.
În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile OUG 194/2002 republicată cu modificările ulterioare - Legea nr.56/2007.
La termenul de judecată din 24.03.2009, pârâtul a invocat excepția necompetentei materiale a Curții de Apel București.
Prin sentința civilă nr. 1217 din 24.03.2009 pronunțată în dosar nr- Curtea de Apel Bucureștia admis excepția necompetentei teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român de - Biroul pentru A în favoarea Curții de Apel Timișoara.
La data de 09.04.2009 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara cererea formulată de reclamantul, având ca obiect anularea deciziei de returnare de pe teritoriul României nr.- din 01.03.2009.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea constată următoarele:
Reclamantul a intrat în România la data de 18.04.2008 in baza unei vize acordate în scop de studii.
În perioada 29.05.2008-21.02.2009 reclamantul a avut prelungit dreptul de ședere pe teritoriul României în scop de studii. Curtea constată că la data de 28.02.2009, după expirarea dreptului de ședere reclamantul a încercat să iasă în mod fraudulos din România sub o altă identitate prezentând la controlul de frontieră o carte de identitate eliberată de autoritățile germane pe numele, cetățean sirian. Această stare de fapt nu a fost contestată de către reclamant.
Curtea constată că în acord cu prevederile art. 11 din OUG nr. 194/2002 străinii aflați temporar în mod legal în România pot rămâne pe teritoriul statului român numai până la data la care încetează dreptul de ședere stabilit prin viză sau, după caz, prin permisul de ședere.
Totodată în conformitate cu dispozițiile art. 87 din același act normativ îndepărtarea sub escortă se realizează, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, de către personalul specializat al Oficiului Român pentru, pentru următoarele categorii de străini: care nu au părăsit voluntar teritoriul României la expirarea termenului deciziei de returnare prevăzute la art. 82 alin.(3); care au trecut ilegal frontiera de stat; care au fost declarați indezirabili; împotriva cărora a fost dispusă expulzarea.
Legiuitorul a statuat în articolul 92 din OUG nr. 194/2002 cazurile în care este interzisă îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre, și anume: străinul este minor, iar părinții acestuia au drept de ședere în România; străinul este părinte al unui minor care are cetățenia română, dacă minorul se află în întreținerea acestuia sau dacă există obligația plății pensiei alimentare, obligație pe care străinul și-o îndeplinește cu regularitate; străinul este căsătorit cu un cetățean român, iar căsătoria nu este de conveniență; străinul a depășit vârsta de 80 de ani; există temeri justificate că viața îi este pusă în pericol ori că va fi supus la torturi, tratamente inumane sau degradante în statul în care urmează să fie trimis străinul; îndepărtarea este interzisă de documentele internaționale la care România este parte.
Totodată Curtea constată că în alineatul 4 al aceluiași articol sunt expres și limitativ menționate situațiile în care nu se aplică prevederile alin. (1) mai sus precizate, și anume nu este interzisă îndepărtarea străinilor de pe teritoriul țării în anumite cazuri, și anume este vizată situația străinilor care constituie un pericol pentru ordinea publică, securitatea națională ori care suferă de o boală care amenință sănătatea publică și refuză să se supună măsurilor stabilite de către autoritățile medicale.
Curtea constată că în speța de față reclamantul nu se încadrează în nici una dintre situațiile prevăzute expres de legiuitor în articolul 92 din OUG nr.194/2002 care să înlăture măsura de îndepărtare de pe teritoriul țării noastre.
Susținerea reclamantului că a procurat sumele necesare plății taxelor și întreținerii pentru continuarea studiilor nu este de natură să înlăture măsura îndepărtării acestuia de pe teritoriul țării, întrucât nu există nici o împrejurare excepțională dintre cele prevăzute de art. 92 din actul normativ mai sus menționat care să facă imposibilă măsura îndepărtării de pe teritoriul țării noastre.
Totodată afirmația reclamantului în sensul că suferă discriminări în Siria nu a fost dovedită și nu se încadrează în cazurile menționate de art. 92 mai sus enumerate.
Curtea constată că la data de 21.01.2009 reclamantul nu mai beneficia de un drept de ședere pe teritoriul României întrucât la data respectivă i-a expirat permisul de ședere nr.-, având astfel obligația de a părăsi țara. Prin urmare, Curtea constată că în mod legal pârâtul a emis pe numele reclamantului decizia de returnare nr. -/01.03.2009.
Totodată în temeiul art. 105 alin 1 și 106 alin 1 lit. b din OUG nr. 94/2002 s-a dispus în mod legal față de reclamant măsura interzicerii de a intra pe teritoriul României față de împrejurarea că la data de 28.02.2009 acesta încercat să treacă frontiera de stat a României prin Nadlac sub o identitate falsă.
Astfel fiind, văzând și prevederile legale invocate, Curtea constată că la data expirării permisului de ședere erau întrunite condițiile legale pentru emiterea deciziei de returnare contestate. Prin urmare, Curtea va respinge ca neîntemeiată contestația formulată.
Curtea va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația formulată de reclamantul, cu domiciliul procedural ales la Cabinet Avocat, B, sector 1,-,.D,.1,.89, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru, B, sector 5, str. -.-. nr.2.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.05.2009.
PREȘEDINTE
- - GREFIER
- -
Red./02.06.2009
Tehnored./03.06.2009
Ex.2
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma