Regimul strainilor in Romania - litigii contencios. Sentința 942/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 942

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 09.03.2009

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Canacheu Claudia

GREFIER - -

Din partea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI se prezintă procuror.

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar și pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU, prin consilier juridic cu delegație la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul reclamantei depune la dosar un set de înscrisuri, copie a acestora fiind comunicată reprezentantului pârâtului și reprezentantului Ministerului Public.

Reprezentantul pârâtului și reprezentantul Ministerului Public nu solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de înscrisurile depuse la acest termen.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reclamanta, prin apărător, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, anularea deciziei de returnare de pe teritoriul României și obligarea pârâtului la prelungirea dreptului de ședere al reclamantei în România în scopul desfășurării de activități comerciale.

Pârâtul, prin consilier juridic, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că din documentele depuse de reclamantă s-a constatat că aceasta nu îndeplinește niciuna din condițiile prev. de art. 50 alin.2 lit. g din OUG 194/2002.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a acțiunii arătând că din actele depuse rezultă că reclamanta nu îndeplinește niciuna din condițiile prev. de art. 50 alin.2 lit. g din OUG 194/2002.

CURTEA,

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.11.2007, reclamanta a chemat în judecată pârâtul Oficiul Român pentru solicitând obligarea pârâtului la prelungirea dreptului său de ședere în România în scopul desfășurării de activități comerciale și anularea deciziei de returnare de pe teritoriul României nr.74919/ 25.10.2007.

În motivarea plângerii a arătat că a venit în România la data de 12.07.2006 cu viză de intrare acordată în scopul desfășurării de activități comerciale având drept de ședere aprobat de autoritatea competentă până la 06.09.2007. A formulat în termen legal cerere de prelungire a dreptului de ședere pentru o nouă perioadă de un an cu care i-a fost respinsă, fiind emisă decizia de returnare cu termen de ieșire din țară de 90 de zile de la data luării la cunoștință.

Reclamantul a apreciat că cele două decizii sunt nelegale, fiind emise cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, întrucât îndeplinește toate condițiile prev. de art.50 alin.2 lit.g coroborat cu art.51 alin.2, art.55 alin.2 lit.a, f și alin.3 lit.b,e din OUG 194/2002, dovada îndeplinirii acestora fiind făcută prin înscrisurile care au constituit documentația anexă la cerere de prelungire.

Refuzul ORI de a-i prelungi dreptul de ședere încalcă principiul proporționalității consacrat de jurisprudența CEDO.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii arătând că reclamanta a formulat cerere de prelungire a dreptului de ședere temporară după 21 de zile de la expirarea dreptului de ședere aprobat inițial și nu în termenul legal. Cererea a fost respinsă, având în vedere că reclamanta nu a depus documente justificative din care să rezulte existența asigurării sociale de sănătate, nu a dovedit că activitatea se desfășoară în conformitate cu planul de afaceri, nu a prezentat dovada principalilor indicatori economico - financiari, ci deținerii mijloacelor necesare întreținerii în cuantum de 500 Euro lunar obținuți din activitatea desfășurată.

Au fost depuse la dosar decizia contestată și documentația care a stat la baza emiterii acesteia.

Analizând actele aflate la dosar, Curtea reține în fapt că reclamanta a intrat ultima dată în România la data de 12.07.2006 în baza vizei D/AC/- eliberată în scopul desfășurării de activități comerciale.

Dreptul de ședere i-a fost prelungit până la data de 06.09.2007 pentru desfășurarea de activități comerciale, iar la data de 27.09.2007 reclamanta a formulat cerere de prelungire a dreptului de ședere temporară, în scopul desfășurării de activități comerciale, în calitate de asociat și administrator al SC - Activ SRL.

La data de 25.10.2007 pârâtul a emis decizia de returnare a reclamantei de pe teritoriul României nr.74919 prin care aceasta era obligată să părăsească teritoriul în termen de 90 de zile de la data luării la cunoștință de decizie, întrucât i s-a refuzat prelungirea dreptului de ședere în temeiul art.52 din OUG nr.194/2002.

S-a constatat că, reclamanta nu îndeplinește condițiile prev. de art.50 alin.2 lit.g, art.51 alin.2, art.55 alin.2 lit.a, f și alin.3 lit.b,e din OUG nr.194/ 2002, reținându-se în fapt că nu a prezentat documente care atestă că activitatea se desfășoară în conformitate cu planul de afeceri, iar în calitate de asociat nu deține mijloace de întreținere în cuantum de cel puțin 500 euro lunar, obținute din activitatea desfășurată pe teritoriul României, nu a prezentat certificatul cu principalii indicatori economico - financiari și nici asigurarea socială de sănătate.

Curtea apreciază că decizia de returnare este legală, fiind emisă cu respectarea prevederilor legale menționate în cuprinsul său.

Potrivit art.50 alin.2 lit.g din OUG nr.194/2002, dreptul de ședere temporară se poate prelungi succesiv pentru perioade de până la un an, dacă solicitantul prezintă dovada asigurării de sănătate.

De asemenea, art.55 alin.2 lit.a și f din același act normativ prevede că prelungirile ulterioare ale dreptului de ședere temporară se pot acorda dacă străinul îndeplinește următoarele condiții - activitatea societății comerciale se desfășoară în conformitate cu planul de afaceri, iar străinul deține mijloace de întreținere în cuantum de cel puțin 700 euro lunar, dacă este acționar și 500 euro lunar dacă este asociat, obținute din activitatea desfășurată pe teritoriul României.

Conform art.55 alin.3 lit.b și e din ordonanță, dovada îndeplinirii condițiilor prev. în prezentul articol se face cu documente care atestă că activitatea se desfășoară în conformitate cu planul de afaceri și certificatul cuprinzând principalii indicatori economico- financiari emis de instituția competentă care să cuprindă, conform bilanțului anual date referitoare la active imobilizate total, cifra de afaceri, profitul net sau pierderi.

Înscrisurile depuse de reclamantă pentru prelungirea dreptului de ședere menționate în referatul aflat la fila 19 dosar nu fac dovada îndeplinirii condițiilor avute în vedere de pârât pentru respingerea cererii.

Reclamanta nu a depus la ORI și nici la instanță dovada asigurării sociale de sănătate, certificatul cuprinzând principalii indicatori economico - financiari și dovada că deține mijloace de întreținere de 500 euro lunar obținute din activitatea desfășurată pe teritoriul României.

Cât privește planul de afaceri, se constată că SC - Activ SRL și-a propus pentru anul 2006 o investiție de 100.000 euro, constând în achiziționarea (concesionarea) unui spațiu comercial (45.000 euro), amenajarea acestuia (15.000 euro) unde se vor concretiza aporturi semnificative în domeniul tehnologic și crearea de locuri de muncă, achiziționarea unui autoturism (10.000 euro), dotarea tehnică a magazinului și înnoirea gamei sortimentale (30.000 euro).

Pentru anul 2007 este menționată în planul de afaceri o investiție de peste 1500 euro care va acoperi în mare parte cheltuielile financiare, comerciale și administrative, constând în achiziționarea unor produse de tehnică de calcul și articole electronice moderne strict necesare unei bune desfășurări a activității comerciale.

Tot pentru anul 2006, la capitolul "Personalul" se menționează în planul de afaceri că societatea va angaja peste 10 salariați.

Reclamanta nu a depus documente care să ateste că activitatea se desfășoară în conformitate cu aceste plan de afaceri, că a efectuat investițiile necesare pentru anii 2006 și 2007 și că a angajat personal (cel puțin 10 salariați) pentru desfășurarea activității societății, astfel încât susținerea că îndeplinește toate condițiile prev. de textele de lege invocate în decizia de returnare, este neîntemeiată.

Respingerea cererii de prelungire a dreptului de ședere și emiterea deciziei de returnare au fost dispuse în mod legal de către pârât, nefiind emise cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, așa cum se susține în plângere.

Aprecierea reclamantei că a fost încălcat principiul proporționalității consacrat în jurisprudența CEDO nu poate fi reținută în condițiile în care pârâtul nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile imperative ale legislației naționale.

Față de toate aceste considerente, Curtea va respinge plângerea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca neîntemeiată, plângerea formulată de reclamanta, cu reședința în B,-, Bl.80,.2,.1,.50, sector 2, în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU, cu sediul în B--5, sector 5.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 09.03.2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.

Gh./4 ex.

27.03.2009

Președinte:Canacheu Claudia
Judecători:Canacheu Claudia

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Regimul strainilor in Romania - litigii contencios. Sentința 942/2009. Curtea de Apel Bucuresti