Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 104/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr- SENTINȚA Nr. 104/2009
Ședința publică de la data de 21 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Loredana Albescu
Grefier - - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, având ca obiect suspendare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns reclamantul asistat de avocat cu împuternicire avocațială pe care o depune la dosar și consilier juridic cu delegație de reprezentare din partea pârâtei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, care învederează că la data de 17 iulie 2009, s-a depus de către pârâtă întâmpinare la acțiune, la care a fost anexat un set de înscrisuri(filele 28-44), după care:
Instanța constată că a fost depusă în cadrul aceluiași dosar și acțiune în anulare a Deciziei nr.609 din 24 aprilie 2009 emisă de pârâta A, dar care nu a fost înregistrată ca obiect separat, urmând a se stabili termen în cauză și pentru soluționarea acestei acțiuni.
Avocat, pentru reclamant, solicită soluționarea cererii de suspendare a executării, la termenul de astăzi.
Reprezentantul pârâtei arată că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cererea de suspendare a executării în stare de judecată, acordând cuvântul atât cu privire la excepțiile invocate de pârâtă, cât și pe fondul cererii.
Avocat având cuvântul pentru reclamant solicită respingerea excepției privind rămânerea fără obiect a suspendării executării actului administrativ atacat, având în vedere că acest act își produce efectele și în prezent. Totodată, solicită respingerea și a excepției cu privire la prematuritatea acțiunii, ca fiind neîntemeiată, având în vedere că reclamantul a făcut dovada că s-a adresat pârâtei cu plângere prealabilă, iar aceasta i-a răspuns la data de 13.07.2009 cu adresa nr.17.305 aflată la dosar. Pe fondul cererii de suspendare a executării, solicită a se constata că sunt îndeplinite condițiile art.14 din Legea nr.554/2004 privind cazul justificat și paguba iminentă prin faptul că deși s-a luat măsura de către pârâtă a reorganizării, funcția reclamantului fiind desființată, acest lucru în realitate nu s-a întâmplat, iar în prezent reclamantul nu mai ocupă nici un post în cadrul instituției pârâte, astfel încât i s-a încălcat și dreptul la muncă. Totodată, arată că nr.OUG37/2009 care a stat la baza deciziei atacate în cauză, urmează a fi supusă controlului Curții Constituționale, motiv pentru care se impune suspendarea judecării acțiunii în anulare până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a ordonanței mai sus menționate. În concluzie, solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată și a se dispune suspendarea executării Deciziei nr.609 din 24 aprilie 2009 emisă de pârâtă până la soluționarea în fond a acțiunii în anulare formulată de reclamant împotriva aceluiași act administrativ. Depune, în fotocopie, soluții date de alte instanțe din țară, ca practică judiciară.
Reprezentantul pârâtei Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură având cuvântul cu privire la cele două excepții invocate de instituția pe care o reprezintă, lasă soluția la aprecierea instanței. Pe fondul cererii de suspendare a deciziei emisă de pârâtă, solicită a se constata că nu s-a dovedit de către reclamant încălcarea dreptului la muncă și nici paguba iminentă, astfel încât se impune respingerea cererii de suspendare a executării formulată de acesta ca fiind nefondată.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
-deliberând-
Asupra cererii de suspendare executare act de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr- la data de 16.06.2009 pe rolul Curții de APEL BACĂU, reclamantul a solicitat suspendarea executării deciziei nr.609 din 24.04.2009 emisă de Directorul General al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (), până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii în anularea actului administrativ.
În motivare, s-a arătat că prin decizia mai sus arătată, invocând în esență prevederile art.III alin.1 din nr.OUG37/2009, Directorul General al a dispus desființarea funcției publice de conducere, de director executiv la Centrul Județean B din cadrul A ocupată în mod legal, prin numire în funcție prin concurs.
A precizat reclamantul că a formulat plângere prealabilă privind revocarea deciziei, conform dispozițiilor art.106 alin.1 din Legea nr.188/1999 raportat la art.7 alin.1 di Legea nr.554/2004.
În susținerea condiției cazului bine justificat, a arătat că a solicitat revocarea actului pentru mai multe motive de nelegalitate evidentă, de natură a ridica serioase îndoieli asupra valabilității acestuia.
Astfel, Centrul Județean B al nu constituie serviciu public descentralizat, în sensul art.III din ordonanță, ci se află în subordinea directă a
A mai arătat reclamantul că funcția de conducere de director executiv nu este o funcție publică din cele vizate de prevederile art.III alin.1 din nr.OUG37/2009, cât timp noua funcție de director coordonator implică un raport juridic contractual.
Decizia contestată apare ca fiind nelegală și prin nesocotirea dispozițiilor art.100 din legea nr.188/1999, referitoare la reducerea nejustificată a unui post și înființarea unui post similar în termen de un an, atâta timp cât atribuțiile specifice nu se modifică.
Circulara nr.38394/29.10.2008 a stabilește că activitatea de gestionare a fondurilor europene pentru agricultură nu reprezintă un serviciu public, considerent pentru care nu poate fi inclusă pe lista serviciilor publice.
Cât privește justificarea prevenirii unei pagube iminente, decizia contestată a fost emisă cu încălcarea prevederilor art.115 alin.6 din Constituție, fiind aptă de a produce un important prejudiciu material, dar și moral, prin lipsirea de drepturile de natură salarială aferente, cât și prin afectarea gravă a imaginii și prestigiului profesional.
Suspendarea executării actului administrativ ar fi în deplin acord și cu recomandarea nr. R(89) 8 Comitetului de Miniștri.
În susținerea cererii au fost anexate la dosar următoarele înscrisuri: plângerea înregistrată sub nr.1579/27.04.2009, decizia nr.609/24.04.2009, emisă de către Directorul General al, decizia nr.1231/09.06.2008 de numire în funcție publică, adresa nr.38394/29.10.2008 a
Prin întâmpinare, s-a invocat excepția rămânerii fără obiect a cererii de suspendare, cât și excepția prematurității introducerii acțiunii în instanță.
Astfel, s-a susținut că la data introducerii acțiunii, 16.06.2009, perioada de preaviz s-a încheiat, dispozițiile deciziei producându-și efectele iar, prin adresa nr.1772/04.05.2009 i s-a pus la dispoziție reclamantului postul de șef serviciu la Serviciul Măsuri de -IT din cadrul A- Centrul Județean B, ofertă căreia nu a înțeles să îi dea curs.
Pârâta a arătat, totodată, că suspendarea executării actului administrativ poate fi solicitată în condițiile art.7, deci după îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de Legea nr.554/2004.
Pe fondul cererii, a precizat că, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile speciale de admisibilitate a acțiunii în suspendare. Întrucât reclamantul a înțeles să solicite această măsură abia la data de 16.06.2009, după expirarea termenului de preaviz, împrejurare în care prezumția caracterului urgent al cererii este răsturnată.
De asemenea, nu a fost produsă nici o pagubă iminentă, actul administrativ fiind emis în executare legii.
Analizând actele și lucrările dosarului, mai întâi din perspectiva excepțiilor invocate, reține următoarele:
Cât privește dovada îndeplinirii procedurii prealabile, dat fiind specificul cererii, constată că legea nu cere a se face o astfel de dovadă.
Conform textului art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ, după sesizarea în condițiile art.7. Promovarea unei astfel de cereri este condiționată doar de exercitarea recursului grațios la organul emitent.
Așadar, ceea ce este supus verificării de către instanță este doar sesizarea autorității publice emitente pentru revocarea actului dovadă produsă în cauză.
Urmează, ca cele două excepții invocate de pârâtă să fie respinse ca nefondate.
Prezumția de legalitate și de veridicitate de care se bucură actul administrativ determină principiul executării acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuși titlu executoriu. A nu executa un act administrativ care este emis în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce într-un stat de drept este de neconceput.
Suspendarea executării actului administrativ constituie, prin urmare, o situație de excepție care intervine când legea o prevede, în limitele și condițiile anume reglementate: doar în cazuri bine justificate și pentru prevenirea producerii unei pagube iminente.
Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 14 (1) din Legea nr. 554/2004, odată cu sesizarea autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.
O astfel de măsură se justifică dacă actul administrativ conține dispoziții care, dacă ar fi aduse la îndeplinire mai înainte de exercitarea de către instanță a controlului de legalitate, ar produce consecințe greu sau imposibil de înlăturat în cazul anulării actului.
Prin ordinul contestat s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu al reclamantului prin eliberare din funcția publică de conducere, la data expirării termenului de preaviz, 24.05.2009.
Din conținutul art. III al. 1 din UG. nr. 37/2009, rezultă că funcțiile publice care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexă, precum și adjuncții acestuia se desființează în termenul de 32 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței.
Se observă că ordinul contestat a fost emis în aplicarea dispozițiilor legale mai-sus-enunțate, autoritatea emitentă neavând un drept de opțiune, astfel încât desființarea funcției s-a produs ope legis, cu consecința încetării raporturilor de serviciu ale reclamantului.
Așa încât, se reține că argumentele reclamantului nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
În ceea ce privește prejudiciul, este evident că suprimarea veniturilor salariale creează premisele unei pagube, însă, aceasta nu este efectivă, atâta timp cât persoana în cauză nu prestează în momentul de față activitatea pe care o presupune funcția publică desființată.
Cu atât mai mult, cu cât aspectele relevate de către reclamant nu pot fi privite ca fiind de natură a produce consecințe greu sau imposibil de înlăturat în cazul anulării actului.
Și cum cele două condiții trebuie îndeplinite cumulativ, urmează a respinge ca nefondată cererea de suspendare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondate excepțiile privind rămânerea cauzei fără obiect și prematurității introducerii acțiunii.
Respinge ca nefondată cererea formulată de reclamantul cu domiciliul în municipiul B,-,. B,.8, județul B, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură cu sediul în B, Bd.- nr.17, sector 2, de suspendare executare a Deciziei nr.609 din 24.04.2009 emisă de către Directorul General al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Termen fond-13.08.2009-
Pronunțată în ședința publică, azi, 21 Iulie 2009.
Președinte, - - |
Grefier, - - |
Red.sent.
Tehnored.Fl.
4 ex.
04.08.2009
Președinte:Loredana AlbescuJudecători:Loredana Albescu