Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 1064/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE NR. 1064/CA/2008

Ședința publică de la 08 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Iosif Morcan

JUDECĂTOR 2: Gabriela Costinaș

JUDECĂTOR 3: Ioan Cibu

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta -" "- H împotriva sentinței nr.729/CA/21.02.2008 pronunțată de către Tribunalul Hunedoara - Secția comercială și contencios administrativ, în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns:av. în substituirea av. pentru reclamanta recurentă, precum și av. - pentru pârâtul intimat CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI, lipsă fiind intervenienta -" "- ). -" "-)

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că din partea reclamantei recurente s-a depus la dosar precizare la cererea depusă la termenul din 17.09.2008.

Nefiind alte cereri, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Mandatarul reclamantei susține recursul, solicitând: admiterea acestuia, modificarea sentinței civile atacate, în sensul de a se lua act de renunțarea la cererea de suspendare provizorie. Fără cheltuieli de judecată. Nu susține celelalte motive. Solicită respingerea cererii de intervenție.

Mandatarul pârâtului intimat solicită respingerea ca nefondat a recursului reclamantei și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile atacate. Solicită, totodată, respingerea cererii privind renunțarea la cererea de suspendare provizorie. Cu privire la cererea de intervenție, solicită admiterea acestei cereri. Cu cheltuieli de judecată, pe care le va dovedi cu acte până la încheierea dezbaterii cauzelor de pe rol.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului instanța constată următoarele:

Prin sentința nr. 729/CA/21 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Comercială și Contencios Administrativ a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea introdusă de reclamanta H împotriva pârâtului Consiliul Local - pentru suspendarea provizorie a executării actului unilateral al autorității contractante Consiliul Local nr. 1092/8.11.2007 privind notificarea respingerii ofertei ca neconformă.

În considerentele sentinței prima instanță a reținut că reclamanta nu a făcut dovada faptului că prin actul emis de pârât s-ar crea acesteia un prejudiciu de neînlăturat, cererea reclamantei fiind doar un mod de tergiversare a încheierii contractului de execuție cu adjudecatarul, având în vedere că reclamanta a renunțat și la judecarea plângerii împotriva Deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de suspendare așa cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că greșit prima instanță a reținut faptul că nu s-a făcut dovada creării unui prejudiciu prin actul atacat, acest lucru reieșind însă din motivarea pe larg a acțiunii principale, depusă în copie la dosar.

Reclamanta mai arată că necesitatea suspendării actului atacat rezidă din faptul că prejudiciul creat ca urmare a neatribuirii contractului este însemnat, oferta societății fiind de 7.487.503,27 Euro, iar pe de altă parte oferta societății declarată câștigătoare a fost cu peste 1000.000.000 Euro mai mare - sumă ce urmează să fie achitată din bugetul statului, astfel că atribuirea contractului societății declarate câștigătoare s-a făcut cu încălcarea tuturor criteriilor prevăzute de nr.OG 34/2006.

În drept invocă prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Recursul a fost timbrat cu 10 lei taxă de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.

Prin cererea depusă la primul termen reclamanta a precizat cererea de recurs și motivele de recurs, în sensul că solicită admiterea recursului și modificarea sentinței, luând act de renunțarea la judecare a cererii de suspendare.

În motivarea acestei cereri reclamanta arată că renunță la judecarea cererii de suspendare provizorie întrucât societatea și-a valorificat dreptul prin sentința nr. 424/CA/29.01.2008, pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-, sentință rămasă irevocabilă la 25.04.2008 prin respingerea recursului declarat de pârât - decizia nr. 518/CA/2008.

În drept a invocat articolul 246 Cod procedură civilă.

La dosar B - fost. a depus cerere de intervenție în interesul pârâtului intimat, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În drept invocă prevederile art. 51 și urm. Cod procedură civilă.

Pârâtul intimat Consiliul Local, prin întâmpinarea depusă la dosar și concluziile orale expuse de avocatul său, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar cu privire la cererea de intervenție accesorie a solicitat să fie admisă.

Examinând recursul reclamantei așa cum a fost precizat, în raport cu motivul invocat și prevederile art. 304 și 3041Cod procedură civilă, se constată că este neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 246 Cod procedură civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată până la intrarea în dezbaterea fondului, iar după intrarea în dezbaterea fondului renunțarea nu se poate face decât cu învoiala celeilalte părți.

În speță reclamanta cere să se ia act de renunțarea la judecarea acțiunii, după intrarea în dezbaterea fondului și pronunțarea sentinței, cerere care nu poate fi admisă fără acordul celeilalte părți, respectiv pârâtul intimat.

Cum pârâtul intimat nu este de acord cu cererea reclamantei de renunțare la judecarea acțiunii și nici cu admiterea recursului pentru celelalte motive invocate, pe care reclamanta nu le-a mai susținut, în cauză nu sunt îndeplinite nici unul din motivele de casare sau modificare a sentinței prevăzute de art. 304, 3041și 312 Cod procedură civilă, astfel că se impune respingerea recursului ca nefondat.

Cererea de intervenție accesorie va fi admisă în baza prevederilor art. 51 și 55 Cod procedură civilă.

Pârâtul intimat, reprezentat prin avocatul său ales a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în recurs, însă nu a depus la dosar nici un act din care să rezulte cuantumul acestor cheltuieli, astfel că această cerere va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta -" "- H împotriva sentinței nr.729/CA/21.02.2008 pronunțată de către Tribunalul Hunedoara - Secția comercială și contencios administrativ, în dosar nr-.

Admite cererea de intervenție în interesul pârâtului intimat CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI, formulată de către -" "-

Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de către pârâtul intimat CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 08 Octombrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Dact. / 2 ex./17.11.2008

Jud. fond,

Președinte:Iosif Morcan
Judecători:Iosif Morcan, Gabriela Costinaș, Ioan Cibu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 1064/2008. Curtea de Apel Alba Iulia