Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 1253/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- - 23.06.2008

DECIZIA CIVILĂ NR.1253

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 20.11.2008

PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu

JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER

JUDECĂTOR 3: Petruța Micu

GREFIER:- -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE ACCIZE și OPERAȚIUNI VAMALE T împotriva sentinței civile nr.416/05.05.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta - intimată " T și pârâtul - intimat BIROUL VAMAL, având ca obiect suspendare executare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantei - intimate, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cererii de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul reclamantei - intimate pune concluzii de respingere a recursului, menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.416 din 05 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr-, s-a admis cererea formulată de reclamanta "" în contradictoriu cu pârâta - AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE T și BIROUL VAMAL.

A dispus suspendarea executării Decizie nr.390/a/20.03.2008 și a procesului verbal de control nr.309/20.03.2008 emise de pârâtă până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

La dosar s-au depus: pentru plata cauțiunii și dovada consemnării cauțiunii la registrul de valori a instanței, procesul verbal de control, copia deciziei de regularizare, dovada înregistrării autovehiculelor în declarația statistica pe luna septembrie 2007, facturi fiscale, declarație conforma cu originalul din partea reprezentanților destinatarului "MERCEDES BENZ ROMÂNIA", copie certificat de înmatriculare la B, copie notă emisă de "MERCEDES BENZ ROMÂNIA", copia contestației înregistrată împotriva deciziei și procesului verbal.

Față de actele depuse la dosar instanța a reținut că prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscală nr. 309/a/20.03.2008 emisă de DIRECȚIA REGIONALĂ DE ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE T - Biroul Vamal s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale în sumă totală de 65.011 lei.

Împotriva acestui titlu reclamanta a formulat contestație prevăzută de art. 205 al.1 din nr.OG92/2003.

În analiza cererii de suspendare a executării deciziei pentru regularizarea situației nr.309/a/20.03.2008 emisă de DIRECȚIA REGIONALĂ DE ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE T - Biroul Vamal instanța a reținut că în speță reclamanta a îndeplinit condiția prevăzută de art.215 al.2 de plata cauțiunii stabilită de instanță în cuantum de 6.501 RON conform recipisei de consemnare nr.367/30.04.2008.

Referitor la condițiile prevăzute de art.14 al.1 din Legea nr- instanța a reținut că pentru a se dispune suspendarea executării actului atacat trebuie îndeplinite cumulativ următoarele trei condiții:sesizarea în condițiile art.7 din Legea nr.554/2004 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare (în speță contestația formulată în baza art.205 al.1 Cod procedură fiscală echivalând cu procedura prealabila prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004) precum și condiția existentei cazului bine justificat și pentru prevenirea unei pagube iminente.

Cazul bine justificat este definit de art.2 al.1 lit. t) din Legea nr.554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, îndoială ce nu aparține reclamantei ci instanței de judecată care procedează la analiza cererii de suspendare. În speță este de observat că motivele invocate de reclamantă în contestație vizează și aspecte formale pe lângă cele de fond precum și faptul că pentru culegerea datelor, întreaga verificare s-a realizat într-o singura zi. Aceste aspecte se coroborează cu paguba iminentă pe care ar suferi-o reclamanta în cazul în care ar fi supusă executării silite imediate a titlului de creanță. Astfel paguba iminenta este definita de art.2 al.1 lit. ș) din Legea nr.554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau după caz perturbarea previzibila a funcționării activității reclamantei, ori în speță pe lângă prejudiciul material evident pe care l-ar suferi reclamanta prin executarea silită imediată, instanța a mai constatat că față de cuantumul mare a sumei ce urmează a fi executată (65.011 lei) prin raportare la activitatea specifică a petentei, s-ar ajunge la perturbarea a activității reclamantei situație la care face expres referire însăși art. 2 al.1 lit. ș) din Legea nr.554/2004.

În aceste condiții instanța a reținut că în speță reclamanta a îndeplinit atât condiția plății cauțiunii prevăzută de art.215 al.2 Cod procedură fiscală cât și cele trei condiții la care face referire art.14 al.1 din Legea nr.554/2004 astfel încât văzând și dispozițiile art.14 al.4 din Legea nr.554/2004 a admis cererea reclamantei dispunând suspendarea executării actului administrativ atacat până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, și a solicitat modificarea sentinței, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării actului administrativ formulată de reclamantă în temeiul prevederilor art.14 din Legea nr.554/2004, privind contenciosul administrativ.

În motivarea recursului se arată că situațiile prezentate de reclamantă, ca fiind argumente în dovedirea cererii de suspendare, nu sunt de natură să justifice admiterea cererii și suspendarea executării titlurilor executorii, având în vedere că reclamanta a omis să demonstreze faptul că executarea silită a sumei stabilite prin actul de impunere ar avea consecințe grave pentru societate, în sensul producerii unei pagube greu de reparat ulterior.

Reclamanta - intimată a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca temeinică și legală.

Recursul este nefondat.

Din examinarea hotărârii instanței de fond, prin prisma criticilor formulate în recurs și din oficiu, conform art.306 alin.2 Cod procedură civilă, rezultă că prima instanță a reținut corect starea de fapt pe baza actelor și probelor de la dosar și în mod legal a admis acțiunea reclamantei și a dispus suspendarea executării actelor administrative emise de pârâtă până la soluționarea acțiunii reclamantei.

Prima instanță a avut în vedere că în cauză sunt îndeplinite condițiile cumulativ prevăzute de art.7 raportat la art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004, potrivit cărora, suspendarea executării actului administrativ se poate dispune, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, până la pronunțarea instanței de fond.

Totodată, reclamanta a făcut și dovada că a formulat contestație în procedura prealabilă, solicitând anularea actelor de impunere și dovada că a achitat cauțiunea în condițiile prevăzute de art.185 alin.2 din nr.OG92/2003, modificată.

Pentru considerentele arătate mai sus, instanța apreciază că motivele de recurs invocate de recurentă sunt neîntemeiate, astfel că în temeiul prevederilor art.312 pct.1 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul pârâtei ca nefondat și va menține sentința tribunalului ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Regională Vamală pentru Accize și Operațiuni Vamale T - în reprezentarea B, împotriva sentinței civile nr.416 din 5 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 20.XI.2008

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - LIBER - -

GREFIER,

- -

RED:/16.12.08

TEHNORED:/17.12.08

2.ex./SM/

Primă instanță: Tribunalul Timiș

Judecător -

Președinte:Mircea Ionel Chiu
Judecători:Mircea Ionel Chiu, Claudia, Petruța Micu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 1253/2008. Curtea de Apel Timisoara