Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 1268/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR.1268/R-CONT
Ședința publică din 25 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Constantina Duțescu judecător
: - -, JUDECĂTOR 2: Gina Achim
: - -, JUDECĂTOR 3: Andreea Tabacu
: - -, grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta INSTITUTIA PREFECTULUI JUDEȚULUI, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței civile nr. 273/CA din 06 august 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș -Secția civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în Pitești,-,.2,.B,.10, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică,
Procedura, legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 18 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea asupra recursului s-a amânat la data de 25.11.2009, când în urma deliberării s-a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA
Constată că prin cererea înregistrată la data de 1 iulie 2009 reclamantul a solicitat suspendarea executării Ordinului nr.457/10.06.2009 emis de instituția Prefectului
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin ordinul menționat a fost somat să depună permisul de conducere, cu toate că l-a obținut legal. În consecință, a susținut că actul administrativ este emis abuziv câtă vreme împotriva sa nu a fost începută cercetarea sau urmărirea penală și nici nu se regăsește în vreuna în situațiile prevăzute de art.114, 116 din nr.OUG195/2002.
Prin sentința civilă nr.273/CA/6 august 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă, s-a admis cererea și s-a dispus suspendarea executării ordinului contestat până la soluționarea irevocabilă a cererii de anulare.
Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, instanța a reținut că sunt îndeplinite cele două cerințe prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004, deoarece art.101 și 102 din nr.OUG195/2002 contravin dispozițiilor nr.OUG9/2009, reclamantul neaflându-se în vreuna dintre cazurile prevăzute de cele două texte de lege, în favoarea sa operând prezumția de nevinovăție.
S-a mai susținut, sub aspectul pagubei iminente, că prin reținerea permisului de conducere s-au adus reclamantului limitări ale vieții publice și private, în contextul în care nu s-a dovedit că ar fi săvârșit vreo faptă sancționată de legea penală.
Împotriva sentinței, în termen legal a formulat recurs Instituția Prefectului Județului A, care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Astfel, potrivit art.103 raportat la art.114 alin.1 lit.e) din nr.OUG195/2002, suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule este obligatorie in condițiile în care Prefectul a sesizat instanța de judecată cu o acțiune în constatarea faptului că permisul de conducere a fost obținut cu nerespectarea prevederilor legale. O astfel de condiție este îndeplinită în cauză, litigiul fiind pendinte.
S-a mai susținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ - cazul bine justificat și paguba iminentă - în sensul că nu există împrejurări care să pună la îndoială legalitatea actului administrativ și, respectiv, că nu este dovedită nici un fel de pagubă.
Reclamantul a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând în esență, că instanța de fond a apreciat în mod corect situația de fapt, în cauză fiind întrunite în mod cumulativ condițiile prevăzute de dispozițiile art.14 din Legea nr.554/2004, respectiv paguba iminentă și cazul bine justificat.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate, ce se încadrează în disp.art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Reclamantul a formulat în termen legal plângere prealabilă împotriva Ordinului nr.457/2009, motiv pentru care cererea de suspendare trebuie apreciată prin prisma dispozițiilor art.14 și 15 din Legea nr.554/2004, coroborate cu art.114 alin.1 lit.e din nr.OUG195/2002.
Astfel, potrivit disp.art.103 alin.8 din nr.OUG195/2002: " n situația în care autoritatea emitentă a permisului de conducere a sesizat instanța de judecată potrivit art.114 alin.(1) lit.e), autoritatea emitentă a permisului de conducere va dispune prin ordin suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, suspendare ce operează până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești. În acest caz, titularul este obligat să se prezinte la unitatea de poliție pe raza căreia domiciliază, are reședința sau, după caz, rezidența normală, în termen de 5 zile de la comunicarea ordinului, pentru a preda permisul de conducere".
Din economia textului de lege rezultă că, atunci când instanța de judecată a fost sesizată pentru constatarea eliberării nelegale a permisului de conducere, autoritatea emitentă este obligată să dispună suspendarea dreptului de a conduce autovehicule, nefiind lăsat la latitudinea sa să facă aprecieri asupra posibilității aplicării măsurii.
Celelalte argumente ale primei instanțe legate de contradicția între dispozițiile art.101 și 102 din nr.OUG195/2002 (care privesc contravențiile) și nr.OUG9/2009 nu pot fi reținute, interpretarea actelor normative trebuind să se facă în sensul producerii efectelor juridice, legiuitorul având posibilitatea să modifice dispozițiile legale anterioare.
În concluzie, în baza art.312 alin.3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica sentința în sensul că va respinge cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta INSTITUTIA PREFECTULUI JUDEȚULUI, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.273/CA/6 august 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în Pitești,-,.2,.B,.10, județul
Modifică sentința iar pe fond respinge cererea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red./26.11.2009
GM/6 ex.
Jud.fond:
Opinie separată
de judecător - -
Consider că se impunea respingerea recursului ca nefondat, pentru următoarele argumente:
Chiar dacă textul art.103 alin.8 din nr.OUG195/2002 așa cum a fost introdus prin nr.OUG9/2009, prevede o suspendare de drept a exercițiului dreptului de a conduce autovehicule, nu se poate nega forța principiilor prevăzute de reglementările internaționale, în special în Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Luarea unei măsuri cu privire la restrângerea exercițiului unor drepturi intră sub incidența art. 6 din Convenție și trebuie să urmeze întocmai aceste dispoziții, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, elaborată în temeiul textului.
Instanța de judecată este chemată să realizeze o analiză efectivă a susținerilor părților și să verifice aplicarea principiilor sus menționate analizând compatibilitatea textului intern cu aceste reguli fundamentale.
Astfel, art.103 alin.8 din nr.OUG195/2002 prevede suspendarea condiționată de formularea unei cereri în fața instanței, prin care se impută persoanei o faptă gravă. Imediat, urmare a acestei imputări se suspendă exercițiul unui drept, astfel că această măsură este efectiv determinată de prima procedură.
Textul nu se relevă a fi compatibil cu Convenția atâta vreme cât nu permite instanței să analizeze dacă sunt întrunite cerințele luării măsurii, temeinicia acesteia, prin existența unor indicii convingătoare privind săvârșirea unei fapte grave. acestei fapte atrage aplicarea garanțiilor art. 6 paragraf 1 din Convenție în procedura ce se desfășoară în temeiul art.114 alin.1 lit.e) din nr.OUG195/2002, de care depinde soluția cererii de față, în cazul acuzațiilor în materie penală fiind necesar a se respecta prezumția de nevinovăție, iar dacă se permite instituirea unei prezumții contrare, aceasta nu trebuie să depășească limitele rezonabile, ținând seama de gravitatea mizei si prezervând drepturile apărării (Salabiaku Franței, paragraf 28).
A prezuma că s-a săvârșit o faptă gravă, cu consecințe și asupra exercițiului dreptului astfel obținut, fără a se prezenta o minimă dovadă în sensul existenței faptei, nu poate fi apreciată ca respectând limitele rezonabile impuse de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
În cauză, se constată că atașat întâmpinării nu s-a depus decât cererea de sesizare a instanței potrivit art.114 lit.e) din nr.OUG195/2002, fără nicio minimă dovadă care să permită instanței să aprecieze asupra îndeplinirii criteriilor desprinse din jurisprudența curții europene.
Or, în cazul în care lipsesc indiciile temeinice și concrete pentru sesizarea instanței civile, indicii avute în vedere și în expunerea de motive a nr.OUG9/2009, dar ulterior omise în textul adăugat art.103 din nr.OUG195/2002, se afectează și legalitatea actului prin care s-a dispus suspendarea exercițiului dreptului de a conduce autovehicule.
Instanța constată că rațiunile pentru care textul a fost adoptat se justifică într-o societate democratică, însă acesta nu a avut în vedere garanțiile prescrise de art.6 paragraf 1 din, pentru a fi în deplină concordanță cu norma convențională.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă se impunea respingerea recursului ca nefondat.
Judecător,
- -
Red./26.11.2009
6 ex.
Președinte:Constantina DuțescuJudecători:Constantina Duțescu, Gina Achim, Andreea Tabacu