Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 1283/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIENr. 1283/CA/2009

Ședința publică de la 11 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Costinaș

JUDECĂTOR 2: Mariana Claudia Clonța

JUDECĂTOR 3: Marieta

Grefier

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu împotriva sentinței nr. 473/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că recursul este scutit de taxa de timbru conform art. 17 din Legea 146/1997.

Față de înscrisurile administrate în cauză și solicitarea părților de judecare în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Sibiu sub nr- reclamantul Cabinet Medical Individual de Stomatologie "" a solicitat să se dispună suspendarea punerii în executare a Deciziei de impunere nr.7359/13.09.2009, emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, pentru suma de 29.013 lei, până la soluționarea pe fond a acțiunii în contencios administrativ, formulate împotriva acestei decizii.

În motivare se arată că a formulat o contestație împotriva Deciziei de impunere nr. 7359/2009 înregistrată la Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu sub nr. 23817/02.09.2009 care nu a fost soluționată până în prezent, iar cazul bine justificat rezultă din aparența de legalitate a contestației, tratamentul fiscal aplicat cheltuielilor reprezentând investiții în aparatură medicală de către organul fiscal nefiindu-i aplicabil.

Se mai susține și condiția prevenirii unei pagube iminente cauzate de achitarea unor accesorii de natură a afecta activitatea de aprovizionare a cabinetului cu materialele necesare.

În drept, se invocă disp. art. 14 din Legea 554/2004.

Cererea a fost legal timbrată.

Reclamantul a achitat cauțiunea în cuantum de 2.900 RON conform chitanței nr. -/1/09.10.2009 depusă la fila 21 din dosar.

Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu a depus întâmpinare în cauză, solicitând respingerea cererii de suspendare, ca nelegală și netemeinică, întrucât nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 și art. 215 din OG nr. 92/2003.

Prin sentința comercială nr. 473/CA/2009, Tribunalul Sibiua admis cererea reclamantului și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 7359/13.09.2009, emisă de pârâtă pentru suma de 29.013 lei, până la soluționarea pe fond a acțiunii în contencios formulate împotriva acestei decizii.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanța a reținut că sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004, în sensul că există îndoieli în ceea ce privește baza de calcul a sumei impuse prin decizia atacată, coroborat cu faptul că reclamanta a plătit o parte din sumă, iar riscul producerii unei răsturnări ireparabile reclamantului, prin blocarea conturilor este reală, față de cuantumul ridicat al sumei impuse.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DGFP Sibiu care a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii cererii reclamantului.

În motivarea recursului se susține că, în mod greșit, a fost admisă cererea în măsura în care nu s-au depus dovezi serioase pentru cele două condiții cerute de lege, nu s-a făcut dovada disponibilităților bănești și a valorii patrimoniului reclamantei.

De asemenea, se arată că nu s-a probat nici legătura de cauzalitate dintre cuantumul sumelor de plată și convenția de credit nr. -/2008.

În drept, prevederile art. 304 pct. 9.pr.civ.

Verificând sentința atacată din prisma motivelor de recurs invocate de pârâtă raportat și la dispozițiile art. 304 ind. 1C.pr.civ. curtea reține următoarele:

În considerarea celor două principii incidente în privința actelor administrative - al legalității actului și al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie însă o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

Suspendarea executării actului administrativ este reglementată prin art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, putând fi dispusă numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

În sensul acestei legi, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, astfel cum se prevede prin art. 2 lit.t) și ș).

, în plan juridic, cu privire la suspendarea executării actelor administrative au existat și la nivel european, prin perspectiva acestora (ex. R(89)/8, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă) instanța putând acorda asemenea măsuri, în raport cu ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente, atunci când executarea actului este de natură a cauza pagube grave, dificil de reparat și când există un argument aparent valabil de nelegalitate a acestuia.

În speță, examinând sumar actele dosarului, fără a fi posibilă antamarea fondului în această etapă a procedurii, prima instanță a concluzionat în mod corect că este îndeplinită condiția cazului bine justificat impusă de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în raport de conținutul actului fiscal și diferențele invocate cu privire la tratamentul fiscal aplicabil cheltuielilor reprezentând investiții în aparatură medicală.

Înscrisurile dosarului și ansamblul circumstanțelor speței atestă, contrar susținerilor recurentei, și îndeplinirea condiției privind iminența pagubei, raportat la cuantumul sumei în discuție, la obligațiile comerciale în derulare și specificul activității reclamantului, executarea silită care a fost declanșată putând determina afectarea activului și cu preponderență a lichidităților, de natură a cauza inclusiv incapacitatea de funcționare a cabinetului medical.

Pentru considerentele expuse, apreciind că sentința atacată este legală și temeinică, iar motivele invocate de recurentă nu subzistă, în temeiul art. 312.pr.civ. va fi respins ca nefondat prezentul recurs.

Pentru aceste motive,
În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Sibiu împotriva sentinței nr. 473/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu -Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 11 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier,

Red.

Dact./ex.4/4.12.2009

Jud.fond.

Președinte:Gabriela Costinaș
Judecători:Gabriela Costinaș, Mariana Claudia Clonța, Marieta

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 1283/2009. Curtea de Apel Alba Iulia