Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 137/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- SENTINȚA NR. 137/F-CONT

Ședința publică din 10 August 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Andreea Tabacu judecător

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, cererea de suspendare a Deciziei nr. 61/07.07.2009, emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, cerere formulată de reclamanții, G, A, -, G, G, G, și toți salariați - LA PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL P, împotriva pârâților MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5 și MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI, cu sediul în Pitești,-, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura, legal îndeplinită.

Cererea este legal timbrată potrivit chitanțelor aflate la dosar din care rezultă că s-a achitat suma de 10 lei taxă de timbru și 1,5 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul registratură s-a depus din partea pârâtului Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curtea d e Casație și Justiție, întâmpinare.

Curtea, analizează actele și lucrările dosarului și rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a instanței, excepție invocată prin întâmpinare de către pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curtea d e Casație și Justiție

CURTEA:

Prin cererea formulată la 09 iulie 2009, reclamanții, personal auxiliar de specialitate și personal conex, în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești și unitățile de parchet din Jud., au formulat cerere de suspendare a deciziei nr.61/07.07.2009 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în temeiul art.14 din Legea nr.554/2004.

În motivarea cererii s-a arătat că prin decizia sus menționată s-a dispus ca începând cu data de 01.06.2009 se suspendă aplicarea Deciziei nr. 15/05.03.2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești în sensul că drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 se vor achita fără a include și sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.

Se susține că decizia contestată reprezintă un act administrativ iar cerința cazului bine justificat este întrunită, pentru că refuzul plății acestui spor pe o perioadă nedeterminată încalcă disp.art.15 alin.2 din Constituție, aplicându-se retroactiv.

De asemenea se arată că se încalcă art. 44 din Constituție, art. 64 din nr. 24/2000 privind tehnica legislativă, art. 164 din Codul muncii, art. 474.civ. și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Este invocată jurisprudența în materia executării hotărârilor judecătorești, cauza Ruianu împotriva României, împotriva Rusiei, împotriva Greciei.

Se susține că măsura suspendării este necesară pentru prevenirea unei pagube iminente, ce constă în diferența de salariu, de care sunt lipsiți în mod abuziv contrar disp.art.44 din Constituția României (drepturile salariale fiind asimilate bunurilor mobile) cât și ale art.1 din Protocolul 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului.

Se arată că la data de 7 iulie 2009 reclamanții au formulat plângere prealabilă împotriva actului administrativ a cărui suspendare a executării o solicită.

În susținerea cererii au fost depuse la dosar: decizia nr.61/07.07.2009 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, decizia nr. 15/05.03.2009 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești și o decizie de speță.

La data de 27 iulie 2009 pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței față de disp. art. 24 indice 1 din OG nr. 8/2007.

De asemenea se solicită respingerea cererii deoarece nu sunt îndeplinite cerințele art. 14 din nr. 554/2004.

Față de prevederile art. 137 alin. 1.proc.civ. analizând excepția invocată, instanța constată următoarele:

Potrivit art. 24 indice 1 din nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, ersonalul p. auxiliar de specialitate și personalul conex al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, nemulțumiți de modul de stabilire a drepturilor salariale, pot face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării, la colegiul de conducere al curții de apel sau, după caz, la colegiul de conducere al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărei circumscripție își desfășoară activitatea persoana în cauză, ori, după caz, al Direcției Naționale Anticorupție, colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție sau al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile.

Împotriva hotărârilor acestor organe se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri.

Față de textul menționat rezultă că în materia drepturilor salariale ale personalului în discuție s-au instituit norme speciale de procedură și competență, derogatorii de la dreptul comun, respectiv art. 10 alin. 3 din nr. 554/2004, care permit eclamantului să se adreseze instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului

Orice act care vizează drepturile bănești ale acestei categorii de personal poate fi cenzurat în fața instanței judecătorești, în procedura prescrisă de nr.OG 8/2007, în fața Curții de Apel București iar nu în instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului.

Norma de favoare din materia contenciosului administrativ nu poate fi aplicată, ea reprezentând o dispoziție cu caracter general față de norma specială a art. 24 indice 1 din nr.OG 8/2007.

Faptul că cererea de față are ca obiect suspendarea efectelor unui act administrativ, a cărui cenzurare este dată în competența unei instanțe expres prevăzute de lege, nu poate atrage concluzia că în speță competența este dată de regula dreptului comun. Dimpotrivă, cele două cereri sunt strâns legate între ele, cererea de față fiind condiționată de formularea în termen de 60 de zile a unei cereri de anulare a actului, conform art. 14 alin. 1 teza a doua nr. 554/2004.

Pe de altă parte chiar textul art. 14 din nr. 554/2004 vorbește despre instanța competentă să soluționeze fondul, care va soluționa și cererea de suspendare, astfel că fiind instituită o competență specială în materie și cererea de suspendare va aparține în competența aceleiași instanțe.

Pentru aceste considerente, văzând dispozițiile art. 24 indice 1 din nr.OG 8/2007, Curtea va admite excepția de necompetență teritorială și va declina cauza în favoarea Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții, G, A, -, G, G, G, și în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5 și MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI, cu sediul în Pitești,-, județul A, în favoarea Curții de Apel București.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi 10 august 2009 la Curtea de Apel Pitești, secția Comercială și de contencios administrativ.

Grefier,

Red AT

11 august 20096

Președinte:Andreea Tabacu
Judecători:Andreea Tabacu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 137/2009. Curtea de Apel Pitesti