Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 1408/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1408
Ședința publică de la 25 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta - SRL împotriva sentinței nr. 159 din 23 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă G, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat avocat pentru recurenta reclamantă - SRL lipsind intimata pârâtă
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Avocat pentru recurenta reclamantă - SRL depune dovada achitării cauțiunii, respectiv chitanța seria - nr. -/1 și recipisa de consemnare nr. -/1.
Curtea constatând cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru recurenta reclamantă - SRL arată că de fond în mod greșit a respins cererea de ordonanță președințială cu toate că s-a făcut dovada cu certificatul de grefă depus la dosar care atestă că pe rolul Tribunalului Gorj exista dosarul nr- prin care s-a solicitat anularea deciziei 30/2008 fiind astfel inițiată procedura de anulare a actelor administrative a căror suspendare se solicită. Potrivit dispozițiilor art. 14 din 554/2004 cu înscrisurile depuse la dosar s-a făcut dovada existenței unei împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, împrejurări ce constau în asumarea de către reclamantă a unor angajamente comerciale, de achiziționare periodică și constantă de mărfuri cu obligația corelativă de plată către furnizori, plată ce nu ar mai pute fi executată în situația în care conturile ar fi blocate.
Arată că deși inițial cererea de suspendare a fost intitulată ordonanță președințială, temeiul juridic al cererii îl reprezintă dispozițiile art.14 și 15 din legea 554/2004 și nu cele prevăzute de art. 581.
Față de cele susținute, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii primei instanțe în sensul admiterii cererii de suspendare până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr- al Tribunalului Gorj ce are ca obiect acțiunea prin care se solicită anularea deciziei 30/2008, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 159 din 23 ianuarie 2009, Tribunalul Gorja respins cererea formulată de către reclamanta - SRL împotriva pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice
Pentru a se pronunța astfel Tribunalul a reținut că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate precum și faptul că actul administrativ unilateral este el însuși titlu executoriu, neexecutarea lui fiind contrară unei bune ordini juridice, într-un stat de drept și o democrație constituțională.
În consecință, suspendarea actului administrativ ca operație juridică de întrerupere a efectului acestuia, apare ca o situație de excepție de la regula executării din oficiu (executio ex officio).
Prin Legea nr.554/2004, s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din lege cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.
Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr.554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea producerii unei pagube iminente, odată cu sesizarea autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.
De asemenea, conform dispozițiilor art.15 alin. (1) din Legea nr.554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, în acest caz instanța având posibilitatea să dispună suspendarea actului administrativ atacat până la soluționarea definitivă și irevocabilă în cauză.
Prima instanță a reținut că deși reclamantei i-a fost pus în vedere să depună actele administrativ fiscale aceasta nu s-a conformat, instanța neputând analiza disp. art. 215 punctul 2 din nr.OG92/2003 în lipsa acestor documente.
Simpla susținere a reclamantei în sensul că nu datorează suma la care a fost obligată precum și împrejurarea că prin cuantumul ridicat al sumei executarea silită ar perturba grav activitatea economică a societății nu sunt de natură a satisface cerințele legii pentru suspendarea executării.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta în termen și motivat.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod eronat prima instanță a respins cererea formulată de reclamantă deoarece prin actele depuse la dosarul cauzei petenta a dovedit că a inițiat procedura de anulare a actelor administrativ-fiscale a căror suspendare se solicită.
Recurenta a susținut de asemenea că prin dovezile administrate în primă instanță a probat faptul că își asumă angajamente comerciale de achiziționare periodică și constantă de mărfuri cu obligația corelativă de plată a acestora către furnizori.
În aceste condiții blocarea contului bancar al recurentei face imposibilă plata mărfurilor primite de la furnizor cât și însușirea de către recurentă a oricărei sume de bani ce ar fi virată în contul său.
S-a invocat și cuantumul creanței fiscale de 71.524 lei, care presupune o blocare a contului recurentei pe o durată mare de timp, de natură să afecteye în mod consistent activitatea acesteia.
La dosarul cauzei s-au depus raportul de inspecție fiscală nr. 12625/11.03.2008, decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr. 302/11.03.2008, decizia de impunere nr. 301/11.03.2008 și s-a făcut dovada achitării cauțiunii stabilite de instanță prin încheierea din 4 martie 2009.
Analizându-se recursul formulat în cauză în raport de actele și lucrările dosarului și în concordanță cu dispozițiile art. 3041cod procedură civilă se reține că acesta este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele conmsiderente:
Procedura suspendării actelor administrative fiscale, împotriva cărora s-a formulat contestație este reglementată în cuprinsul art. 215 Cod pr. fiscală, Titlul IX; Cap. III, privind "soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale".
Articolul 215 Cod pr. fiscală dispune că introducerea contestației pe cale administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, iar în aliniatul 2 se precizează că dispozițiile acestui articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
Textul mai sus precizat prevede ca o condiție cumulativă și că suspendarea actului administrativ fiscal se poate solicita de către contribuabil, cu condiția depunerii unei cauțiuni.
În speța de față, reclamanta a plătit cauțiunea prevăzută de art. 215 Cod pr. fiscală.
Analizând trimiterea pe care legiuitorul o face în cuprinsul art. 215 Cod pr. Fiscală la prevederile Legii 554/2004, Curtea constată că aceasta se referă la prevederile art. 14 și 15 din Legea contenciosului administrativ, texte care reglementează suspendarea executării actului administrativ, în perioada cât se derulează procedura prealabilă și ulterior după sesizarea instanței cu anularea actului administrativ fiscal atacat.
Potrivit art. 14 din Legea 554/2004, suspendarea executării unui act administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, condiții ce trebuie îndeplinite și în cazul suspendării dispuse potrivit art. 15 din Legea contenciosului administrativ.
Cele două condiții prevăzute în art. 14, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă sunt reciproc determinate, în sensul că pericolul producerii unei pagube iminente determină cazul bine justificat.
Ca principiu în Dreptul administrativ român operează prezumția de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu.
Această prezumție nu poate însă determina inaplicabilitatea dispozițiilor privind suspendarea actului administrativ fiscal, concluzie la care se ajunge dacă se absolutizează prezumția de legalitate de care se bucură actele administrative.
Prin urmare, prezumția de legalitate în materia executării actului administrativ are drept consecință doar caracterul executoriu din oficiu al actului administrativ însă nu poate împieta asupra prerogativei legale a instanței de a dispune asupra suspendării executării actului administrativ.
Instituția suspendării unui act administrativ reprezintă creația legislativă, în baza căreia judecătorul investit cu soluționarea unei astfel de cereri apreciază dacă sunt întrunite cele două condiții și vizează tocmai posibilitatea suspendării unui act administrativ, până la pronunțarea instanței, dată la care este consfințită legalitatea sau nelegalitatea acestuia.
Cu privire la paguba iminentă se constată că reclamanta prin contractele depuse la dosarul cauzei a demonstrat faptul că prin executarea imediată a deciziei de impunere, de altfel singurul act administrativ fiscal susceptibil de a fi pus în executare în cauză, se creează reclamantei o pagubă iminentă ce rezidă din aceea că acesta nu își mai poate desfășura relațiile comerciale în care este angrenată, fapt ce ar avea în mod evident consecințe negative asupra acesteia.
Referitor la cazul bine justificat se reține că acesta derivă din faptul că procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea, înainte de definitivarea acestei proceduri și mai înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluției de suspendare a executării actului fiscal contestat.
Față de probele administrate și de prevederile legale incidente, Curtea reține că în cauză sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004 privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube.
Alături de argumentele expuse mai sus, se are în vedere și recomandarea nr. R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.
Așa cum s-a arătat de altfel și în recomandarea 16/2003 a Comitetului din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare.
Aceeași recomandare reamintește principiile din recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniștrii care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în speță instanța judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.
Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații.
Suspendarea pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale.
Ținând seama de considerentele de ordin legal expuse în prezenta hotărâre, de recomandările Comitetului de Miniștrii, pentru a evita excesul de putere din partea autorității fiscale și de circumstanțele cauzei, Curtea apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei.
Curtea consideră că executarea propriu-zisă și efectivă a deciziei de impunere fiscală trebuie să se realizeze numai după ce justiția s-a pronunțat și a stabilit că sumele reținute în actul fiscal sunt datorate.
Organul fiscal are posibilitatea să instituie măsuri asigurătorii, asupra bunurilor, așa cum prevede art.126 și urm. din Codul d e procedură fiscală pentru că suspendarea vizează executarea silită propriu-zisă a actului, și nu procedurile anterioare, cum este sechestrul asigurator, care se înscrie la biroul de carte funciară.
Prin admiterea cererii de suspendare, societatea petentă, ca persoană juridică particulară nu aduce atingere caracterului executoriu al deciziilor autorităților administrative, deoarece așa cum s-a arătat și mai sus aceasta nu refuză executarea, ci solicită autorității jurisdicționale să ia măsuri de suspendare a executării actului, pe care îl apreciază că îi vatămă drepturile sale.
Reamintim că introducerea căilor administrative de atac, a acțiunii împotriva actelor administrative, precum și suspendarea actelor administrative, nu sunt cauze care să determine suspendarea aplicării majorărilor de întârziere pentru debitele restante.
Împrejurarea că legiuitorul nu a suspendat cursul majorărilor în timpul procedurilor enunțate anterior, este de natură a-i crea contribuabilului o responsabilizare mai mare, deoarece în situația în care demersul său legal nu va avea succes, acesta va suporta consecințele în sensul că va plăti majorări asupra obligațiilor fiscale principale și pentru perioadele respective.
În raport de aceste considerente și văzându-se și dispozițiile art. 312 alin. 1-4 raportat și la înscrisurile noi depuse în recurs se va Admite recursul declarat de reclamantă.
Se va modifica în tot sentința în sensul că se va admite cererea formulată de reclamantă.
Se va suspenda executarea deciziei de impunere nr.301/11.03.2008 până la soluționarea irevocabilă a cauzei nr- potrivit art. 15 din legea contenciosului administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta - SRL împotriva sentinței nr. 159 din 23 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă G, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
Modifică în tot sentința.
Admite cererea formulată de reclamanta - SRL împotriva pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice
Suspendă executarea deciziei de impunere nr.301/11.03.2008 emisă de DGFP G până la soluționarea irevocabilă a cauzei nr-.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Martie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. jud.
2 ex/03.06.2009
Președinte:Sanda LunguJudecători:Sanda Lungu, Gabriel Viziru, Carmen Ilie
