Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 1438/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - suspendarea executare act -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.1438
Ședința publică din 12 august 2009
PREȘEDINTE: Grapini Carmen
JUDECĂTOR 2: Nechifor Veta
JUDECĂTOR 3: Bratu Ileana
Grefier - -
Pe rolul instanței se află judecarea recursurilor declarate dereclamanții Primarul Municipiului R -- cu sediul în R, nr. 2 - 4, jud. S și, cu domiciliul ales la Primăria municipiului R, împotriva sentințeinr. 903 din 08.05.2009, pronunțată de Tribunalul Suceava- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului R șiintervenienta Comunale.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat pentru reclamanții-recurenți și consilier juridic pentru intervenienta-intimată COMUNALE
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care apărătoarea recurenților depune la dosar chitanțele nr.-/04.08.2009 și -/11.08.2009, cu care face dovada plății taxei judiciare de timbru fixată în sarcina acestora, precum și timbrele judiciare mobile aferente, recursul fiind astfel legal timbrat.
Consilierul juridic al intervenientei depune întâmpinare, în două exemplare.
Instanța, din oficiu, invocă excepția tardivității declarării recursului, întrucât sentința recurată a fost pronunțată la data de 11.06.2009, iar recursul a fost înregistrat la data de 19.06.2009, în condițiile în care ultima zi pentru depunerea acestuia ar fi fost 15.06.2009.
Avocat solicită acordarea unui termen scurt pentru a întreprinde verificări în legătură cu data expedierii recursului.
Consilierul juridic al intervenientei prezent se opune amânării, apreciind că incidența excepției este evidentă.
Având cuvântul cu privire la excepția tardivității declarării căii extraordinare de atac a recursului, avocatul reclamanților solicită respingerea acesteia, arătând că, în opinia ei, recursul a fost depus în termenul legal.
Reprezentantul intervenientei solicită admiterea excepției și, pe cale de consecință, respingerea recursului ca fiind tardiv.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal la data de 21.04.2009 și înregistrată sub nr-, reclamanții Primarul municipiului R, și au chemat în judecată pârâtul Consiliul local al municipiului R solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să se suspende executarea Hotărârii nr. 57/26.03.2009 a Consiliului Local al municipiului R, până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității acestei hotărâri.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin punerea în practică a acestei hotărâri se încalcă în mod flagrant drepturile municipiului R, iar acest lucru va conduce la crearea unei situații de fapt deosebit de grave atât pentru primărie cât și pentru populație.
Suspendarea efectelor acestei hotărâri este necesară și pentru faptul că, odată pusă în executare, chiar dacă această hotărâre va fi anulată de instanță, va fi foarte dificil, chiar imposibil de revenit la situația anterioară, acest lucru având repercusiuni atât asupra activității primăriei, cât și asupra cetățenilor municipiului
Arată că, în speță sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute de art.14 din Legea 554/2004.
Astfel, cu privire la "cazul bine justificat", Hotărârea nr. 57/26.03.2009 este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 125 din Legea nr. 215/2001 și a art. 11 din Ordonanța 71/2002. În mod greșit Consiliul Local a aprobat prin metoda gestiunii directe predarea sectorului "spații verzi" către SC Comunale
Conform art. 10 din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilitate publica, "gestiunea directă se realizează prin crearea unui compartiment sau serviciu intern". Gestiunea directă este reglementată de art. 29 din Legea nr. 51/2006.
Raportat la definiția legală a pagubei iminente din cuprinsul art. 2 alin. 1 lit. ș din Legea nr. 554/2004, arată ca această predare a serviciului "spatii verzi" afectează activitatea Primăriei municipiului Consiliul Local al municipiului R, nu a prevăzut și nu a asigurat surse de finanțare pentru Contractul privind preluarea în administrare de către SC Comunale SA a serviciului de întreținere cunoscându-se faptul ca nici o cheltuială bugetară nu fi aprobată fără existența surselor de finanțare.
Contractul prevede penalități doar în favoarea societății Comunale, iar în prezent pentru lipsa de fonduri Primăria municipiului R, pentru alte contracte asemănătoare aprobate prin metoda gestiunii directe, are de achitat aproximativ un miliard lei cu titlu de penalități.
Mai arată reclamanții că nu se poate efectua preluarea celor 13 angajați de la Primăria municipiului. R către SC Comunale SA, întrucât transferul nu este reglementat de Codul muncii.
Precizează reclamanții și că în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004 au formulat plângere prealabilă, aceasta fiind înregistrată sub nr. 70043 din 10.04.2009 la Consiliul Local al municipiului
În dovedirea susținerilor lor, reclamanții au depus la dosar înscrisuri.
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii și menținerea prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr. 57/26.03.2009 ca fiind temeinice și legale.
În motivare a arătat că redarea p. sectorului " " s-a aprobat prin metoda gestiunii directe, motivat de faptul că această societate este în subordinea Consiliului Local, acesta fiind unicul acționar. De asemenea, s-a considerat că sectorul spații verzi este strâns legat de activitatea de salubrizare, această ultimă activitate incluzând practic tot ceea ce reprezintă spații verzi. Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 57/26.03.2009 a fost aprobat și contractul privind preluarea în administrare de către SC COMUNALE SA Ras erviciului de întreținere spații verzi.
Comisiile pentru administrație publică locală, economică și de urbanism au avizat favorabil proiectul de hotărâre în forma prezentată de inițiatori, iar acesta a fost aprobat cu unanimitate de voturi.
Conform anexei care face parte integrantă din Hotărârea Consiliului Local nr. 57/2009 au fost preluați și un număr de 13 angajați.
Acestora li s-a acordat un termen de preaviz de 15 zile lucrătoare, ca urmare a faptului că prin Hotărârea Consiliului Local nr. 57/26.03.2009 posturile lor au fost desființate începând cu data de 1.04.2009, cei în cauză semnând aceste preavize, ei fiind cei în măsură să atace această hotărâre dacă o considerau ca fiind nelegală și netemeinică.
Precizează de asemenea și că Hotărârea Consiliului Local nr. 57/26.03.2009 nu a fost atacată de Instituția Prefectului, aceasta producându-și efectele de legalitate.
La termenul din data de 7 mai 2009 formulat cerere de interevenție accesorie și SC COMUNALE SA R, cerere care a fost admisă în principiu.
Prin această cerere, interevenienta a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților motivat de faptul că prin Decizia nr. 4/23.06.2003, s-a stabilit că "primarul nu are calitatea de a ataca, în fața instanței de contencios administrative hotărârile adoptate de consiliul local". De asemenea, la discutarea respectivului proiect de hotărâre în cadrul ședinței menționate primarul a fost de față și nu a ridicat nici un fel de obiecțiuni cu privire la acesta.
În ceea ce-l privește pe celălalt reclamant, acesta și-a exprimat votul în cadrul ședinței consiliului local din data de 26.03.2009, în sensul aprobării proiectului de hotărâre.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată întrucât Hotărârea Consiliului Local nr. 57/26.03.2009 al municipiului R îndeplinește toate condițiile de legalitate, fiind totodată supusă controlului de legalitate al prefectului și adusă la cunoștința publică după adoptarea ei, astfel încât nu există nici un motiv pentru care să se poată dispune suspendarea executării ei. Prin predarea activității de întreținere spații verzi către societate nu s-a urmărit decât satisfacerea intereselor locuitorilor municipiului R, prin asigurarea creșterii calității serviciilor prestate. Mai mult, nu a fost dovedită vreo încălcare a drepturilor cetățenilor municipiului R sau crearea unei situații grave pentru primărie sau pentru populație.
Prin sentința nr. 903/08.05.2009 a Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr-, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților primarul municipiului R, și, s-a respins cererea ca fiind introdusă de persoane lipsite de calitate procesuală activă și s-a admis cererea de intervenție accesorie formulată de SC COMUNALE SA.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății.
În speță reclamații, au solicitat suspendarea executării Hotărârii nr. 57 din 26 martie 2009 adoptată de Consiliul local al municipiului R (fila 7 dosar), care privește predarea de Primăria municipiului R, către Comunale R, prin metoda gestiunii directe, a sectorului " verzi".
Este contestat așadar în cauză de către terți un act administrativ cu caracter individual ce vizează alt subiect de drept, respectiv societatea intervenientă.
În aceste condiții, reclamanții au calitate procesuală activă în măsura în care justifică vătămarea unui drept fundamental prevăzut de Constituție sau de lege ori vătămarea unui interes legitim privat.
Or, nu justifică un asemenea drept sau interes reclamantul, care are calitatea de consilier local. Acesta a fost prezent la ședința extraordinară a Consiliului local al municipiului R din data de 26 martie 2009, după cum rezultă din procesul verbal al acestei ședințe (fila 46 dosar), în care s-a consemnat că sunt prezenți 17 consilieri din totalul celor 18 consilieri validați, lipsind motivat consilierul.
Cu ocazia discutării punctului 7 de pe ordinea de zi, privind proiectul de hotărâre având ca obiect preluarea în administrare a activității " verzi" din cadrul Primăriei municipiului R de către Comunale, acesta a fost aprobat cu unanimitate de voturi (fila 51 dosar), reclamantul votând așadar în favoarea adoptării acestei hotărâri.
Ca urmare, el nu justifică în prezenta cauză calitate procesuală activă.
În ceea ce îl privește pe reclamantul Primarul municipiului R, este adevărat că potrivit art. 1 alin. 8 din Legea nr. 554/2004, prefectul, Agenția Națională a Funcționarilor Publici și orice subiect de drept public pot introduce acțiuni în contencios administrativ, în condițiile prezentei legi și ale legilor speciale.
În conformitate însă cu prevederileart. 62alin. (1) din Legea nr. 215/2001, "primarul reprezintă comuna sau orașul în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române sau străine, precum și în justiție".
Or, deși în cauza de față primarul invocă încălcarea drepturilor Municipiului prin cererea de chemare în judecată, acțiunea a fost introdusă în nume propriu și nu în calitate de reprezentant al unității administrativ-teritoriale. Dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu pot conferi primarului, ca autoritate executivă a persoanei de drept public, comuna sau orașul, atribuția de a contesta actele adoptate de consiliul local în calitate de autoritate deliberativă a aceleiași persoane de drept public.
Ca urmare, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și va respinge cererea pe acest temei, cu consecința admiterii cererii de intervenție accesorie formulată în interesul pârâtei.
Împotriva sentinței sus-menționate, au declarat recurs reclamanții primarul municipiului R, și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, reclamanții au arătat, în esență, că instanța de fond nu a motivat în fapt și în drept lipsa calității procesuale active a reclamantului - consilier local; în motivarea hotărârii în mod greșit s-a reținut că acțiunea a fost formulată de în nume propriu și nu în calitate de reprezentant al unității administrativ - teritoriale, iar dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu pot conferi, ca autoritate executivă a persoanei de drept public, comuna sau orașul, atribuția de a contesta actele adoptate de consiliul local în calitate de autoritate deliberativă a aceleiași persoane de drept public. Recurenții au invederat faptul că este îndeplinită condiția producerii unei pagube iminente care necesită a fi prevenită și că aceasta constă în faptul că nu s-au prevăzut și asigurat fonduri financiare pentru contractul privind preluarea în administrare de către SC COMUNALE SA a serviciului de întreținere spații verzi, cunoscând faptul că nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără existența surselor financiare. Or, această activitate este asigurată și de persoanele apte de muncă care solicitau ajutor social în condițiile Legii nr. 416/2001, precum și de persoanele care sunt obligate să efectueze munca în folosul comunității. De asemenea, prin rapoartele de specialitate de la filele 15 - 17 nu s-a avizat favorabil proiectul de hotărâre, sectorul "spații verzi" fiind singurul serviciu administrat de Primăria Municipiului R, celelalte fiind date de vechea conducere, către SC COMUNALE SA.
Recursul este tardiv.
Astfel, potrivit disp. art. 14 al. 4 din Legea nr. 554/2004, "Hotărârea prin care se pronunță suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare."
În speță, reclamanților recurenți le-a fost comunicată copia sentinței recurate la data de 11.06.2009 (f 95, 97 - dosar fond), aceștia depunând cererea de recurs la data de 19.06.2009, cu depășirea, deci, a termenului de 5 zile prevăzut de legea sus-menționată.
În consecință, Curtea va respinge recursul declarat de primarul municipiului R, și, împotriva sentinței nr. 903/08.05.2009 a Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr-, ca fiind tardiv formulat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca fiind tardiv formulat, recursul declarat dereclamanții Primarul Municipiului R -- cu sediul în R, nr. 2 - 4, jud. S și, cu domiciliul ales la Primăria municipiului R, împotriva sentințeinr. 903 din 08.05.2009, pronunțată de Tribunalul Suceava- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului R șiintervenienta Comunale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 august 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./17.08.2009
jud.fond -
Președinte:Grapini CarmenJudecători:Grapini Carmen, Nechifor Veta, Bratu Ileana