Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 1674/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1674
Ședința publică din data de 13 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Daniela Griga
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 3: Mirela Budiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta SC IMOBILIARE SRL CNî mpotriva Sentinței civile nr. 144/23.01.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj în contradictoriu cu intimații, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C N, PRIMARUL MUNICIPIULUI CNa vând ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză la prima și la a doua strigare se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată, pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de 12.05.2009, se înregistrează din partea recurentei un script, prin care învederează instanței că solicită judecarea pricinii în lipsă.
Curtea, reținând că recursul este formulat și motivat în termen precum și că părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă și având în vedere documentația existentă la dosar, rămâne în pronunțare.
Curtea:
Prin sentința civilă nr.144 din 23.01.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, s-a respins cererea formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al mun. C-N, Primarul mun. C-N și SC SRL.
S-a respins cererea de intervenție în interesul reclamanților formulată de SC SRL.
S-a admis în parte cererea pârâtei SC SRL de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanții au fost obligați la plata, în favoarea pârâtei SC SRL, a sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Prima instanță, a constatat că cererea formulată este nefondată, din următoarele considerente:
"Prin prezenta cerere, reclamanții au solicitat suspendarea executării autorizației de construire nr. 2031/16.11.2007 precum și a Hotărârii Consiliului Local nr. 603/25.09.2007, precum și a oricăror lucrări de construire și amenajare în ceea ce privește construcția situată în C-N, str. - - n, constând din ansamblu rezidențial, comerț și birouri, - autorizată prin autorizația de construire menționată mai sus, până la pronunțarea instanție de fond în dosarul nr- al Tribunalului Cluj.
Potrivit dispozițiilor art. 14, 15 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată poate solicita suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la soluționarea acțiunii în fond.
Or, în prezenta cauză instanța de fond s-a pronunțat în dosarul nr-, prin sentința civilă nr. 2396/12.12.2008, prin care a admis excepțiile invocate de paratul Consiliul Local al Municipiului C N și, in consecința, a respins petitul având ca obiect anularea HCL nr. 603/25.09.2007 ca inadmisibil, a respins petitul având ca obiect anularea AC nr. 2031/16.11.2007 eliberata de Primarul Municipiului C N pe excepția lipsei calității procesuale pasive, iar petitul având ca obiect anularea Autorizației de construire nr. 2031/16.11.2007 in contradictoriu cu paratii Primarul Municipiului C N si SC Imobiliare SRL pe excepția lipsei de interes.
Prin urmare, în condițiile în care Tribunalul Clujs -a pronunțat asupra fondului cauzei, nu se mai poate solicita suspendarea executării actelor administrative, dispozițiile art. 14, 15 din Legea nr. 554/2004 stabilind un termen limită până la care o astfel de cerere poate fi formulată și admisibilă, respectiv până la soluționarea acțiunii în fond."
În termen legal, a formulat recurs pârâta SC" Imobiliare"SRL criticând sentința atacată cu privire la modul de soluționare a petitului privind cheltuielile de judecată.
În motivarea acestuia, s-a arătat că acordarea cheltuielilor de judecată a fost solicitată instanței de fond, cu mențiunea că acestea constau în suma de 8330 lei, din care suma de 3500 lei plus TVA (în total 4165 lei) reprezintă+ onorariul fix convenit cu clientul, conform convenției de asistență juridică încheiat cu acesta, iar diferența de 416,5 lei (3500 lei + TVA), reprezintă onorariul de succes conform aceleeași convenții.
Referitor la onorariul fix, s-a susținut că nu se impunea reducerea acestuia, întrucât activitatea depusă în dosar de către avocat a fost una complexă raportat la faptul că obiectul dosarului dedus judecății este unul amplu, de o valoare ridicată 65.000.000 USD, astfel că responsabilitatea juridică a avocatului este direct proporțională cu această valoare.
Criticile vizează și neacordarea onorariului de succes, susținându-se că prima instanță trebuia să dispună și acordarea acestuia, deși hotărârea nu era irevocabilă, întrucât soluția pronunțată asupra fondului, era în favoarea clientului.
Celelalte părți nu și-au exprimat poziția procesuală.
În drept, recursul se întemeiază pe art.299 și urm. art.3041, art.274 și art.581 pr.civ.
Nu au fost administrate probe noi.
Analizând recursul, prin prisma dispozițiilor legale și a documentației de la dosar, Curtea apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin cererea formulată la data de 14.10.2008 s-a solicitat de către reclamanți suspendarea executării autorizației de construire nr. 2031/16.11.2007 precum și a Hotărârii Consiliului Local nr. 603/25.09.2007, precum și a oricăror lucrări de construire și amenajare în ceea ce privește construcția situată în C-N, str. - - n, constând din ansamblu rezidențial, comerț și birouri, - autorizată prin autorizația de construire menționată mai sus, până la pronunțarea instanție de fond în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, cu cheltuieli de judecată.
Referitor la cheltuielile de judecată pretinse, se constată că în mod corect prima instanță a dispus diminuarea acestora, în condițiile în care între activitatea depusă în susținerea cauzei de către reprezentantul recurentei și cuantumul onorariului nu există o proporționalitate.
Astfel, se constată că la fond, cauza a fost soluționată după 4 termene, reprezentantul recurentei fiind prezent la toate acestea, respectiv reprezentantul recurentei a formulat poziția procesuală a clientei printr-o întâmpinare(36 dosar fond).
Se apreciază că valoarea obiectului dedus judecății, nu este de natură să justifice perceperea unui onorariu avocațial exagerat, cuantumul acestuia trebuind să se raporteze la natura obiectului dedus judecății, respectiv la activitatea ce urmează a fi efectuată în dosar.
Așadar cuantificarea onorariului avocațial și acordarea acestuia - în sensul includerii în cheltuielile de judecată, trebuie să se facă raportat la activitatea efectuată în dosarul în care acesta se solicită, fiind fără relevanță dacă între aceleași părți există mai multe litigii pe rol, litigii între care există o strânsă legătură.
Într-adevăr potrivit art.274 pr.civ. partea care a căzut în pretenții poate fi obligată în condițiile legii la plata cheltuielilor de judecată, incluzând și onorariul avocațial, însă Curtea apreciază că la acordarea acestuia trebuie respectat principiul proporționalității.
Cu privire la onorariul de succes, se constată că potrivit contractului de asistență juridică nr.241/12.11.2008 (122 - dosar fond) intervenit între pârâta SC" Imobiliare "SRL și avocatul acesteia, cuantumul acestuia a fost stabilit la suma de 3500 lei + TVA, făcându-se mențiunea că plata acestuia se va face în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești ce se va pronunța în dosarul ce face obiectul contractului, numai dacă clientul a avut câștig de caz.
Așadar, plata onorariului de succes, conform convenției, este condiționată de rămânerea irevocabilă a hotărârii judiciare, respectiv de soluționarea favorabilă a cauzei.
Or, la data la care prima instanță s-a pronunțat, condiția irevocabilității nu era îndeplinită, astfel că nu putea fi inclus în cuantumul cheltuielilor de judecată și onorariul de succes.
Pe baza considerentele mai sus expuse, și constatându-se că nu e incident nici un motiv de ordine publică, în conformitate cu art.312 al.1 pr.civ. Curtea va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de SC IMOBILIARE SRL CNî mpotriva sentinței civile nr.144 din 23.01.2009, pronunțate în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
RED.DG/MB
2 ex./18.05.09
Jud. fond:
Președinte:Daniela GrigaJudecători:Daniela Griga, Floarea Tămaș, Mirela Budiu