Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1678/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALA, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1678
Ședința publică din data de 13 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Daniela Griga
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 3: Mirela Budiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S ÎN NUME ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI Z împotriva Sentinței civile nr. 240/ 13.02.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj în contradictoriu cu intimații, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR având ca obiect anulare act de control taxe și impozite-taxă poluare.
La apelul nominal făcut în cauză la prima și la a doua strigare se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Calea de atac formulată este scutită de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de 29.04.2009 se înregistrează din partea intimatului întâmpinare însoțită de înscrisuri.
Curtea, în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și reținând că prin întâmpinările depuse nu se evidențiază aspecte noi, rămâne în pronunțare.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 240 pronunțată la data de 13.02.2009 în dosar nr- al Tribunalului Sălaj, a fost admisă acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâții erul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice C, Administrația Finanțelor Publice a municipiului Z și, în consecință, a fost dispusă anularea Deciziei de restituire nr. 17506/02.04.2008, respectiv actele administrativ-fiscale ce au stat la baza stabilirii taxei de primă înmatriculare și dispusă restituirea sumei de 1054 lei cu dobânda legală aferentă da le data încasării sumei de 22.11.2007 până la restituirea integrală.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, potrivit art. 90 paragraf 1 din ratatul Constitutiv al Uniunii Europenenici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Conform hotărârii în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Așadar rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici. Prin introducerea art. 2141- 2143din Codul fiscal s-au încălcat prevederile art. 90 din, în sensul că a introdus un regim discriminatoriu între autoturismele introduse în România și cele existente în România.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța a constatat că într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Aceasta rezultă din două argumente:
1. Constituția României: de la 1 ianuarie 2007, România este un stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148,ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin.2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 (alin.4).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare al Comunității, dinainte de aderare.
2. Jurisprudența Curții de Justiție Europene: Prin Decizia în cazul/ Enel (1964), a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.
Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr. 343/2006 privind Codul fiscal.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Chiar dacă hotărârile Curții nu au caracter normativ ele sunt obligatorii și produc efecte erga omnes. Și este ușor de observat că toate hotărârile Curții susțin ideea că regulile de drept comunitar se aplică de plin drept, cu efecte identice, pe toată suprafața Comunității Europene, fără ca statele membre să-i poată opune obstacole.
Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța a constatat o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate în Tratatul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre, în competiția cu produsele similare autohtone.
Suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, și, ca atare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România. Cum organul fiscal a refuzat în mod expres restituirea taxei încasate, DGFP emițând o decizie în acest sens, aceasta a fost anulată.
Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâții au fost obligați să achite și folosul nerealizat, potrivit art. 1084 raportat la art. 1082 Cod civil, respectiv dobânda legală calculată conform art. 3 alin. 3 din nr.OG 9/2000, de la data încasării sumei până la data restituirii integrale și efective.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice S, în nume propriu și în numele Administrația Finanțelor Publice Z, solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței în sensul respingerii acțiunii și menținerii deciziei de restituire.
În motivarea recursului se arată că sentința pronunțată este criticabilă prin prisma art. 304 pct. 9. proc. civ. și în considerarea dispozițiilor art. 214 din Legea nr. 571/2003, instanța de fond a admis acțiunea reclamantului și a anulat decizia nr. 17506/2008, respectiv a obligat la restituirea către reclamant a sumei de 1054 lei cu dobânda legală aferentă la data încasării sumei - 22.11.2007 - și până la restituirea integrală.
Se arată că soluția instanței este nelegală adăugând un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, deși codul prevede în mod limitativ cazurile de scutire.
Se precizează faptul că atâta timp cât cadrul legislativ (respectiv art. 2141- 2143) a prevăzut în mod imperativ că orice persoană fizică și juridică care înmatriculează pentru prima dată în România un autoturism comercial, datorează o taxă specială de primă înmatriculare, acesta este de strictă interpretare, completându-se cu principiul "unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem".
Raportat la dispozițiile legale în vigoare în momentul formulării acțiunii invocate în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei rezultă în mod indubitabil că suma solicitată nu se încadra în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Recurenta apreciază că instanța în mod legal și corect reține că "evident restituirea doar a diferenței între cele două taxe, pune problema aplicării noului act normativ - OUG nr. 50/2008 și pentru trecut, i cu toate acestea, dispune anularea deciziei emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice S și restituirea întregii taxe, fără a avea în vedere dispozițiile din noul act normativ.
Dispozițiile art. 725 alin. 1. proc. civ. consacră regula aplicării imediate a legii noi de procedură asupra proceselor în curs de judecată începute sub legea veche. Acest text de lege nu încalcă dispozițiile art.15 alin. 2 din Constituție, având în vedere că legea nouă se aplică din momentul intrării ei în vigoare proceselor începute sub legea veche, dar aflate în curs de judecată (Decizia Curții Constituționale nr. 628/2006).
Neadmiterea unei atare soluții ar determina rezolvarea diferențiată a aceleași situații juridice, respectiv obligația achitării taxei, care atât în noul act normativ se achită și, respectiv intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, ceea ce ar fi profund inechitabil și contrar spiritului legii noi.
Recurenta consideră că soluția legală pe care trebuia să o pronunțe instanța în speța de față, trebuia să fie în raport de noile dispoziții legale din OUG nr. 50/2008, prin care legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitată în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 și nu restituirea integrală a taxei.
În mod nelegal și fără a avea în vedere precizările referitoare la neretroactivitatea legii civile în timp depuse la dosarul cauzei, instanța de fond a reținut că aplicarea OUG nr. 50/2008 contravine principiului neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituia României.
Referitor la acest aspect, recurenta reiterează motivele pentru care OUG nr. 50/2008 este de imediata aplicare și nu încalcă principiul neretroactivității legii civile în timp.
De asemenea, instanța în mod nelegal a admis capătul de cerere referitor la dobânzi, fără o justificare legală, având în vedere că dispozițiile Codului d e procedură cuprind o serie de reglementări. Astfel, procedura de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal
1. Pentru sumele nerestituite sau nerambursate în termenul prevăzut de art. 199 (în prezent art. 70 alin. 1 și 2 sau de art. 112 alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, după caz, contribuabilul are dreptul la dobândă conform dispozițiilor art. 119 din aceeași ordonanță.
2. Dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prevăzut la pct. 1 sau a celui prevăzut la cap. I pct. 4 alin. 3, după caz, până în ziua înregistrării, inclusiv, a operațiunii de compensare și/sau a operațiunii de restituire ori rambursare a eventualelor diferențe rămase după efectuarea compensării, în conturile bugetare corespunzătoare, cu excepția impozitului pe venit.
3. Dobânda se calculează de organul fiscal competent numai asupra sumei care a fost aprobată a fi restituită, după efectuarea operațiunii de compensare, care se înmulțește cu numărul de zile determinate conform pct. 2 și cu nivelul dobânzii prevăzute la art. 115 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată.
4. Plata dobânzii cuvenite contribuabilului se va face numai în baza cererii exprese depuse de acesta la organul fiscal competent.
Cererea va cuprinde următoarele elemente:
- datele de identificare a contribuabilului;
- specificarea cererii la care se referă solicitarea de dobânzi, cu indicarea numărului și a datei de înregistrare la organul fiscal competent (eventual data poștei, în cazul depunerii prin poștă);
- felul impozitului sau taxei și suma solicitată la restituire ori rambursare.
5. Cererea de plată a dobânzii se soluționează de organul fiscal competent în termenul prevăzut la art. 199 din nr.OG 92/2003, republicată (în prezent art. 70).
Se mai precizează că reclamanta nu a solicitat organului fiscal acordarea dobânzii aferente sumei solicitate la restituire reprezentând taxa specială de primă înmatriculare, conform art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003 republicată și modificată.
Fată de aceste considerente, rezultă că instanța de fond în mod nelegal a admis și capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale aferente sumei solicitate la restituire reprezentând taxa specială de primă înmatriculare.
Totodată, recurenta consideră că instanța de fond în mod nelegal și netemeinic a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că principiul care rezultă din dispozițiile înscrise în art. 247. proc. civ. este culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții.
Examinând recursul, Curtea reține următoarele:
Pe fond, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci, trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față, tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și, ca atare, creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competență atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și, unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă, atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României, conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol, jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia, cum sunt bunăoară, autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate, dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului, în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul, ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră, instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia, precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Nu poate fi reținută susținerea pârâtei, că s-a aflat într-o situație de excepție, respectiv în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a CE de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din Tratat. Este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție a Comunităților Europene, dar, în speța de față, nu se pune problema interpretării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispozițiilor Tratatului. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat, așa încât, conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
Cu referire la incidența în speță a prevederilor OUG nr. 50/2008 antamate de recurentă prin concluziile scrise, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă, reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte, admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, dar, pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Declanșarea procedurii de sesizare a Curții de Justiție cu o cerere de interpretare a dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene a fost respinsă, Curtea apreciind că aceste dispoziții nu sunt susceptibile de interpretare, nefiind necesar ca această instanță să statueze asupra chestiunii în discuție.
Pornind de la teoria actului clar, Curtea împărtășește teza conform căreia taxa internă impusă autoturismelor second-hand, prin dispozițiile legale anterior enunțate, era discriminatorie, în sensul art. 90 paragraful I din tratat.
Curtea și-a îndeplinit astfel misiunea trasată de Tratat, precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal 2 din anul 1978).
Dobânzile acordate de prima instanță reprezintă o modalitate de reparare integrală a prejudiciului cauzat particularului prin instituirea acestei taxe cu caracter discriminatoriu.
Apărarea conform căreia perceperea dobânzii legale nu era admisibilă din perspectiva prevederilor art. 10 alin. 1 din nr.OG 9/2000, nu este pertinentă, câtă vreme această obligație se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale derivând din încălcarea de către autoritățile fiscale a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne ce se dovedesc contrarii cu normele dreptului comunitar.
Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de România ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare.
Așa cum am mai arătat, obligația de aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și executivului, organelor componente ale acestuia, cum sunt autoritățile fiscale.
Prin urmare, față de cele arătate, constatând că nu sunt motive întemeiate, Curtea, în baza art. 312. proc. civ. va da o soluție de respingere a recursului declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Z împotriva sentinței civile nr. 240 din 13.02.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
red.FT/dact.MM
2ex./18.05.2009
Jud.fond:
Președinte:Daniela GrigaJudecători:Daniela Griga, Floarea Tămaș, Mirela Budiu
