Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 17/2010. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-DECIZIENR. 17/R-cont
Ședința publică din 08 Ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dumitru judecător
JUDECĂTOR 2: Ioana Bătrînu
JUDECĂTOR 3: Ioana Miriță
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat deDIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ, cu sediul în C,-, în nume propriu, în numele și pentruAUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței nr. 1448/10.11.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtăAGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - COMISIA PENTRU AUTORIZAREA OPERATORILOR DE PRODUSE SUPUSE ACCIZELOR ARMONIZATE- cu sediul în B,-, sector 1 și DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE - cu sediul în Rm. V,-, Județul V și intimata - reclamantăSC - SRL- D,-, Județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier - juridic pentru recurente, în baza delegației de la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanta recurentelor, având cuvântul, arată că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, în raport de această împrejurare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia pe fond.
Consilier - juridic, având cuvântul pentru recurente, solicită admiterea recursului pentru motivele expuse pe larg în scris, pe care le susține oral în ședință publică, modificarea sentinței recurate și pe cale de consecință, respingerea cererii formulate de -, ca netemeinică și nelegală.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată că;
La data de 10.08.2009, reclamanta - Das olicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, și Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale V, suspendarea executării deciziei nr.035/12.02.2009, emisă de pârâta Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, până la pronunțarea instanței de fond.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin decizia nr.035/12.02.2009, s-a dispus revocarea autorizației de antrepozit fiscal nr.RO-/30.09.2005 emisă antrepozitarului - D, împotriva căreia a formulat plângere prealabilă, solicitând anularea actului administrativ respectiv și prelungirea termenului de depunere a documentației în vederea obținerii clasificării tarifare până la 31.03.2009, însă prin decizia nr.202/24.07.2009, Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate a respins plângerea prealabilă.
Mai arată reclamanta că, la data de 22.12.2008, a fost publicată în Monitorul Oficial nr.HG1618/2008, pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003, privind Codul fiscal, aprobată prin nr.HG44/2004, prin care s-au adus unele obligații pe care trebuie să le îndeplinească antrepozitarii autorizați, unde se încadrează și reclamanta, iar pârâta Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale V, prin circulara nr.4322/15.01.2009, a comunicat modificările aduse de nr.HG1618/2008, unor societăți, mai puțin reclamantei, astfel că aceasta nu a avut posibilitatea de a se încadra în termenele până la care trebuia depusă documentația, printre care și buletin de analiză pentru produsul "vin", a căror emitere presupunea un oarecare timp, iar societatea-reclamantă produce numai vinuri liniștite care au accize zero și potrivit procesului tehnologic de fabricație, vinul trece prin mai multe etape, dintre care unele cu o durată de 240-260 de zile, iar altele cu o perioadă de până la doi ani, fiind în imposibilitatea de a obține buletine de analiză definitive.
Reclamanta a precizat că prin revocarea autorizației, se află în imposibilitatea prelucrării și valorificării producției proprii, cât și a produselor finite, ceea ce conduce la diminuarea substanțială a veniturilor încasate de bugetul statului, prin încasarea din vânzări și a impozitului pe profit.
De asemenea, societatea-reclamantă a efectuat investiții la plantația de de vie, prin programul SAPARD și programul de reconversie în valoare de 400.000 euro, iar pentru derularea acestor programe, societatea a fost nevoită să obțină credite pe care nu le va putea plăti în cazul menținerii revocării autorizației de antrepozit fiscal, fiind obligată, în această situație, să efectueze disponibilizări în masă, precizând că a formulat contestație împotriva deciziei nr.035/12.02.2009, emisă de pârâta Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, contestație ce se află pe rolul Tribunalului Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ.
În dovedirea acesteia, reclamanta a depus la dosar decizia a cărei suspendare la executare o solicită, adresa nr.1880/6.03.2009, emisă de pârâta Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale V, dovada efectuării procedurii prealabile, contestația prin care se solicită anularea deciziei nr.035/12.02.2009, adrese ce constituie corespondență purtată cu Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale V și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C, precum și alte acte.
Prin notele scrise de la filele 54-56 dosar, Autoritatea Națională a Vămilor a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Vâlcea, cu privire la suspendarea executării deciziei nr.035/12.02.2009 emisă de Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, prin care a fost revocată autorizația de antrepozit fiscal nr.RO- din 30.09.2005, pentru - D, invocând Ordinele nr.1269/2008 și nr.1499/2009 ale Ministerului Finanțelor Publice, considerând că soluționarea cauzei este de competența Curții de APEL PITEȘTI, solicitând declinarea soluționării în favoarea acesteia.
Prin sentința nr.1448/10 noiembrie 2009, Tribunalul Vâlcea, Secția comercială și de contencios administrativ fiscal a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ fiscal, invocată de pârâta, a admis cererea formulată de reclamantă și a dispus suspendarea executării deciziei nr.035/12.02.2009, emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, de pe lângă, până la pronunțarea instanței de fond.
În considerentele sentinței, s-a reținut următoarele:
Cu privire la excepția necompetenței materiale a Tribunalului Vâlcea invocată de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, tribunalul a constatat că aceasta este neîntemeiată, întrucât Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate de pe lângă nu îndeplinește calitatea de instituție centrală, pentru a fi atrasă competența Curții de APEL PITEȘTI, altfel ar fi încălcate dispozițiile art.1 din nr.HG2008/2005, privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și, care atribuie calitatea de instituție centrală Ministerului Finanțelor Publice, instituție publică cu personalitate juridică subordonată Guvernului și care are în subordine, organ de specialitate al administrației publice centrale. Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, coordonată de, își desfășoară activitatea la nivelul unităților administrativ-teritoriale, preluând atribuțiile de la organe de același nivel. Astfel, reține tribunalul, Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, neavând calitate de organ al administrației publice centrale, competența soluționării cauzei revine Tribunalului Vâlcea, pentru acest motiv respingând excepția ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării deciziei nr.035/12.02.2009, emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, prin care a fost revocată autorizația de antrepozit fiscal nr.RO- din 30.09.2005, s-a constatat că societatea-reclamantă desfășoară o activitate de producere a vinurilor, iar prin procesul tehnologic și de fabricație, vinul trece prin mai multe etape cu o durată chiar și până la doi ani, astfel că procesul tehnologic era neterminat până la data de 31.01.2009, societatea-reclamantă fiind în imposibilitatea de a obține buletine de analiză definitive, iar lipsa autorizației de antrepozit fiscal ar duce la încetarea activității de fabricare și comercializare a vinurilor ce ar produce reclamantei, salariaților și diferitelor bugete, pagube care nu ar mai putea fi recuperate, societatea-reclamantă putând intra chiar în faliment.
S-a reținut că reclamanta a efectuat procedura prealabilă, a solicitat anularea deciziei prin acțiunea ce face obiectul dosarului nr-, aflat pe rolul Tribunalului Vâlcea și a achitat cauțiunea prevăzută de lege, cu recipisa de consemnare nr.-/1/6.11.2009, constatându-se că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004, privind contenciosul administrativ, apreciindu-se că cererea reclamantei este întemeiată și s-a dispus suspendarea executării deciziei nr.035/12.02.2009 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, până la pronunțarea instanței de fond.
Împotriva sentinței nr.1448/10.11.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ fiscal, în termen legal, a formulat recurs Direcția Regională Vamală C, în nume propriu, în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, criticând-o pentru nelegalitate.
Recurenta-pârâtă critică soluția primei instanțe pentru următoarele motive:
1- sentința a fost dată cu încălcarea competenței materiale a altei instanțe de judecată (art.304 pct.3 Cod procedură civilă); în susținerea acestui motiv, recurenta-pârâtă arată că, atât decizia atacată, cât și decizia dată în soluționarea plângerii prealabile au fost emise de către Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, autoritate centrală, competența aparținând curții de apel, în primă instanță;
2- sentința a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 Cod procedură civilă); în dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta-pârâtă arată că reclamanta nu a probat existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ fiscal, iar în ceea ce privește pericolul unei pagube iminente, susține că instanța de fond a achiesat la toate susținerile reclamantei reținând existența pagubei iminente provocate reclamantei, prin simpla executare a actului administrativ, fără a se preocupa de verificarea condițiilor în care s-a realizat această executare, pentru a stabili dacă executarea s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale;
3- recursul fiind declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzut de art.304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele.
Pentru aceste motive, solicită, în principal, admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea dosarului spre rejudecare la instanța competentă, iar în subsidiar, admiterea recursului și respingerea cererii de suspendare a executării formulată de reclamantă, ca netemeinică și nelegală.
Analizând cu prioritate motivul de recurs, potrivit căruia hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea competenței materiale a altei instanțe de judecată, Curtea constată că acesta este fondat.
Potrivit dispozițiilor art.10 alin.(1) din Legea nr.554/2004, privind contenciosul administrativ, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
În speță, atât decizia atacată nr.035/12.02.2009, cât și decizia dată în soluționarea plângerii prealabile, au fost emise de către Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, autoritate centrală, astfel că potrivit textului de lege mai susmenționat, competența materială aparține curții de apel, în primă instanță.
Față de aceste considerente, potrivit dispozițiilor art.312 alin.1, 2 și 3 Cod procedură civilă, Curtea urmează să admită recursul, să caseze sentința atacată, iar potrivit alin.6, să trimită cauza spre competentă soluționare, în primă instanță, la Curtea de APEL PITEȘTI.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul, formulat de pârâta DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ, cu sediul în C,-, în nume propriu, în numele și pentru AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR, cu sediul în B,-, sector 1 împotriva sentinței nr.1448/10.11.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimate fiind pârâtele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - COMISIA PENTRU AUTORIZAREA OPERATORILOR DE PRODUSE SUPUSE ACCIZELOR ARMONIZATE, cu sediul în B,-, sector 1, și DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE, cu sediul în Rm.V,-, județul V și reclamanta -, cu sediul în D,-, județul
Casează sentința de mai sus și trimite cauza spre competentă soluționare, în primă instanță, la Curtea de APEL PITEȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 ianuarie 2010, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red./18.01.2010
GM/7 ex.
Jud.fond: G
Președinte:DumitruJudecători:Dumitru, Ioana Bătrînu, Ioana Miriță