Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 192/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - suspendare executare act ad-tiv -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința nr.192

Ședința publică din23 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Rață Gabriela

Grefier - -

Pe rolul instanței se află judecarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul,domiciliat în municipiul S,-, -.C,.11, județul S,în contradictoriu cu intimatul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale B, sector 3,-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se de către grefierul de ședință că intimatul, prin adresa nr.-/21.10.2009 solicită acordarea unui nou termen de judecată, motivat de faptul că nu a primit citația cu cel puțin 5 zile înainte pentru a-și pregăti apărarea, așa cum prevede art.1141al.3 din Codul d e procedură civilă.

S-a prezentat care a depus procură judiciară de reprezentare a petentului -, autentificată sub nr.2181/22.10.2009 și concluzii scrise, primind cererea de amânare formulată de intimat.

Instanța respinge cererea de amânare formulată de intimatul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și, în temeiul dispozițiilor art.150 din Codul d e procedură civilă, socotindu-se lămurită, declară dezbaterile închise, rămânând în pronunțare asupra cererii de suspendare de față.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra cererii de suspendare de față, constată:

Prin cererea înregistrată la data de 20.10.2009 sub nr-, petentul, în temeiul art.14 al.1 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, suspendarea concursului organizat de în data de 26.10.2009 pentru ocuparea postului de director economic al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală S și suspendarea Ordinului nr.2355/09.10.2009 emis de intimat până la soluționarea fondului privind contenciosul administrativ de anulare a Ordinului 2355/09.10.2009 inițiat în baza Legii nr.554/2004.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că ocupă funcția de director economic în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală S, urmare a emiterii ordinului nr.1541/28.05.2009 de către pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și a contractului de management nr.191/28.05.2009.

Precizează reclamantul că prin ordinul nr.2355/9.10.2009 i s-a acordat un preaviz de 15 zile lucrătoare, prin care se menționează expres că la expirarea acestei perioade încetează aplicabilitatea Ordinului nr.1541/28.05.2009 al ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și a contractului de management nr.191/28.05.2009 (fila 29 dosar).

În ceea ce privește cererea de suspendare a Ordinului nr.2355/9 octombrie 2009, reclamantul subliniază că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute expres de art.14 al.1 din Legea nr.554/2004, vizând "cazul bine justificat" și "paguba iminentă".

Este dată condiția cazului bine justificat, întrucât contractul de management este asimilat contractului de muncă potrivit art.III alin.7 din nr.OUG37/2009. Or, în aceste condiții contractul nu poate înceta prin simpla voință a pârâtului ci doar în condițiile prevăzute în cuprinsul contractului.

Conform principiului forței obligatorii a contractului între părțile contractante, potrivit art.969 Cod civil, era imperios necesar ca între părți să intervină o cauză de reziliere a contractului, din cele statuate la art.10 din Contract - încetarea contractului. Cu alte cuvinte, "preavizul" de 15 zile lucrătoare trebuie să fie asimilat preavizului acordat ca urmare a notificării intenției de reziliere, iar nu a concedierii.

În virtutea principiului mutatis mutandis, Ordinul nr.2355/9.10.2009 este asimilat unei decizii de concediere, care potrivit art.74 alin.1 lit.a din Codul Muncii, trebuie să fie scrisă și să cuprindă motivele care determină concedierea.

Astfel, dat fiind că legiuitorul nu distinge și că doctrina și practica judiciară în materie sunt unitare în acest sens decizia de concediere ( și, în cazul de față, Ordinul nr.2355 din 9.10.2009) ar fi trebuit să conțină nu doar motivarea de drept a încetării contractului de management, ci și motivarea în fapt - aspect ce nu este complinit.

Ordinul nu conține o motivație în fapt suficientă pentru încadrarea acestei situații la prev.art.65 alin.1 din Codul Muncii, iar potrivit art.62 alin.2 din Codul Muncii decizia trebuie motivată în fapt și în drept sub sancțiunea nulității absolute. Ordinul contestat nu conține motivele în fapt, iar motivele în drept nu au corespondență cu realitatea, fiind forțată interpretarea normei juridice pentru atingerea scopului politic.

Desființarea postului nu este efectivă întrucât nu este suprimat prin organigrama funcției și în plus a fost din nou organizat un concurs pentru ocuparea acestui post.

Ordinul contestat apare ca fiind nelegal și netemeinic, întrucât a fost emis fără să existe un motiv de fapt care să justifice încetarea contractului de management din data de 28.05.2009, cu atât mai mult cu cât în conținutul actului contestat nu se indică motivul de fapt al măsurii dispuse de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale prin ordinul contestat.

Pentru considerentele mai sus învederate, apreciază reclamantul că este dată nelegalitatea evidentă a ordinului atacat.

Referitor la "paguba iminentă", reclamantul a arătat că, potrivit fișei postului, directorul economic are atribuții specifice având în subordine compartimentul financiar-contabil al instituției, compartimentul investiții și compartimentul administrativ de protecție a muncii, coordonează, de asemenea, activitatea financiar-contabilă în condițiile în care sunt gestionați și alocați bani publici, inclusiv din fonduri europene pentru subvenționarea producătorilor agricoli, iar în această perioadă sunt în plină desfășurare sesiunile de depunere a proiectelor de finanțare, iar disponibilizarea postului ce asigura validarea și verificarea acestora este de natură a afecta atât funcționarea instituției, cât și a beneficiarilor acestor proiecte.

Arată reclamantul că este beneficiarul unui credit ipotecar în valoare de 60.000 euro, iar măsurile nelegale dispuse prin ordinul atacat i-au diminuat resursele necesare achitării lui, cu atât mai mult cu cât este singurul întreținător al familiei, având 2 copii minori, soția sa decedând la 12.10.2009.

În dovedirea cererii a depus la dosar înscrisuri ( ordinul atacat, ordinul de numire în funcție, contractul de management). De asemenea, a fost făcută dovada îndeplinirii procedurii prealabile.

Intimatul nu a depus întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că cererea formulată este întemeiată pentru următoarele considerente:

Reclamantul ocupă funcția de director economic în cadrul S, fiind numit prin Ordinul nr.1541/28.05.2009 emis de În urma emiterii acestui ordin a fost încheiat și contractul de management nr.191/28.05.2009.

Prin Ordinul 2355/9.10.2009 s-a acordat reclamantului un preaviz de 15 zile la expirarea căruia urma a înceta aplicabilitatea Ordinului nr.1541/2009.

Ordinul atacat a fost emis în temeiul prevederilor art.65 alin.1 Codul Muncii, art.9 alin.1 lit.h din contractul de management, nr.HG8/2009 și art.IV, XIV din nr.OUG105/2009.

Potrivit art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art.7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea actului administrativ.

Art.2 alin.1 lit.t din Legea nr.554/2004 dispune că prin "caz bine justificat" se înțelege împrejurarea legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În speță este dată condiția cazului bine justificat.

Există o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ atacat întrucât deși în cuprinsul ordinului atacat se menționează art.65 alin.1 Codul Muncii, nu a fost făcută dovada existenței unui ordin cu privire la structura organizatorică, statele de funcții și numărul de posturi ce urmau să fie desființate în baza nr.OUG 105/2009.

În plus, deși postul ocupat de reclamant a fost desființat potrivit art.IV din nr.OUG 105/2009, se organizează un nou concurs pentru ocuparea acestui post, împrejurare ce creează o îndoială serioasă în ceea ce privește desființarea reală și efectivă a postului.

Mai mult, nu a fost făcută dovada existenței actului administrativ privind metodologia de concurs, act administrativ ce urma a fi emis în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a nr.OUG 105/2009, potrivit art. alin.6 din acest act normativ.

Nu trebuie omisă nici împrejurarea esențială că potrivit art.VIII din nr.OUG105/2009, persoanele care ocupă funcțiile prevăzute la art.III și art. IV al.3 își păstrează statutul și celelalte drepturi prevăzute de lege, iar contractele de management încheiate de acestea aflate în derulare își produc efectele până la expirarea termenului pentru care au fost încheiate sau, după caz, până la data la care intervine un motiv legal de încetare sau reziliere a acestora.

Ori, în speță nu a expirat termenul pentru care a fost încheiat contractul de management și nici nu a fost făcută dovada unui caz de încetare sau reziliere.

Este dată și condiția pagubei iminente constând în perturbarea previzibilă gravă funcționării unei autorități publice, schimbarea frecventă, fără motive justificate a managerilor acestor autorități publice afectând negativ activitatea și atribuțiile autorităților care nu se mai bucură de un management fundamentat, coordonat și de continuitate. Deși, în preambulul OUG nr.105/2005, se menționează că a fost emisă pentru întărirea capacității manageriale, schimbarea frecventă și inopinată a managerilor, fără a fi reținută vreo culpă în sarcina acestora, nu poate duce la atingerea acestui obiectiv. Întrucât este întemeiată cererea de suspendare a executării ordinului, pe cale de consecință urmează a fi admis și capătul de cerere privind suspendarea concursului, pentru aceleași considerente.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de suspendare formulată de reclamantul,domiciliat în municipiul S,-, -.C,.11, județul S,în contradictoriu cuintimatul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării RuraleB, sector 3,-.

Suspendă executarea ordinului nr.2049/9 octombrie 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale până la pronunțarea instanței de fond.

Suspendă concursul organizat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale pentru ocuparea postului de director economic al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală

Executorie.

Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 23 octombrie 2009.

Președinte, Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./20.11.2009

Președinte:Rață Gabriela
Judecători:Rață Gabriela

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 192/2009. Curtea de Apel Suceava