Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 1949/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1949
Ședința publică de la 30 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 2: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 3: Adina Calotă
Grefier
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DGFP D împotriva sentinței nr.1597 din 6 august 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta pârâtă DGFP D prin consilier juridic și intimatul reclamant BIROUL NOTARULUI PUBLIC prin avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează întâmpinarea formulată de intimatul reclamant BIROUL NOTARULUI PUBLIC.
Se comunică un exemplar după întâmpinarea formulată de intimatul reclamant BIROUL NOTARULUI PUBLIC către consilier juridic pentru recurenta pârâtă DGFP D, care nu solicită amânarea cauzei pentru observare, după care, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă DGFP D solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de suspendare.
Avocat pentru intimatul reclamant BIROUL NOTARULUI PUBLIC solicită respingerea recursului fără cheltuieli de judecată.
CURT E
Asupra recursului de față, Curtea constată și reține următoarele:
Prin sentința nr. 1597 din 06 august 2008, Tribunalul Dolja admis cererea formulată de reclamantul BNP, în contradictoriu cu DGFP
S-a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 27951/29.02.2008 emisă de C și a Deciziei nr. 101/25.06.2008 emisă de DGFP D până la soluționarea irevocabilă a contestației asupra celor două acte.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că prin Decizia de nr. 27951/29 02 2008 emisa de C s-a stabilit că reclamanta datorează bugetului de stat impozit suplimentar pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal in cuantum de 49753 lei si majorări de întârziere in cuantum de 34 032 lei.
Pentru executarea silita a sumei au fot emise Titlul executoriu nr. 1106 din 29 05 2008 si respectiv Somația de plată.
Din interpretarea dispozițiilor legale incidente, respectiv art. 15 rap. la art. 14 din Legea nr.554/2004 rezulta că reclamanta trebuie să facă dovada îndeplinirii cumulative a trei condiții pentru a demonstra temeinicia cererii de suspendare provizorie a executării silite a actului administrativ fiscal contestat: existenta unei contestații în fond a actului fiscal, invocarea unor motive justificate si caracterul iminent al prejudiciului.
In speță, reclamanta a contestat in fond actul administrativ fiscal, cauza aflându-se pe rolul Tribunalului Dolj sub nr-.
Cazul bine justificat este reprezentat de consecințele pe care le -ar avea executarea silita in curs ce ar conduce la blocarea întregii activități a contribuabilului, prin sechestrarea bunurilor utilizate în scopul desfășurării activității, la imposibilitatea efectuării plații salariilor angajaților și virării cotelor către CAS. Se are în vedere și cuantumul încasărilor așa cum rezulta din documentele depuse la dosar, respectiv din Registrul de încasări si plăți.
Caracterul iminent al pagubei rezulta din paguba materiala in curs de a se produce atât in patrimoniul reclamantei dar si al altor persoane.
Pentru aceste considerente, prin prisma principiului prezumției de nevinovăție si al protecției administrative prevăzuta in Recomandări ale Consiliului de Miniștrii ai UE, tribunalul constatat ca cererea de suspendare este întemeiată, asigurându-se un just echilibru in raport de caracterul executoriu al actului administrativ fiscal.
Prezumția de legalitate si veridicitate a actului administrativ fiscal invocat de către intimata are efect in primul rând asupra sarcinii probei in cazul contestării unui astfel de act si al executării imediate indiferent daca actul este sau nu contestat.
S-a mai reținut că nu poate constitui insa motiv de inadmisibilitate a unei cereri de suspendare, lipsind in caz contrar de conținut si efect însăși instituția suspendării provizorii a actului administrativ fiscal.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs
Recurenta precizează într-un prim motiv de recurs faptul că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, întrucât deși prin acțiune s-a solicitat suspendarea Deciziei de impunere nr. 27951/29.02.2008, instanța a dispus suspendarea acestei decizii, dar și suspendarea Deciziei nr. 101/25.06.2008 a
Un al doilea motiv de recurs se referă la aspectul că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Recurentul invocă excepția lipsei calității procesuale active a BNP, întrucât calitatea de contribuabil o are persoana fizică care datorează impozitul pe venit.
În ceea ce privește fondul cererii se arată că instanța de fond în mod eronat a reținut că prezumția de legalitate și veridicitate de care se bucură actul administrativ ar avea efect numai asupra sarcinii probei în cazul contestării pe fond a actului administrativ-fiscal și al executării acestuia indiferent dacă este contestat sau nu.
Se mai arată că suspendarea este o situație de excepție ce poate fi acordată de instanță cu respectarea condițiilor legale, iar în afară de condiția legală privind plata cauțiunii trebuie îndeplinite cumulativ și condițiile stabilite de art. 14 din Legea 554/2004, respectiv să fie un caz bine justificat și să se producă o pagubă iminentă.
În ceea ce privește cazul bine justificat se arată că reclamanta nu a dovedit la instanța de fond îndeplinirea acestei condiții, iar împrejurările invocate și reținute de instanță că prin emiterea actului administrativ reclamanta ar fi pusă în imposibilitatea de a-și continua activitatea nu sunt de natură a crea o puternică îndoială sub aspectul legalității actului administrativ contestat.
Se învederează de recurentă că instanța de fond a reținut că ar fi fost sechestrate bunuri necesare desfășurării activității biroului notarial însă, aplicarea chiar nelegală a unei forme de executare silită pentru recuperarea creanțelor bugetare nu poate determina admiterea unei cereri de suspendare formulată în temeiul art. 14 din Legea 554/2004.
Arată recurenta că nu s-a făcut dovada nici a îndeplinirii celei de-a doua condiții, a pagubei iminente la care ar fi fost supusă, instanța de fond făcând doar o simplă afirmație cu privire la producerea unei presupuse pagube în patrimoniul reclamantei și al altei persoane.
La data de 24.09.2008 intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Intimata precizează că în ce privește calitatea procesuală invocată de recurentă, actele administrative emise de aceasta sunt în sarcina BNP și se referă la impozitul pe venitul din transferul proprietății imobiliare și nu la venitul realizat de BNP.
Arată intimata că prejudiciul ce s-ar produce prin punerea în executare a acestor decizii este iminent, deoarece potrivit reglementărilor Codului fiscal, orice sumă s-ar vărsa automat în contul acestui debit, contul bugetului de stat fiind unic iar prejudiciul ar aduce atingere și personalului angajat al BNP.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu potrivit art. 3041. Curtea îl apreciază neîntemeiat.
In ceea ce priveste primul motiv de recurs,acela ca instanta a acordat mai mult decât s-a cerut,Curtea il apreciază neintemeiat.
In mod temeinic si legal instanța de fond a dispus și anularea Deciziei nr.101/25.06.2008,intrucât prin aceasta se respinge contestația contribuabilului impotriva actului de control fiscal,iar in situația in care aceasta decizie n-ar fi fost suspendata ar fi operat caracterul executoriu al acesteia.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a,invocată de recurentă,Curtea o apreciază de asemenea neintemeiată intrucât toate actele au vizat societatea civilă, notar Public, și in consecința acest contribuabil avea calitatea să conteste actele fiscale emise pe nemele său.
In ceea ce privește cererea de suspendare,Curtea reține:
Organele de inspecție fiscală din cadrul DGFP D au efectuat un control fiscal la reclamantă având ca obiectiv verificarea impozitelor și taxelor datorate bugetului general consolidat.
Prin acest raport s-au stabilit ca fiind datorate către bugetul de stat impozit pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare în cuantum de 49753 lei și majorări de întârziere în cuantum de 34032 lei.
Urmare a acestui raport de inspecție fiscală și a sumei apreciate ca fiind datorate de organul fiscal s-a întocmit și decizia de impunere.
Reclamanta a formulat plângere administrativă împotriva actului de control și a deciziei de impunere și de asemenea a solicitat instanței prin prezenta cerere de suspendare a actelor fiscale contestate.
Procedura suspendării actelor administrative fiscale, împotriva cărora s-a formulat contestație,este reglementată în cuprinsul art.185 Cod pr.fiscală, Titlul IX; Cap.III, privind "soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale".
Articolul 185 Cod pr.fiscală dispune că introducerea contestației pe cale administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, iar în aliniatul 2 se precizează că dispozițiile acestui articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările ulterioare.
Analizând trimiterea pe care legiuitorul o face în cuprinsul art.185 Cod pr.
Fiscală la prevederile Legii 554/2004, Curtea constată că aceasta se referă la prevederile art.14 din Legea contenciosului administrativ, text care reglementează suspendarea executării actului administrativ, în perioada cât se derulează procedura prealabilă.
Potrivit art.14 din Legea 554/2004, suspendarea executării unui act administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea autorității publice care a emis actul.
Cele două condiții prevăzute în art.14, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă sunt reciproc determinate, în sensul că pericolul producerii unei pagube iminente determină cazul bine justificat.
Ca principiu în Dreptul administrativ român operează prezumția de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu.
Instituția suspendării unui act administrativ reprezintă creația legislativă, în baza căreia judecătorul investit cu soluționarea unei astfel de cereri apreciază dacă sunt întrunite cele două condiții și vizează tocmai posibilitatea suspendării unui act administrativ, până la pronunțarea instanței, dată la care este consfințită legalitatea sau nelegalitatea acestuia.
Curtea apreciază că prin executarea ce se poate porni oricând împotriva reclamantei, respectiv prin înființarea popririi, se creează posibilitatea producerii unui prejudiciu material, de natură a conduce la imposibilitatea continuării activității.
Cazul bine justificat derivă din faptul că procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea, înainte de definitivarea acestei proceduri și mai înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluției de suspendare a executării actului fiscal contestat.
Față de probele administrate și de prevederile legale incidente, Curtea reține că în cauză sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art.14 din Legea 554/2004 privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube.
Alături de argumentele expuse mai sus, se are în vedere și recomandarea nr.R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.
Așa cum s-a arătat de altfel și în recomandarea 16/2003 a Comitetului din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare.
Aceeași recomandare reamintește principiile din recomandarea nr.R/89/8 a Comitetului de Miniștrii care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în speță instanța judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.
Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații.
Suspendarea pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale.
Ținând seama de considerentele de ordin legal expuse în prezenta hotărâre, de recomandările Comitetului de Miniștrii, pentru a evita excesul de putere din partea autorității fiscale și de circumstanțele cauzei, Curtea apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei.
Curtea consideră că executarea propriu-zisă și efectivă a deciziei de impunere fiscală trebuie să se realizeze numai după ce justiția s-a pronunțat și a stabilit că sumele reținute în actul fiscal sunt datorate.
Organul fiscal are posibilitatea să instituie măsuri asigurătorii, asupra bunurilor, așa cum prevede art.126 și urm. din Codul d e procedură fiscală pentru că suspendarea vizează executarea silită propriu-zisă a actului, și nu procedurile anterioare, cum este sechestrul asigurator, care se înscrie la biroul de carte funciară.
Înființarea popririi asupra contului unei societăți, căreia organul fiscal i-a stabilit anumite obligații bugetare suplimentare constituie un caz bine justificat, de natură a determina judecătorul să adopte soluția de suspendare a actului fiscal prin care s-au constituit obligațiile bugetare.
Prin admiterea cererii de suspendare, societatea petentă, ca persoană juridică particulară nu aduce atingere caracterului executoriu al deciziilor autorităților administrative, deoarece așa cum s-a arătat și mai sus aceasta nu refuză executarea, ci solicită autorității jurisdicționale să ia măsuri de suspendare a executării actului, pe care îl apreciază că îi vatămă drepturile sale.
Reamintim că introducerea căilor administrative de atac, a acțiunii împotriva actelor administrative, precum și suspendarea actelor administrative, nu sunt cauze care să determine suspendarea aplicării majorărilor de întârziere pentru debitele restante.
Împrejurarea că legiuitorul nu a suspendat cursul majorărilor în timpul procedurilor enunțate anterior, este de natură a-i crea contribuabilului o responsabilizare mai mare,deoarece în situația în care demersul său legal nu va avea succes, acesta va suporta consecințele în sensul că va plăti majorări asupra obligațiilor fiscale principale și pentru perioadele respective.
Având in vedere aceste considerente,Curtea in temeiul art.312 Cod procedură civilă va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta DGFP D împotriva sentinței nr.1597 din 6 august 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.jud.
Tehnored.CB/2 ex.
23.10.2008
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti, Costinel Moțîrlichie, Adina Calotă
