Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 1951/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1951
Ședința publică de la 30 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 2: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 3: Adina Calotă
Grefier
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr.669 din 29 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant lipsind intimații pârâți CAMERA DE CONTURI M, CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Instanța pune în discuție nemotivarea recursului în termenul prevăzut de lege.
Recurentul reclamant arată că a depus motivele ulterior termenului legal și solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate iar pe fond admiterea acțiunii și obligarea pârâților, în solidar cu pârâta, să îi dea informațiile solicitate.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți sub nr- reclamantul a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâților Camera de Conturi M, Curtea de Conturi a României să-i dea informațiile solicitate potrivit Legii nr. 544/2001:
a) dacă pârâta, funcționar public la Primăria,
a plătit taxa de școlarizare anuală la Facultatea de Drept -, între anii 2002-2008, din banii publici de la Primăria;
b) copii de pe chitanțe, ordine de plată etc. din care să rezulte plata taxei de școlarizare, achitată de pârâta și a taxei pentru licență, dacă a achitat-o pentru susținere și la care din universitate;
c) obligarea pârâților Camera de Conturi M, Curtea de Conturi a României și a pârâtei să-i dea copii de pe pontajele acesteia de la Primăria Comunei din anii 2002-2008, când pârâta s-a prezentat în sesiunea de examene și susținerea examenului de licență;
d) obligarea Camerei de Conturi M, Curții de Conturi a României și pârâtei să precizeze dacă pârâta a transferat teren arabil din Satul, Comuna, în ce, cu număr topografic și dacă prin acest transfer a obținut teren din proprietatea statului și suprafeța;
e) solicită copie de pe titlul de proprietate cu tricolor al pârâtei, cu suprafețele de teren pe care le deține pe teritoriul Comunei, Jud.
În motivarea cererii arată că a înaintat o cerere cu același conținut la Camera de Conturi M și Camera de Conturi a României, primind răspuns cu adresa nr. 239/11 aprilie 2008 de la Camera de Conturi M, dar nu este mulțumit, întrucât cererea sa a fost redirijată către Direcția Generală a Finanțelor Publice M, de unde nu a primit răspuns.
S-a anexat în copie, cererea adresată Camerei de Conturi M la 8 aprilie 2008, adresa nr. 239 din 11 aprilie 2008 Camerei de Conturi
Cu adresa nr. 285 din 13 mai 2008, pârâta Camera de Conturi precizează că petiția reclamantului, înregistrată sub nr. 239/11 aprilie 2008 prin care acesta sesizează anumite nereguli la Primăria Com., a fost soluționată conform Legii nr. 233/23 aprilie 2002 prin redirecționarea către Direcția Generală a Finanțelor Publice
S-a anexat în copie, petiția reclamantului, scrisoarea nr. 239/17 aprilie 2008 către Direcția Generală a Finanțelor Publice M, scrisoarea nr. 239/17 aprilie 2008 cu răspunsul dat de Camera de Conturi M reclamantului, scrisoarea nr. 8870 din 13 mai 2008 și răspunsul către petent.
Tribunalul Mehedinți, prin sentința nr.669 din 29 mai 2008, pronunțată în dosar nr-, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții de Conturi a României.
S-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Camera de Conturi
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, fără însă a-l motiva în termenul legal.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile art. 306 cod procedură civilă, instanța apreciază recursul ca fiind nul.
Conform art. 306 cod procedură civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, care, potrivit art. 301 cod procedură civilă, este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Dacă recurentul nu-și motivează în nici un fel recursul sau nu-l motivează în termen și nici nu sunt motive de ordine publică ce pot fi invocate direct în recurs de parte sau de instanța de judecată, potrivit art. 306 cod procedură civilă, recursul este nul.
Practica judiciară a statuat că termenul de motivare a recursului este unul imperativ, a cărui nerespectare atrage decăderea, iar pe cale de consecință, și imposibilitatea repunerii în termen în condițiile art. 103 cod procedură civilă.
Așa fiind, în baza art. 306 cod procedură civilă, se constată nulitatea recursului declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr.669 din 29 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
red.2 ex.jud.
tehnored. 07 Octombrie 2008
jud.fond
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti, Costinel Moțîrlichie, Adina Calotă