Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 2/2010. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA NR. 2/F/CA/2010

Ședința publică de la 06 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Costinaș

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea cererii formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII,PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, având ca obiect

suspendare executare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. pentru reclamant, lipsă fiind pârâtul

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pârâtul a comunicat la dosar cele solicitate de instanță la termenul de judecată din 02.12.2009.

Mandatara reclamantului depune la dosar răspuns la întâmpinare sub formă de concluzii scrise.

Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul în susținerea cererii.

Mandatara reclamantului solicită respingerea excepțiilor invocate de pârât în întâmpinarea depusă la dosar, privind lipsa de obiect și inadmisibilitatea cererii, arătând că postul există și în prezent, nu a fost desființat, iar reclamantul era în concediu medical în momentul în care a fost schimbat din funcție.

Solicită admiterea cererii de suspendare a Ordinului nr.2036 /09.10.2009 până la pronunțarea instanței de fond. Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

Reclamantul a solicitat in contradictoriu cu paratul MINISTERUL AGRICULTURII,PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE suspendarea punerii in executare a Ordinului emis de Ministru cu nr. 2036/ 9 10 2009, până la data la care se va pronunța instanța de fond.

In motivarea cererii se arată că reclamantul a fost numit in funcția de director coordonator adjunct al Oficiului Județean de plăți pentru dezvoltare durabilă și pescuit, fiind încheiat contract de management. In cauză a fost realizată procedura plângerii prealabile, potrivit art. 7 din 554/2004. Nelegalitatea reiese din faptul ca actul a fost emis in perioada in care reclamantul se afla in concediu legal de odihna, cu nerespectarea art. 60 din Codul muncii, iar nelegalitatea actului a fost contestata in instanță.

In drept s-au invocat prevederile art. 14 din 554/2004.

Cererea este scutita de timbraj, potrivit art. 15 lit. a din 146/1997.

Paratul a depus întâmpinare prin care invoca excepția lipsei de obiect prin faptul ca actul a cărui suspendare se solicita a produs efectele, ceea ce echivalează cu o întoarcere la executare. Se mai invoca și excepția de inadmisibilitate prin neîndeplinirea procedurii prealabile, potrivit art. 7 din 554/2004. Pe fondul cauzei se solicita respingerea cererii, deoarece actul a fost emis in conformitate cu prevederile OUG nr. 105/2009, astfel ca este un act legal.

Instanța, examinând cererea reclamantului constata ca este nefondată pentru următoarele considerente:

Prin Ordinul nr. 977/28 05 2009 emis de Ministrul Agriculturii, Pădurilor si Dezvoltării Durabile, reclamantul a fost numit in funcția de director coordonator adjunct al Oficiului Județean de plăți pentru dezvoltare durabila si pescuit, in temeiul OUG nr. 37/2009, fiind încheiat contractul de management nr. 22/2009.

Prin Ordinul nr. 2036/9 10 2009 emis de Ministru se menționează că, după un preaviz de 15 zile, încetează aplicabilitatea Ordinului nr. 977/2009, in temeiul OUG nr. 105/2009.

In privința excepțiilor invocate de parat, in temeiul art. 137 din Codul d e procedura civila, instanța constata următoarele:

Excepția lipsei de obiect este nefondata,deoarece se constata ca reclamantul a formulat acțiune in instanța pentru anularea actului atacat, astfel ca sunt îndeplinite condițiile de sesizare ale instanței.

Excepția inadmisibilității este nefondata, deoarece reclamantul a sesizat paratul cu plângere prealabila, fiind depusa la dosar plângerea si confirmarea de primire.

Pe fondul cauzei se constata ca cererea de suspendare este nefondata pentru următoarele considerente de fapt si de drept:

Potrivit art. 14 din 554/2004, in cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.

Potrivit art.2 din aceeași lege, literele ș) si t), prin:

- pagubă iminentă se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public;

- cazuri bine justificate reprezintă împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ;

Suspendarea executării actului administrativ este o măsura de excepție care intervine doar in situația in care sunt îndeplinite cumulativ condițiile cerute de lege, deoarece actul administrativ emis de autoritatea administrației publice centrale se bucura de prezumția de legalitate.

In privința pagubei iminente, se constata ca reclamantul nu a motivat cererea suficient si nici nu a argumentat sau administrat probe in acest sens.

In privința aparentei de nelegalitate se constata ca reclamantul a fost numit in funcție in temeiul dispozițiilor OUG nr. 37/2009, iar prin Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională s-a pronunțat, în cadrul controlului anterior promulgării legii, prevăzut de art.146 lit.a) din Constituție, asupra obiecției de neconstituționalitate a Legii de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice. Curtea Constituțională a constatat, cu majoritate de voturi, că legea este neconstituțională, ca urmare a încălcării normelor privitoare la adoptarea ordonanței de urgență prevăzute de art.115 alin.(6) din Legea fundamentală. Articolul 115, alineatul 6 din Constituție prevede că "ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică".

In privința nelegalității actului atacat se constata ca in ordin se menționează ca a fost emis in temeiul prevederilor OUG nr. 105/2009, art. 65 din Codul muncii, art. 9 din contractul de management, iar ca aparenta de nelegalitate se invoca nerespectarea dispozițiilor art. 60 din Codul muncii, reclamantul fiind in concediu legal de odihna la data emiterii ordinului.

Analizând cererea reclamantului sub aspectul îndeplinirii condițiilor cerute de art. 14 din 554/2004, se constata ca aceste condiții nu sunt întrunite cumulativ, deoarece in cauza nu a fost dovedita si nici argumentata condiția pagubei iminente, iar sub aspectul aparentei de nelegalitate se constata ca nici aceasta condiție nu a fost probata suficient de reclamant, in condițiile in care temeiul legal al actului de numire in funcție a fost declarat neconstituțional.

In consecință, instanța va respinge excepțiile invocate de parat privind lipsa de obiect și inadmisibilitatea cererii, cat si cererea de suspendare formulata de reclamant ca nefondata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepțiile invocate de pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE privind lipsa de obiect și inadmisibilitatea cererii.

Respinge cererea de suspendare formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR și DEZVOLTĂRII RURALE privind Ordinul nr.2036/9.10.2009.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 06 Ianuarie 2010.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Red.

Tehnored,/4 ex./20.02.2010

Președinte:Gabriela Costinaș
Judecători:Gabriela Costinaș

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 2/2010. Curtea de Apel Alba Iulia