Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 2/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 2/CA/2010
Ședința publică de la 05 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Claudia Clonța
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Nanea Paraschiv
Judecător: - -
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta DGFP H împotriva sentinței nr. 2130/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
Completul de judecată a fost legal constituit, în conformitate cu prevederile art.98 alin.4 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești și planificării de permanență.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în instanță mandatara intimatei reclamantă, avocat, lipsind recurenta pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că recursul a fost motivat; este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, potrivit prevederilor art. 17 din Legea nr. 146/1997; recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Mandatara intimatei reclamantă depune la dosar împuternicirea avocațială și întâmpinare, în două exemplare.
Declară că nu mai are alte cereri de formulat, împrejurare față de care, apreciind că nu se impune comunicarea unui exemplar din întâmpinare cu recurenta pârâtă, întrucât nu au fost invocate excepții sau aspecte noi, constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Mandatara intimatei reclamantă solicită respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei pârâtă la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței pe care o depune la dosar.
Învederează instanței că în mod greșit se susține că nu ar fi fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, această susținere fiind neconformă realității.
Astfel, arată că s-a făcut dovada pagubei iminente, suma pentru care s-a emis decizia de impunere fiind foarte mare raportat la cifra de afaceri a reclamantei, mult mai mare decât profitul net al societății, iar punerea ei în executare ar duce la o perturbare gravă a activității reclamantei, poate chiar la încetarea activității acesteia. De altfel, de la 55 de angajați câți avea societatea la momentul controlului s-a ajuns în prezent la 32, iar profitul net al societății este mai mic.
În ceea ce privește cazul bine justificat, mandatara intimatei reclamantă, arată că într-adevăr prin soluționarea cererii de suspendare nu trebuie prejudecat fondul cererii, însă aceasta nu împiedică "pipăirea" fondului dreptului. Precizează că din motivarea contestației reclamantei rezultă clar faptul că organele de control nu au luat în considerare cheltuielile care sunt deductibile.
Or, unul dintre cele mai consacrate principii de drept este cel al extinderii prezumției de nevinovăție și în materia contenciosului administrativ și până când instanța de judecată se pronunță asupra legalității actului se dispune suspendarea executării acestuia.
În acest sens sunt nenumărate spețe, recomandări, practică.
Mai arată că un alt criteriu de care instanța trebuie să țină seama este cel al punerii în balanță a intereselor ambelor părți pentru a determina a căreia dintre părți vor fi mai prejudiciate.
Or, având în vedere că reclamanta a achitat cauțiune, prin faptul că bunurile acesteia i-au fost puse sub sechestru, creditoarea nu va fi prejudiciată în situația suspendării executării. În caz contrar, în situația în care bunurile debitoarei ar fi valorificate, această valorificare făcându-se la un preț inferior, ar conduce la perturbarea activității reclamantei, posibil chiar la încetarea activității acesteia, creându-i pagube irecuperabile.
Învederează că toate aceste aspecte au fost avute în vedere de către instanța de fond, iar motivele de recurs sunt sumare și superficial formulate.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Reclamanta - & a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice H solicitând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 994/08.09.2009 și a Dispoziției nr. 335/08.09.2009 până la pronunțarea instanței de fond.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanta susține faptul că emiterea Raportului de inspecția fiscală nr. 10921/08.09.2009, a Deciziei de impunere nr. 994/08.09.2009 și a Dispoziția nr. 335/08.09.2009 s-a realizat cu nesocotirea prevederilor art. 13 și 64 din OG nr.92/2003 și a prevederilor art.138 din Legea nr.571/20003. Reclamanta precizează că a formulat contestație împotriva acestor acte, care a fost înregistrată la pârâtă sub nr. 25828/29.09.2009. Referitor la paguba iminentă se arată că, în situația în care decizia de impunere s-ar executa înainte ca instanța să se pronunțe asupra legalității ei, societatea ar fi grav și iremediabil afectată, deoarece este vorba de o sumă mare de bani de plată, iar executarea ei ar face imposibilă achitarea salariilor și a obligațiilor către furnizori și chiar ar duce la încetarea activității. Potrivit reclamantei este necesar a se pune în balanță interesele ambelor părți pentru a se putea aprecia ale cui interese ar fi mai grav afectate, respectiv ale emitentului actului, care are instituite măsuri asiguratorii care îi vor garanta executarea actului sau ale persoanei fizice și juridice împotriva căreia a fost emis actul și pentru care există riscul pierderii unor bunuri sau chiar intrării în insolvență, înainte ca instanța să se pronunțe asupra legalității acestuia.
În drept, au fost invocate prevederile art. 14 din Legea nr.554/2004.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâta DGFP Has olicitat prin întâmpinare respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând faptul că reclamanta nu dovedește existența unui caz bine justificat și nici iminența producerii unei pagube, acesta neprezentând critici reale cu privire la nelegalitatea actului administrativ a cărui suspendare o solicită, simplele afirmații că ar avea nevoie de lichidități pentru bunul mers al activității nu pot constitui motive suficiente pentru suspendarea executării actului.
Prin Sentința civilă nr.2130/2009, Tribunalul Hunedoaraa admis cererea reclamantei și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 994/08.09.2009 și a Dispoziției nr. 335/08.09.2009 până la pronunțarea instanței de fond.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că actele administrativ-fiscale se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate și sunt executorii din oficiu, suspendarea executării lor putându-se dispune numai în temeiul art. 215 alin.2 din OG nr.92/2003, sub condiția depunerii unei cauțiuni, și în condițiile prev. de art.14 și, respectiv, art.15 din Legea nr.554/2004. S-a mai reținut că pe rolul DGFP H există înregistrată contestația depusă de reclamantă la data de 29.09.2009 și că în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru a se putea dispune suspendare executării actelor, întrucât la o apreciere de ansamblu al actelor emise se observă că acestea se referă la o diferență de impozit pe profit și TVA, organele fiscale luând în calcul sume suplimentare fără a ține seama de toate documentele prezentate de către reclamantă. Mai mult, instanța reține că pipăindu-se fondul pricinii susținerile reclamantei par credibile, iar argumentele invocate în ceea ce privește paralizia activității societății cu consecințe asupra derulării contractelor agentului economic și salarizării angajaților sunt de natură a suspenda executarea actului administrativ contestat.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta DGFP H, aducându-i critici de nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și respingerea cererii reclamantei.
În motivarea cererii de recurs, recurenta-pârâtă susține că în mod greșit instanța de fond a dispus suspendarea actului administrativ câtă vreme reclamanta nu va făcut dovada existenței cazului bine justificat și iminența producerii unei pagube prin executarea actului. Reclamanta nu a prezenta critici reale cu privire la nelegalitatea actului administrativ a cărui suspendare o solicită, ci a motivat cererea sa pe faptul că acestea au fost emise cu nesocotirea prevederilor art. 13 și 64 din OG nr.92/2003 și a prevederilor art.138 din Legea nr.571/20003. Simplele afirmații că reclamanta ar avea nevoie de lichidități pentru bunul mers al activității nu pot constitui motive suficiente pentru suspendarea executării actului.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct.9 304 ind.1 din Codul d e procedură civilă.
Intimata-reclamantă a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului ca neîntemeiat, susținând că sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune suspendarea executării actului fiscal. Paguba iminentă este evidentă deoarece suma totală pentru care s-a emis decizia de impunere este foarte mare raportat la cifra sa de afaceri, iar executarea silită ar conduce la încetarea activității și intrarea societății în insolvență. Cazul bine justificat este, de asemenea, dovedit prin chiar pericolul ca reclamanta să-și înceteze existența ca urmare a executării silite și că este necesar a se pune în balanță interesele ambelor părți pentru a se putea aprecia ale cui interese ar fi mai grav afectate, respectiv ale emitentului actului, care are instituite măsuri asiguratorii care îi vor garanta executarea actului sau ale persoanei fizice și juridice împotriva căreia a fost emis actul și pentru care există riscul pierderii unor bunuri sau chiar intrării în insolvență, înainte ca instanța să se pronunțe asupra legalității acestuia. De asemenea, este necesar să se aibă în vedere și nr. R(89) 8 adoptată de către Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei la 13.09.1999 prin care se arată că executarea imediată a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate, poate cauza persoanelor în anumite circumstanțe, un prejudiciu ireparabil pe care echitatea îl impune să fie evitat în măsura posibilului.
Verificând sentința atacată, în raport de criticile formulate, precum și conform art. 304 ind.1 din Codul d e procedură civilă, curtea constată recursul întemeiat pentru următoarele considerente:
Actul administrativ cu caracter unilateral se bucură de prezumția de legalitate și se execută din oficiu, însă de la această regulă există o situație de excepție, când efectele acestuia sunt vremelnic întrerupte prin suspendarea executării actului, în temeiul art. 14 alin. 1 teza a I-a sau, după caz, în temeiul art. 15 din Legea nr.554/2004. Însă, în ambele ipoteze, legea impune îndeplinirea cumulativă a două condiții: cazul bine justificat și paguba iminentă, prin caz bine justificat înțelegându-se, potrivit art. 2 alin.1 lit. t din Legea nr.554/2004, împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar prin pagubă iminentă înțelegându-se, conform art. 2 alin.1 lit. din același act normativ, prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă, gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.
Într-adevăr, suspendarea actului administrativ este reglementată în scopul acordării unei protecții provizorii a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul în care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, protecție consacrată prin mai multe instrumente juridice, atât în sistemul Consiliului Europei, cât în ordinea juridică a Uniunii Europene.
Din acest punct de vedere legea română corespunde recomandărilor Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei invocată de reclamantă pentru că prevede atribuția instanței de a ordona măsuri provizorii de protecție a drepturilor și intereselor particularilor, însă simpla invocare a prevederilor legale care reglementează instituția suspendării și la recomandările Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei nu poate fundamenta prin ea însăși luarea unei măsuri provizorii pentru că suspendarea nu intervine de drept, ci în fiecare caz în parte trebuie prezentate de către partea interesată indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și care să facă verosimilă iminența producerii unei pagube.
Or, în speță, se constată că, în condițiile în care reclamanta doar a invocat faptul că actele fiscale au fost emise cu nesocotirea prevederilor art. 13 și 64 din OG nr.92/2003 și a prevederilor art.138 din Legea nr.571/20003 și că executarea acestora ar fi de natură să conducă la încetarea activității, suma totală pentru care s-a emis decizia de impunere fiind foarte mare raportat la cifra sa de afaceri, fără a prezenta care sunt acele împrejurări de fapt și de drept care pot constitui indicii de răsturnare a prezumției de legalitate și care să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, în mod greșit instanța de fond a considerat că sunt îndeplinite condițiile pentru a proceda la suspendarea actului.
Acesta cu atât mai mult cu cât instanța conchide că a ajuns la această concluzie în urma unei aprecierii de ansamblu a actelor fiscale din care că ele se referă la o diferență de impozit pe profit și TVA și că organele fiscale au luat în calcul sume suplimentare fără a ține seama de toate documentele prezentate de către reclamantă, iar susținerile reclamantei par credibile în ceea ce privește paralizia activității societății cu consecințe asupra derulării contractelor agentului economic și salarizării angajaților, fără a menționa măcar despre ce documente este vorba și de a analiza consecințele actului fiscal în raport de datele economice ale reclamantei.
Întrucât, pentru a suspenda executarea unui act administrativ nu este suficient doar ca partea interesată să susțină că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, ci trebuie să prezinte indicii pe baza cărora să se poată realiza o analiză în concret a cazului bine justificat și a iminenței unei pagube în raport cu natura și amploarea măsurii dispuse prin actul contestat și datele economice ale contribuabilului, ceea ce în cauză nu s-a realizat, măsura suspendării executării actelor fiscale nu se justifică.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 raportat la art. 304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, recursul va fi admis, iar sentința recurată va fi modificată în sensul respingerii cererii reclamantei ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta DGFP a Jud. H împotriva sentinței nr. 2130/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara.
Modifică în tot sentința atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta " & " în contradictoriu cu pârâta DGFP H.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5 Ianuarie 2010.
Președinte, - - - | Judecător, - --- | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Tehnored
/4 ex./27.01.2010
Jud. fond
Președinte:Mariana Claudia ClonțaJudecători:Mariana Claudia Clonța, Nicoleta Nanea Paraschiv
