Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 209/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- SENTINȚA NR. 209/F-CONT
Ședința publică din 27 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Dumitru judecător
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare în primă instanță, acțiunea formulată potrivit Legii contenciosului administrativ de reclamantul, domiciliat în Pitești,-, -c,.A,.1, județul A, împotriva pârâților GUVERNUL ROMÂNIEI, cu sediul în B, nr.1, sector 1 și CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI SOCIALE, cu sediul în B,-, sector 2..
La apelul nominal, făcut în ședința publică,a răspuns avocat pentru reclamant, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, lipsind părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Acțiunea legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 10,00 lei, achitată cu chitanța nr.-/2009 emisă de Primăria Mun.Pitești și cu timbru judiciar de 0,3 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar s-a depus un borderou cu acte.
Apărătorul reclamantului arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Constatându-se acțiunea în stare de judecată s-a acordat cuvântul asupra acesteia.
Apărătorul reclamantului solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României ca neîntemeiată și pe fond, admiterea acțiunii, pentru motivele arătate în scris.
CURTEA:
Constată că, la 13.11.2009, a chemat în judecată Guvernul României și Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, solicitând suspendarea Ordinului Președintelui Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii prin care a fost solicitată anularea OUG nr.105/2009.
În motivare se susține că reclamantul în perioada mai 2006 - mai 2009 deținut funcția de director executiv adjunct la Direcția Economică, Evidență Contribuabili din cadrul Casei Județene de Pensii A, iar după această dată pe cea de director coordonator adjunct, numirea în funcția din urmă fiind făcută prin Ordinul nr.1162/25.05.2009 al Ministrului, Familiei și Protecției Sociale, cu contract de management asimilat contractului individual de muncă, încheiat pe o perioadă de maxim 4 ani, iar în perioada în care se afla în concediu medical, Președintele Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale a emis Ordinul nr.926/2009, prin care a dispus încetarea contractului de management începând cu 14.10.2009.
Se mai susține că potrivit ordinului de eliberare din funcție emiterea acestuia a fost făcută în temeiul OUG nr.105/2009, iar acest din urmă act normativ are același conținut cu OUG nr.37/2009, abrogat cu câteva zile înainte de a fi supus controlului de constituționalitate.
Se susține, de asemenea, că potrivit art.9 alin.1 din Legea nr.554/2004, orice persoană vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe pot introduce o acțiune la instanța de contencios însoțită de excepția de neconstituționalitate; că la 26.10.2009 a depus la Curtea de APEL PITEȘTIo acțiune întemeiată pe dispozițiile art.9 alin.1 din Legea nr.554/2004, prin care a solicitat atât anularea OUG nr.105/2009, cât și anularea Ordinului nr.926/13.10.2009 a Președintelui Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale.
În fine, se mai arată că încetarea raporturilor de serviciu cu pârâta îi aduce grave prejudicii materiale și morale, astfel că cererea sa îndeplinește condițiile suspendării actului administrativ individual, respectiv paguba iminentă și cazul bine justificat.
Cu privire la cazul bine justificat se arată că actul administrativ individual încalcă dispozițiile art.97-102 din Legea nr.188/1999, instituite pentru protecția funcționarilor publici. Astfel au fost încălcate dispozițiile art.99 alin.5 din Legea nr.188/1999, deoarece nu a fost solicitat Agenției Naționale a Funcționarilor Publici lista locurilor de muncă vacante și în consecință, după încetarea contractului de management, nu i-a fost acordată o funcție în cadrul instituției; nu a fost acordat un termen de preaviz potrivit art.99 alin.3 din aceeași lege; au fost încălcate dispozițiile art.36 din Legea nr.188/1999, care prevăd că în perioada concediilor de boală raportul de serviciu nu poate înceta; nu a fost respectat principiul simetriei actelor juridice, întrucât numirea în funcția de director coordonator adjunct s-a făcut prin ordinul Ministrului, Familiei și Protecției Sociale, iar ordinul de încetare a funcției a fost emis de Președintele Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale; au fost încălcate dispozițiile contractului de management care prevăd condițiile încetării acestuia.
Cu privire la condiția pagubei iminente se arată că lipsa locului de muncă și a salariului lasă pe reclamant și familia sa fără surse de existență.
La dosar a fost depus Ordinul nr.1162/25.05.2009, contractul de management, certificat CM, copia cererii de constatare a excepției de neconstituționalitate.
La 5 noiembrie 2009 Guvernul României a depus întâmpinarea invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia.
La 6 noiembrie 2009 Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale a depus întâmpinare invocând excepția netimbrării cererii, iar pe fond se solicită respingerea cererii ca neîntemeiată.
Se susține că nu sunt întrunite condițiile cazului bine justificat și al prejudiciului iminent, deoarece reclamantul nu face dovada existenței unei îndoieli puternice și evidente asupra prezumției de legalitate a actului administrativ individual în discuție; iar pe de altă parte lipsirea de salariu prin încetarea funcției publice nu poate constitui motiv de împiedicare a instituției publice de a desemna sau de a revoca persoana considerată aptă să-și exercite funcția.
Analizând cererea se constată următoarele:
Împrejurările litigiului
Prin Ordinul nr.1162/25.05.2009 al Ministrului, Familiei și Protecției Sociale (15) reclamantul a fost numit în funcția de director coordonator adjunct la Direcția Economică, Evidență Contribuabili din cadrul Casei Județene de Pensii A, cu contract de management (16-17).
Prin Ordinul nr.926/13.10.2009 emis de Președintele Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale a încetat contractul de management și ordinul de numire în funcția arătată a reclamantului, începând cu 14.10.2009 (18).
La 12.10.2009 reclamantului i-a fost eliberat certificatul medical prin care i-a fost acordat concediu medical în perioada 06.10.2009 - 16.10.2009. Concediul a fost prelungit pe perioada 19-10.2009-21.10.2009 (20-21).
Reclamantul a depus cerere în justiție prin care a solicitat anularea OUG nr.105/2009 și a Ordinului nr.926/2009 emis de Președintele Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale (33).
II.Dreptul aplicabil
Potrivit dispozițiilor art.9 alin.1 din Legea nr.554/2004,(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță.
Potrivit art.14 alin.1 și 2 din același act normativ, (1) În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate. (2) Instanța soluționează cererea de suspendare, de urgență și cu precădere, cu citarea părților.
Potrivit dispozițiilor rt. 285 din Codul muncii -Cauzele prevăzute la art. 281 sunt scutite de taxa judiciară de timbru și de timbrul judiciar.
otrivit dispozițiilor art.117 din Legea nr.188/1999 - Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.
Potrivit dispozițiilor art.99 alin.3 din aceeași lege,În cazul eliberării din funcția publică, autoritatea sau instituția publică este obligată să acorde funcționarilor publici un preaviz de 30 de zile calendaristice.
Potrivit art.99 alin.5 și 6 din aceeași lege - (5)În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b), c), și e), în perioada de preaviz, dacă în cadrul autorității sau instituției publice există funcții publice vacante corespunzătoare, aceasta are obligația de a le pune la dispoziție funcționarilor publici.(6) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) - c) și e), dacă nu există funcții publice vacante corespunzătoare în cadrul autorității sau instituției publice, autoritatea ori instituția publică are obligația de a solicita Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în perioada de preaviz, lista funcțiilor publice vacante. În cazul în care există o funcție publică vacantă corespunzătoare, identificată în perioada de preaviz, funcționarul public va fi transferat în interesul serviciului sau la cerere.
III. Judecata
1. Este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României.
Curtea constată că reclamantul nu are raport juridic cu Guvernul în legătură cu legalitatea actului administrativ de încetare a funcției publice de conducere. În consecință, Guvernul nu poate fi obligat la respectarea unei obligații în legătură cu actul administrativ arătat, astfel că instanța nu are nimic de judecat față de instituția publică arătată.
Pe cale de consecință se va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului și se va constata că acesta nu are calitate procesuală pasivă.
2. Este neîntemeiată excepția netimbrării cererii de chemare în judecată formulată de reclamant.
Curtea constată că potrivit dispozițiilor art.285 din Codul muncii, cererile salariaților adresate instanței, legate de conflictele de muncă, nu se timbrează. Coroborând acest text cu regula art.117 din Legea nr.188/1999,a pari(pentru motive identice), cererile de chemare în judecată formulate de funcționarii publici sunt scutite de taxa de timbru.
3. Pe fond, curtea constată că în esență reclamantul solicită suspendarea executării Ordinului nr.926/13.10.2009 emis de Președintele Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, invocându-se cazul bine justificat constând în faptul că a fost încălcată Legea nr.188/1999, întrucât nu i-a fost acordat preaviz înainte de încetarea funcției publice de conducere; nu i-a fost acordat un alt post vacant, ordinul în litigiu a fost emis în perioada în care reclamantul se afla în concediu medical și nu a fost respectat principiul simetriei actelor juridice cu privire la ordinul arătat, a fost încălcat contractul de management, iar OUG nr.105/2009 este neconstituțională.
Curtea constată că aceste motive nu constituie cazuri bine justificate. Analiza lor necesită o judecată pe fond a litigiului, motiv pentru care, în această fază de judecată, nu se poate constata existența unei puternice îndoieli de nelegalitate a ordinului în litigiu, care să justifice admiterea cererii de suspendare a executării acestuia.
Pentru aceste motive se va respinge cererea ca neîntemeiată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României și constată că acesta nu are calitate procesuală pasivă.
Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a Ordinului nr.926/13.10.2009 emis de Președintele CASEI NAȚIONALE DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE, formulată de reclamantul, domiciliat în Pitești,-, -c,.A,.1, județul A, împotriva pârâților GUVERNUL ROMÂNIEI, cu sediul în B, nr.1, sector 1 și CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI SOCIALE, cu sediul în B,-, sector 2.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 noiembrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte,
-
Grefier,
- -
Red.DV/12.01.2010
EM/5 ex.
Președinte:DumitruJudecători:Dumitru