Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 2125/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - suspendare act administrativ -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIAL, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.2125
Ședința public din3 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Grapini Carmen
Judector - ---
Judector -
Grefier
Pe rolul instanței se afl judecarea recursului declarat de pârâtul Primarul municipiului - - împotrivasentinței nr.1542 din 21 septembrie 2009, pronunțat de Tribunalul Suceava - Secția comercial, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cureclamantul-intimat.
La apelul nominal, fcut în ședința public, au rspuns, consilier juridic al recurentei și avocat pentru intimat.
Procedura este legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei, dup care instanța revine de la obligarea reclamantului la plata achitrii taxei judiciare de timbru, întrucât aceasta este o obligație ce incumba pârâtului-recurent care, îns, este scutit de plata taxei de timbru și, constatând c prțile nu au alte cereri de probe și nu invoc alte chestiuni prejudiciale, acord cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul pârâtului-recurent solicit admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea cererii de suspendare a executrii dispoziției nr.946/25.08.2009, precum și anularea dispoziției primei instanțe prin care este obligat la plata cheltuielilor de judecat ctre reclamant.
Avocatul reclamantului-intimat, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, apreciind c sentința pronunțat de prima instanț - recurat în prezentul dosar - este temeinic și legal, cu precizarea c în mod corect s-a dispus suspendarea executrii dispoziției nr.946/25.08.2009 emis de pârât, dispoziție care, de altfel, în prezent este anulat prin hotrâre judectoreasc, împrejurare faț de care recursul de faț apare lipsit de interes; solicit acordarea cheltuielilor de judecat, conform chitanței pe care o depune la dosar.
Declarând dezbaterile închise, dup deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de faț, constat:
Prin cererea înregistrat pe rolul Tribunalului Suceava la data de 01.09.2009 sub nr-, reclamantul a solicitat s se dispun suspendarea executrii dispoziției nr. 946/25.08.2009 a primarului municipiului R privind mutarea sa temporar la Serviciul Impozite și Taxe din cadrul Primriei municipiului R pe perioada cercetrii administrative, pân la soluționarea contestației.
În motivarea acțiunii sale, reclamantul a artat c:
Reclamantul este directorul Poliției comunitare din cadrul Primriei municipiului R și c ocup aceast funcție înc de la înființarea direcției, în urma unui concurs, dup ce ani la rând a fost șeful Inspectoratului de Protecție Civil din cadrul aceleiași instituții.
Mai arat c nu a svârșit abateri disciplinare în toți acești ani, ba dimpotriv, a fost recompensat cu premii și salarii de merit pentru activitatea desfșurat având în fiecare ani evaluri " foarte bine".
În anul 2008, în urma alegerilor locale care au avut loc în var, a devenit primar al municipiului R, procedând de urgenț la destituirea mai multor directori din Primrie, din toamna anului 2008, atitudinea primarului faț de persoana sa a devenit din ce în ce mai ciudat, acesta manifestând un dispreț total și dorind cu orice preț înlocuirea sa din funcție.
La momentul evalurii activitții sale pe anul 2008, fr nici un suport în realitate, i-a umplut raportul de evaluare cu note de 1 și 1,5 din 5 puncte posibile, acordându-i calificativul "nesatisfctor", fapt ce are ca efect, din punct de vedere legal, eliberarea sa din funcție. A contestat raportul de evaluare în contestația sa ce face obiectul dosarului nr-, cu termen de judecat la data de 10.09.2009,aflat pe rolul Tribunalului Suceava, iar concomitent cu stabilirea calificativului pe anul 2008 s-a desfșurat și o cercetare administrativ cu privire la închipuite abateri disciplinare, la originile creia stau tot demersurile pârâtului.
Toate aceste acțiuni au culminat cu eliberarea sa din funcție, prin dispoziția nr. 362/12.03.2009 ca urmare a atribuirii calificativului "nesatisfctor". A contestat și aceast dispoziție, care se afl pe rolul Tribunalului Suceava, înregistrat sub nr- - dosar suspendat pân la soluționarea dosarului nr-.
Concluzioneaz c funcționarea serviciului public administrativ este grav perturbat, apreciind c este vorba despre un interes public major, situație în care o acțiune de genul celei de faț ar fi putut fi introdus chiar și de Ministerul Public, în conformitate cu dispozițiile art.14 alin.3 din Legea nr. 554/2004.
Și-a întemeiat reclamantul acțiunea pe dispozițiile art.14 din Legea contenciosului nr. 554/2004.
A depus la dosar în susținere - înscrisuri.
Pârâtul a depus la dosar întâmpinare, prin care a pus concluzii de respingere a cererii de suspendare a actului administrativ emis, motivat de faptul c:
Dispoziția privind mutarea temporar a reclamantului, director executiv al Poliției comunitare Raa vut la baz sesizarea unui numr de 18 polițiști comunitari înregistrat cu nr. 24195/ 24.08.2009 cu privire la abateri disciplinare svârșite de ctre reclamant.
Sancționarea reclamantului de ctre comisia de disciplin precum și a altor abateri a dus la obținerea calificativului "nesatisfctor" în raportul de evaluare a performanțelor individuale din data de 25.02.2009.
Se mai precizeaz c mutarea reclamantului la serviciul impozite și taxe nu aduce nici un prejudiciu material și nici nu produce perturbarea grav a funcționrii Direcției Poliției Comunitare, deoarece transferul este temporar, pân la definitivarea cercetrii sale.
Și-a întemeiat întâmpinarea pârâtul pe dispozițiile art.115 cod procedur civil.
Tribunalul Suceava - Secția comercial, de contencios administrativ și fiscal,prin sentința nr.1542 din 21 septembrie 2009, a admis acțiunea reclamantului, a ispus suspendarea executrii dispoziției nr. 946/25.08.2009 a primarului mun. R și a obligat pârâtul s plteasc reclamantului cheltuieli de judecat, reținând c:
În temeiul art. 15 alin. 1 din aceeași lege, suspendarea executrii actului administrativ unilateral poate fi solicitat și prin cerere adresat instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat și se poate dispune pân la soluționarea definitiv și irevocabil a cauzei.
Din interpretarea sistematic a celor dou texte ce reglementeaz dou ipoteze ale aceleiași instituții juridice - suspendarea executrii actului administrativ -, rezult c îndeplinirea cumulativ a celor dou condiții, cazul bine justificat și iminența producerii pagubei, trebuie privit și în ipoteza reglementat de art. 15 din lege.
Existența unui caz bine justificat nu poate fi reținut decât dac din împrejurrile cauzei ar rezulta o îndoial puternic și evident asupra prezumției de legalitate de care se bucur actele administrative emise în baza și în vederea executrii legii.
În ceea ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat c paguba iminent este definit de art. 2 alin. 1 lit. ș din Legea nr. 554/2004, drept prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidenț sau, dup caz, perturbarea grav a funcționrii unei autoritți publice sau a unui serviciu public.
Instanța de fond a apreciat c reclamantul a fcut dovada celor dou condiții cerute de lege pentru a se dispune suspendarea actului administrativ, îndoiala asupra prezumției de legalitate a actului administrativ contestat derivând din faptul c la dosarul cauzei nu exist nici un act care s ateste demararea cercetrilor administrative împotriva acestuia, iar paguba iminent rezult din prejudiciul material și moral produs reclamantului prin emiterea actului atacat, respectiv afectarea imaginii publice și pierderea unor drepturi salariale substanțiale.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, pârâtul Primarul municipiului Rad eclarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În susținerea recursului, pârâtul reia susținerile din fața primei instanțe, artând în plus faț de aspectele relatate în întâmpinarea depus la tribunal, c s-a considerat necesar mutarea reclamantului în cadrul altui serviciu pentru a nu avea acces la unele date care ar putea influența cercetarea sa. O alt critic vizeaz cheltuielile de judecat de la plata crora solicit a fi exonerat, fr a prezenta îns argumente în favoarea acestei cereri.
Curtea, analizând recursul prin prisma actelor dosarului și a motivelor de recurs, care pot fi încadrate în drept în prevederile art.304 pct.9 din Codul d e procedur civil, constat c acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmeaz a fi expuse.
Prin dispoziția nr.826 din 27 iulie 2009 a Primarului municipiului R (fila 15 dosar fond), s-a dispus mutarea temporar pe perioada cercetrii administrative a reclamantului - director Poliția Comunitar R, la Serviciul Impozite și Taxe din cadrul Primriei municipiului R, începând cu data de 27 iulie 2009, urmând ca pe aceast perioad Poliția Comunitar s fie condus de ctre.
Prin sentința pronunțat la data de 18 august 2009 în dosarul nr- (fila 16 dosar fond), Tribunalul Suceava - Secția comercial, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulat de reclamant și a suspendat executarea acestei dispoziții pân la soluționarea definitiv și irevocabil a cauzei.
La data de 25 august 2009, pârâtul a procedat la emiterea unei noi dispoziții, sub nr.946, cu un conținut identic, dispunând mutarea temporar pe perioada cercetrii administrative a reclamantului la Serviciul impozite și Taxe din cadrul Primriei municipiului R, începând cu data de 25 august 2009, urmând ca pentru aceast perioad Poliția Comunitar s fie condus de.
Or, potrivit art.14 al.5 din Legea nr.554/2004, în ipoteza în care se emite un nou act administrativ, cu același conținut ca și cel suspendat de ctre instanț, acesta este suspendat de drept.
Aceast completare adus de legiuitor art.14 prin Legea nr.262/2007 a avut în vedere ipoteza eludrii de ctre administrație a unei hotrâri judectorești executorie, ipotez ce se regsește în speța de faț.
Este evident c actul administrativ emis ulterior genereaz aceleași efecte juridice ca și dispoziția emis în 27 iulie 2009 și cu privire la care instanța dispusese suspendarea, la data de 18 august 2009. Ca urmare, Curtea apreciaz c actul administrativ în cauz are un conținut ce coincide cu conținutul dispoziției din 27 iulie 2009, în accepțiunea art.14 al.5 din Legea nr.554/2004, dat fiind identitatea efectelor juridice produse.
Ca urmare, nu se mai impune analiza celor dou condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru a se dispune msura suspendrii.
Suspendarea opereazope legis, faț de omisiunea pârâtului de a se conforma unei hotrâri judectorești executorii, omisiune ce reprezint o înclcare grav a principiului separației puterilor în stat instituit de art.1 al.4 din legea fundamental și un evident abuz de drept.
Luând în considerare incidența dispozițiilor art.14 al.5 din legea contenciosului administrativ, este inutil examinarea criticilor ce antameaz fondul cauzei sau privesc întrunirea cerințelor prevzute de art.12 al.1 din același act normativ.
În ce privește solicitarea de exonerare a pârâtului-recurent de plata cheltuielilor de judecat la care a fost obligat de instanța de fond, aceasta este în mod vdit neîntemeiat.
Conform art.274 al.1 din Codul d e procedur civil, partea care a czut în pretenții este ținut s primeasc cheltuielile ocazionate de litigiu prții adverse.
Cum reclamantul a dovedit efectuarea de cheltuieli în sum de 1000 lei constând în onorariu avocat, depunând în acest sens chitanța nr.- din 2 septembrie 2009 emis de Cabinet de avocatur " " (fila 44 dosar fond), este justificat acordarea acestora, având în vedere culpa procesual a pârâtului.
Faț de aceste considerente, în temeiul art.312 al.1 din Codul d e procedur civil, va fi respins recursul ca nefondat, menținându-se sentința atacat, cu substituirea motivrii în sensul mai sus artat.
În baza art.274 al.1 din Codul d e procedur civil, ca o consecinț a respingerii recursului, va fi, de asemenea, obligat recurentul la plata ctre intimat a sumei de 1000 lei cu titlul de cheltuieli de judecat, suma reprezentând onorariul avocatului ce l-a reprezentat pe intimat în aceast faz procesual, conform chitanței nr.12 din 3 decembrie 2009 eliberat de Cabinet de avocatur " " (fila 11 dosar).
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat depârâtul Primarul municipiului- - împotrivasentinței nr.1542 din 21 septembrie 2009, pronunțat de Tribunalul Suceava- Secția comercial, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cureclamantul-intimat, ca nefondat.
Oblig recurentul s îi plteasc intimatului suma de 1000 lei cu titlul de cheltuieli de judecat.
Irevocabil.
Pronunțat în ședința public din 3 decembrie 2009.
Președinte, Judectori, Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./10.12.2009
jud.fond
Președinte:Grapini CarmenJudecători:Grapini Carmen, Turculeț Ana Maria, Hîncu