Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 2456/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2456
Ședința publică de la 26.11.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Canacheu Claudia Marcela
JUDECĂTOR 2: Patraș Bianca Laura
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamanții SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR PRO și împotriva sentinței civile nr. 2335 pronunțată de Tribunalul București - Secția a -IX-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 19.06.2009 în dosarul nr.21799/3/CA/2009, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI B -
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata - pârâtă - prin consilier juridic, cu delegație de reprezentare la dosar, lipsind cei doi recurenți - reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 23.11.2009, întâmpinare formulată de intimata - pârâtă la recursul ce face obiectul cauzei dedusă judecății.
Reprezentantul intimatei - pârâte învederează instanței, astfel cum a arătat și prin întâmpinarea depusă la dosar, că acțiunea în anulare a Dispoziției Directorului General al DGPMB nr. S/1258 din 05.05.2009 face obiectul dosarului nr. 29006/3/CA/2009 aflat pe rolul Tribunalului București iar prin Încheierea de ședință din data de 27.10.2009 instanța a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea cauzei formulate în contradictoriu cu DGPMB.
Consideră că actul de dispoziție exprimat în mod expres de reclamant echivalează cu inexistența acțiunii în anulare împotriva actului administrativ ce face obiectul cererii de suspendare, sens în care, astfel cum a menționat și în cuprinsul întâmpinării depusă la dosar, în opinia sa, devin incidente prevederile care stabilesc efectele juridice ce se produc în lipsa unui astfel de demers. Astfel, potrivit art. 14 alineat 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004 " În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept fără nici o formalitate".
Față de ceste motive apreciază că atâta vreme cât recurentul - reclamant a renunțat la judecarea fondului, prezenta cauză este lipsită de interes.
Pe fondul recursului solicită respingerea acestuia, ca nefondat și menținerea sentinței de fond, ca fiind legală și temeinică.
Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare, atât în ceea ce privește excepția lipsei de interes, invocată de reprezentantul intimatei - pârâte, cât și pe fondul recursului.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.2335/19.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal s- respins cererea de suspendare formulată de către reclamanții SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR PRO și, prin reprezentant Sindicatul Național al Politiștilor și Vameșilor Pro în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI B - R, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin Dispoziția nr./01.05.2009 emisă de Direcția Generală de Poliție a Municipiului B s-a dispus mutarea reclamantului în interesul serviciului la Secția 13 Poliție, începând cu data de 01.05.2009.
atura măsurii dispusă de conducerea Direcției Generale de Poliție a Municipiului B nu constituie un caz bine justificat, iar motivele de nelegalitate a dispoziției invocate de reclamanți nu se circumscriu condiției prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Nici cea de-a doua condiție prevăzută de lege - "prevenirea unei pagube iminente"- care potrivit art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 republicată constă în acel "prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public" nu este îndeplinită în speță, motivele invocate de reclamanți, respectiv pierderea unei gradații în ceea ce privește grupa de muncă și suportarea contravalorii uniformei, nu constituie argumente în înțelesul legii spre aprecierea prejudiciului material iminent.
În cazul de față, actul administrativ emis de pârâtă nu presupune nici un fel de implicații financiare asupra bugetului personal al reclamantului, având în vedere că drepturile salariale lunare nu s-au modificat, iar uniforma necesară desfășurării activității este asigurată în mod gratuit de instituție.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, invocând disp.art.66 alin.1 din Lg.360/2002, disp.art.90 alin.3 din Legea 188/1999 și art.91 alin.2 din aceeași lege, susținând că în cauză, funcționarul nu și- dat acordul în vederea mutării, dar și-a manifestat expres opoziția la mutare, în scris, pe raportul întocmit de șeful ierarhic.
Referitor la prejudiciul iminent a arătat că acesta provine din modificarea unilaterală a raporturilor de muncă prin mutarea pentru care nu și-a dat acordul, ceea ce duce la pierderea unei gradații în ceea ce privește grupa de muncă, având în vedere că funcționarii din cadrul se bucură de gradații superioare față de funcționarii angajați la secții.
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care a arătat că reclamantul a renunțat la judecata acțiunii având ca obiect anularea Dispoziției Directorului General al GPMB nr.S/1258/5.05.2009 ce face obiectul dosarului nr.29006/3/CA/2009 al Tribunalului București.
Aceasta echivalează cu inexistența acțiunii în anulare împotriva actului administrativ ce face obiectul cererii de suspendare, intimata invocând disp.art.14 alin.1 teza a II-a din Lg.554/2004, solicitând să se constate că, dacă suspendarea ar fi admisă, aceasta ar înceta de drept și fără nicio formalitate.
Pe fondul cauzei a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții prev. de art.14 din Lg.554/2004.
Curtea va respinge excepția lipsei de interes motivată de intimata pârâtă prin faptul că reclamantul a renunțat la judecata acțiunii în anularea dispoziției ce formează obiectul cererii de suspendare.
Interesul, ca și condiție de exercițiu a acțiunii civile, reprezintă folosul practic imediat pe care îl are o parte pentru justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare.
În speță, interesul reclamantului este acela de a împiedica punerea în executare a dispoziției de mutare a sa la Secția 13 Poliție, prezenta cererea fiind întemeiată pe disp.art.14 din Lg.554/2004 care reglementează condiția de admisibilitate constând în formularea plângerii prealabile împotriva actului administrativ și nu a acțiunii în anularea actului.
Faptul că reclamantul a renunțat la judecata acțiunii în anulare și că suspendarea ar înceta de drept, în cazul în care ar fi dispusă, față de disp.art.14 alin.1 teza a II-a din Lg.554/2004, nu lipsesc de interes solicitarea de suspendare a executării, ci vizează întinderea în timp a efectelor suspendării în cazul în care este dispusă de instanță.
Analizând actele aflate la dosar prin prisma motivelor de recurs invocate și a disp.art.3041cod pr.civ. Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a apreciat în mod corect că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții prev.de art.14 din Lg.554/2004.
Cazul bine justificat se referă la existența unei puternice îndoieli asupra legalității actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată, având în vedere prezumția de legalitate și de veridicitate de care se bucură actul administrativ.
Din actele depuse la dosar nu se poate reține existența unei asemenea îndoieli în condițiile în care, față de disp.art.78 alin.1 din Lg.360/2002 se constată că nu sunt aplicabile prev. Legii 188/1999 invocate în cererea de recurs întrucât art.46 din Lg.360/2002 reglementează modalitățile de efectuare a mutării polițiștilor într-o altă unitate aflată în aceeași localitate decât cea de domiciliu în interesul serviciului sau la cerere.
Fără a constitui o antepronunțare asupra fondului cauzei, asupra legalității dispoziției, se reține că legea specială privind statutul polițistului nu reglementează acordul prealabil al polițistului în cazul mutării acestuia, astfel încât susținerile care se referă la acest aspect nu conturează un caz bine justificat în sensul art.2 alin.1 lit.t) din Lg.554/2004.
Referitor la condiția iminenței producerii unei pagube, Curtea constată că nici aceasta nu este îndeplinită, în adresa nr.-/3.06.2009 emisă de DGPMB - Serviciul Management Resurse Umane menționându-se că polițiștii mutați în interesul serviciului beneficiază în continuare de gradația acordată anterior, corespunzător vechimii.
Astfel, este neîntemeiată susținerea recurentului referitoare la pierderea unei gradații în ceea ce privește grupa de muncă.
Cu privire la încadrarea în condiții (grupe) de muncă, în aceeași adresă se precizează că până la data mutării, reclamantul era încadrat la "alte condiții", iar de la data mutării la Secția 13 Poliție beneficiază de încadrare în condiții speciale.
De altfel, încadrarea activității polițiștilor în una din categoriile de condiții se face, potrivit art. 3 alin.1 din HG 1822/2004 în vederea stabilirii drepturilor de pensie, neavând relevanță sub aspectul drepturilor salariale, neputându-se considera că modificarea acestor condiții în urma mutării reclamantului ar duce la iminența producerii unei pagube.
Totodată, prin dispunerea acestei măsuri s-a urmărit numirea agenților de poliție pe funcții cel puțin egale cu funcțiile deținute în cadrul, pentru a nu fi afectate drepturile salariale.
Față de aceste considerente, constatând neîndeplinirea condițiilor prev.de art.14 din Lg.554/2004, Curtea, în temeiul disp.art.312 alin.1 cod pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția lipsei de interes.
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanții SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR PRO și împotriva sentinței civile nr. 2335 pronunțată de Tribunalul București - Secția a -IX-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 19.06.2009 în dosarul nr.21799/3/CA/2009, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI B -
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 26.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Red.CCM GREFIER
EF/2ex
8.12.2009
Tr.B-09
Jud.IM
Președinte:Canacheu Claudia MarcelaJudecători:Canacheu Claudia Marcela, Patraș Bianca Laura