Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 2457/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2457
Ședința publică de la 26.11.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Canacheu Claudia Marcela
JUDECĂTOR 2: Patraș Bianca Laura
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamanta, împotriva ÎNCHEIERII civile pronunțată de Tribunalul București - Secția a -IX-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 07.07.2009 în dosarul nr.23877/3/CA/2009, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE COMUNITARĂ SECTOR 6
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta - reclamantă - personal, intimata - pârâtă - prin consilier juridic, cu delegație de reprezentare la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 30.09.2009, din partea recurentei - reclamante, o cerere prin care solicită restituirea cauzei la Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, pentru soluționarea pe fond.
Totodată, s-a depus la dosar, din partea intimatei - pârâte, la data de 20.11.2009, întâmpinare la recursul ce face obiectul cauzei dedusă judecății.
Curtea înmânează recurentei - reclamante copie de pe întâmpinarea depusă la dosar din partea intimatei - pârâte.
Recurenta - reclamantă, personal, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat și motivat, anularea Încheierii pronunțate în data de 07.07.2009 și suspendarea executării înștiințării / preavizului nr. 3238/27.05.2009, ca fiind un act ilegal, eliberat abuziv. Solicită eventual ca instanța să amâne pronunțarea hotărârii, pentru a avea posibilitatea să formuleze și să depună la dosar Concluzii.
Reprezentantul intimatei - pârâte solicită respingerea recursului, apreciind că cererea de suspendare a . este lipsită de obiect cum în mod corect a constatat și instanța de fond prin Încheierea din data de 07.07.2009.
Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Prin încheierea pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal la data de 07.07.2009 a fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării înștiințării nr.3238/27.05.2009 prin care reclamanta a fost încunoștințată asupra încetării raporturilor de serviciu în de 30 de zile de la primire.
Tribunalul a reținut că față de împrejurarea că la data de 25.06.2009 a fost emisă Decizia nr.184 prin care reclamanta a fost eliberată din funcția publică deținută în cadrul Direcției Generale de Poliție Comunitară Sector 6 B, cererea de suspendare a efectelor înștiințării nr.3238/27.05.2009 a rămas fără obiect, efectul înștiințării comunicându-se prin împlinirea termenului de aviz.
Împotriva încheierii pronunțată la data de 07.07.2009 a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru următoarele:
- la data introducerii acțiunii la instanța de contencios administrativ înștiințarea atacată producea efecte asupra situației sale, întrucât acesta era actul administrativ care a stat la baza anulării deciziei de eliberare din funcție și încetare a raporturilor de serviciu.
- suspendarea înștiințării nu este lipsită de efecte, aceasta constituind un prim pas în suspendarea și anularea deciziei de eliberare din funcție.
Examinând încheierea pronunțată potrivit disp. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Prin înștiințarea nr.3238/ 27.05.2009 a Consiliului Local Sector 6 - Direcția Generală de Poliție Comunitară, reclamantei i-a fost acordat un preaviz de 30 de zile, urmând ca la expirarea acestui termen să-i fie emis actul administrativ prin care raporturile de serviciu cu pârâta să înceteze, având în vedere că în urma reluării procedurii de evaluare a performanțelor profesionale individuale pentru anul 2008 fost menținut calificativul "nesatisfăcător", acordat inițial.
Este adevărat că preavizul este un act premergător emiterii deciziei de eliberare din funcție și produce efecte juridice proprii, în sensul că de la data primirii înștiințării curge termenul de 30 de zile pentru a putea fi emisă dispoziția de eliberare din funcția publică, însă prin emiterea deciziei nr.184/25.06.2009 de eliberare din funcție, suspendarea adresei de înștiințare a rămas fără obiect.
Astfel, la data emiterii deciziei nr.184/25.06.2009, preavizul acordat reclamantei s-a consumat prin împlinirea termenului de 30 de zile, fiind evident că adresa de înștiințare nu mai produce efecte față de recurenta -reclamantă.
În consecință, în temeiul disp. art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, împotriva ÎNCHEIERII civile pronunțată de Tribunalul București - Secția a -IX-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 07.07.2009 în dosarul nr.23877/3/CA/2009, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE COMUNITARĂ SECTOR 6
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
- -
GREFIER
Red.
Gh./2 ex.
13.01.2010
Președinte:Canacheu Claudia MarcelaJudecători:Canacheu Claudia Marcela, Patraș Bianca Laura