Anulare act administrativ fiscal. Decizia 2455/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2455
Ședința publică de la 26.11.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Canacheu Claudia Marcela
JUDECĂTOR 2: Patraș Bianca Laura
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2362 pronunțată de Tribunalul București - Secția a -IX-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 22.06.2009 în dosarul nr.14295/3/CA/2009, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA PENTRU PRESTAȚII SOCIALE A MUNICIPIULUI
La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 24.11.2009, din partea intimatei - pârâte, o cerere de amânare motivată e faptul că reprezentantul legal al acestei autorități nu se poate prezenta la termenul de față, fiind nevoit să respecte prevederile art. 10 alineat 1 litera a din Legea nr. 329/2009.
S-a depus totodată la dosar, la data de 24.11.2009, tot prin Serviciul Registratură, întâmpinare formulată de intimata - pârâtă la recursul ce face obiectul cauzei dedusă judecății.
Curtea, deliberând asupra cererii de amânare depusă la dosar din partea intimatei - pârâte, o respinge, apreciind că aceasta este nedovedită, nefiind însoțită de nici un înscris care să ateste faptul că în ziua ședinței de judecată reprezentantul legal al autorității se află în concediu fără plată, și, constatând totodată că prin cererea de recurs recurentul - reclamant a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alineat 2.pr.civ.; nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal reclamantul a chemat în judecată pârâta Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului B, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să oblige pârâta la emiterea deciziei de acordare a indemnizației pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani, să oblige pârâta la plata sumei de 4.000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii sale, reclamantul arată că prin intermediul cererii înregistrate la Primăria Sectorului 2 sub nr.95842/30.12.2008 a solicitat acordarea indemnizației pentru creșterea copilului său, născut la 15.06.2008, atașând cererii toate documentele necesare soluționării.
Prin adresa din 20 ianuarie 2009 pârâta a solicitat completarea dosarului cu decizia de suspendare a activității, în care să fie menționată data de la care nu mai realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit.
Întrucât nu a considerat necesară soluționării cererii depunerea unui astfel de înscris, a solicitat pârâtei, prin cererea înregistrată sub nr.4897/05.02.2009, soluționarea cererii sale exclusiv pe baza înscrisurilor existente la dosar, pârâta comunicând refuzul de soluționare, prin adresa nr.1126 din 03.03.2009.
Reclamantul consideră că refuzul de soluționare a cererii sale este nejustificat, întrucât cerința impusă de pârâtă, depunerea dovezii de încetare a activității profesionale, este necesară doar pentru solicitanții care au calitatea de angajați, fiind relevantă pentru concediul de creștere a copilului.
Deși reclamantul avea posibilitatea obținerii unei decizii de suspendare din profesie, un astfel de act ar fi avut consecințe oneroase(presupunând plata unei taxe de 3.000 lei pentru reînscrierea profesională) și este inutil, întrucât la data de 23.02.2009 reclamantul a renunțat la indemnizația de creștere a copilului în favoarea mamei copilului.
Chiar dacă pârâta considera necesară depunerea deciziei de suspendare a activității, reclamantul arată că avea obligația de a emite o decizie, chiar de respingere, potrivit art.9 alin. 3 din OUG nr.148/2005.
de către pârâtă a acestor dispoziții a cauzat un prejudiciu moral reclamantului, constând în crearea unei stări negative de puternică îngrijorare, cauzată de starea de incertitudine legată de procurarea mijloacelor materiale necesare supraviețuirii fiului său, astfel că reclamantul solicită obligarea pârâtei la dezdăunare.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 și 8 din Legea nr.554/2004, art.9 din OUG nr.148/2005.
Pârâta a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
Arată pârâta că refuzul de soluționare a cererii reclamantului nu este nejustificat, ci întemeiat pe faptul că reclamantul nu a depus la dosarul său decizia de suspendare a activității profesionale, act necesar în conformitate cu dispozițiile art.20 alin.2 din Normele Metodologice de aplicare a OUG nr.148/2005.
Prin sentința civilă nr.2362/22.06.2009 Tribunalul București - Secția a XI-a de Contencios Administrativ și Fiscal a respins acțiunea ca neînteneiată apreciind că pretenția concretă a reclamantului nu este aceea de a obliga pârâta la emiterea unei decizii de admitere a cererii de acordare a indemnizației de creștere a copilului.
Chiar dacă este adevărat că în cazul unor profesii liberale este imposibilă procurarea unui înscris care să ateste încetarea activității profesionale, însă, în cazul reclamantului procurarea unei asemenea dovezi este posibilă și condiționată exclusiv de cererea sa, respectiv decizia de suspendare a activității profesionale,iar efectele oneroase ale obținerii unei decizii de suspendare din barou nu pot fi imputabile în niciun caz pârâtei.
În aceste condiții refuzul prâtei de soluționare favorabilă a cererii reclamantului nu are un caracter nejustificat.
Împotriva sentinței,în termen legal, a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru următoarele:
- hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a legii, instanța aplicând eronat prevederile HG 1025/2006, cerința formulată a producerii dovezii sub aspectul necontinuării activității profesionale de către părintele ce solicită îndemnizația, nu este instituită decât în cazul în care se pune problema obținerii unui concediu pentru creșterea copilului.
În consecință, este necesar a procura o davadă a încetării activității profesionale numai persoanele care își desfășoară activitatea în calitate de angajat, în cazul profesiilor liberale existând situația când o astfel de dovadă este practic imposibil de obținut.
- având în vedere că Normele Metodologice nu pot modifica legea în temeiul căreia sunt edictate și nici adăuga la lege, este exclus a se da art.20 alin.2 Normele Metodologice de aplicare a OUG 148/2005, aprobate prin HG nr.1025/2006, interpretarea reținută de prima instanță, obținerea unei dovezi de suspendare a activității constituind o măsură oneroasă ce presupunea plata unei taxe în cuantum de 3.000 lei pentru reînscrierea ulterioară.
- în raport de faptul că la cererea înregistrată sub nr.95842/30.12.2008 la primăria Sectorului 2 B, se află declarația pe propria răspundere a reclamantului, în sensul că se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului, nu era necesar a se îndeplini o altă formalitate, declarația dată prin prisma prevederilor legislației în materie fiind suficientă pentru soluționarea favorabilă a cererii sale.
Examinând sentința prin prisma motivelor invocate ce se încadrează în disp. art.304 pct.9 Cod procedură civilă și sub toate aspectele conform art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Urmare a cererii adresată de reclamant, pârâta Agenția pentru Prestări Sociale a Municipiului B prin adresa nr. 31/CC/20.01.2009 i-a comunicat că în conformitate cu art.20 alin.2 Normele Metodologice de aplicare a OUG nr.148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, indemnizația pentru creșterea copilului se acordă de la data menționată anterior, dar nu mai devreme de data la care a încetat activitatea profesională. Cum din actele anexate cererii nu rezultă data de la care reclamantul nu mai realizează venituri profesionale, pârâta i-a solicitat completarea dosarului cu un act doveditor în acest sens.
Reclamantul a precizat prin adresa aflată în copie la fila 9 că nu deține decizia de suspendare a activității din care să rezulte data de la care nu mai realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit, nu intenționează a însera alte acte în respectivul dosar și solicita soluționarea cererii sale pe baza înscrisurilor ce le-au fost deja puse la dispoziție.
Problema de drept ce se impune a fi dezlegată este aceea dacă depunerea dovezii de încetare a activității profesionale este necesară pentru solicitanții ce au calitatea de angajați, fiind relevantă pentru concediul de creștere a copilului sau este obligatorie în toate cazurile, în raport de această împrejurare urmând a fi analizat caracterul justificat sau nu al refuzului pârâtei de a-i soluționa favorabil cererea reclamantului.
Potrivit disp. art.20 alin.2 din HG 1025/2006 privind Normele Metodologice de aplicare a prevederilor OUG 148/2005, acordarea indemnizației pentru creșterea copilului este condiționată de încetarea activității profesionale din care solicitantul obține venituri impozabile.
Prin petiția anexată la fila 9 dosar, reclamantul a răspuns adreselor pârâtei, arătând că nu deține un document, respectiv Decizia de suspendare a activității în care să fie menționată data de la care nu mai realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit și nu intenționează să anexeze alte acte în dosarul său.
În aceste condiții, în mod corect instanța de fond a apreciat că refuzul pârâtei de soluționare favorabilă a cererii reclamantului nu are caracter nejustificat, din perspectiva disp. art.2 alin.1 lit.i din Legea nr.554/2004, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că la dosar se află o declarație pe proprie răspundere a reclamantului, în sensul că se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului.
Nici faptul că o cerere privind emiterea unei decizii de suspendare din Barou ar avea consecințe oneroase, nu poate fi imputabilă pârâtei, atâta timp cât actul normativ impune a se face dovada încetării activității, precum și a datei de la care a intervenit încetarea pentru solicitanți, fără a face distincție după cum veniturile sunt obținute din activități independente sau din activități salariale.
Așadar, în mod corect instanța de fond a apreciat că pârâtei nu-i poate fi imputat refuzul de soluționare favorabilă a cererii reclamantului,astfel că potrivit disp. art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 2362 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 22.06.2009, în dosarul nr.14295/3/CA/2009, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA PENTRU PRESTAȚII SOCIALE A MUNICIPIULUI
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
- -
GREFIER
Red.
Gh./2 ex.
09.02.2010
Președinte:Canacheu Claudia MarcelaJudecători:Canacheu Claudia Marcela, Patraș Bianca Laura
