Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 254/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal -

DOSAR Nr.-

DECIZIA NR.254/CA/2008-

Ședința publică din 4 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Boța Marilena JUDECĂTOR 2: Rițiu Roxana

- - - JUDECĂTOR 3: Blaga Gabriela

- - - judecător

- - - grefier

&&&&&&&&&

Pe rol fiind judecarea recursului în contencios administrativ declarat de pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O, cu sediul în O, nr.1, jud. B în contradictoriu cu intimata reclamantă- " & " SRL,cu sediul în O,-, -.1,.18, jud. B, împotriva sentinței nr.226/CA din 2 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr.-, având ca obiect suspendare executare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă pentru recurenta pârâtă Primăria Municipiului O - consilier juridic în baza delegației nr.- din 21 august 2008 și pentru intimata reclamantă - " & " SRL O - avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.45/2008, emisă de Baroul Bihor - Cabinet de avocat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 4,5 lei, achitată prin chitanța poștală nr.- din 19 august 2008, plus timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, că intimata reclamantă a depus la dosar întâmpinare, precum și faptul că, cauza se află la al doilea termen de judecată în recurs, după care:

Reprezentanta intimatei reclamante prezintă spre vedere instanței originalul autorizaților taxi nr. 950 și 932 depuse la dosarul de fond filele 6,7, depune copia chitanței privind achitarea taxei de parcare pentru cele două autoturisme, pentru a răspunde la excepția lipsei calității procesuale pasive a - & SRL

Reprezentanta recurentei precizează că această excepție a fost soluționată la fond în senul respingerii ei.

Nefiind alte cereri, alte probe, instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul pe recurs.

Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, licențele de taxi nr. 932 și 950 au fost emise pentru - COM SRL, acestea sunt unice și netransmisibile, cele două licențe de taxi au fost suspendate deoarece la data de 01.01.2007 - COM SRL nu avea autorizație de transport, ori prin suspendarea acestor licențe nu se aduce nici un prejudiciu - & SRL, deoarece aceasta nu a deținut niciodată licență de taxi.

Modificările efectuate pe cele două licențe taxi au fost făcute de un funcționar al Primăriei, care nu avea aceste atribuții, această operațiune nu este recunoscut de către Primărie, singurul care face modificări este Primarul.

Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate. Cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat. Instanța de fond în mod corect a respins excepție lipsei calității procesuale a intimatei, deoarece cele două autorizații taxi au fost atribuite către - & SRL, iar suspendarea celor două licențe aduce prejudiciu societății intimate, care este beneficiară directă acestora, respectivele autorizații fiind emise de Primărie și nu de - COM SRL.Primăria recunoaște propria culpă, nerecunoscând semnătura pe aceste autorizații, faptul că nu au fost emise autorizații noi, ci funcționarul respectiv a preferat să corecteze beneficiarul și numărul mașinii pe originalul autorizațiilor existente, nu este un fapt imputabil societății intimate.

CURTEA D APEL

deliberând:

Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele:

Prin sentința nr.226/CA din 2 iunie 2008, Tribunalul Bihora admis cererea în contencios administrativ introdusă de reclamanta - & SRL cu sediul în O,-, -1,.18, județul B, în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O cu sediul în O, nr. 1, județul B și a dispus suspendarea măsurii reținerii autorizațiilor taxi nr. 932 și nr. 950, dispusă de către pârâtă, precum și suspendarea procedurii de reatribuire către alți operatori de transport în regim de taxi și în regim de închiriere a autorizațiilor nr. 932 și nr. 950, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în fond, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin adresa nr. -/11.12.2007 pârâta Primăria Municipiului O - Direcția Tehnică - Compartiment Rutier și Circulație a comunicat reclamantei că - & SRL nu este transportatorul căruia i s-au atribuit autorizațiile taxi nr. 950 și 932 și că Primăria Municipiului Oae liberat operatorului de transport taxi - Com SRL autorizațiile permanente cu numerele 932 și 950, valabile pentru autoturismele - și -, autorizațiile taxi nefiind transferabile.

Totodată, i s-a adus la cunoștință reclamantei faptul că, întrucât nu îndeplinește prevederile legale pentru înlocuirea autoturismelor taxi mai sus menționate, nu se aprobă înlocuirea celor două autovehicule, iar autorizațiile taxi cu numerele 932 și 950 vor fi reținute începând cu 01 ianuarie 2008.

Plângerea prealabilă formulată de către reclamantă prin care solicită revocarea măsurilor susmenționate, a fost respinsă de către pârâtă prin adresa nr. -/03.03.2008.

La data de 20.03.2008 reclamanta a introdus acțiunea în contencios administrativ la Tribunalul Bihor prin care solicită anularea măsurii reținerii autorizațiilor nr. 932 și 950 și obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă acestor autorizații.

Reclamanta a depus la dosar autorizațiile nr. 932 și nr. 950 care au fost rectificate, în sensul că în locul - Com SRL a fost trecută - & SRL, iar în locul autovehiculului marca VW Passat a fost trecut Ford Focus, respectiv în locul autovehiculului Daewoo a fost trecut Renault.

În dreptul rectificărilor efectuate a fost aplicată ștampila Primăriei Municipiului

Reclamanta a depus la dosar decizia de impunere a obligației de plată a acesteia către bugetul local al municipiului O, reprezentând taxă parcare - taxi - și înștiințarea de plată a acestor obligații(filele 22 și 24 dosar) de unde rezultă că reclamanta apare în evidențele acestei instituții ca fiind deținătoarea autorizațiilor taxi susmenționate.

Având în vedere, pe de o parte faptul că, actele depuse de reclamantă la dosar, menționate mai sus, creează o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative atacate, iar pe de altă parte, redistribuirea către alți operatori de transport, în aceste condiții, a celor două autorizații, ar avea consecințe păgubitoare pentru reclamantă, care ar fi în imposibilitate de a-și desfășura activitatea, instanța de fond a apreciat acțiunea reclamantei ca fiind întemeiată, considerente pentru care admis-o, în temeiul dispozițiilor art.14 și 15 din Legea nr. 554/2004, republicată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, corespunzător timbrat, a declarat recurs Primăria Municipiului O, solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate și pe cale de consecință respingerea cererii de suspendare.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiat pe prevederile art.299, 304 pct.9 Cod procedură civilă și Legea nr.38/2003, recurenta critică sentința pentru motive de nelegalitate, constând în greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, precum și greșita aplicare și interpretare a prevederilor art.10 alin.4 din Legea nr.38/2003.

Astfel, arată recurenta, instanța de fond a dispus suspendarea măsurii reținerii autorizațiilor taxi nr.932 și 950 și suspendarea procedurii de reatribuire către alți operatori în regim de taxe și în regim de închiriere a celor două autorizații până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii de fond, motivat cu aceea că în dreptul rectificărilor efectuate pe autorizații a fost aplicată ștampila Primăriei Municipiului O, precum și împrejurarea că achitarea obligațiilor fiscale creează o aparență de legalitate în favoarea reclamantei.

Cum autorizațiile taxi nr.932 și 950 sunt copii conforme ale autorizației de transport nr.- eliberată în favoarea - " COM" SRL, iar modificările efectuate pe aceste autorizații și în baza cărora reclamanta revendică dreptul asupra lor, deși nu au fost efectuate de persoana cu competență conferită de lege pentru a efectua astfel de modificări, măsura luată de primărie este legală.

Potrivit art.10 alin.4 din Legea nr.38/2003, autorizația taxi sau orice copie conformă este netransmisibilă de la un transportator autorizat la un alt transportator.

În cazul nerespectării obligațiilor menționate anterior art.56 din aceeași lege prevede că se va retrage autorizația.

Cum autorizațiile taxi a căror retragere se solicită a fi suspendată au fost emise societății - " COM" SRL, iar acestea sunt unice și netransmisibile, este evident că reclamanta intimată nu are calitate procesuală activă.

Intimata - " & " SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondată a recursului.

În ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, aceasta este nefondată câtă vreme măsura reținerii s-a dispus față de reclamantă și nu față de - " COM" SA.

Chiar dacă aceste autorizații sunt unice și netransmisibile, această cerință a unicității a fost respectată câtă vreme există numai câte o autorizație cu nr.932 și 950.

Pe de altă parte, acestea nu au fost transmise reclamantei de către - " COM" SA, ci au fost eliberate de către recurentă după predarea acestora de către deținătorul inițial.

Referitor la lipsa de competență a persoanei care a efectuat rectificările, aceasta nu este imputabilă reclamantei.

Trebuie remarcat, arată intimata, că pe de o parte recurenta invocă nevalabilitatea autorizațiilor taxi pe care le-a emis, iar pe de altă parte emite decizie de impunere și înștiințare de plată în sarcina reclamantei, solicitând plata taxei de parcare pentru cele două autoturisme taxi.

La momentul luării măsurii, Primăria O nu avea calitatea de autoritate de autorizare în înțelesul art.1/1 din Legea nr.38/2003, deoarece nu avea licența impusă de norma juridică mai sus arătată din partea Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs mai sus arătate și ținând seama de prevederile art.304/1 Cod procedură civilă, a fost apreciat ca nefondat, astfel că a fost respins.

Critica recurentei referitoare la nelegalitatea sentinței, constând în admiterea cererii față de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, este nefondată, câtă vreme măsura reținerii autorizațiilor taxi nr.932 și 950 s-a luat în contradictoriu cu aceasta, așa cum rezultă din adresa nr.-/11.12.2007, emisă de Primăria Municipiului

În ceea ce privește critica referitoare la nelegalitatea admiterii cererii și aceasta este nefondată raportat la prevederile art.15 din Legea nr.554/2004.

Conform textului legal mai sus arătat, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte a actului respectiv, dar pentru a fi admisibilă o astfel de cerere, pe lângă cerința formulării unei acțiuni în anularea actului este necesar a fi întrunite cumulativ încă două condiții: existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube, care astfel poate fi prevenită.

Existența unui caz bine justificat a fost corect motivată de instanța de fond, ea rezultând din aparența de legalitate conferită de rectificările făcute pe autorizația inițială, ce poartă ștampila Primăriei Dacă persoana care a semnat autorizațiile și a aplicat ștampila era sau nu competentă să facă aceste modificări, nu poate fi cercetată pe cale cererii având ca obiect suspendarea executării actului, ci pe calea acțiunii de fond în contencios administrativ.

În același sens, este întemeiată și reținerea instanței de fond, conform căreia redistribuirea autorizațiilor către alți operatori de transport și punerea reclamantei în imposibilitatea de a-și desfășura activitatea până la soluționarea litigiului de fond, este de natură să-i provoace acesteia o pagubă.

În soluționarea unei astfel de cereri, instanța are numai posibilitatea de a efectua o cercetare sumară a aparenței dreptului, astfel că celelalte motive invocate ce vizează probleme de fond ale litigiului dintre părți - cum sunt retragerea autorizațiilor și atribuirea lor în condițiile Legii nr.387/2003 - nu se justifică a fi analizate în prezenta cale de atac.

Văzând culpa procesuală a recurentei în promovarea prezentei căi de atac, în temeiul dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, aceasta a fost obligată să plătească intimatei suma de 500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGEca nefondat recursul declarat de recurenta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI împotriva sentinței nr.226 din 2 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.

Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică, azi 4 septembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

Red. dec. -

- jud. fond.

- dact. - 2 ex.

- 13.09.2008

Președinte:Boța Marilena
Judecători:Boța Marilena, Rițiu Roxana, Blaga Gabriela

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 254/2008. Curtea de Apel Oradea