Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 256/2010. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința civilă nr. 256

Ședința publică de la 19.01.2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Severin Daniel S -

GREFIER - - -

...

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul SINDICATUL DIN ADMINISTRAȚIA CENTRALĂ, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul - prin delegat Romei, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind pârâta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Reprezentantul reclamantului precizează că, în ceea ce privește obligativitatea de a achita taxa de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, pe cererea de suspendare, partea pe care o reprezintă este scutită de plata acestei taxe de timbru, conform legii sindicatelor - Legea nr. 64/2003. Totodată, în dovedirea cererii de suspendare ce face obiectul cauzei dedusă judecății, depune la dosar Răspunsul dat de pârâtă la plângerile prealabile formulate și Anexe la Concluzii. Solicită astfel admiterea acțiunii sale, cum a fost formulată și motivată și pe cale de consecință suspendarea Ordinului nr. 69339/19.11.2009 până la soluționarea pe fond a cererii de anulare a ordinului respectiv. Solicită a se avea în vedere că ordinul contestat se referă la reținerea unor drepturi salariale încasate în țară pentru deplasarea în străinătate; or, acest lucru nu este admisibil; drepturile salariale nu pot fi urmărite decât în baza dovedirii unui prejudiciu or, în cazul de față pârâta nu poate face dovada acestui prejudiciu. Depune la dosar și Concluzii pe fondul cererii de suspendare.

Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul cererii de suspendare.

CURTEA,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.01.2010 reclamantul SINDICATUL DIN ADMINISTRAȚIA CENTRALĂ a solicitat în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR suspendarea Ordinului de imputare nr. 69339/19.11.2009.

În motivarea cererii reclamantul arată că prin ordinul atacat s-a dispus recuperarea unor sume de bani plătite personalului trimis în străinătate pe motiv că nu s- depus un raport în termenul prevăzut de dispozițiile legale.

În primul rând se arată că nu se contestă deplasarea și îndeplinirea obligațiilor primite ci doar nedepunerea unui raport în termenul de 3 zile lucrătoare astfel încât nu există un prejudiciu al instituției.

Se mai arată că pentru o serie de persoane raportul există și fost depus în termen de 3 zile sau cu zi după împlinirea acestui termen.

Se mai susține și nelegalitatea ordinului nr. 5/2007 care reglementa posibilitatea imputării drepturilor bănești în situația nedepunerii raportului în termen de 3 zile în condițiile în care HG nr. 518/1995 și Codul Muncii nu prevăd o astfel de posibilitate.

Analizând probele administrate în cauză și dispozițiile legale aplicabile, Curtea constată următoarele:

Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiileart. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate".

Așadar, pentru suspendarea unui act administrativ trebuie îndeplinite două condiții, respectiv, existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 lit. t) "împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ".

Prin pagubă iminentă se înțelege, potrivit art. 2 lit. ș) "prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public".

În speță, argumentele invocate de reclamant sunt de natură să creeze îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului atacat.

Astfel, se observă că pentru parte din salariați se susține existența raportului pentru cărui lipsă s- emis actul atacat urmând ca instanța investită cu fondul să verifice aspectele concrete privind modul de întocmire respectivelor rapoarte.

De asemenea, îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului decurge și din caracterul extrem de grav al sancțiunii instituite pentru omisiunea de depunere raportului într-un termen extrem de scurt (3 zile). Această sancțiune a fost instituită printr-un ordin al autorității pârâte punându-se problema conformității acestui ordin cu acte normative cu valoare superioară, respectiv HG nr. 518/1995 și Legea nr. 53/2003.

În ceea ce privește paguba iminentă aceasta este evidentă în condițiile în care actul se referă la reținerea unor sume de bani plătite unor persoane cu titlu de drepturi salariale.

Față de aceste considerente, Curtea va admite acțiunea așa cum a fost formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantul SINDICATUL DIN ADMINISTRAȚIA CENTRALĂ, cu sediul în B, str. - nr. 1B, sector 2, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR, cu sediul în B,-, sector 2.

Suspendă Ordinul nr. 69339/19.11.2009 până la pronunțarea instanței de fond.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 19.01.2010.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.DS

Tehnored.CB

4 ex.

22.01.2010

Președinte:Severin Daniel
Judecători:Severin Daniel

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 256/2010. Curtea de Apel Bucuresti