Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 2605/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2605/2009
Ședința publică de la 22 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 2: Radu Dusa
JUDECĂTOR 3: Monica Diaconescu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul formulat de reclamanta ROMANIA SRL, împotriva sentinței civile nr. 2109/2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul cu nr-, în contradictoriu cu pârâții-intimați COMISARIATUL JUDETEAN PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR S și COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR C, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că 21.10.2009 s-au depus la dosar, atât de către reclamanta-recurentă Romania Srl, cât și de către pârâtul-intimat Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor C, concluzii scrise.
Se constată totodată faptul că prin încheierea de ședință din data de 15.10.2009 s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.2109/17 iulie 2009 pronunțată în dosarul - al Tribunalului Cluj, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta ROMÂNIA SRL în contradictoriu cu Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor pentru suspendarea deciziei 16 din 10.06.2009.
Instanța de fond, a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.14 și 15 din Legea 554/2004 pentru că nu au fost demarate împotriva reclamantei proceduri de executare silită sau măsuri care să justifice cererea de suspendare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs ROMÂNIA SRL solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și admiterea cererii de suspendare cu obligarea intimatelor Comisariatul Regional și Comisaritatul Județean pentru Protecția Consumatorilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului se arată că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele care au format convingerea instanței că cererea reclamantei nu îndeplinește condițiile prev.de art.14 din Legea 554/2004 și care sunt îndeplinite cumulativ de către reclamantă pentru că această decizie a încadrat juridic greșit faptele constatate și a sancționat recurenta pentru o serie de fapte pentru care nu se face vinovată iar pe de altă parte, daunele ar fi cauzate pentru că actul administrativ este în măsură să cauzeze aceste prejudicii dacă sunt luate măsurile prev.de art.15 alin.2 și 4 din Legea 363/2007.
Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Cad epus întâmpinare solicitând respingerea recursului întrucât decizia a cărei suspendare s-a solicitat a fost emisă în conformitate cu prevederile legale iar pe de altă parte, nu poate fi vorba de prevenirea unei pagube iminente.
Asupra recursului, Curtea de Apel va reține următoarele:
Prin decizia 16/10.06.2009 s-a dispus măsura încetării practicii comerciale incorecte constatate la - ROMÂNIA SA Punctul de lucru Z prin procesul verbal de constatare a contravenție seria - nr.143/1034. Practica comercială incorectă a constat în neinformarea consumatorilor despre modificarea grilei de programe și perceperea taxei de reziliere a contractelor.
Tribunalul Cluja apreciat că nu există o măsură de natură să creeze un prejudiciu iminent reclamantei și ca atare, nu sunt îndeplinite condițiile prev.de art.14 din Legea 554/2004.
Prin urmare, tribunalul și-a expus motivele de fapt care au stat la baza soluției sale iar hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței potrivit art.261 alin.1 pct.5 proc.civ.
Mai mult, decizia a cărei suspendare se cere nu este în măsură în opinia instanței de recurs să denote o aparență de nelegalitate pentru că a fost luată în baza prev.art.12 alin.1 din Legea 363/2007 autoritatea având atribuții în acest sens și putând conform art.13 alin.1 lit.a să dispună încetarea practicilor comerciale incorecte și respectareea legii. Nu se poate spune că prin respectarea legii și prin măsura de a se înceta practicile comerciale contrare legii, se produce o pagubă iminentă în patrimoniul societății recurente.
Așa fiind, decizia nu este în măsură să fie susceptibilă de suspendare, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.14 din Legea 554/2004.
Astfel, Curtea de Apel va aprecia că recursul este nefondat și în conformitate cu prevederile art.304 pct.9 și 312 proc.civ.îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta - ROMÂNIA SRL cu sediul în B,-, sector 1 în contradictoriu cu COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR C cu sediul în municipiul C-N,-/8 jud.C și COMISARITATUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR S cu sediul în municipiul Z-, jud.S, împotriva sentinței civile nr.2109 din 17.07.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosarul -, pe care o menține în totalitate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI GREFIER,
-- - - - - - -
Red./CA
29.10.2009 - 5 ex.
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Radu Dusa, Monica Diaconescu