Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 261/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA NR. 261/F/CA/2009
Ședința publică de la 08 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Claudia Clonța
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Agenția Națională pentru Prestații Sociale, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că reclamatul nu a depus la dosar contractul de management deși a fost citat cu această mențiune.
Având în vedere lipsa părților, actele de la dosar și solicitarea reclamantului și pârâtului de judecare în lipsă, instanța lasă cererea în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cererii de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia sub nr- reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Agenția Națională pentru Prestații Sociale ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună suspendarea executării Ordinului nr.188/12.10.2009 emis de pârât, până la pronunțarea instanței de fond.
În motivarea cererii se arată că ordinul, prin care a fost eliberat din funcția de director coordonator la Agenția Județeană pentru Prestații Sociale H și i-a încetat Contractul de management, a fost emis fără indicarea vreunei cauze pentru încetarea raporturilor de serviciu, postul de director nu a fost desființat conform OUG nr. 105/2009, nefiind respectate nici prevederile art. 62 alin. 2 și art. 74 alin. 1 din Codul Muncii.
În drept, s-au invocat prevederile art. 14 alin. 1 și 7 din Legea nr. 554/2004.
În probațiune s-au depus:Ordine și dovada îndeplinirii plângerii prealabile.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile cumulative ale suspendării actului și a fost abrogat actul normativ ce a stat la baza numirii reclamantului în funcție.
În drept, pr.civ. Legea nr. 554/2004, HG nr. 1285/2008, OUG nr. 37/2009, OUG nr. 105/2009.
Asupra cererii de față instanța reține următoarele:
Reclamantul a fost numit în funcția de director coordonator la Agenția Județeană pentru Prestații Sociale H prin Ordinul nr.1000/25.05.2009, cu aceeași dată fiind încheiat și contractul de management aferent funcției, pe o durată de maxim 4 ani.
Prin Ordinul nr. 188/12.10.2009 emis de pârâtul Președintele Agenției Naționale pentru Prestații Sociale s-a dispus revocarea din funcție a reclamantului, începând cu 12.10.2009, cu aceiași dată încetând și contractul de management încheiat cu Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale - Agenția Națională pentru Prestații Sociale.
Reclamantul a formulat plângere prealabilă împotriva acestui ordin prin care a solicitat revocarea în întregime a actului atacat, în temeiul art.7 alin1.din Legea 554/2004.
În considerarea celor două principii incidente în privința actelor administrative - al legalității actului și al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie însă o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.
Instanța de contencios administrativ, potrivit art.14 din Legea nr.554/2004, poate suspenda executarea unui act administrativ unilateral, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.
În sensul acestei legi, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, astfel cum se prevede prin art. 2 lit.t) și ș).
Deși nu a fost depus la dosar de către reclamant, citat în acest sens, Contractul de management încheiat între părți, împrejurarea că, în cuprinsul ordinului invocat nu a fost menționat vreun motiv pentru încetarea contractului este apreciată de instanță ca justificând condiția existenței cazului bine justificat, din împrejurările cauzei rezultând indicii aparente de răsturnare prezumției de legalitate a actului.
În ceea ce privește condiția reglementată de art.2 lit. ș din Legea nr. 554/2004, reclamantul nu a motivat iminența producerii unei "pagube iminente", respectiv, în ce măsură i s-a cauzat un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat prin actul administrativ emis în privința raporturilor sale de serviciu.
Constatând că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004, Curtea apreciază că cererea reclamantului este nefondată, urmând a fi respinsă în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamantul, cu domiciliul ales în H,-, jud.H împotriva pârâtului Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Agenția Națională pentru Prestații Sociale, cu sediul în B, str.- nr.20, sector 1.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 8.12.2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - - -
Red.
Tehnored./4 ex./17.12.2009
Președinte:Mariana Claudia ClonțaJudecători:Mariana Claudia Clonța