Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 2916/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIIIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2916
Ședința publică de la 11 august 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Radu Constantin Daniel
Grefier - -
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanții -, - în contradictoriu cu pârâții PROCURORUL GENERAL AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și PROCURORUL GENERAL AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că prin serviciul "registratură" au fost depuse, la data de 31.07.2009, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,5 lei, din partea reclamanților, și întâmpinare, din partea pârâtului Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Curtea rămâne în pronunțare asupra excepțiilor lipsei de interes și a lipsei de obiect, invocate de pârâtul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, prin întâmpinare, și pe fondul cauzei.
CURTEA:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instante la data de 03.07.2009, reclamantii -, -, procurori,au chemat in judecata pe paratul Procurorul General al Parchetului de pe langa Inalta C de Casatie si Justitie, solicitand ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna suspendarea executarii ordinului nr. 1472/02.07.2009 emis de parat si a deciziei nr.274/03.07.2009 emisa de Procurorul General al Parchetului de pe langa Curtea de Apel B inbaza Ordinului nr.1472/2009,pana la solutionarea fondului cauzei.
In motivare, reclamantii au aratat ca la data de 03.03.2009 a fost emis ordinul 526 privind salarizarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe langa Inalta C de Casatie si Justitie, DIICOT, parchetelor de pe langa curti de apel,tribunale judecatorii,prin care s-a dispus acordarea incepand cu data de 01.03.2009 a sporului de risc si solicitare neuropsihica, calculat la indemnizatia de incadrare bruta prevazuta de lege.
Prin ordinul nr. 1472/02.07.2009,Procurorul General al Parchetului de pe langa Inalta C de Casatie si Justitie s-a dispus suspendarea aplicarii Ordinului 526/03.03.2009,incepand cu data de 01.06.2009,motivat de imprejurarea ca prin adresa nr.-/2009 a Ministerului Finantelor s-a comunicat suspendarea solicitarii Ministerului Publi c de plata in continuare a sporului in cauza,intrucat aceasta plata intra sub incidenta OUG 71/2009.
Se arata de catre reclamanti ca in speta sunt intrunite conditiile prevazute de art.14 alin.1 din Legea 554/2004 pentru suspendarea executarii actului administrativ,respectiv cazul bine justificat si paguba iminenta.
Sub aspectul cazului bine justificat,reclamantii au aratat ca actele contestate sunt nelegale. Astfel, desi ordinul nr. 1472/02.07.2009 este emis la data de 02.07.2009, prin acesta se dispune suspendarea aplicarii ordinului 526/03.03.2009 incepand cu o data anterioara, respectiv 01.06.2006, aplicandu-se retroactiv,deci, dispozitia de suspendare si a se tine seam de faptul ca suspendarea actului administrativ de catre autoritatea emitenta contravine dispozitiilor art.14 alin. 1 din Legea 554/2004, o astfel de masura fiind de competenta exclusiva a instantei de judecata.
Sub aspectul pagubei iminente,reclamantii au aratat ca aceasta rezida in scaderea considerabila a veniturilor salariale,in contextul in care sporul de risc si solicitare neuropsihica a fost recunoscut prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile,iar ICCJ,prin decizia 21/2008,pronuntata in recursul in interesul legii,a constatat ca magistratii au dreptul la acest spor,calculat la indemnizatia bruta lunara.
S-a mai aratat ca a fost indeplinita procedura prealabila.
In drept cererea se intemeiaza pe dispozitiile art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Paratul Parchetul de pe langa ICCJ a formulat intampinare invocand exceptiile lipsei de obiect si lipsei de interes a cererii pentru argumente comune, anume cele date de faptul ca Ordinul nr.1472/02.07.2009 a fost deja suspendat, pe cale judecatoreasca, prin sentinta civila nr.361/08.07.2009 pronuntata de Curtea de Apel B-Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ in dosar nr-, cat si prin sentinta civila nr.2864/07.07.2009 pronuntata de Curtea de Apel B- in dosar nr-. Pe fond, paratul a solicitat respingerea actiunii ca nefondata, aratandu-se ca reclamantii invoca argumente de nelegalitate lipsite de relevanta, deoarece circumstantele personale cu caracter general nu pot constitui cazuri bine justificate in intelesul art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
In speta, ordinul nr. 1472/2009 a fost emis de Procurorul General al Parchetului de pe langa ICCJ in urma adresei nr. 293.378/18.06.2009 a Ministerului Finantelor Publice prin care s-a comunicat ca plata sporului pentru risc si suprasolicitare neuropsihica va fi suspendata la data intrarii in vigoare a OUG 71/2009. In lipsa fondurilor alocate de Ministerul Finantelor Publice cu aceasta destinatie, Ministerul Public se afla in imposibilitatea obiectiva de a plati in continuare sporul vizat.
Deci, nu se poate sustine ca exista o indoiala serioasa in privinta legalitatii actelor administrative atacate.
Considera paratul ca a doua conditie prevazuta de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 nu este indeplinita in sensul ca incasarea unor sume de bani mai mici, indiferent cu ce titlu, nu reprezinta o paguba iminenta. Nu se poate vorbi despre existenta unei pagube de vreme ce reclamantii sunt beneficiari ai unor hotarari judecatoresti avand ca obiect plata sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica, hotarari ce vor fi executate in conditiile prevazute de dispozitiile OUG 71/2009.
Deliberand cu intaietate, conf. art. 137 alin. 1. asupra exceptiilor lipsei de obiect si a lipsei de interes in considerarea argumentului prezentat de parat, Curtea o constata ca nefiind intemeiata intrucat, pe de-o parte, paratul nu a dovedit cele sustinute ( suspendarea Ordinului prin cele doua hotarari judecatoresti ), iar, pe de alta parte, din redactarea intampinarii, rezulta ca respectivele hotarari judecatoresti nu sunt inca irevocabile, astfel incat subzista interesul reclamantei in judecarea prezentului litigiu si prezentul litigiu cotinua sa aiba obiect, chiar daca potrivit art. 14 alin. 4 din Legea nr.554/2004 hotararea prion care se pronunta suspendarea este executorie de drept, o atare situatie juridica putand fi insa modificata in calea de atac.
Pe fondul cererii de suspendare, analizand actele dosarului prin prisma normelor legale incidente in cauza Curtea constata ca actiunea este intemeiata pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, in cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.
Reclamantii au facut dovada formularii plangerii prealabile conform art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Curtea retine, în raport de dispozițiile legale anterior citate, ca suspendarea executarii actului administrativ se poate dispune daca sunt intrunite cumulativ urmatoarele conditii: sa existe un caz bine justificat si pentru prevenirea unei pagube iminente.
In privinta primei conditii, dispozițiile art.2 alin.1 lit.t lamuresc continutul notiunii de cazuri bine justificate, aceasta referindu-se la imprejurarile legate de starea de fapt si de drept,care sunt de natura sa creeze o indoiala serioasa în privința legalității actului administrativ.
Prin ordinul nr. 1472/02.07.2009 emis de parat se dispune suspendarea aplicarii ordinului nr. 526 din 03.03.2009 al Procurorului General al Parchetului de pe langa ICCJ.
Potrivit Ordinului nr. 526 din 03.03.2009 al Procurorului General al Parchetului de pe langa ICCJ, incepand cu data de 01.03.2009, procurorii si personalul auxiliar de specialitate beneficiaza de un spor de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihica, calculat la indemnizatia de incadrare bruta lunara.
Curtea apreciaza ca reprezinta o indoiala puternica si evidenta asupra prezumtiei de legalitate a actului administrativ contestat imprejurarea ca acesta retroactiveaza, de vreme ce vizează drepturile salariale cuvenite reclamantilor pentru luna iunie 2009, iar data emiterii este 02.07.2009.
Examinand sumar motivele de drept care au fundamentat ordinul a carui suspendare se solicita, Curtea constata ca s-au avut in vedere exclusiv dispozitiile art.1 alin.1 din OUG 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi din sectorul bugetar, dispoziții care stabilesc ca plata sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti, devenite executorii pana la 31.12.2009 intra sub incidenta ordonantei si se vor plati conform procedurii prevazute de acest act normativ.
a analiza pe fond legalitatea emiterii actului administrativ contestat, o interpretare juridica a OUG 71/2009 pare sa conduca la concluzia ca acest act normativ se refera la plata esalonata a drepturilor salariale restante, aceasta restanta fiind cuantificata si astfel se poate determina un termen pentru achitarea acesteia, iar dimpotriva plata esalonata neputand sa priveasca salariile care ar fi platite in prezent si in viitor sporul de 50%, intrucat aceste sume ar deveni la randul lor restante si nu ar mai putea fi cuantificate si achitate.
Semnificative in acest sens sunt si dispozitiile art.74 alin.2 din /2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor:
(2) Drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendatedecât în cazurile prevăzute de prezenta lege.Salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială.
In speta, ordinul a carui executare se solicita a fi suspendata nu contine nicio referire la existenta vreunui caz prevazut de Legea 303/2004, care sa justistifice suspendarea drepturilor salariale.
Așa fiind, în baza unei cercetări sumare a aparenței dreptului, instanța apreciază că există o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului a cărui suspendare se solicită.
Tot astfel se constata ca prin ordinul nr. 1472/02.07.2009 dreptul salarial reprezentat de sporul de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihica a fost diminuat retroactiv si prin aceasta se produce un prejudiciu previzibil reclamantilor, prin aceea că le sunt diminuate drepturile salariale lunare în mod substanțial. Reclamanții aveau,în mod indubitabil, o speranta legitima in ceea ce priveste valoarea patrimoniala pe care urmau sa o primeasca pentru prestarea activitatii in luna iunie 2009 și în continuare.
Constatand ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 se va admite actiunea, se va suspenda executarea Ordinului nr. 1472/02.07.2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe langa Inalta C de Casatie si Justitie, cat si a deciziei nr.274/03.07.2009 - ce a fost emisa de Procurorul General al Parchetului de pe langa Curtea de Apel B in baza Ordinului nr.1472/2009-, pana la pronuntarea instantei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge exceptiile lipsei de interes si lipsei de obiect ca neintemeiate.
Admite acțiunea formulata de reclamantii -, -, cu domiciliul ales la sediul Parchetului de pe langa Judecatoria Oltenita,-, jud. C, în contradictoriu cu pârâții PROCURORUL GENERAL AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul in B, bd. -, nr. 12, sector 5 și PROCURORUL GENERAL AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, cu sediul in B,--3, sector 3.
Suspenda executarea Ordinului nr. 1472/02.07.2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe langa Inalta C de Casatie si Justitie, cat si a deciziei nr.274/03.07.2009 - ce a fost emisa de Procurorul General al Parchetului de pe langa Curtea de Apel B in baza Ordinului nr.1472/2009-, pana la pronuntarea instantei de fond.
Executorie.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronuntata in ședință publică, azi 11.08.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
Red/ tehnored ( 10 ex )
Președinte:Radu Constantin DanielJudecători:Radu Constantin Daniel