Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 2983/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2983/2009
Ședința publică de la 19 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 2: Monica Diaconescu
JUDECĂTOR 3: Augusta Chichișan
GREFIER - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta - -, împotriva sentinței civile nr. 1990/2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, pârâta UNIUNEA ADMINISTRATIV TERITORIALA MUN.S M și intervenienta în nume propriu ASOCIATIA 2003, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prezentul recurs este legal timbrat. La data de 11, respectiv 12.11.2009, reclamantul a depus la dosar întâmpinare.
De asemenea, la data prezentului termen s-a comunicat la dosar, de către intervenienta Asociația 2003 întâmpinare. Totodată, în urma adresei emise către Direcția Județeană de Evidență a Populației s-au comunicat la dosar datele solcitate de către instanță (fila 44 dosar).
Curtea, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1990 din 26.06.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, s- respins excepția lipsei de interes.
S-a admis cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ S M și - -.
S-a admis cererea de intervenție formulată de ASOCIAȚIA 2003.
S-a dispus suspendarea autorizației de construire 819/2008 emisă de Primarul Municipiului S M, până la soluționarea definitivă a acțiunii în contențios administrativ.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, un prim aspect îl reprezintă faptul că actul administrativ ar fi suspendat prin decizia unei autorități administrative și anume Inspectoratul de Stat în Construcții iar pe de altă parte, faptul că reclamantul și-a dat domiciliul în Municipiul C-N, astfel că nu i s-a încălcat vreun drept sau interes public așa cum prevede art.1 din Legea 544/2004.
În ceea ce privește suspendarea actului administrativ de către o altă autoritate, în opinia instanței de judecată aceasta nu reprezintă o cauză care să facă cererea de suspendare întemeiată pe art.14 din Legea 554/2004, ca lipsită de interes ori de obiect deoarece legea contenciosului administrativ prevede posibilitatea suspendării de către instanță a unui act administrativ știut fiind că autoritatea administrativă poate să permită continuarea lucrărilor fiind vorba de o apreciere a autorității publice în materia siguranței în construcții și respectarea normelor legale în materie iar în cazul sesizării instanței, fiind vorba de întrunirea anumitor condiții care dau posibilitatea instanței de judecată să aprecieze dacă există un caz bine justificat și o pagubă iminentă. Pe de altă parte, în toate cererile formulate reclamantul a arătat că părinții săi locuiesc în S M,- în apropierea imobilului ce se edifică situație în care reclamantul poate pretinde încălcarea unui drept sau interes legitim în condițiile Legii 554/2004.
Autorizația de construire nr. 819/2008 a fost eliberată de Primarul Municipiului S M în favoarea - - pentru executarea lucrărilor de construire a unui sediu administrativ, nivel retras în condițiile asigurării parcărilor confirm HCL 242/2007 și a rămânerii definitive a HCL 75/2008.
Referitor la îndeplinirea condițiile prevăzute de art.14 din Legea 554/2004 este de reținut că reclamantul și intervenienții pot invoca o pagubă iminentă datorită edificării într-o zonă de case a unui imobil cu circa 7 etaje în timp ce prevederile art.31 din HG 525/1996 prevăd o altă diferență de înălțime se prevede o dimensionare conform celorlalte imobile din zonă potrivit art.32 din același act normativ iar prin înălțime dimensionarea imobilului invocarea lipsei unui aviz geotehnic adecvat și unui aviz de mediu, persoanele de zonă pot fi afectate în privința dreptului la viață și sănătate.
A fost de reținut că pe lângă aceste condiții chiar autoritățile publice au apreciat că lucrările au fost realizate cu încălcarea prevederilor din autorizația de construire 819/2008.
Așa fiind, raportat la art.14 și 15 din Legea 554/2004, tribunalul a admis cererea și a dispus suspendarea acestei autorizații până la soluționarea definitivă a acțiunii în contencios administrativ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta - - S-M, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționarea Tribunalul Satu Mare, iar în subsidiar, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii în totalitate a cererii de suspendare, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului pârâta a arătat că, nstanța de fond a pronunțat o hotărâre profund nelegală și netemeinică atât în ceea ce privește cererea principală dar și în ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu.
Nelegalitatea hotărârii prin raportare la competența teritorială de soluționare în fond a cauzei,
Reclamantul a introdus cererea de suspendare pe rolul Tribunalului Cluj. Urmează ca atunci când se analizează competența teritorială să se aibă în vedere dispozițiile exprese și speciale ale art. 10 al 3 Legea 554/2004 în sensul observării competenței alternative.
Apreciază că în determinarea competenței potrivit al 3 al art. 10 Legea 554/2004 va fi avut în vedere domiciliul reclamatului (sau a pârâtului) prin raportare la dispozițiile art. 112.pr.civ. și nu locul de comunicare al actelor indicat potrivit art.93 civ.Cod Penal
Teza contrară ar permite reclamantului ca în mod aleatoriul și după bunul plac să aleagă instanțele "preferate" în soluționarea cauzei, alegând un domiciliu în mod arbitrar.
Potrivit art.114 pr.civ. instanța de fond trebuia să pună în vedere reclamantului să indice domicilui său alături de locul ales de comunicare a actelor și să stabilească competența în raport de domiciliul efectiv al părții.
In prezenta cauză fie reclamantul nu locuiește în C, neavând domiciliul în această localitate, caz în care competența nu aparține Tribunalului Cluj, fie din contră locuiește în C caz în care o să revenim la semnificația acestui fapt când vom analiza temeinicia și interesul reclamantului în susținerea cererii;
Nelegalitatea hotărârii prin raportare la admisibilitatea cererii de suspendare și părțile procesului.
Instanța de fond nu s-a preocupat în a verifica împrocesuarea emitentului actului administrativa cărei suspendare este solicitată. Intr-adevăr din hotărâre, precum și din cererea introductivă comunicată reiese faptul că reclamantul a înțeles să solicite suspendarea actului în contradictoriu cu beneficiarul actului - subscrisa recurentă precum și cu Municipiul S-M dar nu și cu Primarul Municipiului S-M, deși Primarul Municipiului este emitentul actului, În virtutea atribuțiilor sale exclusive conferite de art. 63 al 5 lit. g Legea 215/2001, Primarul Municipiului fiind autoritatea publică emitentă a autorizației de construire.
In condițiile arătate, atâta vreme cât reclamantul nu a arătat expres că înțelege să se judece cu emitentul actului administrativ, este inadmisibilă cererea de suspendare, suspendarea neputând a fi opozabilă doar beneficiarului nu și emitentului actului.
Nelegalitatea hotărârii prin raportare la aprecierea interesului reclamantului în suspendarea actului.
Pârâta societate a arătat în fața instanței de fond împrejurarea că actul administrativ nu mai produce efecte la momentul soluționării cererii, pentru că, în urma unui control efectuat, la data de 29.04.2009 au fost oprite lucrările printr-un proces verbal executoriu, întocmit în baza legii 50/1991.
In atare situație este evident că reclamantul nu putea susține existența unui interes actual, interes care trebuie să caracterizeze atât formularea acțiunii dar și susținerea acesteia. La momentul pronunțării hotărârii actele administrative nu mai produceau efecte juridice, astfel . În mod evident reclamantul și intervenientul nu mai aveau la acel moment niciun interes născut și nici actual În a susține cererea de suspendare.
Instanța de fond a apreciat că există în continuare interesul pe considerentul că ar exista posibilitatea, ca în anumite condiții, să se revină cu privire la măsura de suspendare. O astfel de motivare nu poate fi primită pentru că interesul procesual nu poate fi unul "sub condiție suspensivă", interesul trebuind să fie actual. Mai mult în cazul În care interesul reclamantului ar renaște (așa cum arată instanța de fond) acesta ar ave a posibilitatea în orice moment de a solicita suspendarea actului dacă prima cerere a fost respinsă pe considerentul lipsei de interes, fără a fi paralizat de autoritatea lucrului judecat.
Lipsa interesului mai putea fi reținută pe încă un considerent și anume prin raportare la stadiul construcției la momentul solicitării suspendării precum și la motivele invocate. Astfel s-a invocat un presupus risc generat de activitatea seismică și o afirmată carență a studiului geologic, risc de prăbușire a construcției. Un astfel de argument nu poate susține interesul în cererea de suspendare pentru simplul motiv că toate etajele de edificat sunt realizate la data cererii de suspendare.
Netemeinicia și nelegalitatea hotărârii.
Apreciază că instanța de fond a admis cu o deosebită ușurință atât cererea de intervenție cât și cererea principală de suspendare, fără o verificare riguroasă a cerințelor impuse de art. 14 Legea 554/2004 ca cerințe de admisibilitate a cererii (cazul bine justificat și paguba iminentă).
S-a observat în acest sens că cererea de intervenție formulată de către Asociația intervenientă a fost una în interes propriu. Instanța de fond a încuviințat în principiu această cerere ca cerere de intervenție în interes propriu.
In atare condiții era necesar ca instanța să verifice dacă intervenientă în interes propriu (și care deci solicită suspendarea ca cerere de sine stătătoare și distinctă de a reclamantei) a formulat plângere prealabilă sau nu, pentru că suspendarea poate fi dispusă doar la cererea celui care formulează plângerea prealabilă.
In ceea ce privește cererea principală este de observat că instanța de fond nu a "pipăit" fondul în măsura determinării existenței unui caz bine justificat. Astfel demersurile reclamantului ridică semne serioase de întrebare în ceea ce privește existența unui interes legitim privat. In atare condiții și cu observarea prevederilor art. 8 al 11Legea 554/2004 cazul bine justificat este serios pus la îndoială pentru aceea că nu rezultă măcar aparența respectării cerinței textului legal, respectiv existența interesului legitim privat și deci calitatea procesuală activă.
Vom observa că reclamantul nici măcar nu afirmă calitatea de vecin, iar această calitate nu există cu atât mai puțin ar exista acesta dacă se dovedește că reclamantul domiciliază în In atare condiții vătămarea unui interes privat este serios pusă la îndoială. Mai mult motivele invocate de către reclamant confirmă suspiciunile în ceea ce privește lipsa caracterului privat al interesului invocat. Acesta arată că prin construcție s-ar crea un risc în ceea ce privește integritatea fizică a cetățenilor aceștia fiind în pericol în eventualitatea prăbușirii, construcția fiind în apropierea unei piețe și a unei grădinițe. Se invocă prejudicii aduse în general locuitorilor Municipiului.
Iată deci că instanța de fond nu a analizat în mod temeinic existența cazului bine justificat și nici riscul prejudiciului iminent.
Construcția nu a inspirat nemulțumirea niciunui vecin iar autorizația a fost emisă
pe baza planurilor întocmite de persoane de specialitate și vizate de verificatori tehnici.
Prin întâmpinarea înregistrată la 12 2009 reclamantul, arată că ață de excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Cluj; acesta este domiciliat în C, fiind identificat prin CI. KX nr. - eliberat de C la data de 11.11.2008, context în care, în baza art. 10 alin. 3 din cadrul Legii 554/2004, precum și art. 8. pr. civilă, se află în drept să investesc instanța de la domiciliu.
Se impune precizat că, chiar dacă nu aș fi domiciliat în C, excepția de necompetență teritorială este una relativă, care a nu a fost invocată În fața instanței de fond, condițiuni în care Tribunalul nu avea cum să o admită, iar numai necompetenta materială a instanței fiind de ordine publică și impunând casarea sentinței atacate.
Față de excepția lipsei de interes rătă că atât părinți, cât și soția reclamantului, domiciliază în Mun. S M,-, imobilul în cauză fiind parte a activului succesoral al subsemnatului, condițiuni în care am un interes născut, actual și direct în cauză.
Se impune precizat că subsemnatul domiciliez actualmente în C prin efectul raporturilor de muncă, însă la fiecare final de săptămână, precum și cu ocazia sărbătorilor, se află în Municipiul S M, locuind pe aceste durate în imobilul în cauză.
Este, apreciez, util și pertinent a învedera instanței de control judiciar că, în realitate, excepția invocată de către intimată urmărește să îmi suprime dreptul de acces material la justiție, în sensul art. 6. 1. art. 47 Carta Drepturilor Fundamentale a, aceasta stăruind în a ascunde actele nelegale realizate de administrație pentru și în favoarea -. în acest sens, art. 2 al. 1 din Legea 215/2001 reține că"Administrația publică în unitățile administrativ-teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale, -, legalității[.]", iar art. 3 din aceeași Lege prevede:"Prin autonomie locală se înțelege dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în NUMELE SI ÎN INTERESUL colectivităților locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condițiile legii.", interesul verificării legalității acestor acte în fata unei instanțe de judecată este deci prezumat absolut, de juris de jure, cu privire la actele autorităților publice locale. În privința oricărei persoane aparținătoare la colectivitatea locală respectivă. iar o eventuală susținere contrară a reprezentanților respectivei autorități nu poate fi interpretată decât ca o recunoaștere expresă a unei conduite căIăuzite de o voință contrară legii proprii de organizare.
În raport cu acestea, excepția lipsei de interes se impune respinsă.
În raport cu excepția lipsei calității procesuale pasive a Mun. S M;
În conformitate cu prevederile art. 21 alin. 1 din cadrul Legii 215/2001"Unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitatea juridică deplină și patrimoniu propriu- ", iar conform art. 21 alin. 3"în justiție, unitățile administrativ teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean.".
Emiterea actului administrativ atacat a fost efectuată de către Primarul Municipiului SMp entru și în numele persoanei juridice de drept public, funcția primarului neexistând independent de Unitatea Administrativ Teritorială ce acesta reprezintă. În atare condițiuni, în mod judicios a reținut instanța fondului calitatea procesuală pasivă a Mun. S M, persoana juridică de drept public fiind cea pentru și în numele căreia a fost emis actul administrativ de către reprezentantul său legal, anume Primarul Municipiului S
A accepta o interpretarea contrario,ar presupune că demnitatea de primar este o funcție publică autonomă de persoana juridică de drept public, comportând argumentul că acesta emite acte administrative care sunt opozabile funcției publice ocupate și nu instituției publice titulară de drepturi și obligații.Ad absurdum,acceptarea ca fiind subiect de drept public funcția publică a primarului, ar reprezenta o adăugare la lege și comporta în sarcina cetățenilor imposibilitatea recuperării cheltuielilor de judecată, ori a despăgubirilor dispuse de către instanță, Întrucât funcția publică nu are patrimoniu ori buget propriu si nu există independent de instituția de drept public a cărei reprezentare asigură.
Față de acest argument excepția lipsei calității procesuale pasive a Mun. SMe ste nefondată, impunându-se a fi respinsă.
Pefond,
În motivarea recursului său beneficiara reține, în esență, sentința ca fiind netemeinică întrucât subsemnatul nu are interes, nefiind vecin cu imobilul în cauză.
Argumentele recurentei nu subzistă, astfel:
Sentința instanței de fond urmează jurisprudența Curți, Tribunalul observând că există neregularități în ceea ce privește documentația tehnică care a stat la baza actului administrativ, precum și constatări ale organelor de control, edificarea unui al 7-lea etaj, aceste împrejurări făcând necesară o temeinică cercetare în cadrul litigiului privind anularea actului administrativ, precum și fiind de natură a crea o pagubă iminentă prin continuarea lucrărilor de construire.
În acest sens, CA. Cas tatuat:"În speță, construcția în discuție este realizată într-o proporție semnificativă și,-este previzibilă finalizarea sa într-un viitor apropiat.
Această finalizare ar avea ca rezultat imposibilitatea analizării; pretenției reclamantului din cererea de anulare a autorizației, ceeaceI-ar privapeacesta deaccesul la justiție.
Dacă construcția se finalizează, recepționează și întăbulează-,acest litigiu rămâne fără obiect, deoarece efectele autorizației se vor fi epuizat, ceea ce ar atrage respingerea cererii de anulare de plano.-"
În subsidiar,
Mai precizez, în raport cu susținerile recurentei, că imobilul proprietate și domiciliu al părinților mei, respectiv domiciliu al soției mele, se află În imediata vecinătate a obiectivului de investiții (conf."vecin lat. vecinus, care stă în apropiere de cineva sau ceva"),condițiuni în care subsemnatul are un interes direct să ocrotească atât viața, sănătatea și dreptul la viață privată a celor apropiați și ale sale, cât și activul său succesoral. Împrejurarea că, în imediata vecinătate (a se vedea schița atașată la dosarul de fond) este edificată, în mod nelegal, o structură cu 7 etaje, atrage interesul direct al subsemnatului atât în sensul susînvederat cât și ca membru al comunității din care fac parte.
Consider că într-un stat de drept, în care unul dintre principiile fundamentale este
dreptul de acces material la justiție, cetățenilor nu Ii se poate băga pumnul în gură pentru că înțeleg să critice acte administrative nelegale, emise în cu neobservarea intereselor și patrimoniului cultural al comunității, fiind nu doar un drept accesul la justiției, cât și o obligație morală.
La data de 20 2009 înregistrat întâmpinare și intimata intervenientă Asociația 2003, prin care solicită respingerea recursului promovat de pârâta - S M, și menținerea Sentinței Civile nr. 1990/26.06.2009 a Tribunalului Cluj ca legală și temeinică, pentru următoarele:
În fapt, recurenta formulează în cadrul cererii sale de recurs o serie de critici de presupusă nelegalitate și/sau netemeinicie a sentinței mai sus-menționate. Criticile recurentei sunt nefondate și urmează să fie respinse de instanța de recurs, după cum urmează:
1. Recurenta apreciază că sentința a fost pronunțată de o instanță necompetentă teritorial, prin raportarea art. 10 al. 3 din Legea 554/2004 la sediul procesual ales de intimatul reclamant -.
Critica recurentei este nefondată. În concret, în cursul judecății intimatul-reclamant a precizat că are domiciliul legal în raza de competență a Tribunalului Cluj, iar potrivit art. 129 al. 1. proc. civ. în ipoteza că recurenta are dovezi în sens contrar, e chemată să le înfățișeze instanței.
2. Recurenta critică lipsa calității procesuale pasive a unității teritorial-administrative Municipiul S M, arătând că"reclamantul nu a arătat expres că Înțelege să se judece cu emitentul actului administrativ"și evocând în acest sens disp. art. 63 al. 5 lit. g din Legea 215/2001.
Critica este nefondată. Primarul municipiului este reprezentantulde juris de jureal unității administrativ-teritoriale în orice raport juridic în care intră, în baza art. 62 al. 1 din Legea nr.2 15/20011,calitatea sa de reprezentant al persoanei juridice de drept public - si nu de titular În nume propriu al dreptului de exercițiu al atribuțiilor conferite prin lege - fiind prezumată absolut si erga omnes prin efectul legii, de la care nu există excepții sau derogări în materia disciplinei în construcții.
Mai mult, susținerea recurentei potrivit căreia Primarul Municipiului S M nu ar fi reprezentat unitatea administrativ-teritorială Municipiul S M în raportul de drept administrativ având ca obiect emiterea autorizației de construire criticată în cauza de fată (desigur, în ipoteza achiesării la această susținere de către intimata Unitatea administrativ teritorială Municipiul S M), ar reprezenta o recunoaștere judiciară spontană a unei cauze de nulitate absolută a actului administrativ, ce va fi reținută de subscrisa spre a fi dezbătută pe fondul cererii în contencios ce formează obiectul dosarului -, aflat pe rolul Tribunalului Cluj -N, între aceleași părți ca și în cauza de față.
3. Deși pe fondul cererii recurenta solicită"admiterea recursului, casarea și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Satu Mar e",într-o altă critică aceeași recurentă apreciază acțiunea ca fiind lipsită de interes întrucât"În urma unui control efectuat la 29.04.2009 au fost oprite lucrările printr-un proces-verbal executoriu".
Critica - nefondată - vine, într-un prim aspect, în contradicție cu petitul principal al cererii de recurs: o acțiune ipotetic lipsită de interes, soluționată deja la prima instanță, nu va putea dobândi interes subsecvent casării cu trimitere spre rejudecare, această teză venind În contradictoriu cu principiile certitudinii raporturilor juridice și ale disponibilității instanței de judecată.
Într-un al doilea aspect, critica se întemeiază pe o incompletă analiză a caracteristici lor actelor administrative, și (în circumstanțele în care cauza se află, spre judecată, în fața Curții de Apel, instanță cu rol de unificare a jurisprudenței instanțelor ierarhic inferioare), conduce la o concluzie dublu inadmisibilă - negarea dreptului de acces material la justiție a petiționarilor, și scoaterea, din sfera competentei de control de legalitate a instanțelor de judecată, a actelor unilaterale ale autorităților publice.
Astfel, chiar dacă actul administrativ este, prin natura sa, unilateral din punct de vedere al voinței unice care îl materializează, de exercițiu al puterii cu care reprezentantul autorității publice a fost învestit în baza legii, tot de natura actului administrativ tine si caracterul său esențialmente revocabil.
Or, în realizarea cerințelor de siguranță publică prevăzute de lege pentru activitatea de edificare a construcțiilor, nu se poate primi ca o suspendare unilateral temporară a unui act administrativ, prin efectul caracterului revocabil al actelor autorităților publice, să golească de obiect competenta instanțelor de contencios. de verificare cu autoritate de lucru judecat, a condițiilor executării actelor administrative, si totodată de suspendare provizorie a executării actului supus controlului judiciar, instituită conform principiilor certitudinii raporturilor juridice deduse judecății3 și plenitudinii de competență În materia contenciosului administrativ, fixată prin Legea 554/2004, ceea ce Însă, aparent, recurenta nu doar că apreciază ca perfect admisibil, ba chiar solicită instanței de recurs.
4. Recurenta critică sub aspectul admisibilității cererea de intervenție a subscrisei, apreciind că nu s-ar fi verificat dacă în speță ar exista sau nu o plângere prealabilă a noastră către autoritatea emitentă a actului administrativ. prezentei întâmpinări atât cererea noastră prealabilă, cât și răspunsul unității administrativ-teritoriale Municipiul S M la această cerere, Înregistrată de autoritatea publică sub nr. 18661/12.05.2009, înscrisuri de natură să înlăture orice dubiu asupra netemeiniciei acestui capăt de cerere al recurentei.
5. Într-o ultimă teză, recurenta susține că în speță"vătămarea unui interes privat este pusă la îndoială",în consecință instanța de fond nu ar fi trebuit să admită cererile intimatului reclamant și, respectiv, ale subscrisei - intervenientă. Nici una din aceste ultime critici nu pot avea eficacitate în fața instanței de recurs.
Arătă astfel, că, în exercitarea atribuțiilor legale, potrivit art. 2 al. 1 din Legea 215/2001,"Administrația publică în unitățile administrativ-teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale,-leqalității[.]", iar art. 3 din aceeași lege stabilește că"Prin autonomie locală se înțelege dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în numele si în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condițiile legii."
Interesul verificării legalității actelor autorităților publice locale în fata unei instanțe de judecată este deci prezumat absolut,e jurisde jure,cu privire, în privința oricărei persoane aparținătoare la colectivitatea locală respectivă, iar orice eventuală susținere contrară nu poate fi interpretată decât ca o recunoaștere expresă a unei conduite căIăuzite de o voință internă contrară legii proprii de organizare.
Or, de asemenea, asupra pericolului ridicării construcției, după cum însăși recurenta menționează expres, lucrările În derulare au fost suspendate pe cale administrativă de autorități, ceea ce invalidează orice critică de netemeinicie a cererilor subscrisei si a intimatului reclamant.
Pentru aceste motive, în lumina considerentelor mai sus enumerate, solicită respingerea recursului formulat de - și menținerea sentinței pronunțate de prima instanță, ca legală și temeinică.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
1. Cât privește motivul de recurs axat pe încălcarea de către prima instanță a normelor de competență teritorială, Curtea reține că potrivit dispozițiilor de ansamblu ale art. 10 din Legea nr. 554/204 competența materială și teritorială în materie de contencios administrativ este absolută, fiind stabilită prin norme procedurale cu caracter imperativ.
Sub aspectul normei de competență teritorială conținute de art. 10 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 Curtea observă că legea consacră un drept de opțiune al reclamantului între două instanțe care devin deopotrivă competente utilizându-se două criterii de stabilire a competenței: instanța de contencios administrativ de ladomiciliulreclamantului sau instanța de contencios administrativ de ladomiciliul(sediul) pârâtului.
Prin urmare, reclamantul care învestește instanța cu cerere de contencios administrativ are un drept de opțiune între cele două instanțe iar odată exercitat dreptul de opțiune pentru instanța de la domiciliul pârâtului, instanța de contencios administrativ este legată și obligată să statueze asupra litigiului.
Așa fiind, părțile chiar cu ajutorul instanței nu pot stabili competența teritorială în altă modalitate decât cea prevăzută de lege, competența teritorială alternativă în materia contenciosului administrativ nefiind de ordine privată, fiind o adevărată excepție de la art. 19.pr.civ.
Pe de altă parte, Curtea notează că într-adevăr textul art. 10 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 instituie o normă procesuală de competență alternativă lăsând reclamantului opțiunea alegerii dintre cele două instanțe ce devin deopotrivă competente. Însă tot atât de adevărat este că reclamantul nu poate utiliza alte criterii de alegere ori stabilire a competenței în afara dispozițiilor legale.
Curtea are în vedere că în accepțiunea dispozițiilor procesuale ce stau la baza stabilirii competenței teritoriale noțiunea de domiciliu trebuie luată în sens mai larg, având astfel importanță nu numai locuința statornică și principală a părții ci și adresa unde aceasta locuiește efectiv la data intentării acțiunii.
Din conținutul memoriului de recurs Curtea desprinde concluzia că recurentul face confuzie între domiciliul ori sediul social al reclamantului titular al acțiunii introductive și domiciliul procesual unde acesta urmează a fi citat.
Sub primul aspect, așa cum s-a arătat mai sus interesează domiciliul, reședința, sediul social principal sau secundar de la epoca la care se introduce acțiunea și aceasta se reține ca și criteriu decisiv la stabilirea competenței sub aspect teritorial iar sub cel de-al doilea aspect, reclamantul are libertatea de a-și alege orice alt domiciliu unde să-i fie comunicate actele de procedură (art. 112, corelat cu art. 90 și art. 93.pr.civ) această opțiune putând fi modificată pe parcursul demarării litigiului (art. 98.pr.civ.).
Prin urmare, reclamantul nu poate alege alte criterii de stabilire a competenței teritoriale decât cele expres prevăzute de lege nici măcar cu concursul pârâtului, deoarece în materia contenciosului administrativ normele de competență au caracter imperativ fiind excluse astfel de la regula prevăzută în ipoteza art. 19 teza I pr.civ. așa precum s-a arătat anterior.
Pornind de la aceste considerații teoretice, în speță, Curtea a efectuat verificări cu privire la domiciliul reclamantului față de care instanța de fond și-a atras competența.
Astfel, din actul nr. 2635 din 19.11.2009 transmis Curții de către Direcția Județeană a Persoanelor C - Serviciul evidență persoane din cadrul Consiliului Județean C (44) rezultă că reclamantul cu datele de i8dentificare de la dosar are stabilit domiciliul în com. sat jud. C așa cum rezultă din cartea de identitate cu valabilitate de la 11.11.2008 până la 07.06.2018.
Așadar, Curtea observă că la data de 24aprilie 2009 când a fost sesizată instanța de fond, reclamantul avea domiciliul în județul C, deci în raza teritorială de competență a Tribunalului Cluj, instanță care a fost desemnată de reclamant conform art. 10 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 să tranșeze litigiul referitor la suspendarea executării Autorizației de Construire nr. 819/2008.
Din această perspectivă, primul motiv de recurs se vădește a fi nefundat și va fi respins ca atare.
2. Cât privește critica referitoare la cadrul procesual de soluționare a litigiului, Curtea urmează să observe că reclamantul a solicitat să se dispună suspendarea executării autorizației de construire în contradictoriu cu municipiul S M ca unitate administrativ teritorială și cu recurenta - - SMb eneficiarul autorizației.
Pe parcursul litigiului în fața instanței de fond a depus întâmpinare și a precizat o poziție procesuală Primarul municipiului S M în nume propriu ( 168 dos. fond).
Instanța de fond deși a reținut apărările evocate prin întâmpinare a rezolvat litigiul în raport de cadrul procesual desenat de reclamant și ulterior completat printr-o cerere de intervenție formulată de terțul Asociația 2003 fără să pună în discuție necesitatea de fi întregit cadrul procesual cu participarea în calitate de pârât, în nume propriu, a Primarului municipiului S în calitate de autor nemijlocit al actului administrativ față de care s-a solicitat să se dispună suspendarea.
O atare soluție încalcă normele și principiile contenciosului administrativ, în special nesocotește dispozițiile art. 1 alin. 1 și 2, corelat cu art. 13 alin. 1 și art. 161din Legea nr. 554/2004 precum și ale art. 129.pr.civ.
Instanța de fond a fost sesizată de reclamant în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 ceea ce presupune, între altele, evaluarea condiției cazului bine justificat ce presupune o anumită analiză a aparenței de legalitate a actului administrativ.
Or, asemenea verificări de fapt și de drept nu pot fi efectuate în respectul principiului dreptului la un proces echitabil decât cu participarea în proces în calitate de pârât a autorului actului administrativ și desigur, în lumina dispozițiilor 161din Legea nr. 554/2004 și cu participarea altor persoane ale căror drepturi sau interese legitime sunt sau pot fi afectate în urma deciziei instanței judecătorești.
Numai procedând astfel, se poate reține că instanța realizat o judecată dreaptă și echitabilă și în armonie cu specificul fiecărui raport juridic de conflict.
În speță, Curtea constată că autorul actului administrativ al cărui suspendare se solicită a fi efectuată este Primarul municipiului SMa utoritate unipersonală a administrației publice locale capabilă și competentă după lege să emită astfel de acte administrative și raportat la această împrejurare posibil a sta în judecată în nume propriu în litigiul de contencios administrativ care privește legalitatea actului emis sau orice alte cereri în legătură cu acesta.
Din această perspectivă, constatând că litigiul ce privește cererea de suspendare a actului administrativ unilateral cu caracter individual nu are în componența sa și pe autorul actului în nume propriu și că instanța nu s-a pronunțat efectiv și în contradictoriu cu acesta, având în vedere și dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 va admite recursul, va casa în întregime sentința și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
În rejudecare, instanța de fond urmează să pună în discuția reclamantului necesitatea extinderii cadrului procesual prin introducerea în cauză în calitate de pârât a Primarului municipiului SMi ar condiționat de îndeplinirea acestei cerințe va trece apoi la rezolvarea cauzei cu luare în considerare a tuturor criticilor și apărărilor care au fost evocate și în faza de recurs în vederea pronunțării unei sentințe legale și temeinicie (art. 129 alin. 5.pr.civ.).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta - - S-M, împotriva sentinței civile nr. 1990 din 26.06.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./Dact.M /6 ex/23.11.2009
Jud.fond:
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Monica Diaconescu, Augusta Chichișan
