Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 299/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 299/R/
Ședința publică din 07 Martie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Georgeta Nuță judecător
JUDECĂTOR 2: Dumitru
JUDECĂTOR 3: Ioana Bătrînu
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, contestația în anulare formulată de contestatoarea SC SRL, cu sediul în B, strada -, nr. 2, parter,.2, sector 1, împotriva deciziei nr. 4809 din 21 septembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații -, cu sediul în B, str. G-ral, nr. 19, sector 1, PRIMĂRIA SECTORULUI 1 și CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1, cu sediul în B,--9, sector 1, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL CULTURII ȘI cultelor, cu sediul în B,-, sector 1, INSPECTORATUL DE STAT ÎN CONSTRUCȚII AL MUNICIPIULUI, cu sediul în B, tronson 1-4, nr.10, sector 4, PREFECTUL MUNICIPIULUI, cu sediul în B și INSPECTORATUL TERITORIAL ÎN CONSTRUCȚII, cu sediul în B, nr. 10, sector 4, venit în urma strămutării cauzei de la Curtea de Apel Craiova.
La apelul nominal, făcut în ședința publică au răspuns avocat pentru contestatoare, în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosar, avocații și pentru intimata Romano-, în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosar, avocat pentru intimata Primăria sectorului 1 B, în baza delegației de substituire, consilier juridic pentru intimații Primăria sectorului 1 B și Consiliul Local al sectorului 1 B, precum și consilier juridic pentru intimații Inspectoratul de Stat în Construcții al Municipiului B și Inspectoratul Teritorial în Construcții B, lipsă fiind Prefectul Municipiului
Procedura, legal îndeplinită.
Contestația în anulare este legal timbrată.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că s-au depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, concluzii scrise din partea intimatului Ministerul Culturii și Cultelor, cât și un set de înscrisuri din partea contestatoarei. De asemenea, învederează faptul că la dosarul contestației în anulare a fost atașat dosarul nr- al Curții de Apel Craiova, înaintat de Tribunalul Dâmbovița.
Curtea constată că la termenul din data de 08.02.2008 s-au prorogat discuțiile asupra cadrului procesual al cauzei și asupra probelor și acordă cuvântul părților asupra acestor aspecte.
Apărătorul contestatoarei arată că a fost stabilit cadrul procesual al cauzei prin încheierea interlocutorie din data de 10.07.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj.
Reprezentanți părților prezente arată că în cauză părțile sunt cele stabilite prin încheierea Tribunalului Dolj și prin decizia de recurs a Curții de Apel Craiova.
Curtea constată că părțile cauzei de față sunt cele indicate în încheierea pronunțată de Tribunalul Dolj la data de 10.07.2007 și prin decizia de recurs nr. 4809/21.09.2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, și anume: Romano-, SC SRL, Primăria și Primarul sectorului 1 B și Consiliul Local al sectorului 1.
Curtea constată că din eroare au fost citați în cauză în calitate de intimați Statul Român prin Ministerul Culturii și Cultelor, Inspectoratul de Stat în Construcții al Municipiului B, Inspectoratul Teritorial în Construcții B și Prefectul Municipiului B și, în aceste condiții, apreciază că nu se impune discutarea excepțiilor invocate de Ministerul Culturii și Cultelor prin întâmpinare.
Apărătorul intimatei Romano- solicită termen pentru a lua cunoștință de înscrisurile depuse de contestatoare prin serviciul registratură la data de 14.02.2008.
Apărătorul contestatoarei arată că înscrisurile depuse la dosar nu vizează contestația în anulare, ci recursul în ipoteza admiterii contestației. Solicită ca instanța să nu ia în considerare în soluționarea contestației înscrisurile depuse la dosar.
Părțile prezente arată că nu mai au alte probe de solicitat și nici alte cereri.
Curtea, văzând că părțile nu au probe de administrat, constată contestația în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acesteia. Solicită părților să răspundă și motivelor de inadmisibilitate a contestației în anulare invocate de Romano- prin întâmpinare.
Apărătorul contestatoarei, având cuvântul solicită admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată. Arată că din nici un act al intimatei-reclamante nu există alt temei decât cel al art. 12 din Lg.50/1991. Mai precizează că instanța de recurs s-a pronunțat pe înscrisuri străine cauzei, considerând că este vorba de eroare materială potrivit dispoz. art. 318 cod.pr.civilă. Depune la dosar și note scrise. Apreciază că este admisibilă contestația în anulare potrivit art. 21 din Constituția României.
Apărătoarea intimatei Primăria sectorului 1 B, având cuvântul arată că este de acord cu admiterea contestației, aceasta înscriindu-se în prevederile art. 318 cod.pr.civilă.
Reprezentantul intimatului Consiliul Local al sectorului 1 B, având cuvântul arată că este de acord cu admiterea contestației în anulare.
Apărătorul intimatei Romano-, având cuvântul solicită respingerea contestației în anulare, considerând că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 317-318 Cod.pr.civilă. În cauză nu este vorba de nici o eroare materială.
CURTEA:
Asupra contestației în anulare de față, constată:
Prin Încheierea pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- la data 10 iulie 2007 a fost admisă cererea de suspendare formulată de Romano - și s-a dispus suspendarea autorizației de construire nr. -4 emisă de Primarul Sectorului 1, precum și oprirea executării lucrărilor până la soluționarea pe fond a cauzei de anulare a respectivei autorizații.
În motivarea soluției, Tribunalul Dolja reținut că analiza și soluționarea cererii de suspendare se impun a fi făcute prin prisma art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004. S-a reținut că sunt îndeplinite condițiile de suspendare astfel: paguba iminentă există în ipoteza construirii imobilului în condițiile în care nu a fost stabilita irevocabil legalitatea/nelegalitatea autorizației de construire; cazul justificat există în condițiile în care soluționarea cauzei în fond ( de anulare a autorizației de construire) a depășit deja termenul rezonabil datorita unor repetate strămutări și a formulării unei cereri de sesizare a Curții Constituționale.
Prin decizia nr. 4809/21.09.2007 Curtea de Apel Craiova - Secția Contencios Administrativ și Fiscal a respins ca nefondate recursurile declarate de pârâți, reținând, în esență, că încheierea a fost dată cu respectarea normelor de competență materială, fără depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, cu aplicarea corectă a legii.
Împotriva deciziei de recurs, la data de 25.09.2007 a formulat contestație în anulare SC SRL, invocând dispoz. art. 317 pct. 2 și art. 318 teza I-a proc.civ. pentru următoarele motive:
1. Necompetența materială a instanței de fond în oprirea executării lucrărilor. Cererea de oprire a lucrărilor era de competența judecătoriei, fiind străină de materia contenciosului administrativ. Instanța de fond nu a pus în discuția părților incidentul de procedura invocat de pârâtă, ci s-a considerat "din oficiu" competentă să soluționeze și cererea de oprire a lucrărilor. Măsura respectivă, însă, poate fi dispusă doar de organele de control ale consiliilor județene și ale primăriilor, de inspectoratul de stat în construcții sau de inspectoratele teritoriale ori de judecătorie.
2. Necompetența Curții de Apel Craiova, ca instanță învestită cu judecarea recursului împotriva cererii de suspendare a autorizației de construire, de a judeca însuși fondului cauzei. Instanța de recurs a soluționat ea însăși incidentul de procedură lăsat nesoluționat de prima instanța, rezolvând astfel în primă și ultimă instanță incidentul respectiv cu argumente care se referă nu la oprirea lucrărilor, ci la suspendarea autorizației de construire.
3. instanța de recurs a soluționat fondul cauzei, deși era învestită cu recursul împotriva măsurii de suspendare a actului administrativ. Astfel, instanța de recurs a apreciat că exista îndoieli puternice asupra prezumției de legalitatea autorizației de construire, ceea ce valorează antamare a fondului cererii principale și antepronunțare. Argumentele instanței de recurs sunt ulterioare emiterii actului administrativ și sunt străine de probele administrate în cauză și de dispozițiile codului d e procedura civilă cu privire la mijloacele de probă.
Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit în mod constant în decizii de speță că măsura suspendării unui act administrativ se poate lua numai pe baza unor dovezi concrete, iar nu pe baza unor argumente de aparentă nelegalitate a actului administrativ.
II. 1. Decizia de recurs este anulabilă întrucât dezlegarea dată recursului este rezultatul unor greșeli materiale evidente.
Astfel, instanța și-a raportat considerentele de fapt și de drept la măsura suspendării actului administrativ și nu la măsura de oprire a lucrărilor dispusă de instanța de fond, deși neprevăzută în Legea contenciosului administrativ.
Al treilea motiv de recurs a fost soluționat prin depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, instanța făcând o greșită interpretare "sistematică și logică" a art.12 alin.1 și 2 din Legea nr.50/1991, în sensul că a omis integral, din eroare, teza a II-a alin.1 potrivit căreia anularea autorizațiilor de construire poate fi cerută și de către Prefect, inclusiv la sesizarea expresă a Inspectoratului de Stat în Construcții. În aceste condiții alin.2 al art.12 un alt sens decât cel dat de instanță, din necunoașterea textului integral.
Instanța de recurs a înțeles și soluționat în mod greșit al treilea motiv de recurs în care a fost evocată încălcarea formelor de procedură pentru a evidenția prejudiciul procesual cauzat pârâtei SC SRL, iar nu pentru obținerea anulării actelor de procedură, cum a reținut instanța. Motivul trei de recurs critică sentința pentru nelegalitate întrucât, neregulile procedurale menționate, deși formal acoperite, au afectat serios dreptul la apărare al pârâtei.
Nici al patrulea motiv de recurs nu a fost înțeles de către instanță, care l-a apreciat "nereal și ambiguu", confundând din eroare calitatea de reprezentant cu "calitatea procesuală de exercițiu" a reclamantei.
Ministerul Culturii și Cultelor a depus întâmpinare invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive și a lipsei de interes pentru promovarea contestației în anulare.
Intimata Romano Bad epus întâmpinare solicitând respingerea contestației în principiu ca inadmisibilă și în subsidiar ca neîntemeiată.
Primăria Sectorului 1 și Consiliul Local al Sectorului 1 B au depus note scrise solicitând admiterea contestației.
Prin decizia nr.4735/5 decembrie 2007, pronunțată în dosarul nr-, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus strămutarea judecării cauzei de la Curtea de Apel Craiova la Curtea de APEL PITEȘTI.
Având în vedere constatarea faptului că Ministerul Culturii și Cultelor nu este parte în cauză, întrucât lipsa calității sale procesuale pasive a fost reținută de Tribunalul Dolj, măsura nefiind a fost contestată ulterior, Curtea de APEL PITEȘTI nu a pus în discuție excepțiile invocate de acesta prin întâmpinare.
Examinând contestația în anulare prin prisma dispozițiilor art.317 alin.1 pct.2 și art.318 teza I-a proc.civ, Curtea apreciază că aceasta este nefondată.
Astfel, potrivit art.317 alin.1 pct.2 Cod pr.civilă, o hotărâre irevocabilă poate fi atacată cu contestație în anulare când a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau a recursului.
Curtea constată că motivul ce vizează necompetența instanței de fond în soluționarea cererii de suspendare a autorizației de construire și de oprire a lucrărilor a putut fi invocat și a și fost invocat în fața Curții de Apel Craiova în recursul formulat împotriva încheierii prin care Tribunalul Dolja dispus măsurile sus arătate.
Prin decizia de recurs, Curtea de Apel Craiovaa răspuns susținerilor privind necompentența tribunalului, arătând că prima instanță a fost competentă să soluționeze cererea de suspendare a autorizației de construire și de oprire a lucrărilor.
Prin urmare, nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a se invoca necompetența Tribunalului Dolj în soluționarea cererii de suspendare a autorizației de construcție și a opririi lucrărilor pe calea contestației în anulare de față.
Nu au relevanță argumentele pe care contestatoarea le-a invocat în susținerea motivului său de contestație ce vizează necompetența instanței de fond, câtă vreme acestea au putut fi invocate și au și fost invocate pe calea recursului și analizate de către instanța de recurs.
Nici motivul ce vizează necompetența instanței de recurs nu poate fi primit în cauza de față, având în vedere că instanța de recurs a soluționat recursul declarat împotriva încheierii pronunțate de o instanță de contencios administrativ de primă instanță.
Potrivit art. 10 alin. 2 din Legea nr.554/2004, curțile de apel soluționează recursurile formulate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de tribunale ca instanțe administrativ fiscale.
Cum instanța de recurs a apreciat că Tribunalul Dolja soluționat în mod competent, sub aspect material, ca instanță de contencios administrativ, cererea de suspendare a autorizației și oprire a lucrărilor, este evident că la rândul său a fost competentă să soluționeze recursul împotriva hotărârii Tribunalului Dolj.
Argumentele invocate de contestatoare în susținerea necompetenței Curții de Apel Craiova - omisiunea instanței de fond de a discuta problema competenței sale și soluționarea de către instanța de recurs, pentru prima dată în litigiu, a incidentului referitor la competență, precum și soluționarea de către instanța de recurs a însuși fondului cauzei și invocarea unor considerente greșite - exced motivului de contestație în anulare prev. de art.317 alin.1 pct.1 Cod pr.civilă, întrucât solicită o verificare a modului în care instanțele și-au îndeplinit obligațiile procesuale și au aplicat legea dincolo de verificarea propriei lor competențe.
Potrivit art.318 Cod pr.civilă, hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare și atunci când dezlegarea dată este rezultatul unor greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Contestația în anulare de față este întemeiată și pe dispozițiile art.318 teza I-a Cod pr.civilă, anume pe faptul că dezlegarea dată recursului a fost rezultatul unor greșeli materiale.
Motivele invocate de contestatoare nu sunt, însă, unele care arată greșelile materiale ce au condus la soluționarea recursului, ci sunt unele ce vizează greșeli de judecată.
Astfel, faptul că instanța și-a raportat considerentele de fapt și de drept la măsura suspendării actului administrativ și nu la măsura de oprire a lucrărilor dispusă de instanța de fond, nu reprezintă o greșeală materială imputată instanței de recurs, ci o greșeală în aprecierea competenței sale și a obiectului litigiului cu care a fost învestită.
Înțelegerea greșită a motivelor trei și patru de recurs și soluționarea acestora prin argumente greșite, de asemenea, nu constituie erori materiale, ci erori de judecată pe care contestatoarea le invocă pe calea extraordinară a contestației în anulare.
Este unanim apreciat în jurisprudență și în doctrina juridică, în total acord cu dispozițiile art.318 teza I-a Cod pr.civilă, că greșelile materiale ce pot face obiectul unei contestații în anulare sunt cele formale, de fapt, care nu implică o analiză a fondului cauzei, cu apărările și excepțiile de fond specifice, și o apreciere a probelor cauzei.
Pentru cele expuse, Curtea apreciază că contestația în anulare, deși admisibilă, este nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea SC SRL, cu sediul în B, strada -, nr. 2, parter,.2, sector 1, împotriva deciziei nr. 4809 din 21 septembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații -, cu sediul în B, str. G-ral, nr. 19, sector 1, PRIMĂRIA SECTORULUI 1 și CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1, cu sediul în B,--9, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 martie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
17.03.2008
Red.
EM/2 ex.
Președinte:Corina Georgeta NuțăJudecători:Corina Georgeta Nuță, Dumitru, Ioana Bătrînu