Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 3391/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3391
Ședința publică de la 04 August 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie Judecător
- - JUDECĂTOR 2: Mihaela Cotora
- - JUDECĂTOR 3: Carmen Mladen
Grefier: -
*********
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D împotriva sentinței nr. 1223 din 23.06.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: consilier juridic pentru recurenta pârâtă D și avocat pentru intimata reclamantă - SRL.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă D solicită admiterea recursului, conform motivelor scrise.
Avocat pentru intimata reclamantă - SRL solicită respingerea ca nefondat a recursului și menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței pronunțate de Tribunalul Dolj.
Apreciază că sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
CURTEA
Prin sentința nr. 1223 din 23.06.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a admis cererea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D și s-a dispus suspendarea executării actelor administrative, decizia de impunere nr. 194 din data de 29.05.2009 și decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr. 195 din data de 29.05.2009 emise de către D, până la pronunțarea instanței de fond.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că în urma încheierii Raportului de inspecție fiscală nr. 2232 din 29.05.2009 întocmit de - D s-a stabilit suma suplimentară a unor taxe și impozite, precum și a unor majorări și penalități în cuantum de 341.445 lei, sens în care s-au emis Decizia de impunere nr. 194/29.05.2009 și Decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr. 195/29.05.2009.
Analizând dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 instanța de fond a reținut faptul că pentru a se putea dispune suspendarea executării unui act administrativ sunt necesare îndeplinirea condițiilor privind cazul bine justificat și existența unei pagube iminente precum și formularea plângerii prealabile.
În ședința publică de la 23 iunie 2009 s-a depus la dosarul cauzei de către apărătorul societății reclamante copia plângerii prealabile.
Referitor la condiția legală privind prevenirea unei pagube iminente, instanța de judecată a constatat faptul că prin executarea respectivelor acte administrative societatea suferă un important prejudiciu, greu de înlăturat, prin executarea silită a bunurilor societății sau blocarea conturilor fiind afectată activitatea societății. Pe de altă parte posibilitatea de recuperare a debitului este reală, valoarea patrimoniului societății depășind valoarea obligațiilor bugetare iar societatea are un număr de 139 angajați și prin necontinuarea sau blocarea activității specifice de comerț cu amănuntul al ziarelor prin cele peste 100 de chioșcuri ar conduce inevitabil la faliment.
Cazul bine justificat este determinat de faptul că societatea reclamanta a arătat că este o firmă cu activitate comercială intensă, astfel că posibilitatea de recuperare a creanței de către stat este una reală iar pe de altă parte organul fiscal a aplicat deja un sechestru asigurător înregistrat sub nr. 5077/05.06.2009 pe bunuri a căror valoare depășește cu mult creanța, valoarea bunurilor sechestrate fiind 495.456 lei.
Conform balanței pe luna martie 2009, societatea reclamantă deține bunuri în valoare de 1.613.910 lei, fapt ce dovedește stabilitatea activității sale comerciale și posibilitatea de recuperare.
Se invocă drept critici în cuprinsul plângerii prealabile faptul că societatea reclamantă prezintă documente justificative ce dovedesc operațiunea de sponsorizare și apreciază faptul că acestea nu pot fi considerate fictive. De asemenea, operațiunea de majorare de capital se consideră a fi efectuată în condițiile legii iar societatea avea dreptul să își deducă rezerva legală la calcul impozitului pe profit conform art. 22 alin. 1 lit. 1 din Legea nr. 571/2003.
Aceste aspecte privind critici de nelegalitate ale actelor fiscale contestate urmează a fi analizate de instanța de judecată în cadrul procesului privind fondul cauzei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta D, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivarea cererii de recurs, pârâta a arătat că a arătat că raportat la cuantumul debitelor suplimentare stabilite în sarcina reclamantei cuantumul cauțiunii stabilite de către instanța de fond este derizoriu, impunându-se stabilirea unei cauțiuni de minim 10 % din cuantumul sumei contestate.
S-a mai susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei de interes în suspendarea deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. 195 din 29.05.2009 având în vedere că prin această decizie nu au fost stabilite obligații fiscale suplimentare.
Cu privire la fondul cauzei s-a arătat că reclamanta nu a dovedit îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de suspendare, măsura suspendării constituind o situație de excepție.
S-a susținut că reclamanta nu a făcut dovada pagubei iminente în sensul dispozițiilor art. 2 lit. s) din Legea 554/2004, nefiind făcută dovada prejudiciului efectiv sau a perturbării activității contribuabilului.
De asemenea, s-a arătat că nu este îndeplinită nici condiția cazului bine justificat instanța de fond nemotivând care sunt acele împrejurări de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă cu privire la prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ emis în baza și în aplicarea legii
Recurenta a mai susținut că nu s-a făcut dovada demarării unei executări silite, iar eventualele acte de executare emise și comunicate reclamantului se pot contesta pe calea unei contestații la executare.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței instanței de fond prin prisma motivelor de recurs formulate de pârâtă și a dispozițiilor art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea reține următoarele aspecte de fapt și de drept:
Procedura suspendării actelor administrative fiscale, împotriva cărora s-a formulat contestație, este reglementată în cuprinsul art.215 Cod pr.fiscală, Titlul IX; Cap.III, privind "soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale".
Articolul 215 Cod pr. fiscală dispune că introducerea contestației pe cale administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, iar în aliniatul 2 se precizează că dispozițiile acestui articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările ulterioare.
Textul prevede că suspendarea actului administrativ fiscal se poate solicita de către contribuabil, cu condiția depunerii unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei.
Stabilirea cuantumului cauțiunii este atributul exclusiv al instanței judecătorești care în funcție de circumstanțele speței și cu încadrarea în limita maximă prevăzută de art. 215 Cod pr. fiscală apreciază asupra unui cuantum rezonabil al cauțiunii, dat fiind că un eventual abuz în acest sens ar afecta garanțiile accesului liber la justiție.
În speță, critica recurentului pârât în ceea ce privește cuantumul cauțiunii stabilit de către instanța de fond este nefondată, având în vedere că prin stabilirea unei cauțiuni în cuantum de 5000 lei se asigură, pe de o parte, o garanție pentru creditor, în ceea ce privește acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, iar, pe de altă parte, nu sunt afectate garanțiile accesului liber la justiție al reclamantei.
În raport de dispozițiile art. 88 și 109 alin. 2 din Codul d e procedură fiscală, precum și de dispozițiile art. 205 -207 din Codul d e procedură fiscală, se constată nefondată și critica pârâtei vizând lipsa de interes a reclamantei în suspendarea deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. 195 din 29.05.2009.
Analizând trimiterea pe care legiuitorul o face în cuprinsul art.215 Cod pr. fiscală la prevederile Legii 554/2004, Curtea constată că aceasta se referă la prevederile art.14 din Legea contenciosului administrativ, text care reglementează suspendarea executării actului administrativ, în perioada cât se derulează procedura prealabilă.
Potrivit art.14 din Legea 554/2004, suspendarea executării unui act administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea autorității publice care a emis actul.
Cele două condiții prevăzute în art.14, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă sunt reciproc determinate, în sensul că pericolul producerii unei pagube iminente determină cazul bine justificat.
Ca principiu în Dreptul administrativ român operează prezumția de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu.
Instituția suspendării unui act administrativ reprezintă creația legislativă, în baza căreia judecătorul investit cu soluționarea unei astfel de cereri apreciază dacă sunt întrunite cele două condiții și vizează tocmai posibilitatea suspendării unui act administrativ, până la pronunțarea instanței, dată la care este consfințită legalitatea sau nelegalitatea acestuia.
În speța de față, intimata reclamanta a plătit cauțiunea prevăzută de art.215 Cod pr. fiscală.
Curtea apreciază că, în mod corect, instanța de fond a reținut îndeplinită condiția pagubei iminente, având în vedere că prin executarea ce se poate porni oricând împotriva reclamantei se creează posibilitatea producerii unui prejudiciu material, de natură a conduce la imposibilitatea continuării activității.
Critica recurentei pârâte în sensul că nu s-a făcut dovada demarării unei executări silite și nu s-a făcut dovada prejudiciului efectiv, nu poate fi reținută având în vedere, pe de o parte, că s-a instituit deja un sechestru asigurător înregistrat sub nr. 5077/05.06.2009 pe bunuri a căror valoare depășește cu mult creanța, valoarea bunurilor sechestrate fiind 495.456 lei, ce se poate transforma în sechestru executoriu oricând, iar, pe de altă parte, că dispozițiile art. 14 din Legea 554/2004 impune condiția unei pagube iminente, prejudiciul material viitor și previzibil, și nu a unei pagube efective.
Critica recurentei pârâte în sensul că instanța de fond nu a motivat care sunt acele împrejurări de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă cu privire la prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ emis în baza și în aplicarea legii este nefondată, în mod corect instanța de fond reținând că fiind pusă în discuție legalitatea actului administrativ atacat de reclamantă în raport de criticile de nelegalitate ale actelor fiscale formulate de reclamantă în cadrul procedurii prealabile, fiind astfel îndeplinită condiția cazului bine justificat, prev. art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 modificată.
Cazul bine justificat derivă din faptul că procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea, înainte de definitivarea acestei proceduri și mai înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluției de suspendare a executării actului fiscal contestat.
Față de probele administrate și de prevederile legale incidente, Curtea reține că în cauză sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art.14 din Legea 554/2004 privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube.
Alături de argumentele expuse mai sus, se are în vedere și recomandarea nr.R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.
Așa cum s-a arătat de altfel și în recomandarea 16/2003 a Comitetului din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare.
Aceeași recomandare reamintește principiile din recomandarea nr.R/89/8 a Comitetului de Miniștrii care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în speță instanța judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.
Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații.
Suspendarea pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale.
Ținând seama de considerentele de ordin legal expuse în prezenta hotărâre, de recomandările Comitetului de Miniștrii, pentru a evita excesul de putere din partea autorității fiscale și de circumstanțele cauzei, Curtea apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei, cum corect a reținut instanța de fond.
Curtea consideră că executarea propriu-zisă și efectivă a deciziei de impunere fiscală trebuie să se realizeze numai după ce justiția s-a pronunțat și a stabilit că sumele reținute în actul fiscal sunt datorate.
Organul fiscal are posibilitatea să instituie măsuri asigurătorii, asupra bunurilor, așa cum prevede art.126 și urm. din Codul d e procedură fiscală pentru că suspendarea vizează executarea silită propriu-zisă a actului, și nu procedurile anterioare, cum este sechestrul asigurator.
Prin admiterea cererii de suspendare, societatea petentă, ca persoană juridică particulară nu aduce atingere caracterului executoriu al deciziilor autorităților administrative, deoarece așa cum s-a arătat și mai sus aceasta nu refuză executarea, ci solicită autorității jurisdicționale să ia măsuri de suspendare a executării actului, pe care îl apreciază că îi vatămă drepturile sale.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, Curtea constată nefundat recursul declarat de pârâta D, urmând a-l respinge în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, menținând ca legală și temeinică sentința instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta D împotriva sentinței nr. 1223 din 23.06.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 August 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red. jud. /2ex/06.08.2009
Jud. fond.
Președinte:Costinel MoțîrlichieJudecători:Costinel Moțîrlichie, Mihaela Cotora, Carmen Mladen
