Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 35/2010. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 35/CA

Ședința publică din 01 februarie 2010

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Revi Moga

Grefier ---

Pe rol, judecarea acțiunii promovată în contencios administrativ și fiscal de reclamanțiiPRIMĂRIA MUNICIPIULUI C, CONSILIUL LOCAL C, MUNICIPIUL C și PRIMARUL MUNICIPIULUI- toți cu sediul în C,-, jud.C, în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI - STRUCTURA CURȚII DE CONTURI A JUDEȚULUI - cu sediul în C,- Bis, jud.C, având ca obiect suspendare executare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă av., pentru reclamanți, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsind pârâta.

Procedura este legal îndeplinită, potrivit art.87 și urm.Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare; învederează că cererea este motivată, timbrată.

Totodată, se prezintă av., pentru intervenientul Sindicatul Liber al Salariaților din Administrația Publică C, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.

Instanța pune în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție.

Avocat, pentru intervenient, solicită admiterea în principiu a cererii de intervenție accesorie în favoarea reclamanților, interesul Sindicatului în promovarea cererii fiind justificat.

Avocat, pentru reclamanți, solicită admiterea în principiu a cererii de intervenție accesorie în favoarea reclamanților.

Deliberând,instanța admite în principiu cererea de intervenție accesorie în favoarea reclamanților formulată de Sindicatul Liber al Salariaților din Administrația Publică.

Instanța pune în discuție cererea de suspendare a executării deciziei nr.34/24.11.2009 emisă de pârâtă până la soluționarea cauzei de instanța de fond.

Avocat, pentru reclamanți, solicită admiterea cererii de suspendare. Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de suspendare invocată de pârâtă în întâmpinare, arată că aceasta reprezintă o excepție de fond și se impune unirea acesteia cu fondul cauzei. Consideră că noțiunea de prejudiciu trebuie să fie privită într-un sens mai larg. Prin aplicarea măsurilor s-ar crea un prejudiciu implicit, respectiv imposibilitatea asigurării funcționării normale a serviciilor administrative ale Primăriei. Consecința acestor măsuri privește în mod direct pe funcționarul public al Primăriei care, pe lângă faptul că are deja diminuat salariul, mai este pus și în situația de a returna sume considerabile de bani. Punerea în executare a deciziei Curții de Conturi ar conduce la pierderea angajaților, iar instituția nu și-ar mai putea desfășura activitatea. Ne aflăm, așadar, în situația perturbării grave a funcționării unui serviciu public administrativ. Consideră că, față de caracterul actului contestat (art.14 al.3 din Legea nr.554/2004) și pipăind fondul cauzei, cererea are un caracter întemeiat. Mai învederează că, până în prezent, Curtea de Conturi nu a răspuns, în termenul legal, printr-o încheiere, ce ar fi putut fi atacată. Față de cele expuse, solicită respingerea excepției inadmisibilității și admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ contestat până la soluționarea cauzei de către instanța de fond, fără cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise.

Avocat, pentru intervenient, solicită respingerea excepției inadmisibilității invocată de pârâtă și admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ contestat, condițiile impuse de lege, respectiv iminența prejudiciului și cazul bine justificat, fiind îndeplinite. Arată că pârâtă face referire la faptul că nu ar exista prejudiciu. Insă, acest element se regăsește și în forma sa tradițională. Curtea de Conturi nu a dispus numai în sensul de "a face" în sarcina Primăriei C, adică de a stabili întinderea prejudiciului, dar a impus și plăți efective. Astfel, nu numai că avem de a face cu o obligație de plată, dar există și o cuantificare. In procesul-verbal de constatare, pe fiecare element, pârâta determină un prejudiciu. Aceasta spune că recomandă, însă în decizie se face mențiune că, dacă nu se pune în executare, se va face plângere penală. Pe de altă parte, se precizează expres că nerecuperarea prejudiciilor constituie infracțiune. In procesul-verbal de constatare există nu numai o estimare a sumelor reprezentând impozite și taxe sociale, mai este menționată și valoarea penalităților pe care Primăria este obligată să le plătească. Referitor la taxele sociale, în cea mai mare parte, acestea sunt suportate de angajator, nu doar de salariați. Incercarea pârâtei de a demonstra că măsura suspendării nu ar putea fi dispusă, pentru că actul de control ar rămâne fără substanță, este neîntemeiată. Față de cele expuse consideră că rezultă fără dubiu iminența producerii unei pagube care este de o valoare considerabilă. De asemenea și condiția cazului bine justificat este evidentă. In speță, este vorba de un interes public major, de natură a perturba grav funcționarea unei instituții publice. Solicită admiterea cererii de suspendare a reclamanților pentru care a intervenit, fără cheltuieli de judecată. Depune note scrise.

In baza art.150 al.1 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra cererii de suspendare a executării de față:

Prin cererea adresată Curții de Apel Constanța la 15.12.2009 și înregistrată sub nr-, reclamanții Primăria Municipiului C, Consiliul Local C, Municipiul C și Primarul Municipiului C au solicitat, în contradictoriu cu Curtea de Conturi a României - Structura Curții de Conturi a Județului C, suspendarea deciziei nr.34/24.11.2009 emisă de pârâtă, în ceea ce privește măsurile stabilite la pct.4 și 5 din decizie, până la soluționarea cauzei de către instanța de fond.

In motivarea cererii se arată că prin decizia nr.34/2009, Curtea de Conturi Cac onstatat că unele sume plătite salariaților au un caracter nelegal, impunându-se măsurile prevăzute la pct.4 și 5 din decizie.

Prin măsura de la pct.4 din decizie s-a dispus virarea la bugetele publice a obligațiilor datorate în referire la plata către salariații instituției a sumei de 603.600 lei în luna aprilie 2008 reprezentând tichete cadou și, totodată, s-a dispus a se stabili dacă au fost plătite și alte sume care sunt asimilate veniturilor din salarii pentru care să fie calculate și virate obligațiile de natura impozitului pe venit și a contribuțiilor aferente.

Prin măsura de la pct.5 din decizie s-a dispus stabilirea întinderii prejudiciului creat prin plata acestor sporuri și alte drepturi salariale.

In total, sumele cu privire la care s-au dispus măsurile vizate cuantimizează 346.466 lei principal și 189.863 lei accesorii (pct.4) și 7.419.208 lei (pct.5), cu termen de realizare - 30.01.2010.

Impotriva deciziei, relativ la pct.4 și 5, au formulat contestație în procedura art.92 și urm.din HG1/2009, contestație înregistrată sub nr.1278/11.12.2009.

Consideră că sunt întrunite cerințele prev.de art.14 din Legea nr.554/2004, respectiv existența unui caz bine justificat și măsura se impune pentru prevenirea producerii unei pagube iminente.

Astfel, există un caz bine justificat, întrucât există îndoială cu privire la legalitatea actului a cărui suspendare se solicită (tichetele cadou nu intră în categoria veniturilor impozabile - aspect relatat prin adresa nr.39280/2008 a Biroului de Metodologie și Asistență Contribuabili), iar la pct.5, sumele reținute în decizia pârâtei au fost plătite în baza contractului colectiv de muncă, necontestat până în prezent.

Cu privire la cea de a doua condiție, se arată că prejudiciul reținut de pârâtă este la nivel instituțional și împiedică desfășurarea în condiții normale a serviciilor administrative publice locale, determinată tocmai de renunțarea angajaților la posturile ocupate, în condițiile nesalarizării corespunzătoare a acestora, iar pe de altă parte, grevează bugetul local cu sume pe care le consideră nelegale.

In susținerea cererii, reclamanții au depus: procesul-verbal de constatare al Curții de Conturi nr.23.10.2009; obiecțiunile la constatările organului de control; decizia nr.34/24.11.2009, contestația administrativă nr.1278/2009; acordul CCM la nivel de unitate cu adiționările ulterioare; corespondența purtată cu, referitor la impozitarea tichetelor cadou; practică judiciară.

La termenul din 18.01.2010, Sindicatul Liber din Administrația Publică a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea reclamanților, cu aceeași motivare ca cererea principală.

Pârâta, prin întâmpinare, a invocat excepția inadmisibilității cererii reclamanților în raport cu disp.art.92 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, iar pe fond, respingerea cererii.

Potrivit art.137 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției inadmisibilității cererii de suspendare.

Excepția este neîntemeiată și va fi respinsă din următoarele considerente:

Potrivit art.14 din Legea nr.554/2004, n cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Dispozițiile art.92 din Hotărârea Curții de Conturi publicată în Monitorul Oficial, invocată în apărare de către pârâtă, nu înlătură aplicabilitatea disp.art.14 din Legea nr.554/2004, astfel că reclamanții pot solicita suspendarea executării actului administrativ - decizia nr.34/2009, până la soluționarea instanței de fond.

Intrucât art.14 din Legea nr.554 prevede posibilitatea formulării în justiție a unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ unilateral, excepția inadmisibilității va fi respinsă.

Examinând cererea de suspendare formulată de reclamanți, dar și de intervenienta în interes alăturat acestora, sub aspectul condițiilor impuse de art.14 din Legea nr.554/2004, Curtea apreciază că aceasta este întemeiată.

Astfel cum s-a arătat mai sus, potrivit art.14 din Legea nr.554/2004, n cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

In art.2 lit.ș și t sunt definite noțiunile depagubă iminentă- prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public șicazuri bine justificate- împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Cele două condiții menționate, trebuie să fie îndeplinite cumulativ, deoarece numai în prezența unui caz bine justificat, adică doar atunci când există o îndoială serioasă referitor la legalitatea actului administrativ, se poate vorbi de iminența unui prejudiciu. In alte condiții, simplul fapt că executarea actului administrativ afectează într-o anumită măsură patrimoniul persoanei care i se adresează, nu poate justifica suspendarea executării actului.

In speță, prin decizia nr.34/2009 emisă de pârâtă, în referire la pct.4 și 5, s-a reținut că, pentru suma de 603.600 lei plătită de reclamanți angajaților conform 65/2008, nu s-au achitat contribuțiile bugetare de 346.466 lei (impozit, asigurări sociale, etc.), astfel că se impune achitarea sa cât și a penalităților de întârziere, iar suma de 7.419.208 lei reprezentând sporuri și alte drepturi salariale achitate angajaților s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale care reglementează salarizarea în acest domeniu.

Conform procesului-verbal de constatare din 23.10.2009, încheiat de Curtea de Conturi a României-Camera de Comerț a Județului C, s-a stabilit și un termen de realizare a deficiențelor constatate la pct.4 și 5 - respectiv 30.01.2010.

Asupra pct.4 și 5 din decizia nr.34/2009 a căror suspendare a executării se solicită, există o îndoială serioasă asupra legalității.

Astfel, cu privire la pct.4 din decizie se reține că anterior acordării tichetelor cadou, Primăria Municipiului Cas olicitat organului fiscal informații cu privire la modalitatea de impozitare a acestora, iar acesta i-a comunicat că tichetele cadou fac parte din categoria cheltuielilor sociale, în limita cotei de 2% din cheltuielile cu salarii și nu intră în categoria veniturilor supuse impozitului pe venit (adresa nr.39280/21.03.2008 - fila 244).

Pe de altă parte, disp.art.12 din Legea nr.193/2006 prevăd că sumele acordate cu titlu de tichete cadou nu se iau în calcul nici pentru angajat și nici pentru angajator, pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor în raport cu venitul salarial, fiind considerate cheltuieli sociale deductibile limitate.

In atare condiții, conform dispozițiilor legale sus-menționate, sumele acordate cu titlu de tichete cadou apar ca și cheltuielile sociale deductibile limitate, astfel că menționarea cotelor de contribuții bugetare aferente lor la pct.4 din decizie sunt în contradicție cu legea.

In ceea ce privește suma menționate la pct.5 din decizie, se reține că aceasta a fost achitată angajaților primăriei în baza contractului colectiv de muncă, ce a fost înregistrat conform prevederilor legale și care nu a fost anulat sau modificat cu privire la sporurile prevăzute.

In acest context, sumele plătite angajaților întemeiate pe acest contract au aparent o bază legală.

Aspectele arătate sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra pct.4 și 5 din decizia nr.34/2009, astfel că prima condiție - cazul bine justificat - este întemeiată.

In ceea ce privește cea de-a doua condiție, instanța apreciază că și aceasta este îndeplinită întrucât luarea măsurilor (recuperarea sumelor de bani) va determina împiedicarea desfășurării în condiții normale a serviciilor administrației publice locale.

Pentru aceste considerente, în baza art.14 din Legea nr.554/2004, Curtea va admite cererea principală, dar și cererea accesorie și va dispune suspendarea executării pct.4 și 5 din decizia nr.34/2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția inadmisibilității ca nefondată.

Admite cererea principală formulată dePRIMĂRIA MUNICIPIULUI C, CONSILIUL LOCAL C, MUNICIPIUL C și PRIMARUL MUNICIPIULUI- toți cu sediul în C,-, jud.C și cererea de intervenție accesorie formulată deSINDICATUL LIBER AL SALARIAȚILOR DIN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ CONSTANTA- cu sediul în C,-, jud.C, în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI - STRUCTURA CURȚII DE CONTURI A JUDEȚULUI - cu sediul în C,- Bis, jud.

Dispune suspendarea executării deciziei nr.34/24.11.209 emisă de pârâtă numai cu privire la pct.4 și 5, până la soluționarea cauzei pe fond.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 01 februarie 2010.

Președinte,

- -

Grefier,

---

Jud.fond:

01.03.2010

Tehnored.-gref.

5ex./12.03.2010

Președinte:Revi Moga
Judecători:Revi Moga

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 35/2010. Curtea de Apel Constanta