Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 368/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 368
Ședința publică de la 15 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 2: Robert Emanoil Condurat
JUDECĂTOR 3: Alina
Grefier:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta, împotriva încheierii din data de 6 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta reclamantă și intimata pârâtă
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a înaintat dosarul nr- de către Tribunalul Dolj, la care se află atașat dosarul nr- al Curții de APEL CRAIOVA, după care;
S-a arătat că recursul a fost declarat în termenul legal, iar potrivit dispozițiilor art. 242 Cod de procedură civilă s-a solicitat judecarea în lipsă.
Apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, s-a trecut la deliberări.
CURTEA:
Asupra recursului de față,
Prin încheierea din 6 iulie 2009, Tribunalul Dolja respins cererea de suspendare formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta DGFP
S-a acordat termen la data de 07.09.2009, pentru a se efectua adresă către pârâtă în vederea comunicării actelor care au stat la baza actului administrativ a cărui anulare s-a solicitat, respectiv decizia 1235/07.07.2008.
Pentru a pronunța această încheiere, tribunalul a reținut că excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă prin întâmpinare este neîntemeiată, având în vedere că în prezenta cauză se solicită suspendarea executării deciziei nr.1235 din 07.07.2008, în timp ce pârâta se referă la decizia nr.1216/07.07.2008, nefiind îndeplinită tripla identitate de obiect, cauză și părți.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se putea dispune suspendarea unui act administrativ trebuie întrunite cumulativ două condiții: existența unui caz bine justificat, în sensul existenței unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ, de natură a învinge principiul conform căruia actul administrativ este executoriu din oficiu și, de asemenea, suspendarea executării actului este necesară pentru prevenirea unei pagube iminente în sensul dispozițiilor art. 2 alin 1 lit. ș din Legea 554/2004.
Prin caz bine justificat, Legea 554/2004 are în vedere potrivit art. 2 lit. t, existența unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă este definită de legiuitor ca prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
În speța de față, instanța a apreciat că cele două condiții prevăzute de dispozițiile legale citate anterior nu sunt întrunite cumulativ.
Astfel, în ce privește cazul bine justificat, instanța a constatat că motivele de nelegalitate a deciziei de suspendare a raporturilor de serviciu, nu sunt de natură a crea o puternică îndoială asupra legalității actului administrativ a cărui suspendare se solicită.
Potrivit art. 94 alin 1 lit. m din Legea 188/1999, republicată, raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când s-a dispus trimiterea în judecată a funcționarului public pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h, respectiv, infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Dispozițiile legale citate anterior, reglementând una din situațiile în care intervine suspendarea de drept a raporturilor de serviciu ale funcționarului public, condiționează întreruperea raporturilor de serviciu exclusiv de trimiterea în judecată pentru una din infracțiunile enumerate expres sau pentru o altă infracțiune săvârșită cu intenție care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice. Din modul de redactare a textului de lege rezultă în mod evident că această ultimă condiție, a incompatibilității cu funcția publică deținută, este cerută numai în cazul infracțiunilor săvârșite cu intenție, neenumerate de legiuitor, nu și pentru cele menționate - contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție, în cazul cărora, incompatibilitatea este prezumată.
În speța de față, așa cum rezultă din certificatul emis de Judecătoria Craiova (fila 20), reclamanta a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și în formă continuată, prevăzută de art. 248/1 Cod penal raportat la art. 248 Cod penal, infracțiune de serviciu care se încadrează în ipoteza avută în vedere de art. 94 lit. m din Legea 188/1999.
Ca atare, independent de aprecierea autorității publice emitente a actului administrativ, suspendarea raportului de serviciu a operat în temeiul legii. Pârâta nu a făcut altceva decât să constate intervenția suspendării de drept, dând eficiență unor dispoziții legale cu caracter imperativ, fără a avea obligația dar nici posibilitatea de a aprecia dacă infracțiunea pentru care este cercetat, enumerată expres de disp. art. 54 lit. h din Legea 188/1999 îl face sau nu pe reclamant incompatibil funcției publice deținute și fără ca prin această măsură cu caracter provizoriu să aducă atingere prezumției de nevinovăție a reclamantei care, în conformitate cu dispozițiile art. 94 alin 2 și 3 din Legea 188/1999, are posibilitatea reluării raporturilor de serviciu la încetarea cauzei de suspendare.
Nici în ce privește condițiile de formă ale deciziei de suspendare argumentele invocate de reclamant, referitoare la indicarea termenului în care poate fi contestată decizia și a instanței competente, nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității acesteia, având în vedere că suspendarea raportului de serviciu nu a intervenit ca o sancțiune disciplinară.
Tot astfel, instanța a apreciat că nici cea de-a doua condiție prevăzută de disp art. 15 din Legea 554/2004 nu este îndeplinită, în cauză nefiind probată iminența producerii unei pagube ori perturbarea gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Suspendarea actului administrativ constituie o măsură de excepție care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire i-ar produce reclamantei un prejudiciu extrem de greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulări actului, condiție care nu este îndeplinită în cauză, anularea actului administrativ în urma analizei fondului cauzei de către instanță, implicând în mod necesar și plata drepturilor bănești de care a fost lipsit pe perioada suspendării.
În ce privește perturbarea activității pârâtei prin suspendarea raportului de serviciu invocată de reclamant, instanța a apreciat, de asemenea că înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu probează producerea unei perturbări previzibile și grave a activității instituției publice în sensul avut în vedere de art. 2 lit. ș din Legea 554/2004.
Suspendarea de drept raportului de serviciu al reclamantului este concepută de legiuitor ca o măsură de protecție a autorității publice, urmărindu-se prin aceasta lipsirea funcționarului public asupra căruia planează suspiciunea comiterii unei infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciu, de posibilitatea de a comite și în viitor, până la stabilirea vinovăției sau nevinovăției sale de către instanța de judecată, a faptelor de genul cărora este trimisă în judecată.
Ca atare suspendarea raporturilor de serviciu, fiind o măsură de protecție a pârâtei, nu poate perturba prin ea însăși, în mod previzibil și grav tocmai activitatea acesteia, eventuala redistribuire a personalului în cadrul compartimentelor de activitate a D, solicitată prin referatele atașate la dosar de conducătorii acestor compartimente nefiind de natură a ilustra o perturbare gravă a activității acesteia.
În raport de cele reținute anterior, s-a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea 554/200 pentru suspendarea actului administrativ.
S-a acordat termen la data de 07.09.2009 pentru a se efectua adresă către pârâta în vederea comunicării actelor care au stat la baza actului administrativ a cărui anulare se solicită, respectiv decizia nr.1235 din 07.07.2008.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamanta.
În motivare recurenta a arătat că instanța de fond a cercetat în mod formal cererea sa, fără a verifica existența unei contradictorialități între actul administrativ a cărui suspendare a solicitat-o și mai multe dispoziții interne și internaționale cu o forță juridică mai mare decât Legea nr.188/1999, ceea ce creează serioase îndoieli cu privire la legalitatea sa.
Nu s-a verificat astfel încălcarea unor drepturi fundamentale, precum dreptul la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție, dreptul la muncă, dreptul la un nivel de trai decent, precum și încălcarea principiului egalității de tratament.
A mai arătat recurenta faptul că instanța de fond nu a făcut o analiză efectivă a legalității actului atacat, ci doar formală.
Cu privire la cea de-a doua condiție referitoare la paguba iminentă este întrunită în cauză, având în vedere că în patrimoniul recurentei s-a produs o astfel de pagubă, fiind lipsită de remunerația pentru munca prestată.
A solicitat, în acest sens, recurenta ca instanța de recurs să aibă în vedere dispozițiile Statutului Funcționarilor Publici Europeni.
Intimata DGFP Oaf ormulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Intimata a invocat excepția puterii de lucru judecat, având în vedere că reclamanta a mai formulat o cerere de suspendare a executării Deciziei nr.1235/07.07.2008 a DGFP Această cerere a format obiectul dosarului nr- al Tribunalului Dolj și a fost respinsă prin sentința nr.1577/23.07.2008, definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului de către Curtea de APEL CRAIOVA, prin decizia nr.2397/19.11.2008.
În cauză este întrunită condiția triplei identitate: obiect, părți, cauză, reglementată de art.1201 cod civil raportat la art.163 Cod pr.civilă și art.14 alin.6 din Legea nr.554/2004.
Pe fondul cauzei, intimata a arătat că soluția instanței de fond este legală și temeinică.
Analizând cu prioritate, conform art.137 Cod pr.civilă, excepția autorității de lucru judecat, invocată de către intimată, Curtea reține că este nefondată având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art.1201 Cod civil "este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate".
În raport de dispoziția legală mai sus citată, pentru a se putea reține existența autorității de lucru judecat este necesar ca între două litigii, unul anterior soluționat prin hotărâre intrată în puterea lucrului judecat și altul ulterior, să existe o triplă identitate de părți, obiect și cauză.
În speță, o astfel de identitate nu se poate reține, deoarece, deși există identitate de obiect și părți între cele două litigii, cauza acestora, respectiv cel soluționat prin sentința nr.1577 din 23 iulie 2008, definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului de către Curtea de APEL CRAIOVA prin decizia nr.2397/19.11.2008 și prezentul litigiu este distinctă.
În acest sens se reține că prin sentința nr. 1577 din 23 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Doljs -a respins cererea de suspendare a executării formulată de reclamantă împotriva aceluiași act administrativ, în temeiul art.14 din Legea 554/2004, respectiv după sesizarea autorității administrative în procedura prealabilă.
În cauza de față, cererea de suspendare formulată de reclamantă este întemeiată, atât în mod expres,prin cererea de chemare în judecată, cât și logic prin argumentele expuse prin acțiune pe dispozițiile art.15 alin.1 din Legea 554/2004, fiind în discuție o cerere de suspendare a executării promovată prin cererea adresată instanței competente pentru anularea actului atacat.
Prin urmare cauza celor două litigii privită așa cum aceasta a fost definită în doctrină și practica judiciară, ca temei de drept pe care reclamanta își întemeiată pretenția dedusă judecății nu este identică și prin urmare nu se poate reține temeinicia excepției autorității de lucru judecat invocată de pârâtă.
Mai mult, cele două instituții procedurale pe care reclamanta și-a întemeiat cererile de suspendare a executării au și efecte distincte, suspendarea dispusă potrivit art.14 alin.1 din Legea 554/2004 având efect numai până la pronunțarea instanței de fond, iar în cazul în care cererea în anularea actului este admisă de instanța de fond, efectele suspendării dispuse în condițiile art.14 prelungindu-se până la soluționarea irevocabilă a cauzei (art.15 alin.4 din Legea 554/2004), iar suspendarea dispusă potrivit art.15 alin.1 din Legea 554/2004 își produce efectele până la soluționarea irevocabilă a cauzei pe fond independent de soluția adoptată de prima instanță asupra fondului litigiu.
Pe fondul cererii de recurs, Curtea reține următoarele:
Prin încheierea din data de 06.07.2009 a Tribunalului Dolja fost respinsă cererea de suspendare a executării actului administrativ formulată de reclamanta.
S-a reținut că în cauză nu sunt întrunite cele două condiții prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004, privind cazul bine justificat și paguba iminentă.
În mod corect astfel instanța de fond a reținut că nu există un caz bine justificat în sensul prevăzut de art.2 alin.1 lit.t, respectiv împrejurări legat de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Cu ocazia soluționării cererii de suspendare a executării actului administrativ, instanța are numai posibilitatea de a efectua o cercetare sumară a legalității, întrucât, în cadrul procedurii prevăzute de lege nu poate fi prejudecat fondul litigiului.
În raport de cele consemnate anterior, apare ca nefondat motivul de recurs invocat de recurenta reclamantă privind omisiunea instanței de fond de a analiza efectiv legalitatea actului atacat.
Astfel, la o cercetare sumară, așa cum permite legea în cadrul acestei proceduri, instanța de fond a reținut corect faptul că suspendarea din funcție a recurentei reclamante a operat de drept.
De asemenea, motivul privind paguba iminentă determinată de perturbarea gravă a activității instituției, ca efect al suspendării a 30 de funcționari din cadrul acesteia nu este relevant în cauză, având în vedere că în conformitate cu art.2 alin.1 lit.s din Legea nr.554/2004 paguba iminentă presupune existența, în cuprinsul actului vizat a unor dispoziții care, prin aducerea la îndeplinire i-ar aduce reclamantei, și nu instituției, un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului.
De asemenea, susținerile referitoare la faptul că paguba iminentă creată reclamantei prin actul de suspendare din funcție constă în pierderea salariului nu sunt suficiente și concludente pentru a se considera că există condiția pagubei iminente, astfel de susțineri nu duc la înlăturarea prezumției de legalitate a actului administrativ contestat.
De altfel, Curtea reține că aceste două condiții au fost analizate anterior, prin sentința nr.1577/23.07.2008 a Tribunalului Dolj, rămasă definitivă și irevocabilă, constatându-se că nu sunt întrunite în cauză, iar în noua cerere de suspendare, întemeiată pe dispozițiile art.15 din Legea nr.554/2004, nefiind invocate motive suplimentare pentru dovedirea celor două condiții.
Față de cele arătate anterior, în temeiul art.312 Cod pr.civilă, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta, împotriva încheierii din data de 6 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Februarie 2010
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.jud.
MF/ 2 ex/10.03.2010
Jud.fond:
Președinte:Costinel MoțîrlichieJudecători:Costinel Moțîrlichie, Robert Emanoil Condurat, Alina
