Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 399/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 399
Ședința publică de la 11.02.2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cîrjan Raluca Maria
JUDECĂTOR 2: Canacheu Claudia Marcela
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de pârâta DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR împotriva sentinței civile nr. 2826 pronunțată de Tribunalul București - Secția a -IX-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 20.10.2009 în dosarul nr.35475/3/CA/2009, în contradictoriu cu reclamantul.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta - pârâtă - prin consilier juridic, cu delegație de reprezentare la dosar, lipsind intimatul - reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Reprezentantul recurentei - pârâte solicită acordarea unui nou termen pentru a depune la dosar alte înscrisuri noi, în dovedirea motivelor de recurs, mai exact este vorba de acte medicale, certificate de concediu medical, ce din greșeală nu au ajuns la dosar, nefiind atașate la cererea de recurs, dar pe care le consideră utile în soluționarea cauzei.
Curtea, deliberând asupra cererii de amânare formulată de reprezentantul recurentei - pârâte, motivată de necesitatea de a depune la dosar înscrisuri medicale, în dovedirea motivelor de recurs, o respinge, apreciind că documentele de care face vorbire nu sunt utile, pertinente și concludente pentru soluționarea cauzei de față.
Reprezentantul recurentei - pârâte precizează că nu mai are cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, solicitând cuvântul pe cererea de recurs.
Curtea, având în vedere că în cauză nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Reprezentantul recurentei - pârâte solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant.
Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Prinsentința civilă nr.2826/20.10.2009,Tribunalul București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal a admis cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B și a dispus suspendarea deciziei nr.290/24.11.2008, emisă de pârâtă până la pronunțarea instanței de fond.
Pentru apronunța această soluție, prima instanțăa reținut, în esență, următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal, la data de 07.09.2009, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B suspendarea executării deciziei nr.290/21.11.2008, emisă de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B până la soluționarea cauzei pe fond.
În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat că prin decizia atacată a fost suspendat din funcția publică pe care o deținea, aceea de șef serviciu inspecții și control, astfel că suspendarea se impune având în vedere faptul că i se aduce un prejudiciu patrimonial prin lipsa veniturilor.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.14 din Legea nr.554/2004.
Tribunalul a constatat fondată acțiunea reclamantului pentru următoarele considerente:
Potrivit art.14 din Legea nr.554/2004, în cazuri bine justificate și pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, odată cu sesizarea autorității emitente, reclamantul poate cere instanței de contencios administrativ să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.
Conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei - filele 11-12, reclamantul a formulat cerere pentru anularea deciziei nr.-.11.2008 a pârâtei, prin care s-a dispus suspendarea sa din funcție.
In ce privește îndeplinirea condiției cazului bine justificat, instanța a reținut că, potrivit art. 95 alin.1 lit.b din Legea nr. 188/1999, raportul de serviciu se suspendă la inițiativa funcționarului public în situația în care acesta beneficiază de concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap pentru afecțiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani. La data emiterii deciziei a cârei suspendare se solicită, reclamantul se afla în concediu pentru îngrijirea copilului potrivit certificatului de concediu medical aflat la fila 35 din dosar, fapt ce creează o îndoială serioasă asupra legalității deciziei.
Suspendarea din funcție este susceptibilă a produce reclamantului atât prejudicii morale, fiind contestată calitatea sa de reprezentant al instituției publice, dar și prejudicii materiale, prin diminuarea veniturilor de care ar fi beneficiat exercitând activitatea de șef serviciu inspecții și control, măsura suspendării fiind necesară pentru prevenirea unei pagube iminente.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B, care și-a întemeiat în drept motivele pe dispozițiile art304 alin.1 pct.7 și 9 din Codul d e procedură civilă, solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii.
În argumentarea motivelor de recurs s-a susținut, în esență, că instanța de fond a pronunțat o hotărâre care cuprinde motive străine de natura pricinii, făcând o greșită aplicare a legii, Tribunalul fiind în eroare atunci când a considerat că reclamantul s-a aflat în concediul pentru îngrijirea copilului, întrucât în realitate acesta s-a aflat în concediu medical pentru propria boală, situația de fapt reținută fiind astfel străină de obiectul dosarului.
Recursul este fondat.
Examinând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și prevederile legale, Curtea constată incidența motivului de casare prevăzut de art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, însă pentru alte argumente decât cele arătate de recurentă în motivele formulate.
Astfel, prin decizia contestată nr.290/24.11.2008, autoritatea recurentă a decis în temeiul dispozițiilor art.94 alin.1 lit.m din Legea nr.188/1999, suspendarea de drept a reclamantului din funcția publică pe care o deține, ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale și trimiterii în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz contra intereselor publice dispusă prin rechizitoriul nr.98/P/2007.
Potrivit dispozițiilor art.94 alin.1 din Legea nr.188/1999, raportul de serviciu se suspendă de drept și atunci când funcționarul public se află în situația prevăzută de lit.m, respectiv în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute de art.54 lit.
Așa fiind, Curtea constată că prima instanța a avut în vedere un alt temei legal, respectiv dispozițiile art.95 alin.1 lit.b din Legea nr.188/1999 - ce reglementează situația suspendării raportului de serviciu la inițiativa funcționarului pentru acordarea concediului pentru îngrijirea copilului - atunci când a admis acțiunea formulată de reclamant și a dispus suspendarea deciziei nr.290/24.11.2008, emisă de autoritatea recurentă.
Cum însă, obiectul litigiului de față vizează suspendarea dispusă în baza dispozițiilor art.94 alin.1 lit.m din Legea nr.188/1999, suspendare care operează de drept, deci în temeiul legii, se reține că prima instanță a făcut o greșită aplicare a legii, situație în care, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.2 din Codul d e procedură civilă, va admite recursul declarat de autoritatea recurentă și va modifica în tot hotărârea atacată, respingând cererea de suspendare, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR împotriva sentinței civile nr. 2826, pronunțată de Tribunalul București - Secția a -IX-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 20.10.2009, în dosarul nr.35475/3/CA/2009, în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
Modifică în tot sentința, în sensul că:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Tehnodact.
2 ex./12.02.2010
- S9 -
Președinte:Cîrjan Raluca MariaJudecători:Cîrjan Raluca Maria, Canacheu Claudia Marcela