Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 4/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA OPERATOR - 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR--03.01.2008

SENTINȚA CIVILĂ NR.4

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 15 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Rodica Olaru

JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea proprietăților, Serviciul pentru aplicarea Legii nr.9/1998, și, având ca obiect suspendare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanții lipsă avocat, lipsă fiind pârâții.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul reclamanților depune la dosar chitanță privind plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și 0,3 lei timbru judiciar.

Instanța, invocă din oficiu, excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara în soluționarea cauzei, potrivit dispozițiilor art.7 din Legea nr.9/1998 și acordă cuvântul pe aceasta.

Reprezentantul reclamanților lasă soluționarea excepției la aprecierea instanței.

CURTEA

Deliberând asupra acțiunii în contencios administrativ de față, constată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la această instanță la data de 21 decembrie 2007, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea proprietăților, Serviciul pentru aplicarea Legii nr.9/1998, și și au solicitat suspendarea Deciziei nr.188 din 22 octombrie 2007, vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților până la soluționarea de către instanța competentă, a cererii având ca obiect anularea deciziei nr.188/2007.

În motivarea acțiunii, reclamanții susțin următoarele:

Prin plângerea promovată de către reclamanți la data de 27.11.2007 și înregistrată sub nr.-, (plângere precizată la data de 30.11.2007), în baza art.7 alin.1, 3 și 7 din legea nr.554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.262/2007, au solicitat Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților: revocarea Deciziei cu nr.188/22.10.2007 emisă de Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților; emiterea unei noi Decizii în cuprinsul căreia se fie menționați și reclamanți, în calitate de persoane îndreptățite, respectiv beneficiare ale Legii nr.9/1998, având în vedere calitatea lor de moștenitori ai defunctei, fiica defuncților și.

În susținerea acestei plângeri, reclamanții au arătat că sunt moștenitorii defunctei. Reclamantul fiind moștenitor la defunctei, în calitate de soț supraviețuitor, iar reclamantele și sunt moștenitoare ale aceleiași, în calitate de fiice.

Din nefericire cei care au sesizat Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și în folosul cărora a fost emisă Decizia cu nr.188/22.10.2007, au omis să încunoștințeze Autoritatea pentru Restituirea Proprietăților cu privire la faptul că defuncta are, la rândul său, moștenitori, deși aceste lucruri erau cunoscute de către petenți.

Printr-o plângere adresată Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, în baza art.7 alin.1,3 și 7 din Legea nr.554/2004, astfel cum a fost acesta modificată prin Legea nr.262/2007, a solicitat autorității: revocarea Deciziei cu nr.188/22.10.2007 emisă de Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților; emiterea unei noi decizii în cuprinsul căreia să fie menționat și reclamantul, în calitate de persoană îndreptățită, respectiv beneficiară a Legii nr.9/1998, având în vedere calitatea sa de moștenitor la lui G (decedat), succesor a lui (decedată) și (decedat), care au fost, la rândul lor, moștenitori a lui și ( decedați).

În susținerea acestei plângeri, a arătat că reclamantul este moștenitorul tatălui său, G, care, la rândul său, este moștenitor al defuncților și. Aceștia din urmă l-au moștenit pe și.

Cei care au sesizat Autoritatea Națională pentru Restituirea proprietăților și în folosul cărora a fost emisă Decizia cu nr.188/22.10.2007, au omis să încunoștințeze cu privire la faptul că este descendentul defunctului Acesta HG, este la rândul său, succesorul lui și, acesta din fiind fratele pârâtei, una din beneficiarele Deciziei cu nr.188/22.10.2007 împotriva căreia a înțeles să formuleze prezenta plângere.

Reclamanții consideră că se impune admiterea cererii de suspendare a Deciziei cu nr.188/22.10.2007, în ipoteza în care Autoritatea emitentă a acestui act administrativ ar trece la executarea sa, ordonând plăți către persoanele fizice enumerate în cuprinsul său, reclamanții fiind lipsiți de posibilitatea de a mai culege-în timp util și cu cheltuieli minime-cota ce se cuvine din drepturile de moștenitori ( prin retransmisie) pe care le au de pe urma celor care au avut de suferit prin strămutarea lor din zona, după ce acest teritoriu a fost preluat de către Statul.

În drept, și-au întemeiat cerere pe dispozițiile art.14 din Legea nr.554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.262/2007.

Instanța a invocat din oficiu, în ședința publică, de azi, excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara, privind soluționarea cauzei în primă instanță, potrivit dispozițiilor art.7 din Legea nr.9/1998.

Examinând excepția necompetenței materiale, instanța constată că este întemeiată și o va admite, conform art.158 și următoarele din Codul d e procedură civilă, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art.7 alin.4 din Legea nr.9/1998 republicată, art.31 din G nr.92/2004 și respectiv art.6 alin.7 din OUG nr.25/2007, se prevede că secția de contencios administrativ a tribunalului este instanța competentă să soluționeze acțiunile împotriva hotărârilor de validare-invalidare, astfel că, pentru rațiuni de simetrie juridică, aceleași instanțe îi revine și competența de soluționare a acțiunii având ca obiect obligarea autorității de a emite hotărârea de validare sau de invalidare, precum și cererea de suspendare a executării deciziei.

Pentru aceste considerente, instanța va declina competența privind soluționarea cererii de suspendare, în favoarea Tribunalului Timiș, unde se va trimite dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Declină competența materială pentru soluționarea acțiunii formulate de reclamanții, împotriva pârâților Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Serviciul pentru aplicarea Legii nr.9/98, și și, în favoarea Tribunalului Timiș.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică 15.2008

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - - - -

Red.-4.02.2008

TEHNORED: /04.02.08/2.ex.

Președinte:Rodica Olaru
Judecători:Rodica Olaru, Mircea Ionel Chiu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 4/2008. Curtea de Apel Timisoara