Anulare act administrativ . Sentința 5/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--11.12.2007
SENTINȚA CIVILĂ NR.5
Ședința publică din 15 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta B împotriva pârâtei Administrația Fondului pentru Mediu, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, pentru reclamantă se prezintă avocat, lipsă fiind pârâta.
Procedură este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că s-a depus la dosar întâmpinare din partea pârâtei, precum și taxă judiciară de timbru în sumă de 39 lei și timbru judiciar în sumă de 5 lei, de către reclamantă.
Reprezentantul reclamantei depune împuternicire avocațială, prezintă spre vedere înștiințarea de plată nr.3805/23.03.2007 emisă de pârâtă și care face obiectul deciziei emise în procedura prealabilă atacată în cauză. I se înmânează un exemplar din întâmpinare.
Instanța, față de această situație având în vedere că se atacă un act emis în executare silită și nu de creanță, se pune în discuție competența materială în soluționarea acțiunii și acordă cuvântul pe aceasta.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea excepției.
CURTEA
Asupra acțiunii de contencios administrativ de față constată:
Prin acțiune reclamanta - SRL Bac hemat în judecată pe pârâta ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU solicitând să se anuleze decizia nr.21/08.VI.2007 emisă de pârâtă,în temeiul art.9 lit. G din OUG nr. 196/2005 și art. 148 alin 4 lit. B și al 5 din OG nr.92/2003.
În motivare reclamanta arată că prin decizia atacată i-a fost respinsă contestația împotriva înștiințării de plată nr.3805/23.03.2007 a Administrației Fondului pentru Mediu,înștiințare de plată prin care s-a stabilit de plată suma de 12.394 ron,ca fiind contribuție de plată la fondul pentru mediu,majorări și penalități de întârziere,invocându-se în acest sens prevederile art.9 lit. f) ale OUG 196/2005 care prevede că, cota de 3% din prețul de adjudecare a masei lemnoase de încasează de vânzător de la cumpărător odată cu cumpărarea masei lemnoase și se varsă de către acesta la fondul pentru mediu.
În contestația reclamantei adresată Administrației Fondului pentru Mediu s-a arătat că în conformitate cu prevederile art. 9 lit. G în cazul exploatării masei lemnoase pe picior de către administratorul, respectiv proprietarul pădurii,prin activitate proprie sau prin intermediul unui prestator de servicii,contribuția la Fondul pentru mediu se stabilește prin aplicarea unui procent de 3% la valoarea de vânzare a sortimentelor de lemn obținute și de achită de administratorul, respectiv proprietarul pădurii" și că societatea nu a desfășurat un asemenea gen de activități care să o includă în rândul societăților ce plătesc o astfel de taxă.
În acest sens, odată cu contestația adresată Administrației Fondului pentru Mediu,reclamanta a formulat și acțiune împotriva înștiințării de plată nr.3805/23.03.2007 a Administrației Fondului pentru Mediu la Judecătoria Bozovici, care prin sentința civilă nr.209/07 iunie 2007 pronunțată în dosar nr- a admis contestația noastră și a anulat în tot înștiințarea de plată nr.3805/23.03.2007 a Administrației Fondului pentru Mediu.
Prin sentința civilă din data de 10.09.2007,pronunțată în dosarul nr- Tribunalul C-S a respins recursul formulat de către Administrația Fondului pentru Mediu.
Având în vedere prevederile art.9 lit. G din OUG nr. 196/20095 cât și faptul că există o sentință definitivă și irevocabilă prin care se înștiințarea de plată nr.3805/23.03.2007 a Administrației Fondului pentru Mediu a fost anulată,reclamanta a solicitat instanței admiterea acțiunii și să dispună anularea totală a deciziei 21/ din 08.06.2007 a Administrației Fondului pentru Mediu.
Se precizează că prin decizia 407/2007 Administrația Fondului pentru mediu a dispus încetarea măsurilor de executare silită pentru recuperarea sumei de 12.394 Ron în temeiul dispozițiilor art.148 alin.4 lit. Bșa lin 5 din OG nr.92/2003.
Prin întâmpinare pârâta Administrația Fondului pentru Mediu a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de APEL TIMIȘOARA, în temeiul art.10 din legea 554/2004 pentru că cuantumul obligațiilor fiscale atacate este de 12.394 lei,deci,sub limita legală de 5 milioane lei și pe fond se arată că acțiunea este lipsită de obiect pentru că au încetat măsurile de executare silită demarate împotriva reclamantei în dosarul execuțional nr.88/2007,conform deciziei nr.407/2007 comunicată reclamantei.
La termenul de judecată din data de 15.2008 Curtea de APEL TIMIȘOARAa invocat excepția necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ în soluționarea cauzei, având în vedere că acțiunea vizează o înștiințare de plată care constituie un act de punere în executare a unui titlu de creanță fiscală.
Examinând acțiunea pe excepție se declină competența materială pentru soluționarea acțiunii formulate de reclamanta - SRL B împotriva pârâtei Administrația Fondului Pentru Mediu,în favoarea Judecătoriei Bozovici, cu aplicarea art.158, 159 Cod procedură civilă, pentru că:
Prin acțiune se atacă decizia nr.21/8.VI.2007 emisă de pârâta Administrația Fondului Pentru Mediu prin care s-a respins contestația reclamantei împotriva înștiințării de plată nr.3805/23-III.2007 emisă de aceeași pârâtă.
Din conținutul deciziei nr. 21/2007 rezultă că în fapt, în baza declarațiilor depuse de reclamantă privind veniturile de la Fondul pentru mediu și a plăților efectuate, Administrația Fondului pentru Mediu a constatat în sarcina contestatoarei,pentru perioada iunie 2002-decembrie 2006,o creanță în valoare totală de 12.394 ron,din care 5749 ron reprezintă contribuție restantă, 5.732 ron dobânzi și 913 ron constituie penalități de întârziere. Pentru recuperarea acestor sume Administrația Fondului pentru Mediu a comunicat - SRL B înștiințarea de plată nr.3805/23.03.2007.
Declarația privind veniturile la Fondul pentru mediu, constituie titlu de creanță fiscală și se supune prevederilor Codului d e Procedură Fiscală.
Prin acțiune, reclamanta nu a contestat declarațiile de impunere referitoare la veniturile pentru Fondul de mediu,ci înștiințarea de plată nr. 3805/2007 emisă de pârâtă în condițiile Codului d e procedură fiscală, pentru punerea în executare a titlurilor de creanță,așa cum rezultă din conținutul acestei înștiințări,prezentate instanței conform încheierii de ședință din 15.o1.2008.
Conform art.137 alin.1 din Codul d e procedură fiscală, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis de organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul, titlu executoriu fiind, din punct de vedere juridic, un titlu de creanță, deci unul prin care se stabilesc și se individualizează creanța fiscală, care devine executoriu de la data la care creanța fiscală este scadentă, prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege pentru respectiva creanță, așa cum rezultă din coroborarea prevederilor art.110 raportat la art.141 Cod procedură fiscală.
De asemenea, din dispozițiile art.141 și art.145 Cod procedură fiscală, rezultă că începerea executării silite, în baza titlului executoriu fiscal, se realizează prin emiterea înștiințării de plată și apoi prin comunicarea somației de plată, după care organul fiscal dispune în fapt executarea silită, în modalitățile prevăzute prin același cod.
Deci, acțiunea de față este o contestație la punerea în executare a unor titluri de creanță fiscală, astfel că revine instanței de drept comun și anume judecătoriei, competența materială pentru soluționarea contestației în condițiile art.172 Cod procedură fiscală, nefiind aplicabile prevederile art.205 din cod, care privesc competența instanței de contencios administrativ.
Raportat la aceste considerente,este irelevant că pârâta s-a pronunțat în contestația reclamantei prin decizia nr. 21/8.VI.2007 pentru că acest act administrativ nelegal nu schimbă natura juridică a actului fiscal atacat care este un titlu executoriu fiscal și pe cale de consecință nu împietează asupra competenței materiale a instanței abilitate legal în judecarea contestațiilor la asemenea titluri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Declină competența materială pentru soluționarea acțiunii formulate de reclamanta B împotriva pârâtei Administrația Fondului pentru Mediu B, în favoarea Judecătoriei Bozovici.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică 15.2008
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - - -
GREFIER,
- -
red.-19.01.2008 /Tehored.//-28.01.2008-2 ex.
Președinte:Rodica OlaruJudecători:Rodica Olaru, Mircea Ionel Chiu