Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 427/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr- - 19.10.2009

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 427

Ședința publică din 09 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII PADURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE B, având ca obiect suspendare executare act administrativ

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, față de lipsa părților și având în vedere că în temeiul dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr- la data de 19.10.2009 reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 2426/09.10.2009 emis de Ministrul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale B, până la soluționarea procedurii contencioase.

În motivare se că în data de 28.05.2009 reclamanta a fost numită prin Ordinul Ministrului Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale B nr. 1533/28.05.2009, în funcția de director coordonator adjunct, având încheiat un contract de management cu nr. 207/28.05.2009, pentru o perioadă de un an.

Reclamanta consideră că Ordinului nr.2426/09.10.2009, emis de Ministrul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale B, prin care s-a dispus încetarea contractului de management, este nelegal, întrucât stare de fapt avută în vedere la numirea sa în funcție nu s-a schimbat până în prezent. De asemenea mai arată că nu a intervenit nici o situație care să impună revocarea acesteia din funcție, cu atât mai mult cu cât a îndeplinit atribuțiile ce îi reveneau, din punct de vedere formal și legal, iar activitatea desfășurată a fost ireproșabilă, respectând întocmai prevederile contractului de management și îndeplinindu-și temeinic atribuțiile prevăzute în fișa postului.

Se mai arată că prin emiterea Ordinului atacat este încălcat și art. 20 din Constituție prin raportare la prevederile art. 6 paragraf 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, care recunoaște și garantează dreptul la muncă. Prin emiterea ordinului atacat se produce o pagubă iminentă constând în perturbarea gravă a funcționării unei autorități publice.

Reclamanta arată că a demarat proiecte de maximă importanță și utilitate pentru instituția pe care o conduce, iar în acest moment sunt în derulare proiecte în valoare de peste 2.500.000 euro pentru programul de restructurare-reconversie a viței de vie.

Totodată se mai arată că jurisprudența Curții de Justiție a Curților Europene este constantă în a statua că pentru a dispune suspendarea executării unui act emis de Comisie trebuie avut în vedere principiul proporționalității. În acest sens, trebuie avut în vedere riscul asociat fiecărui rezultat posibil. Rațiunea aplicată de CJCE în aprecierea posibilității de suspendare este pe deplin justificată și în analiza noțiunii de "caz bine justificat" despre care face vorbire art. 14 din Legea nr.554/2004.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 14 din Legea nr.554/2004.

Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare solicitând în principal, respingerea acțiunii reclamantei ca fiind lipsită de obiect, în subsidiar ca inadmisibilă iar pe fond ca neîntemeiată.

Cu privire la excepția lipsei de obiect, se arată că suspendarea actului administrativ poate fi dispusă atunci când legea o prevede, în limitele și condițiile instituite de aceasta, regula fiind executarea actului administrativ emis, în condițiile art. 114 alin. 1 din legea contenciosului administrativ doar în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unor pagube iminente.

O altă condiție prealabilă și intrinsecă a admisibilității acestei cereri este existența unui obiect, înțeles ca fiind protecția unui drept sau a unui interes legitim pentru realizarea cărora calea justiției este obligatorie, respectiv pretenția concretă invocată de către reclamant.

Actele administrative sunt executorii din oficiu și prin ele însele, iar datorită acestui specific, devine necesară suspendarea lor, atunci când sunt contestate din punct de vedere al legalității și sub condiția ca executarea lor să fie de natură a provoca o pagubă.

Față de excepția inadmisibilității acțiunii se că reclamanta a formulat o acțiune în contencios administrativ în contradictoriu cu, iar art. 14 din Legea 554/204 prevede cerința sesizării în condițiile art. 7 autorității publice care a emis actul.

Reclamanta nu a sesizat autoritatea emitentă a actului a cărui suspendare se solicită și nici nu a făcut vreo dovadă în acest sens, condiție în care pretenția este inadmisibilă, constituind fine de neprimire a acțiunii.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 115-118 Cod procedură civilă și Legea 554/2004.

Analizând cu prioritate excepțiile invocate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii, Curtea apreciază că excepția lipsei de obiect a cererii este neîntemeiată iar cea vizând inadmisibilitatea cererii pe considerentul lipsei procedurii prealabile este întemeiată, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

n justificarea excepției lipsei obiectului, pârâtul Ministerul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale B susține în esență că o eventuală suspendare a ordinului de eliberare din funcție ar echivala cu o repunere în funcție, respectiv cu o întoarcere a executării uni act epuizat deja.

Curtea înlătură o astfel de apărare întrucât prin demersul său reclamanta urmărește temporizarea efectelor Ordinului nr.2426/09.10.2009 emis de Ministrul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale B, iar nu o judecată pe fond a raporturilor juridice dintre părți în sensul anulării ordinului și lipsirea acestuia de efecte într-un mod definitiv, aspecte care nu pot fi analizate decât în cadrul acțiunii principale.

Prin urmare, excepția lipsei de obiect a cererii urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

Cât privește însă inadmisibilitatea cererii pe considerentul lipsei procedurii prealabile, Curtea reține că potrivit art.14 al. 1 teza I din Legea 554/2004, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente,după sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare.

Așadar, pentru suspendarea executării actului administrativ, trebuie îndeplinită mai întâi cerința ca reclamantul să fi sesizat în condițiile art.7 din Legea 554/2004 autoritatea publică ce a emis actul.

Curtea observă că, deși în cererea de suspendare reclamanta a menționat că a formulat plângere împotriva organului emitent, în conformitate cu dispozițiile art.7 din Legea nr.554/2004, și deși instanța i-a pus acesteia în vedere să facă dovada îndeplinirii acestei cerințe, reclamanta nu s-a conformat, nedepunând la dosarul cauzei o astfel de dovadă.

Prin urmare, constatând întemeiată excepția invocată de pârât, Curtea urmează aoa dmite, cu consecința respingerii ca inadmisibilă a cererii de suspendare, în conformitate cu dispozițiile art. 7 și 14 din Legea nr.554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepției lipsei obiectului cererii.

Admite excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării.

Respinge cererea de suspendare a executării Ordinului Ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr. 2426/09.10.2009 formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, ca fiind inadmisibilă.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 09 decembrie 2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - - -

Se comunică

Reclamantei - - T,nr. 43, jud.

Pârâtului - Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale - B, sector3, Bv. nr.24

Red. - 11.12.2009

TehnoredM. - 21.12.2009

4 expl/SM-emis 2 comunicări

Președinte:Maria Cornelia Dascălu
Judecători:Maria Cornelia Dascălu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 427/2009. Curtea de Apel Timisoara