Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 719/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA Nr. 719

Ședința publică din data de 7 mai 2009

PREȘEDINTE: Alexandrina Urlețeanu

JUDECĂTOR 2: Maria Pohoață

JUDECĂTOR 3: Valentin Niță

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtaDIRECȚIA PENTRUAGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ, cu sediul în P,-, jud. P împotriva sentinței nr. 110 din data de 19 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în P,-,. 86,.30, jud.

Recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2 lei, conform chitanței nr. -/10.07.2008 și timbru judiciar de 0,15 lei.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns intimatul-reclamant G, personal și asistat de avocat G, potrivit împuternicirii depusă la dosarul cauzei, lipsă fiind recurenta-pârâtă Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Avocatul G pentru intimatul reclamant G depune la dosar întâmpinare, arătând totodată că nu mai are alte cereri de formulat.

Curtea, luând act că în cauză nu se mai formulează alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea recursului.

Intimatul-reclamant G, prin apărătorul său solicită respingerea recursului formulat cu consecința menținerii ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond motivat de faptul că obiectul cererii nu era legalitatea sau nelegalitatea actului administrativ ci se referea exclusiv la măsura suspendării ce se poate lua în baza dispozițiilor art. 14 din Legea 554/2004, recurenta în criticile sale nefăcând nicio referire la dispozițiile suscitatului articol.

Învederează instanței că la ora actuală pe rolul Tribunalului Prahova se află verificarea legalității actului administrativ, instanță competentă la acest moment să verifice legalitatea sau nelegalitatea deciziei de suspendare.

Pentru aceste considerente solicită să fie menținută soluția instanței de fond prin respingerea recursului.

CURTEA

Prin acțiunea înregistrata la ribunalul Prahova sub nr- reclamantul Gas olicitat in contradictoriu cu Direcția pentru Agricultura si Dezvoltare Rurală P ca in baza disp. art.14 din Lg. 554/2004 sa se dispună suspendarea Deciziei nr. 5/14.01.2008 emisă de parată pana la soluționarea de catre instanța de fond a cererii ce urmează a fi introdusă.

In motivarea acțiunii reclamantul arata ca prin Rechizitoriul Serviciului Teritorial Ploiești al DNA a fost trimis in judecată pentru comiterea infracțiunii de neglijență in serviciu.

La data de 29.01.2008 i s-a comunicat Decizia nr. 5 DADR P prin care i s-a adus la cunoștință ca începând cu data de 14.01.2008 i-a fost suspendat raportul de serviciu in baza disp. art.86 al.2 si art. 94 al.1 lit.m din Lg.188/1999, ca urmare unei adrese primita de la Parchet.

Reclamantul arata ca nu a avut cunoștință despre conținutul acelei adrese si ca s-a creat o situație de pericol iminent de a se produce un prejudiciu de ordin material si moral.

Prin sentința 110 din 19 februarie 2009 Tribunalul a admis acțiunea formulată de reclamantul și a suspendat executarea Deciziei nr. /14.01.2008 la soluționarea de catre instanța de fond a cererii.

Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut că prin adresa nr. 8/P/2006/21.dec.2007 Parchetul de pe langa Inalta C de Casatie si Justitie, DNA- Serviciul Teritorial Ploieștia comunicat DADR faptul că la data de 20.12.2007 a fost pusă in mișcare acțiunea penala si s-a dispus trimiterea in judecata a mai multor inculpati printre care si reclamantul.

In baza acestei adrese DADR a emis Decizia nr. 5/ 14.01.2008 prin care a dispus suspendarea raportului de serviciu al reclamantului din funcția publică deținuta in cadrul instituției începând cu 14.01.2008.

Reclamantul a formulat plângere catre DADR in baza art. 7 din Lg.554/2004 solicitând revocarea deciziei nr. 5/14.01.2008.

Tribunalul a apreciat ca cererea de suspendare deciziei nr. 5/2008 este întemeiata deoarece potrivit prev. art.14 din Lg. 554/2004 in cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente după sesizarea in condițiile art. 7 autorității publice care a emis actul, persoana vătămata, poate sa ceara instanței competente sa dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral pana la pronunțarea instanței de fond.

Tribunalul a mai apreciat ca in cazul in speță au fost îndeplinite cele doua condiții cumulative prev. de art.14, respectiv existenta unui caz bine justificat precum si pericolul producerii unei pagube iminente.

Astfel, in ceea ce privește cazul bine justificat acesta rezulta din existența unor împrejurări legate de starea de fapt si de drept care sunt de natura sa creeze o îndoială serioasa in privința legalității actului administrativ, atât timp cat acesta a fost emis doar in baza unei adrese primită de la DNA, fara a exista certitudinea ca reclamantul se face vinovat de săvârșirea faptelor ce i-au fost reținute in sarcină.

Pe de altă parte, tribunalul a constatat si existenta pericolului iminent de a i se cauza reclamantului o pagubă atât materială cat si morală, in cazul in care actul administrat ar fi pus in executare.

Împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Prahovaa formulat recurs pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală P aratand ca sentinta este nelegala avad in vedere ca intimatul reclamant a fost trimis in judecata pentru savarsirea infractiunii de neglijenta in serviciu.

art. 86 alin. 2 din Legea 188/1999, republicata, in situatia in care functionarul public este trimis in judecata pentru savarsirea unor anume infractiuni, printre care si cea de neglijenta, acesta va fi suspendat din functia publica pe care o detine.

In temeiul acestei dispozitii legale s-a dispus masura suspendarii desi prin aceasta se intrerupe bunul mers al institutiei, in conditiile in care recurenta are incadrat personal inferior ca numar pentru a face fata situatiilor ce trebuie rezolvate, iar celelalte posturi raman blocate, fara posibilitatea angajarii de personal, sarcinile ce revin institutiei ramanand aceleasi.

La termenul din 4 septembrie 2008 intimatul a invocat exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 86 alin. 2 si art. 94 lit. m cu referire la art. 54 lit. h din Legea 188/1999 privind Statutul functionarului public deoarece aceste dispozitii contravin disp. art.16 alin. 1, art. 23 pct.11 si art.41 alin.1 din Constitutia Romaniei.

Cererea de sesizare a fost admisa si dosarul a fost inaintat Curtii Constitutionale pentru a se pronunta asupra exceptiei, dispunandu-se suspendarea judecarii cauzei pana la solutionarea exceptiei.

Prin Decizia nr.148 din 5 februarie 2009 fost respinsa exceptia de neconstitutionalitate, iar cauza a fost repusa pe rol.

Intimatul a depus o intampinare cu caracter de concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinand sentinta recurata prin prisma criticilor formulate si a dispozitiilor legale incidente in cauza, Curtea constata recursul fondat, urmand sa-l admita in temeiul urmatoarelor considerente:

Potrivit art. 86 alin 1 si 2 din Legea 188/1999, actualizata, răspunderea funcționarului public pentru infracțiunile săvârșite în timpul serviciului sau în legătură cu atribuțiile funcției publice pe care o ocupă se angajează potrivit legii penale, iar in cazul în care funcționarul public este trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h), persoana care are competența legală de numire în funcția publică va dispune suspendarea funcționarului public din funcția publică pe care o deține.

Art. 54 lit. h din lege face trimitere la persoanele care nu pot ocupa o functie publica daca au fost condamnate pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care le - ar face incompatibile cu exercitarea funcției publice, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Codul penal include in Titlul VI: Infractiuni care aduc atingere unor activitati de interes public sau altor activitati reglementate de lege Capitolul I - Infractiuni de serviciu sau in legatura cu serviciul unde la art. 249 este reglementata Neglijența în serviciu.

Rezulta, din interpretarea acestor dispozitii legale, ca intimatul reclamant a fost trimis in judecata pentru o infractiune in legatura cu serviciul, motiv pentru care recurenta a facut aplicarea dispozitiilor art. 86 alin. 2 din Legea 188/1999, in sensul ca a dispus suspendarea din functia publica detinuta de intimatul reclamant.

Norma legala este imperativa, nelasand loc de interpretare sau de apreciere a suspendarii in functie de alte situatii conjuncturale, astfel incat nu poate fi retinuta sustinerea recurentei ca prin suspendarea din functie a intimatului se intrerupe bunul mers al institutiei, in conditiile in care recurenta are incadrat personal inferior ca numar pentru a face fata situatiilor ce trebuie rezolvate, iar celelalte posturi raman blocate, fara posibilitatea angajării de personal, sarcinile ce revin institutiei ramanand aceleasi.

In consecința, in temeiul art.312 coroborat cu art. 304 pct. 9 pr.civ se va admite recursul, se va modifica in tot sentinta recurata si pe fond se va respinge cererea de suspendare a Deciziei nr.5/14.01.2008 emisa de recurenta Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtaDIRECȚIA PENTRUAGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ, cu sediul în P,-, jud. P împotriva sentinței nr. 110 din data de 19 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în P,-,. 86,.30, jud.

Modifică în tot sentința recurata și pe fond respinge cererea de suspendare a Deciziei 5/2008 emisa de recurenta.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 7 mai 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red.

Dact. I/3 e/03.06.2009

Dosar fond - al Tribunalului Prahova

Jud. fond

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Alexandrina Urlețeanu
Judecători:Alexandrina Urlețeanu, Maria Pohoață, Valentin Niță

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 719/2009. Curtea de Apel Ploiesti