Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 778/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 778
Ședința publică de la 20 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vera Stănișor
JUDECĂTOR 2: Mona Gabriela Ciopraga
JUDECĂTOR 3: Aurelia
Grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurentul - reclamantMunicipiul O, prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 231 din 10.04.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns: consilier juridic pentru recurentul - reclamant și consilier juridic - pentru intimații - pârâți: Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii B și
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Consilier juridic -, pentru intimații - pârâți, depune la dosar delegație și întâmpinare în două exemplare, prin care s-a invocat excepția de litispendență.
Consilier juridic, învederează instanței că i s-a comunicat și acestuia un exemplar de pe întâmpinare.
La solicitarea instanței, părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Instanța, având în vedere faptul că la termenul anterior s-a pus în vedere părților să formuleze concluzii cu privire la excepția de necompetență materială a Tribunalului Bacău în soluționarea cererii cu care a fost investit, apreciază că această excepție se impune a fi soluționată cu prioritate față de excepția de litispendență invocată de către intimata - pârâtă Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii B prin întâmpinare.
Consilier juridic pentru recurentul - reclamant, față de excepția de necompetență materială a Tribunalului Bacău, arată că această excepție a fost invocată atât de recurentul - reclamant prin cererea de recurs cât și de instanță, din oficiu și consideră că instanța competentă să soluționeze o astfel de cerere de suspendare este instanța competentă să soluționeze acțiunea principală împotriva actului administrativ - fiscal, în cauza de față competentă fiind Curtea de APEL BACĂU, sens în care solicită admiterea acestei excepții, casarea hotărârii recurate și reținerea spre competentă soluționare a cererii de suspendare a executării actului administrativ contestat. În sprijinul celor solicitate depune la dosar concluzii scrise.
Consilier juridic - pentru intimații - pârâți, solicită respingerea excepției de necompetență materială a Tribunalului Bacău, invocată în cauză, precizând că art.209 Cod procedură fiscală face distincție între deciziile de impunere și alte acte administrative. De asemenea, susține că la art.10 din Legea contenciosului administrativ este prevăzut același lucru și consideră că există o armonizare între cele două acte normative. Având în vedere că în cauză este vorba despre un alt act administrativ, consideră că instanța competentă să judece o astfel de cerere este Tribunalul Bacău, sens în care solicită respingerea excepției necompetenței materiale a acestuia.
S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului de față, în materia contenciosului administrativ, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Bacău - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și înregistrată sub nr-, reclamantul - Municipiul O, prin primar, a chemat în judecată Administrația Finanțelor publice pentru Contribuabili Mijlocii și Direcția Generală a Finanțelor Publice B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- anularea Deciziei nr. 2/10 decembrie 2007 emisă de prima pârâtă;
- suspendarea executării aceleiași decizii până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze;
- obligarea pârâtelor la a depune la dosar decizia contestată și actele ce au stat la baza acesteia, precum și actele de executare silită întocmite în dosarul nr. 80/21 ianuarie 2008;
- obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri pentru prejudiciile aduse bugetului local prin măsurile de executare silită dispuse.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Decizia nr. 2/10 decembrie 2007 s-a dispus angajarea răspunderii solidare cu debitoarea TERMON LO- a Municipiului O și TERMON CT O, că a contestat această decizie la organul fiscal emitent, fără a primi un răspuns în termen legal, că pârâtele au trecut - în mod nelegal - la executarea silită a sumelor stabilite în decizie.
Reclamanta a mai susținut că decizia contestată este nulă, fiind emisă cu privire la o persoană juridică de drept public, care nu are calitate de subiect de drept fiscal și, pe de altă parte - este nelegală, în raport de dispozițiile art. 27 alin. (1) lit. (b) din OG92/2003.
Prin sentința civilă nr. 231/10 aprilie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Bacăua respins acțiunea reclamantului, ca prematur formulată, reținând, în esență, că reclamanta a atacat Decizia nr. 2/10 decembrie 2007 în procedura administrativ - jurisdicțională, că la data sesizării instanței de judecată contestația administrativă se afla în curs de soluționare, organul fiscal având la dispoziție 45 de zile pentru a se pronunța, potrivit dispozițiilor art. 70 din OG92/2003.
Tribunalul a analizat, de asemeni și problema calității de subiect al raportului de drept fiscal, invocată de reclamant, concluzionând în sensul că Municipiul ca unitate administrativ - teritorială are, potrivit art. 17 al. 2 din OG92/2003, calitatea de contribuabil aflat în evidențele fiscal ca plătitor de impozite și taxe.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul - Municipiul O, prin Primar, care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, susținând că soluția instanței de fond este nelegală sub următoarele aspecte:
- în mod greșit s-a reținut excepția de prematuritate a acțiunii, întrucât recurentul - reclamant nu a primit nici un răspuns la reclamația administrativă, fiind îndreptățit să apeleze la instanța de judecată potrivit art. 8 alin. (1) din Legea 554/2004.
- instanța competentă să soluționeze atât acțiunea în anularea Deciziei nr. 2/2007, cât și cererea de suspendare a acestei decizii era Curtea de APEL BACĂU.
Intimata - pârâtă Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pe considerentul că excepția de prematuritate a acțiunii, reținută de tribunal, este întemeiată, menționând totodată că prin Decizia nr. 6/11 martie 2008 s- soluționat contestația administrativă a reclamantului împotriva Deciziei nr. 2/10 decembrie 2007 și că Decizia nr. 6/11 martie 2008 a fost atacată în instanță, acțiunea fiind înregistrată pe rolul Curții de APEL BACĂU (dosarul nr-).
Totodată, intimata - pârâtă a invocat excepția de litispendență, în raport de dosarul nr- al Curții de APEL BACĂU.
Având în vedere că în cauză s-a invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului în soluționarea acțiunii cu care a fost investit, curtea constată că se impune a fi clarificat acest aspect cu prioritate față de celelalte aspecte invocate de pârâți.
Referitor la problema competenței materiale a instanței, se reține următoarele:
Prin decizia nr. 2/10 decembrie 2007, emisă de Administrați Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii B - s-a constatat că debitoarea TERMON L O, declarată insolventă, are obligații fiscale de plată, după cum urmează: 2.175.389 - impozit pe profit, 11.282.342 lei - TVA, 33.500.452,25 lei - obligații restante la fondul de risc, rate de capital și dobânzi aferente creditelor interne și externe, 15.765.990 lei - obligații din împrumuturi interne și externe de rambursat.
Pentru toate aceste obligații s-a decis că răspund în solidar cu debitoarea - reclamantă Municipiul și TERMON CT A
Potrivit dispozițiilor art. 10 al. (1) din legea 554/2004, "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum șicele care privesc taxe și impozite, contribuții,datorii vamale, precum și accesorii ale acestora,mai mari de 50.000 lei, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel".
Față de aspectele reținute, se constată că în cauza de față s-a contestat un act administrativ ce privește obligații fiscale al căror cuantum depășește suma de 500.000 lei, astfel că, potrivit art. 10 al. (1) din Legea 554/2004, acțiunea era de competența Curții de APEL BACĂU - Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal.
Ca urmare, constatând că hotărârea recurată s-a dat cu încălcarea competenței alte instanțe, se reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă.
Având în vedere și dispozițiile art. 20 al. 3 din Legea 554/2004, curtea va admite recursul de față și va casa sentința recurată, urmând a trimite cauza spre competentă soluționare Curții de APEL BACĂU - Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul contencios administrativ declarat de recurentul - reclamantMUNICIPIUL O - PRIN PRIMAR, împotriva sentinței civile nr.231 din 10 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți: Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii B și Direcția Generală a Finanțelor Publice
Casează sentința recurată și trimite cauza spre competentă soluționare la Curtea de APEL BACĂU - Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi20 2008.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
GREFIER,
Red. - /
Red.
tehnored. 3 ex.
05 dec.2008
Președinte:Vera StănișorJudecători:Vera Stănișor, Mona Gabriela Ciopraga, Aurelia