Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 793/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 793/R-CONT
Ședința publică din 22 iulie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Miriță judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Ioana Bătrînu
- - JUDECĂTOR 3: Dumitru
- - grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de recurenta DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C, cu sediul în C,-, județul D și DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE - PENTRU AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 566/CA/28.11.2008, pronunțată de tribunalul Argeș - Complet administrativ și fiscal, în dosarul nr-, intimați fiind pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-, județul A și reclamanta - TRANSPORT SA cu sediul în Pitești,- Bis, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns consilier juridic pentru recurente și consilier juridic pentru intimata A,lipsă fiind cealaltă intimată.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-a depus prin serviciul registratură o cerere pentru lipsă de apărare formulată de intimata - TRANSPORT SA.
Instanța respinge cererea pentru lipsă de apărare formulată de intimata - TRANSPORT SA, întrucât nu există un motiv temeinic.
Reprezentanta intimatei consilier juridic, invocă lipsa calității procesuale pasive a Ap recizând că în această cauză nu are calitate.
Curtea față de actele de la dosar constată recursul în stare de judecată și acordâ cuvântul asupra acestuia.
Reprezentanta recurentelor, consilier juridic susține oral motivele de recurs așa cum au fost formulate în scris solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate ca netemeinică și nelegală în sensul respingerii cererii.
Reprezentanta intimatei, consilier juridic solicită admiterea recursului potrivit motivelor expuse pe larg în concluziile scrise depuse la dosar.
CURTEA
Constată că, prin sentința nr.566/CA din 28 noiembrie 2008 a Tribunalului Argeș - Secția civilă - complet specializat în soluționarea litigiilor de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea formulată de TRANSPORT și a fost dispusă suspendarea executării deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr.50/1-13/28.07.2008 emise de intimata Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C, cu privire la plata sumei de 96.874 lei reprezentând TVA și majorări, și în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice A și cu Autoritatea Națională a Vămilor, până la pronunțarea irevocabilă a instanței.
Pentru a decide astfel,tribunalula constatat că la 18.09.2008 TRANSPORT a chemat în judecată pe pârâții Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C (), Direcția Generală a Finanțelor Publice A (DGFP) și Autoritatea Națională a Vămilor (), solicitând suspendarea executării deciziei nr.50/1-13/28.07.2008; sub motiv că prin executarea deciziei arătate ce prevede obligația de plată a sumei 96.874 lei reprezentând TVA și majorări aferente, reclamanta ar intra în incapacitate de plată.
Analizând cererea,tribunalula constatat că,în faptîn cursul anilor 2000-2001 reclamanta a achiziționat două mijloace de transport, în leasing financiar, plata acestora finalizându-se în anii 2004-2005 și că aceasta a beneficiat de dispozițiile art.157 alin.3 Cod fiscal și a obținut certificat de exonerare la plata în vamă a TVA nr.117/24.11.2004, nr.45/25.02.2005 și nr.200/19.10.2005 emise de DGFP și cu ocazia controlului efectuat de inspectorii vamali din cadrul Aaf ost încheiat procesul-verbal de control din 20.07.2008 ce a stat la baza deciziei nr.21610/28.07.2008 de regularizare a situației privind obligațiile suplimentare de control vamal.
Verificândîn dreptcererea,tribunalula constatat că motivele de nelegalitate a actului, invocate în susținerea cererii de suspendare, care presupun cercetarea în profunzime a fondului cauzei, nu se circumscriu condiției referitoare la existența unui caz bine justificat; iar cu privire la cea de-a doua condiție, paguba iminentă, a constatat că executarea actului administrativ în litigiu ar putea provoca o pagubă în desfășurarea activității prin blocarea conturilor bancare, motiv pentru care a fost admisă cererea și a fost dispusă suspendarea executării actului administrativ.
La 09.04.2009 Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C, în nume propriu și în cel al Autorității Naționale a Vămilor a declarat recurs, criticând soluția instanței de fond ca nelegală.
Se susține că greșit a fost reținut că executarea actului administrativ ar provoca o pagubă în activitatea reclamantei prin blocarea conturilor bancare, întrucât reclamanta nu a indicat în cererea sa modul concret în care executarea actului administrativ ar antrena blocarea activității acesteia și că simpla afirmare a consecinței păgubitoare nu este suficientă pentru a se admite cererea de suspendare.
De asemenea, se arată că instanța nu a verificat existența celei de-a doua condiții, respectiv cazul bine justificat și că reclamanta nu a dovedit nelegalitatea actului administrativ atacat, puternica îndoială a prezumției de legalitate a acestui act.
Recursul este fondat.
Este fondată critica recurentei, încadrată, din oficiu, în prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Situația de fapt
Curtea constată că în cererea de chemare în judecată nu este invocată deloc condiția cazului bine justificat, singurul argument menționat în această cerere fiind acela al pagubei iminente.
De asemenea, curtea mai constată că instanța de fond a reținut că nu există un caz bine justificat în speță, dar că executarea actului administrativ ar aduce pagube în patrimoniul debitoarei.
II.În drept
Potrivit dispozițiilor art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004,în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art.7, autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art.2 lit.ș) din aceeași lege,paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil,iar potrivit lit.t) din același articol,caz bine justificat reprezintă împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
III.Judecata
Curtea constată că simpla condiție a pagubei iminente pe care ar suferi-o reclamanta prin executarea actului administrativ-fiscal de impunere la plată, nu este suficientă pentru admiterea cererii de suspendare. Este normal că, privind în mod abstract, executarea oricărui act de plată produce un prejudiciu în patrimoniul debitorului întrucât în acest fel activul său se diminuează cu valoarea pe care o plătește.
Din acest motiv condiția veritabilă care trebuie să existe, pentru a se admite cererea de suspendare a unui act administrativ, este cea a cazului bine justificat.
În speță, așa cum a fost arătat mai sus, reclamanta nu a invocat nici un argument în cererea sa pentru a dovedi cazul bine justificat; și, mai mult, instanța de fond chiar a reținut că nu există cazul bine justificat.
În concluzie, curtea constată că lipsește condiția cazului bine justificat întrucât aceasta nu este invocată în cererea de suspendare a actului administrativ și că instanța nu poate să-l verifice din oficiu, în lipsa unei cereri exprese.
Pentru aceste motive se va admite recursul, se va modifica în tot sentința primei instanțe în sensul că pe fond se va respinge cererea de suspendare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C, cu sediul în C,-, județul D, în nume propriu și în cel al AUTORITĂȚII NAȚIONALE A VĂMILOR, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 566/CA din 28 noiembrie 2008, pronunțată de tribunalul Argeș - Secția civilă - complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, intimați fiind pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A, cu sediul în Pitești,-, județul A și reclamanta TRANSPORT, cu sediul în Pitești,- Bis, județul
Modifică în tot sentința, în sensul că pe fond respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 iulie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
8 ex./24.07.2009
Jud.fond:
Președinte:Ioana MirițăJudecători:Ioana Miriță, Ioana Bătrînu, Dumitru, Magdalena