Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 822/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr- DECIZIE Nr. 822/2009
Ședința publică de la data de 15 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Morina Napa
JUDECĂTOR 2: Vera Stănișor
JUDECĂTOR 3: Mona Gabriela
Grefier -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenții-pârâți Primăria comunei - prin primar, Consiliul Local al comunei, - primar, Rogin a - și - secretar, împotriva încheierii din 18 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimatul-reclamant care se identifică cu seria - - eliberată de Poliția Tg.N la data de 14.03.2008, fiind asistat de avocat, lipsă fiind toți recurenții-pârâți.
Apărătorul intimatului-reclamant solicită a-i fi comunicate, în fotocopie, declarațiile aflate la filele 52-53 dosar fond, instanța dispunând în acest sens.
Având în vedere că la dosar se află depusă o împuternicire avocațială pentru avocat din partea recurentului-pârât Consiliul Local al Comunei, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, se prezintă avocat pentru recurentul-pârât Consiliul Local al Comunei și intimatul-reclamant asistat de avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, după care:
Avocat solicită amânarea cauzei în vederea pregătirii apărării.
Apărătorul intimatului-reclamant având cuvântul cu privire la cererea apărătorului recurentului, arată că nu se opune acesteia și precizează că nu are cereri de formulat.
Cu privire la cererea apărătorului recurentului-pârât Consiliul Local al Comunei, instanța respinge cererea în temeiul art.156 alin.1 Cod procedură civilă, având în vedere că aceeași parte a mai formulat o cerere de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare la data de 13 august 2009.
Nemaifiind cereri de formulat sau alte chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul pentru dezbateri.
Avocat solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, desființarea încheierii recurate și respingerea cererii de suspendare a executării formulată și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată. Solicită amânarea pronunțării în cauză pentru a i se da posibilitatea de a depune concluzii scrise.
Apărătorul intimatului-reclamant având cuvântul, solicită respingerea recursului și a se menține încheierea prin care s-a dispus suspendarea executării hotărârilor emise de recurentul-pârât având în vedere că intimatul-reclamant prin probele administrate în cauză, a dovedit existența cazului bine justificat și a pagubei iminente, condiții impuse de art.14 din Legea 554/2004.Totodată, solicită obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
-deliberând-
Asupra recursului contencios administrativ de față constată următoarele:
Prin încheierea pronunțată de Tribunalul Neamț la data de 18 iunie 2009 s-a dispus suspendarea executării Hotărârilor Consiliului Local nr. 53 și 54 din 08 decembrie 2008.
Pentru a pronunța această încheiere prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004 suspendarea executării unui act administrativ e condiționată de dovedirea cazului bine justificat și de existența unei pagube iminente.
Executarea actului administrativ contestat nu numai că este de natură să provoace reclamantului pagube de ordin material având în vedere scăderea veniturilor dar și un prejudiciu de imagine considerabil.
Reține de asemenea, că s-au avansat argumente juridice ce impun analiza atentă a dispozițiilor legale ce au stat la baza actului contestat, context în care instanța a apreciat îndeplinirea cerințelor textului legal.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs, în termen legal, pârâții, comuna prin primar, Rogin a, Consiliul Local al comunei, legal timbrat cu timbru judiciar - 1,50 lei și taxă de timbru - 5 lei, anulate la dosar.
În motivarea recursului s-a susținut că din probatoriul cauzei nu reiese îndeplinirea condițiilor privind cazul bine justificat și existența pagubei iminente, având în vedere că reclamantul și- păstrat calitatea de consilier local, încasând indemnizația corespunzătoare, precum și salariul de învățător de la Școala de Arte și Meserii, substanțial mai mare.
Pentru susținerea recursului au fost depuse înscrisuri.
Intimatul - reclamant, legal citat, a fost prezent și reprezentat în fața instanței, și depus înscrisuri la dosar, fără formula concluzii sau apărări în cauză.
Examinând recursul promovat pentru motivele arătate, în condițiile art. 304, 3041Cod procedură civilă, instanța îl apreciază ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Suspendarea executării actului administrativ, instituție reglementată de dispozițiile art. 15 raportat la art. 14 din Legea 554/2004 cu completările și modificările ulterioare, este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor referitoare de existența cazul bine justificat și la prevenirea pagubei iminent.
Având în vedere semnificația acestor termeni indicată prin dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. ș, t din Legea 554/2004, instanța apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de incidență a instituției suspendării.
Astfel, sub aspectul pagubei iminente, împrejurarea că prin Hotărârea Consiliului Local 53/2008, s-a aprobat schimbarea reclamantului din funcția de al comunei nu este de natură să afecteze în mod substanțial veniturile materiale ale acestuia, atât timp cât acesta are și alte resurse materiale constând în indemnizația de consilier local, precum și în salariul de învățător la Școala de Arte și Meserii.
Referitor la vătămarea interesului public susținută prin cererea introductivă instanța constată că probele administrate nu susțin aceste motive invocate pentru a determina suspendarea executării actelor administrative, cu atât mai mult cu cât exercitarea funcției de se realizează de către o altă persoană aleasă prin Hotărârea Consiliului Local nr. 54/2008.
Sub aspectul cazului bine justificat instanța reține că din cuprinsul cererii de suspendare nu rezultă împrejurări de fapt dau de drept de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalității actelor administrative. Prin acțiunea principală au fost invocate împrejurări care vizează fondul litigiului, a căror cercetare excede cadrului procesual specific instituției suspendării, întrucât presupune administrarea de probatorii complexe pentru verificarea problemelor ridicate.
În consecință, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 15, 14 din legea 554/2004, în temeiul art. 312 alin. 1, 3 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 304 pct. 9, art. 3041Cod procedură civilă va fi modificată în tot încheierea recurată în sensul respingerii cererii de suspendare ca nefondate.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă va fi obligat intimatul - reclamant să plătească recurentului Consiliul Local suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
Admite recursul declarat de recurenții-pârâți Primăria comunei - prin primar, Consiliul Local al comunei, - primar, Rogin a - și - secretar împotriva încheierii din 18 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul - reclamant cu domiciliul în comuna, satul, județul
Modifică în tot încheierea recurată în sensul că respinge cererea de suspendare ca nefondată.
Obligă intimatul să plătească recurentului Consiliul Local suma de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,15 octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. înch.
red. /26.10.2009
tehnored. 9 ex. 26 oct.2009
Președinte:Morina NapaJudecători:Morina Napa, Vera Stănișor, Mona Gabriela