Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 829/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 829/
Ședința publică din 27 August 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței nr.246 din 14.04.2009 pronunțată de Tribunalul Mureș.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că recurentul-reclamant a depus cerere de comunicare a unei eventuale întâmpinări(9 dosar).
Față de actele și lucrările dosarului, văzând și invocarea disp.art.242 pr.civ. instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința nr. 246 din 14 aprilie 2009, Tribunalul Mureș - Secția Contencios Administrativ și Fiscal, a respins cererea formulată de petentul în contradictoriu cu IPJ I - Serviciul Poliției Rutiere, cerere prin care s-a solicitat suspendarea de urgență a actelor administrative prin care reclamantului i s-a comunicat refuzul memoriului plângerii prealabile formulate în legătură cu suspendarea permisului de conducere auto pe o perioadă de 120 de zile începând cu 27 ianuarie 2009.
Instanța de fond a reținut că petentul a fost sancționat contravențional de către agentul de poliție prin procesul verbal de contravenție nr. - pentru nerespectarea regimului legal de viteză în localitatea iar măsura reținerii permisului de conducere și eliberarea unei dovezi de circulație cu valabilitate de 15 zile s-au dispus în baza art. 97 alin. 1 lit. a din OUG nr. 195/2002 republicată. În temeiul art. 102 alin. 3 lit. "e" din OUG nr. 195/2002, șeful serviciului poliției rutiere Iad ispus ca măsură contravențională complementară suspendarea dreptului de a conduce autovehiculul pe o perioadă de 90 de zile, începând cu 8 octombrie 2008. Petentul a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție, dar, întrucât potrivit Încheierii civile nr. 549 din 5 noiembrie 2008 Judecătoriei Fetești, petentul a renunțat la judecarea plângerii, măsura administrativă a rămas definitivă și irevocabilă. S-a mai reținut că din moment ce în termen de 15 zile de la data rămânerii definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești, petentul nu s-a prezentat la serviciul poliției rutiere, durata suspendării s-a majorat cu 30 de zile, iar măsura suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 120 de zile i-a fost comunicat prin adresa nr. -/A/29 ianuarie 2009.
Instanța a considerat legală măsura prin prisma prevederilor art. 103 alin. 6 din nr. 195/2002, precizând și că, în speță nu sunt incidente cerințele de admisibilitate ale art. 15 din Legea nr. 554/2004 republicată.
Hotărârea primei instanțe a fost atacată cu recurs de reclamantul, prin avocat, care a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii cererii de suspendare a actelor administrative atacate până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr-.
În motivarea recursului s-a precizat că a cerut separat suspendarea de urgență a actelor administrative prin care i s-a comunicat refuzul admiterii memoriului formulat împotriva măsurii luate prin adresa nr. -/A/29 ianuarie 2009 IPJ
Recurentul a mai subliniat că sunt întrunite condițiile legii, fiind un caz bine justificat în vederea opririi unui abuz, criticând și modul în care instanța de fond a motivat soluția în mod contradictoriu și cu greșită aplicare a legii. Totodată s-a precizat faptul că la data de 14 octombrie 2008 promovat testul de verificare a cunoștințelor regulilor de circulație, astfel că beneficiază de reducerea perioadei de suspendare potrivit prevederilor art. 221 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 republicată.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ținând cont și de incidența prevederilor art. 3041Cod procedură civilă instanța constată că recursul este nefondat.
În primul rând reclamantul recurent a fost sancționat contravențional printr-un proces verbal de contravenție, față de el s-a aplicat măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere și s-a dispus și măsura contravențională complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehiculele pe o perioadă de 90 de zile începând cu 8 octombrie 2008 iar apoi, prin adresa nr. -/A/29 ianuarie 2009 i s-a comunicat măsura suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 120 de zile, potrivit actului depus la fila 10 dosar fond. Toate aceste măsuri își au temeiul legal în OUG nr. 195/2002 și Regulamentul de aplicare, acte normative care nu fac nicio trimitere la competența altei in stanțe decât cea de drept comun, în speță la instanța de contencios administrativ. Potrivit art. 5 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 republicată nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede prin lege organică, o altă procedură judiciară. Sancțiunile contravenționale legate de circulație pe drumurile publice, inclusiv măsurile complementare sunt reglementate de Cap. VII "Răspunderea contravențională" din OUG nr. 195/2002 republicată.
Potrivit art. 109 alin. 9 din OUG nr. 195/2002 republicată, prevederile Ordonanței de urgență referitoare la contravenții se completează cu cele ale OG nr. 2/2001, dacă prezenta ordonanță nu dispune altfel. Totodată, Cap. VIII al OUG nr. 195/2002 republicată, reglementează căile de atac împotriva procesului verbal de constatare a contravenției. Prin urmare, există acte normative cu caracter special care reglementează circulația pe drumurile publice, inclusiv aplicarea sancțiunilor contravenționale, ceea ce atrage incidența art. 5 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 republicată, astfel că, reclamantul nu se putea prevala de prevederile art. 14 sau 15 din Legea contenciosului administrativ.
În plus, aspectele invocate de recurentul reclamant în susținerea cererii de suspendare presupune o analiză a fondului cauzei deduse judecății.
În contextul celor arătate, dar pentru alte considerente decât cele reținute de instanța de fond, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul, domiciliat în de M,-/A, județul M, împotriva sentinței nr. 246 din 14 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 august 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
red.
tehnored. BI/4ex
jud.fond:
-24.09.2009-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat








