Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 86/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 04.11.2009
SENTINȚA CIVILĂ NR.86
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 15.02.2010
PREȘEDINTE: Adina Pokker
GREFIER:- -
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică reclamanta personal, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cererii de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra cererii.
Reclamanta solicită admiterea cererii, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra acțiunii de contencios administrativ de față constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr- la 04.11.2009 reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurii și Dezvoltării Rurale, suspendarea executării Ordinului nr.2257/09.10.2009 prin care reclamanta a fost eliberată din funcția de director coordonator adjunct în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală C-S începând cu 12.10.2009 până la pronunțarea instanței de fond învestită cu acțiunea pentru anularea acestui ordin, inițiată în baza Legii nr.554/2004. Reclamanta a solicitat totodată suspendarea efectelor concursului organizat la 20.10.2009 de către pârât pentru ocuparea vacante ca urmare a eliberării din funcție a reclamantei.
În motivarea acțiunii se arată că împotriva Ordinului nr.2257/2009 emis de reclamanta a formulat plângere prealabilă înregistrată sub nr. -/29.10.2009 solicitând revocarea acestei măsuri.
Referitor la condițiile prevăzute de Legea nr.554/2004 art.14 aliniatul 1 pentru suspendarea executării actului administrativ reclamanta apreciază că este îndeplinită condiția cazului bine justificat cât și cea privind prevenirea producerii unei pagube iminente.
Astfel, cazul bine justificat rezidă din îndoiala puternică asupra prezumției de legalitate a Ordinului nr.2257/09.10.2009 ce a fost emis în lipsa unei cauze de reziliere a contractului de management. Ordinul nr.2257/2009 este în fapt un ordin de revocare a reclamantei din funcția pe care o ocupa și care nu putea fi emis decât în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a obligațiilor prevăzute de lege și de contractul de management.
Reclamanta mai arată că de vreme ce contractul de management este asimilat contractului de muncă atunci Ordinul nr.2257/2009 este asimilat unei decizii de concediere și trebuia astfel să cuprindă motivele ce au determinat astfel de măsură prin aceasta înțelegând atât o motivare în fapt cât și una în drept. Din această perspectivă, ordinul nu conține o motivație în fapt suficientă pentru încadrarea acestei situații la prevederile art.65 aliniatul 1 din Codul Muncii. În speță nu pot fi invocate dispozițiile nr.OG105/2009 întrucât nu a avut loc o desființare efectivă a postului de conducere ocupat de reclamantă.
Un alt motiv de nelegalitate vizează faptul că prin ordinul atacat s-a dispus concedierea reclamantei măsură ce nu poate fi luată în măsura în care aceasta s-a aflat în incapacitate temporară de muncă așa cum rezultă din certificatele medicale depuse la dosar.
Se invocă totodată și inexistența unui ordin expres privind desființarea postului în cauză iar în condițiile în care încetarea contractului de management s-a realizat pentru motive care nu țin de persoana reclamantei atunci aceasta putea interveni numai ca urmare a desființării postului ocupat de reclamantă.
În privința condiție pagubei iminente, se arată că aceasta este îndeplinită în raport de natura juridică și de consecințele deciziei prin care inițial reclamanta a fost numită în funcția de director coordonat adjunct al C-S iar ulterior emiterii Ordinului nr.2257/09.10.2009 nu s-a procedat la reintegrarea reclamantei pe un alt post disponibil astfel în cât executarea ordinului echivalează cu pierderea locului de muncă.
În drept s-au invocat dispozițiile art.14 din Legea nr.554/2004.
Prin precizarea de acțiune depusă la termenul de judecată din 18.01.2010, reclamanta a arătat că solicită suspendare Ordinul nr.2257/09.10.2009 în temeiul art.15 din Legea nr.554/2004, până la soluționarea dosarului înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA la data 30.11.2009 invocând în completare faptul că prind Decizia nr.1629/03.12.2009 Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. I punctul 1, 5 și 26, art. III, IV,V, art. VIII și anexa 1 din nr.OUG105/2009, renunțând totodată la cererea privind suspendarea efectelor concursului organizat de către pârât la 20.10.2009.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul a invocat în principal excepția lipsei de obiect a acțiunii apreciind că punerea în executare a actului administrativ presupune efectuarea tuturor demersurilor necesare în vederea aducerii la îndeplinire a dispozițiilor cuprinse în acesta iar actele administrative ca și cele civile în funcție de modul și durata de executare pot fi clasificate în acte de executare imediată, a căror punere în aplicare se produce într-un singur moment și acte cu executare succesivă, care se pun în aplicare în mod treptat.
În speță, ordinul contestat a fost executat prin eliberarea reclamantei din funcție, el epuizându-și efectele astfel încât nu se mai pune problema unei suspendării a executării pentru că aceasta este posibilă doar în cazul actelor cu executare succesivă. . în timp a efectelor colaterale ale unui act administrativ nu este relevantă pentru a-l clasifica ca fiind unul cu executare succesivă ci importantă este doar durata procedurilor de punere în aplicare.
Pe fondul cauzei, se arată că ordinul atacat a fost emis în baza prevederilor art. IV și art. V din OU. nr.105/2009 prin care s-au desființat funcțiile publice identificate în acest text de lege, intervenind astfel cauza de încetare a contractului prevăzută la art. 9 litera h) din Contractul de management cu nr.245/29.07.2009.
Referitor la condițiile prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004 se arată că pentru a se dispune suspendarea executării, care este o măsură de excepție de la prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ, trebuie dovedită iminența producerii prejudiciului material iar în cauză reclamanta nu a făcut o asemenea dovadă. Pe de altă parte nu se dovedește nici cazul bine justificat care ar putea fi reținut dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ.
Împrejurările invocate de reclamantă în susținerea cererii de suspendare nu reprezintă un caz bine justificat întrucât nu există motive de legalitate evidente care să fie reținute ca atare de instanță fără a intra în cercetarea fondului cu atât mai mult cu cât ordinul a fost emis ca urmare a desființării postului prin ordonanță de urgență și nu din inițiativa angajatorului.
La dosar s-au depus următoarele: acțiunea introductivă, copia plângerii prealabile, Ordinul nr.2257/09.10.2009, certificate de concediu medical, Ordinul nr.1727/27.07.2009, contractul de management nr.245/29.07.2009 și anexa 1 împuternicire avocațială, întâmpinare, precizare de acțiune, copia acțiunii înregistrate la Curtea de APEL TIMIȘOARA în data de 30.11.2009, adresa nr. -/20.11.2009, decizia Curții Constituționale nr.1629/3.12.2009.
Referitor la excepția lipsei de obiect a prezentei cauze invocate de pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale pe considerentul că suspendarea poate fi dispusă numai prin raportare la actele administrative cu executare succesivă care se pun în aplicare în mod treptat iar nu și în privința actelor administrative cu executare imediată cum este prezentul ordin, instanța, ținând cont de dispozițiile art.137 alin.1 Cod procedură civilă, reține că această excepție este neîntemeiată după cum urmează:
adevărului faptul că actele administrative în funcție de modul și durata de executare, pot fi clasificate în acte de executare imediată a căror punere în aplicare se produce într-un singur moment și acte cu executare succesivă care se pun în aplicare în mod treptat.
Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate fiind el însuși titlu executoriu iar suspendarea actului administrativ reprezintă o operațiune juridică de întrerupere a efectelor acestuia, ca și situație de excepție de la regula executării din oficiu.
cuprinse la art.14 și 15 din Legea nr.554/2004 au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ atât în faza procedurii prealabile prevăzute de art.7 din lege cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ fără a se face însă distincția între actele administrative cu executare imediată sau cele cu executare succesivă.
În speță prin Ordinul nr.2257/09.10.2009 emis de pârât s-a dispus acordarea termenului de preaviz de 15 zile reclamantei începând cu 12.10.2009, dispunându-se totodată încetarea aplicării Ordinului nr.1727/29.07.2009 și a contractului de management nr.245/29.07.2009, iar instanța nu poate reține susținerea potrivit căreia acest act administrativ și-a produs efectele fiind unul cu executare imediată întrucât măsurile dispuse prin acesta sunt cu caracter permanent și produc efecte și în prezent prin desființarea funcției respective și prin încetarea ordinului prin care reclamanta a fost numită în funcția de director coordonator adjunct în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală C-S și ca atare se impune respingerea excepției privind lipsa de obiect a prezentei cauze, întrucât măsura solicitată de reclamantă urmărește în fapt suspendarea efectelor actului atacat ce sunt vătămătoare pentru aceasta.
Analizând probatoriul administrat în cauză instanța reține următoarele:
Prin Ordinul nr.2257/09.10.2009 emis de pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale s-a dispus încetarea aplicării Ordinului nr.1727/29.07.2009 prin care reclamanta a fost numită în funcția de director coordonat adjunct în cadrul C-S precum și încetarea contractului de management nr.245/27.09.2009.
Împotriva acestui act administrativ reclamanta a formulat plângere prealabilă solicitând revocarea acestuia conform actelor existente la filele 12 - 18 dosar iar prin adresa nr.-/20.11.2009 s-a respins plângerea prealabilă cu motivarea că funcția de conducere ocupată de reclamantă a fost desființată prin efectul Ordonanței de urgență nr.105/2009 iar nu din inițiativa angajatorului. Ulterior reclamanta a formulat acțiune în contencios administrativ pentru anularea în tot a ordinului menționat, acțiune înregistrată pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA la 30.11.2009 (fila 61 dosar).
Actul administrativ reprezentat în speță prin ordinul menționat se bucură ca orice act administrativ de prezumția de legalitate, de autenticitate și de veridicitate ce justifică principiul executării din oficiu a acestuia, actul administrativ unilateral reprezentând el însuși un titlu executoriu.
Cu toate acestea, legea permite suspendarea executării actelor administrative conform art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004, care arată că în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art.7 autorității publice care a emis actul s-au a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond iar art. 15 aliniatul 1 din Legea nr. 554/2004 permite solicitarea suspendării actului administrativ unilateral și prin cerere adresată instanței competente pentru anularea în tot sau în parte a actului atacat, cererea de suspendare putând fi formulată odată cu acțiunea principală fie printr-o acțiune separată până la soluționarea acțiunii în fond.
Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că situația de excepție a suspendării executării actului administrativ presupune cu necesitate îndeplinirea cumulativă a două condiții, și anume: existența cazului bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.
În privința cazului bine justificat acesta este definit de art.2 alin. 1 lit. t) din Legea nr.554/2004 ca reprezentând împrejurări legate de stare de fapt și de drept ce sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Fără a cerceta în fond legalitatea argumentelor invocate de reclamantă privind încălcarea dispozițiilor cuprinse în contractul de management și în Codul Muncii, aspect ce revine exclusiv în competența instanței investite cu soluționarea acțiunii de fond, se observă că prin ordinul a cărei suspendare se solicită s-a procedat la eliberarea reclamantei din funcția de conducere ocupată în temeiul nr.OUG37/2009 în condițiile în care funcția respectivă a fost desființată ulterior în baza nr.OUG105/2009.
Cazul bine justificat nu presupune o dovadă de nelegalitate evidentă pentru că aceasta ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei, ceea ce nu se poate realiza de către instanța sesizată cu cererea de suspendare ce reprezintă în fapt o măsură provizorie.
În fața instanței învestite cu cererea de suspendare a executării actului atacat se poate primi cel mult susținerea existenței unui indiciu de nelegalitate a actului administrativ în speță reprezentat de aceea că prin decizia Curții Constituționale nr.1629/3.12.2009 s-a reținut neconstituționalitate dispozițiilor cuprinse la art. I punctul 1-5 art. III,IV,V,VIII și anexa 1 nr.OUG105/2009, Curtea Constituțională reținând că aceste dispoziții legale au reluat fără mari diferențe prevederile nr.OUG37/2009 prin raportare la care Curtea Constituțională a reținut că neconstituționalitatea acestei conform Deciziei nr. 1257/7.10.2009. S-a reținut astfel că a fost afectat regimul juridic al funcțiilor publice deconcentrate prin încălcarea prevederilor art.115 aliniatul 6 din Constituție, câtă vreme Guvernul a intervenit prin întreg conținutul reglementării într-un domeniu pentru care nu avea competența materială întrucât potrivit art. 73 aliniatul 3 litera j) din Constituția României statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică.
Prin urmare, Curtea reține că în speță este îndeplinită condiția cazului bine justificat, aparența de nelegalitate ce este suficientă pentru a justifica această condiție rezultând din considerentele decizie Curții Constituționale nr. 1629/03.12.2009.
Referitor la condiția prevenirii unei pagube iminente, definită de art.2 alin.1 lit. ș) din Legea nr.554/2004 ca prejudiciul material, viitor și previzibil sau după caz perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorității publice instanța reține că în speță nu s-a dovedit îndeplinirea acestei condiții întrucât doar eliberarea din funcție a reclamantei nu este suficientă pentru a demonstra iminența producerii unei pagube care ar trebui să constea într-o consecință a executării iar nu în însăși executarea actului administrativ atacat pentru că în caz contrar s-ar ajunge la concluzia potrivit căreia cerința referitoare la iminența producerii unei pagube este presupusă în majoritatea cazurilor executării unei act administrativ ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor administrative așa cum este această instituție reglementată de Legea nr.554/2004.
Fără îndoială că reclamanta a suferit un prejudiciu material previzibil prin eliberarea din funcția publică deținută dar în speță reclamanta trebuia să facă dovada fie a unei pagube ce nu poate fi reparată ulterior în persoana acesteia, fie în perturbarea gravă a activității instituției respective ceea ce presupune că emiterea ordinului afectează direct activitatea instituției coordonate de reclamantă, aspect ce nu a fost dovedit în cauză. Așa cum a reținut și prin decizia nr.3486/2007, îndeplinirea condiției referitoare la paguba iminentă presupune administrarea de dovezi care să probeze iminența producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsit de relevanță simplele afirmații făcute în acțiunea formulată potrivit cărora se produce o pagubă iminentă prin executarea actului atacat.
În consecință, instanța apreciază că deși în speță s-a dovedit existența condiției cazului bine justificat reclamanta nu a făcut dovada și a condiției privind prevenirea producerii unei pagube iminente, iar în condițiile în care pentru a se dispune măsura suspendării reglementată de art.15 din Legea nr.554/2004 este necesar a fi îndeplinite cumulativ cele două condiții, Curtea va respinge cererea de suspendare a executării Ordinului nr.2257/09.10.2009 emis de pârâtul ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurii și Dezvoltării Rurale având ca obiect suspendare executare act administrativ.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 15.02.2010
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
RED:/03.03.10
TEHNORED:/03.03.10
4.ex./SM/emis 2 com./
Se comunică:
- reclamanta -, - Reșița,-,. C,. VI,.21, jud. C-
- pârât - Ministerul Agriculturii, Pădurii și Dezvoltării Rurale. - B,-, Sector 3
Președinte:Adina PokkerJudecători:Adina Pokker
