Despăgubire. Sentința 89/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 02.12.2009
SENTINȚA CIVILĂ NR.89
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 15.02.2010
PREȘEDINTE: Adina Pokker
GREFIER:- -
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI, având ca obiect despăgubire.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul personal, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reclamantul depune la dosar un set de înscrisuri și concluzii scrise.
Nemaifiind alte cererii de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.
Reclamantul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată.
CURTEA
Asupra acțiunii de contencios administrativ de față constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr- la 02.12.2009 reclamantul Gas olicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României obligarea acestuia la plata despăgubirilor pentru prejudiciile morale cauzate prin dispozițiile art. IV și V din nr.OUG105/2009 în sumă de 10.000.000 lei; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii se arată că reclamantul a deținut funcția publică de conducere - director executiv la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a Județului A pe baza actului administrativ de numire în funcție reprezentat de Ordinul Ministerul Agriculturii și Alimentației nr.1515/01.12.2000.
Numirea sa în funcția publică de conducere s-a realizat în temeiul Legii nr. 188/1999 republicată iar prin Ordonanța de Urgență nr.37/22.04.2009, s-a dispus la art. III aliniatul faptul că funcțiile publice care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor se desființează în termen de 32 zile de la data intrării în vigoare a ordonanței. În temeiul acestor dispozițiile legale a fost trimis Ordinul nr.448/24.04.2009 de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale prin care reclamantul a fost eliberat din funcția publică de conducere.
OUG nr.137/2009 a fost aprobată în Parlament în conformitate cu dispozițiile. art.115 aliniatul 7 din Constituția României iar anterior a fost supusă controlului de constituționalitate legea de aprobare a nr.OUG37/2009. În ședința din 07.10.2009, Curtea Constituțională s-a pronunțat în cadrul controlului anterior promulgării legii prevăzut de art.146 litera a) din Constituția României asupra obiecției de neconstituționalitate a Legii de aprobare a nr.OUG37/2009 constând că această lege este neconstituțională ca urmare a încălcării normelor privitoare la adoptarea Ordonanței de Urgență prevăzute de art.115 aliniatul 6 din Constituția României.
La data de 06.10.2009, Guvernul României adoptă Ordonanța de Urgență nr.105/6.10.2009 care preia într-o formulare identică în articolele IV și V dispozițiile art. III și IV din nr.OUG37/2009 iar prin aceasta s-au nesocotit prevederile art.147 din Constituția României potrivit cărora Guvernul și Parlamentul sunt obligați să reexamineze dispozițiile neconstituționale și să rezolve problema efectelor juridice produse de actul normativ declarat neconstituțional.
Prin adoptarea nr.OUG105/2009 pârâtul a menținut efectele juridice produse prin aplicarea nr.OUG37/2009, act normativ prin care i-au fost vătămate reclamantului dreptul și libertăți fundamentale, respectivul dreptul la muncă fiindu-i afectată onoarea, demnitatea și prestigiul personal ce prezintă valori ocrotite de lege.
În drept s-au invocat dispozițiile art.1, 16, 20, 21, 41, 52,115, 146, 147 din Constituția României, art.1 aliniatul 7 și art.9 aliniatul 1 și 5 din Legea nr.554/2004 și Legea nr.188/1999 republicată.
Acțiunea în despăgubire a fost însoțită, conform prevederilor exprese cuprinse la art.9 aliniatul 1 din Legea nr.554/2004 de excepția de neconstituționalitate a art. IV și V din nr.OUG105/2009 prin raportare la art. 115 aliniatul 6 din Constituția României.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul Guvernul României a invocat excepția inadmisibilității acțiunii întrucât potrivit art.9 aliniatul 1 din Legea nr. 554/2004 persoana vătămată într-un drept sau interes legitim, prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de constituționalitate, în măsura în care obiectul acțiunii principale nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispozițiilor din ordonanță.
Prezenta cerere de chemare în judecată este inadmisibilă întrucât obiectul exclusiv al acțiunii este constatarea neconstituționalității unei ordonanțe de urgență a Guvernului, excepția de neconstituționalitate fiind astfel transformată într-o veritabilă acțiune, pierzându-și astfel natura sa de excepție, înțeleasă ca un mijloc de apărare care nu pune în discuție fondul pretenției deduse judecății.
În cazul de față, este evident că acțiunea principală se identifică practic cu excepția de neconstituționalitate, ambele având aceiași motivare.
Sub un alt aspect se arată că excepția de neconstituționalitate invocată odată cu acțiunea principală este inadmisibilă prin raportare la art.10 aliniatul 2 și art.29 din Legea nr.47/1992 iar situațiile în care o excepție va fi respinsă ca inadmisibilă, sunt prevăzute la art.29 din Legea nr.47/1992 republicată.
Pe fondul cauzei se arată că acțiunea reclamantului pentru acordare daune morale este neîntemeiată întrucât potrivit Legii nr.554/2004 reparații pentru daune morale se pot acorda doar în situația anulării în tot sau în parte a actului administrativ atacat, iar în speță reclamantul solicită acordarea de daune morale pe cale directă pentru emiterea unui act normativ cu putere de lege ce nu a avut nici un efect concret asupra sa.
La termenul de judecată din 18 ianuarie 2010 reclamantul și-a precizat acțiunea înțelegând să și-o întemeieze pe dispozițiile art.9 aliniatul 4 și 5 din Legea nr.544/2004 în condițiile în care prin Decizia Curții Constituționale nr.1629/3.12.2009 au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. IV și V din nr.OUG 105/2009, renunțând astfel la judecarea excepției de neconstituționalitate.
La dosar s-au depus următoarele: acțiunea introductivă însoțit de excepția de neconstituționalitate a art. IV și V din nr.OG105/2009, Ordinul nr. 448/24.04.2009, chitanță pentru plata taxei de timbru, întâmpinare, precizarea acțiunii introductive, decizia Curții de Constituționale nr.1629/3.12.2009 concluzii scrise, decizia nr.99/9.06.2003 pronunțată de completul de 9 judecători al Curții Supreme de Justiție.
Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității acțiunii invocată prin întâmpinare de către pârâtul Guvernul României ținând cont de dispozițiile art. 137 aliniatul 1 Cod procedură civilă, Curtea reține că această excepție este neîntemeiată după cum urmează:
Pârâtul Guvernul României a apreciat prezenta acțiune ca inadmisibilă pe considerentul că acțiunea principală se identifică practic cu excepția de neconstituționalitate invocată iar potrivit art. 9 aliniatul 1 din Legea nr.554/2004 acțiunile întemeiate pe acest text de lege nu poate avea ca obiect constatarea neconstituționalității unei ordonanțe sau dispoziții din ordonanță.
Aceste susțineri nu pot fi reținute în cauză întrucât acțiunea reclamantului așa cum și-a precizat-o la termenul de judecată din 18 ianuarie 2010 are ca obiect acordare de despăgubiri pentru prejudicii cauzate printr-o Ordonanță de urgență a Guvernului conform art. 9 aliniatul 5 din Legea nr. 554/2004 iar pentru admisibilitatea unei asemenea acțiuni reclamantul era obligat conform art. 9 aliniatul 1 din Legea nr. 554/82004 să introducă acțiunea în fața instanței de contencios administrativ însoțită de excepția de neconstituționalitate.
Faptul că în speță există o motivare similară în ceea ce privește acțiunea în despăgubiri prin raportare la motivarea excepției de neconstituționalitate, acest aspect nu este de natură a conduce însă la concluzia potrivit căreia obiectul acțiunii principale îl constituie constatarea neconstituționalității nr.OUG 105/2009 întrucât motivarea acțiunii se subscrie noțiunii de cauză a acesteia, și constă în prezentarea împrejurărilor de fapt și de drept ce au determinat promovarea acțiunii, aspect ce nu se poate confunda cu obiectul acțiunii ca și pretenție dedusă judecăți.
Pe fondul cauzei, Curtea reține următoarea stare de fapt:
Reclamantul Gaa vut calitatea de funcționar public de conducere, respectiv Director executiv la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a Județului A, fiind numit în funcția publică de conducere prin Ordinul Ministrului Agriculturii și Alimentației nr.1515/01.12.2000.
Prin Ordinul nr.448/24.04.2009 reclamantul a fost eliberat din funcția publică de conducere anterior menționată, ordinul fiind emis exclusiv în baza art. III aliniatul 1 și 11 din nr.OUG37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității a administrației publice, potrivit cărora funcțiile publice care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrare ale ministerelor se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței.
Prin Decizia Curții Constituționale nr.1257/7.10.2009, Legea pentru aprobarea nr.OUG37/2009 a fost declarată neconstituțională iar cu acel prilej Curtea Constituțională a examinat înainte de promulgare, deci de intrarea sa în vigoare, legea de aprobarea a nr.OUG37/2009, controlul de constituționalitate raportându-se indisolubil la actul normativ supus aprobării prin lege.
Prin Decizia nr.1257/7.10.2009 mai sus menționată Curtea Constituțională a constatat că prin nr.OUG37/2009 aprobată prin Lege de către Parlament a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate în sensul încălcării prevederilor art.115 aliniatul 6 din Constituție. S-a reținut astfel că " prin reglementările sale nr.OUG37/2009 "afectează" statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr.188/1999 republicată, în conformitate cu prevederile art.73 aliniatul 3 litera j) din Legea fundamentală, potrivit cărora statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică iar prin întreg conținutul reglementării, Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competența materială încălcând astfel dispozițiile art.115 aliniatul 6 din Constituție".
Cu același prilej Curtea a analizat ordonanța de urgență în ansamblul său și sub aspectul noii concepții pe care o consacră în domeniul administrației publice referitoare la desființarea funcțiilor publice, a funcțiilor publice specifice și a posturilor încadrate în regim contractual care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, precum și adjuncții acestuia și instituirea corelativ, a funcției de "director coordonator al serviciului public deconcentrat" persoană numită în urma câștigării unui concurs anume organizat prin "act administrativ" al ordonatorului principal de credite în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcționează serviciul public deconcentrat respectiv și care își exercită funcțiile în baza unui contract de management asimilat contractului individual de muncă iar Curtea a conchis că "această construcție juridică deficitară și confuză ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management".
Anterior pronunțării acestei decizii de către Curtea Constituțională, Guvernul României a adoptat la 06.10.2009 nr.OUG105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale și ale altor servicii publice precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local.
Deși potrivit art. XIV aliniatul 1 din aceasta, pe data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență se abroga nr.OUG37/2009 Curtea Constituțională a reținut prin Decizia nr.1629/3.12.2009 publicată în Monitorul Oficial nr.28/14.01.2010, faptul că prevederile art. I punctul 1-5 și 26, art. III, IV, V și VIII din anexa 1 din nr.OUG105/2009 reglementează aceleași situații juridice cuprinse inițial în nr.OUG37/2009, aceasta fiind preluată în integralitate și cu modificări nesemnificative de către nr.OUG105/2009.
Reținând astfel identitatea dispozițiilor legale cuprinse în nr.OUG 105/2009 cu cele cuprinse în nr.OUG37/2009 ce conțin aceleași reglementări și soluții legislative Curtea Constituțională luând în considerare argumentele reținute prin decizia nr.1257/07.10.0029 referitoare la încălcarea art.115 aliniatul 6 din Constituție, considerente ce au fost apreciate ca fiind valabile și în privința nr.OUG105/2009, prin Decizia 1629/03.12.2009 a constatat că dispozițiile art. I punctul 1 - 5 și 26, art. III, IV, V, VIII și Anexa 1 la.OUG nr.105/2009 sunt neconstituționale.
Inițial reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 9 aliniatul 1 din Legea nr. 554/2004, depunând odată cu acțiunea în despăgubiri și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. IV și V din nr.OUG105/2009 considerat vătămător. Ulterior ca urmare a publicării n Monitorul Oficial din 14.01.2010 a deciziei Curții Constituționale nr.1629/3.12.2009, reclamantul și-a precizat în drept acțiunea prin raportare la art.9 aliniatul 4 și 5 din Legea nr. 554/2004.
Conform art. 9 aliniatul 1 din Legea nr.- persoana vătămată într-un drept sau interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe introduce acțiune la instanța de contencios administrativ însoțită de excepția de neconstituționalitate, soluția cuprinsă în acest articol conferind un instrument juridic eficient pentru persoanei vătămate de a se arăta împotriva pagubelor create de Guvern prin emiterea de ordonanțe de urgență abuzive.
Art. 9 aliniatul 4 din același act normativ stipulează că în situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea la care face referire art. 9 aliniatul 1 poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă în limitele termenului de decădere de un an calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României iar potrivit aliniatului 5 acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și după caz obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.
Prezenta acțiune are ca și obiect acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit de reclamant ca urmare a destituirii dintr-o funcție publică de conducere, măsură ce a intervenit în baza unei ordonanțe de urgentă a Guvernului declarată neconstituțională și se întemeiază în drept pe lângă dispozițiile art. 9 aliniatul 4 și 5 din Legea nr.554/2004 și pe dispozițiile art. 998 - 999 cod civil ce instituie răspunderea civilă delictuală pentru daunele morale. Responsabilitatea delictuală presupune astfel îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții și anume: existența unui act ilegal în speță ordonanță sau ordonanță de urgență a Guvernului declarată neconstituțională ce este de natură a produce un prejudiciu reclamantului, existența raportului de cauzalitate între ordonanța declarată neconstituțională și prejudiciul suferit de reclamant, și culpa ca și condiție a răspunderii delictuale.
Fără îndoială, că simpla neconstituționalitate deși prezumă existența factorului ilicit nu este suficientă pentru a conduce la admiterea unei acțiuni în pretenții pentru repararea prejudiciului moral în condițiile art.9 aliniatul 1 și 5 din Legea nr.554/2004, fiind necesar a se dovedi în mod particular în ce măsură a fost vătămat dreptul legitim al reclamantului urmare a ordonanței declarate neconstituționale.
Ca urmare a intrării în vigoare a nr.OUG37/2009, reclamantul a fost destituit din funcția publică de conducere deținută anterior respectiv, director executiv în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a Județului A, măsură ce a fost luată exclusiv în baza nr.OUG37/2009 privind desființarea funcțiilor publice la care făcea referire această ordonanță, fără legătură cu prevederile Legii nr.188/1999 republicată privind încetarea raportului de serviciu sau eliberarea din funcția publică de conducere și ca atare în speță reclamantul a dovedit vătămarea ce i s-a produs prin ordonanța declarată ulterior neconstituțională în condițiile în care deși s-a constatat atât neconstituționalitatea nr.OUG 37/2009 cât și a nr.OUG105/2009 nu s-au luat nici un fel de măsuri de remediere a vătămărilor produse în baza acestor ordonanțe, măsuri ce constau în concret în revocarea ordinului de eliberarea din funcție.
Reținând astfel că în prezent reclamantul suferă în mod constant, contiuu o consecință directă a aplicării Ordonanței de Urgență nr.37/2009 respectiv a nr.OUG105/2009 ce a preluat aproape integral dispozițiile nr.OUG37/2009 prin aceea că Ordinul nr. 448/24.04.2009 nu a fost revocat sau anulat și produce efecte continue, reclamantul fiind lipsit și în prezent de un loc de muncă, Curtea constată astfel și existența raportului de cauzalitate între factorul ilicit (ordonanța declarată neconstituționala) și vătămarea produsă reclamantului prin eliberarea din funcția de conducere, exercitarea acesteia fiind un drept incontestabil al reclamantului ținând cont de faptul că la baza exercitării funcției publice fără a distinge după cum este vorba de funcții de conducere sau de execuție, stau principiile reglementate de art.4 din Legea nr.188/1999 republicată printre care și cel privind stabilitatea funcționarilor publici.
Instanța reține totodată și culpa autorității pârâte ca și condiție a răspunderii civile delictuale în condițiile în care însăși Curtea Constituțională a reținut urmare a pronunțării deciziilor nr.1257/7.10.2009 și 1629/3.12.2009 că acest comportament legislativ al Guvernului României care a înțeles să abroge prevederile unei ordonanțe de urgență printr-o nouă ordonanță de urgență ce a preluat aproape integral și cu modificările semnificative dispozițiile inițiale, este neconstituțional.
Reținând îndeplinite condițiile pentru admiterea acțiunii în despăgubiri privind daunele morale Curtea urmează a analiza întinderea prejudiciul suferit direct de reclamant urmare a factorului ilicit iar în această analiză apreciază că reclamantul a suferit un prejudiciu moral în condițiile în care i s-a vătămat dreptul la muncă, fiindu-i afectată astfel onoarea, demnitatea și prestigiul profesional iar în evaluarea concretă a prejudiciul astfel suferit, instanța va ține cont de natura funcției ocupată de reclamant, de poziția instituției publice pe care acesta o conducea la nivel local, de reputația reclamantului în societate, de gradul de lezare al valorilor sociale ocrotite, întrucât acțiunile întemeiate pe prevederile art. 9 aliniatul 4 și 5 din Legea nr.554/2004 pun inevitabil problema raportului dintr-o autoritate a statului și cetățean iar art. 1 aliniatul 3 din Constituția României consacră demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic ca și valori supreme.
În aprecierea cuantumul despăgubirilor solicitate pentru prejudiciul moral, instanța apreciază că acordarea daunelor morale se impune într-o măsură mai mare dacă vătămarea are ca obiect persoana reclamantului sau drepturile și libertățile acestuia și în speță daunele morale tind a oferi o compensație reală și adecvată pentru prejudiciul cauzat reclamantului astfel încât văzând dispozițiile art.9 alin.5 și art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004 se impune acordarea despăgubirilor morale ținând cont și de criteriul echității și al gravității prejudiciului moral, urmând a fi admisă în parte acțiunea reclamantului cu consecința obligării pârâtului la plata despăgubirilor în sumă de 10.000 lei și respingerea în rest a pretențiilor financiare ale reclamantului.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și în consecință:
Obligă pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 10.000 lei despăgubiri.
Respinge în rest acțiunea.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 15.02.2010
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
RED:/03.03.10
TEHNORED://03.03.10
4.ex./SM/emis 2 com.
Se comunică:
- reclamant - G, - loc. nr.86, jud.
- pârât - Guvernul României, - B, nr.1, Sector 1
Președinte:Adina PokkerJudecători:Adina Pokker
