Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 947/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.947
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23.02.2010
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Radu Ionel
GREFIER - -
Pe rol pronunțarea asupra cererii de suspendare a executării formulată de reclamanta FUNDAȚIA PATRIMONIU A ACADEMIEI ROMÂNE, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 16.02.2010, fiind consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 23.02.2010, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Prin cererea formulată la data de 02.02.2010 reclamanta FUNDAȚIA PATRIMONIU A ACADEMIEI ROMÂNE a solicitat instanței suspendarea efectelor Hotărârii Consiliului de Administrație al nr. 6/28.05.2009 in ceea ce privește revocarea Hotărârii Consiliului de Administrație al nr. 73/28.08.2007, Hotărârii nr. 123/09.10.2007 si Hotărârii nr. 63/25.07.2007.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin hotărârile nr. 73/28.08.2007, 123/09.10.2007 si 63/25.07.2007 a primit de la pârâtă, în folosință gratuită mai multe terenuri cu destinație agricolă, pe care le-a folosit pentru punerea în practică a unor programe de cercetare cu finanțare exclusiv privată, fiind angajate toate cheltuielile necesare în acest scop. În acest sens, a arătat că pe terenurile respective s-au realizat de către societățile cu care s-a încheiat parteneriatul public-privat investiții pentru îmbunătățirile funciare la nivelul acestor terenuri (instalații de irigat performante reparații la sistemul de irigații preexistent).
A mai arătat reclamanta că revocarea celor trei hotărâri menționate, prin hotărârea nr. 6/28.05.2009 nu poate opera din punct de vedere juridic, pentru ca actele administrative individuale in discuție au format raporturi juridice de natura civila, fiind realizate material, si in consecința sunt irevocabile.
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare prin care a arătat, în esență, că cererea reclamantei nu întrunește condițiile prevăzute de lege pentru suspendarea unui act administrativ.
La dosar s-au depus, în copie, hotărârea contestată actele de care a făcut vorbire reclamanta, dovada procedurii prealabile, precum și alte înscrisuri.
Analizând actele dosarului în raport cu prevederile legale incidente, Curtea constată că acțiunea este neîntemeiată, pentru considerentele de mai jos.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Aceeași lege, în art. 2 lit. t) și ș) din definește cazurile bine justificate ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă drept prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Raportând susținerile din cererea introductivă la condițiile impuse de lege, Curtea reține că, în ce privește cerința cazului bine justificat, reclamanta invocă faptul că hotărârea nr. 6/28.05.2009 se revocă hotărârile emise de aceeași autoritate, prin care i s-au dat mai multe suprafețe de teren, în folosință gratuită, terenuri pentru care a încheiat contracte de arendă. În opinia reclamantei, revocarea hotărârilor nu mai este posibilă, întrucât terenurile în cauză au intrat în circuitul civil. Această problemă constituie însă o chestiune de drept care poate fi analizată numai în cadrul unei acțiuni în anularea actului administrativ, deoarece implică dezbateri cu privire la interpretarea prevederilor art. 1 alin. 6 din Legea nr. 554/2004 în raport cu natura și efectele hotărârii de revocare. Or, o asemenea problemă, a cărei rezolvare implică o serioasă analiză juridică, nu poate fi asimilată unei simple împrejurări care să pună la îndoială legalitatea actului.
Referitor la condiția pagubei iminente, Curtea observă că prejudiciul invocat de reclamantă nu derivă în mod direct și nemijlocit din aplicarea hotărârii nr. 6/28.05.2009, deoarece aceasta nu dispune nimic cu privire la actele juridice încheiate de reclamantă cu privire la terenurile în cauză și prin urmare, se reține că nici această condiție legală nu este îndeplinită.
Având în vedere argumentele expuse, Curtea constată că cererea reclamantei nu îndeplinește condițiile impuse de lege pentru suspendarea efectelor unui act administrativ, motiv pentru care va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
ȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta FUNDAȚIA PATRIMONIU A ACADEMIEI ROMÂNE, cu sediul in ști, Calea 13, nr. 13, sector 5, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI, cu sediul in B,-, Sector 1, ca neîntemeiată.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
țată în ședință publică azi 23.02.2010.
Președinte, Grefier,
Președinte:Radu IonelJudecători:Radu Ionel