Alte cereri. Sentința nr. 1495/2014. Tribunalul ALBA

Sentința nr. 1495/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 3785/107/2008

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL

ȘI DE INSOLVENȚĂ

Dosar nr._

SENTINȚA ADMINISTRATIVĂ Nr. 1495/C./2014

Ședința publică de la 22 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. C.

Grefier I. C.

Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta C. DE C. A ROMÂNIEI în contradictoriu cu chematul în garanție M. E. ȘI FINANȚELOR, având ca obiect alte cereri - perimare.

La apelul nominal făcut în cauză a răspuns c.j. T. S. pentru reclamantă, lipsă fiind chematul în garanție.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează următoarele:

La data de 20.10.2014 reclamanta a depus la dosar o cerere prin care solicită strigarea cauzei la ora 11.00, pentru a da posibilitatea reprezentantului reclamantei să fie prezent la dezbateri.

Instanța invocă din oficiu excepția perimării și acordă cuvântul asupra acesteia.

Reprezentanta reclamantei depune la dosar delegație și solicită respingerea excepției invocate.

TRIBUNALUL

Asupra cererii de față:

Prin încheierea pronunțată de Tribunalul A. – Secția Civilă în dosarul nr._, la data de 02.07.2008, a fost admisă excepția de necompetență materială a Secției Civile în soluționarea cererii de chemare în garanție formulată de pârâta C. DE C. A ROMÂNIEI împotriva chematului în garanție M. FINANȚELOR PUBLICE, fiind transpusă cauza în favoarea Secției Comerciale și de C. Administrativ a Tribunalului A., actuala secție de C. Administrativ, Fiscal și de Insolvență.

Prin încheierea de ședință nr.1185/C./08.10.2008, cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 C.pr.civ., până la rămânerea irevocabilă a hotărârii pronunțate în dosarul nr._ al Tribunalului A..

Din referatul întocmit de către compartimentul arhivă al instanței, la data de 27.06.2014 a rezultat că dosarul nr._ a fost soluționat la data de 15.01.2010, fiind predat spre păstrare în arhivă la data de 05.05.2010.

În conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că, de la data încetării motivului care a determinat suspendarea (soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ al Tribunalului A.), prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an, nemaîndeplinindu-se niciun act de procedură în vederea judecării pricinii, în baza art. 248 și urm. C.pr.civ, instanța va constata perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C. DE C. A ROMÂNIEI, în contradictoriu cu chematul în garanție M. FINANȚELOR PUBLICE.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C. DE C. A ROMÂNIEI, cu sediul în București, sector 1, .. 22-24, în contradictoriu cu chematul în garanție M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică azi, 22 octombrie 2014

Președinte,

C. C.

Grefier,

I. C.

Red./Tehnored.CC/2 ex./ 28.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte cereri. Sentința nr. 1495/2014. Tribunalul ALBA