Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 04-12-2014, Tribunalul ALBA

Tribunalul ALBA - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2014

Hotărâre pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 04-12-2014 în dosarul nr. 1339/234/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ

Dosar nr._

DECIZIE Nr. 657/A/2014

Ședința publică de la 04 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M. C.

Judecător C. L.

Grefier D. M.

Pe rol judecarea apelurilor declarate de apelanții S.C. T. G. S.R.L și C. JUDEȚEAN A. împotriva sentinței civile 664/2014 pronunțată de Judecătoria Aiud, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă în instanță dl. avocat R. I. în substituirea d-lui avocat S. R. A. pentru apelanta . și d-na consilier juridic P. D. pentru apelantul C. Județean A.,

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Instanța în baza art. 131 Noul Cod procedură civilă, raportat la art. 95 din NCPC și art. 8 din Legea nr. 554/2004, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta pricină.

Instanța pune în vedere avocatului apelantului și reprezentantei intimatei să estimeze durata necesară cercetării procesului.

Avocatul apelantului și reprezentanta intimatei ,luând cuvântul pe rând, estimează durata ca fiind astăzi.

Instanța, în baza disp. art. 238 NCPC, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului ca fiind astăzi.

Avocatul apelantului depune la dosar delegație de substituire.

În baza disp. art. 244 din NCPC civilă declară încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului.

Reprezentanta apelantului C. Județean A. solicită admiterea apelului, modificarea sentinței apelate în sensul respingerii plângerii contravenționale formulate . și, în consecință, obligarea petentei la plata amenzii contravenționale stabilită prin Procesul-verbal de constatare a contravenției nr._ din data de 10.07.2013 pentru criticile invocate în motivele de apel pe care le susține. În esență arată că în mod greșit instanța de fond a reținut că fapta săvârșită de petentă are o gravitate redusă. Susține că, faptele contravenționale costând în încălcarea legislației privind regimul drumurilor publice prin depășirea masei maxime admise prezintă un grad de pericol ridicat, în speță, aplicându-se minimul amenzii contravenționale. Chiar și legiuitorul a înțeles să sancționeze în OG nr. 43/1997 această contravenție, cu minim si maxim foarte ridicate precum și din faptul că OG nr. 43/1997 nu prevede sancțiunea avertisment. Solicită respingerea apelului formulat de către . întrucât s-a indicat de ce lipsește martorul și de asemenea s-a indicat locul iar cântarul cu care s-a efectuat cântărirea este omologat și verificat metrologic .

Avocatul apelantului . solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii plângerii și anulării procesului verbal de contravenție și respingerea apelului declarat de C. Județean A. ca neîntemeiat și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată. În esență susține că, procesul verbal conține vicii, raportat la modul lapidar și incomplet de descriere a faptei nu poate fi apreciată legalitatea și oportunitatea sancțiunii aplicate ,nici măcar avertismentul nu era cazul să fie aplicat având în vedere și lipsa martorului asistent . De asemenea solicită să se constate nulitatea procesului verbal deoarece la cântărirea autotrenului au fost încălcate prevederile Ordinului nr. 291/2005 al Biroului Român de Metrologie Legala, Anexa 1 -Norme de metrologie legală NML 059-05 "Instalații portabile pentru determinarea sarcinii pe axa la vehicule rutiere". Procedura de cântărire din prezenta cauză nu a respectat cerințele tehnice de la pc.4 din Norme, roțile vehiculului nefiind pe același plan, iar o parte din roți au fost poziționate în afara părții carosabile, ceea ce înseamnă că structura nu a fost corespunzătoare, deoarece trebuia ca toate roțile vehiculului să fie pe partea carosabilă și la același nivel. Cu cheltuieli de judecată .

INSTANȚA

Asupra apelului de față;

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Aiud, sub dos nr._, declinată de la Judecătoria G., petenta . cu sediul în com. Remetea, ..47, Jud. Harghita, înmatriculată la Registrul Comerțului Harghita sub nr. J_, CUI_, reprezentată prin administrator Ivacson A., prin avocat S. R., cu sediul profesional în Miercurea C., .. 11, Jud. Harghita, în baza art. 31 din OG 2/2001 și art.101 din sec. II a Legii 2/2013, a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/10.07.2013, comunicat în data de 22.07.2013, în contradictoriu cu intimata C. Județean A., cu sediul în A. I., Piața I. I.C. B., nr. 1, jud. Harghita, CF RO_, solicitând ca prin sentința ce o va pronunța în cauză, instanța să dispună:

-în principal, admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/10.07.2013, ca netemeinic și nelegal

-în subsidiar, reformarea sancțiunii în sensul înlocuirii amenzii cu avertisment

-obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, a arătat petenta că prin procesul verbal din data de 10.07.2013 întocmit de agentul constatator s-a reținut săvârșirea contravenției constând în aceea că, în urma controlului efectuat la data de 10.07.2013, orele 21.51 pe DJ 107 D km 2 Unirea, s-a constatat că vehiculul cu numărul de înmatriculare_ /FIR06YVV, utilizat de petentă, a circulat cu masa totală de 48.50 t (față de 40,00 t admisă). Pentru săvârșirea acestei contravenții a fost aplicată o amendă de 25.000 lei, în temeiul art. 61 alin. 1 lit. p din O.G. nr. 43/1997.

A considerat petenta că procesul verbal atacat este netemeinic și nelegal, solicitând anularea acestuia pentru următoarele motive:

Procesul-verbal de contravenție trebuie să îndeplinească o . condiții de fond și de formă prevăzute de Ordonanța nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, condiții care au fost încălcate de agentul constatator. Astfel:

1.Conform art.16 alin.7 din O.G 2/2001 agentul constatator este obligat să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare la rubrica „Alte mențiuni”, sub sancțiunea nulității procesului-verbal întocmit, obiecțiuni care urmează însă a fi scrise de contravenient.

Reprezentantul petentei, nefiind prezent la întocmirea procesului verbal, nu a avut posibilitatea formulării obiecțiunilor cu privire la netemeinicia celor consemnate, neputându-și exercita acest drept, prevăzut de dispozițiile actului normativ mai sus menționat. În ciuda acestui fapt, agentul constatator nu a inserat în cuprinsul actului atacat această mențiune.

Deși la rubrica „Alte mențiuni” urmează a fi inserate obiecțiunile reprezentantului persoanei juridice, în speță, agentul constatator consemnează faptul că conducătorul auto nu are nimic de obiectat, în ciuda faptului că acesta nu are calitatea de reprezentant al societății petente. Mai mult, a continuat petenta, aspectele consemnate la această rubrică nu corespund realității, conducătorul auto P. A., întrebat fiind, a arătat că are obiecțiuni față de modul de cântărire și cele consemnate, motiv pentru care, de altfel, nu a dorit să semneze procesul verbal la rubrica special destinată. A considerat petenta că, pentru a putea vorbi de un proces verbal legal întocmit, în măsura în care reprezentantul său nu a fost de față, urma să se consemneze acest aspect sau, în măsura în care agentul constatator considera că acestea pot fi formulate de către conducătorul auto, să se consemneze obiecțiunile acestuia.

2.Procesul verbal atacat este nelegal întocmit, întrucât nu au fost respectate dispozițiile art. 19 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, care prevăd obligativitatea semnării acestuia de cel puțin un martor în cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză, sau nu poate să semneze procesul-verbal. Agentul constatator are obligația de a face mențiune despre aceste împrejurări.

În speță, a considerat petenta că, deși se arată că de față au fost doar agenți constatatori - cu scopul de a justifica încheierea procesului verbal în lipsa unui martor care să confirme cele consemnate - acest fapt nu corespunde realității. Nicio dispoziție legală nu interzice conducătorului auto (în speță dl. P. A.), care a fost de față la întocmirea actului constatator, asumarea calității de martor, în măsura în care i s-ar fi solicitat acest fapt. Mai mult, fiind de față la cântărire și cunoscând toate aspectele legate de detaliile tehnice ale autoutilitarei, precum și cu privire la încărcătura transportată acesta era cel mai în măsură să semneze în calitate de martor.

Acestuia nu i-a fost adresată nici o solicitare în acest sens iar orice eventual refuz din partea șoferului urma să fie consemnat în cuprinsul procesului verbal conform prevederilor art. 19 alin.3 OG 2/2001.

A apreciat petenta că intimata urma fie să solicite conducătorului auto să semneze procesul-verbal, fie să depună diligențe pentru găsirea unui alt martor, pentru a proteja dreptul la apărare al petentei. În lipsa martorului, instanța este în imposibilitate de a aprecia asupra corectitudinii și exactității celor consemnate în procesul-verbal, iar vătămarea produsă constă în încălcarea dreptului la apărare al său.

De altfel, a opiniat petenta că este greu de crezut faptul că pe un drum județean destul de circulat nu a fost găsită o persoană care să confirme încheierea actului constatator în lipsa vreunui reprezentant al său.

Pentru motivele arătate a considerat petenta că procesul-verbal este nelegal, încălcând dispozițiile art. 16 alin. 7 și art. 17 din O.G. nr.2/2001 și este lovit de nulitate absolută.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal, petenta a arătat că în cauzele A. contra României, din 4.10.2007 și Telfher contra Austriei, din 2003.2001, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a apreciat faptul că materia contravențională aparține domeniului penal, acuzatul-contravenient beneficiind de prezumția de nevinovăție. Prezumția de nevinovăție, prevăzută de art. 6.2 din Convenție privește în primul rând atitudinea judecătorului chemat să se pronunțe asupra acuzației, care trebuie să abordeze judecarea cauzei fără părtinire și fără prejudecăți, fără a porni de la prezumția sau bănuiala că petentul este vinovat, apoi sarcina probei, care revine agentului constatator în cadrul soluționării unei plângeri contravenționale și împrejurarea că îndoiala profită petentului (Austria vs. Italia, Annuaire de la Convention, vol. VI, pag. 783).

Procesul verbal prezintă doar situația de fapt care a dus la încheierea sa și care conduce în mod rezonabil la formularea unei acuzații pe împrejurări de fapt ce necesită însă existența unor probe pentru a face dovada celor arătate în cuprinsul său. În cazul de față, apreciază petenta că nu se poate reține prezumția simplă a confirmării procesului verbal de contravenție, întrucât acesta nu ar fi susținut de nici un fel de dovadă.

Intimata nu a făcut dovada temeiniciei procesului verbal, respectiv nu a putut dovedi dincolo de orice dubiu rezonabil vinovăția în sarcina sa, și deci realitatea celor reținute în procesul verbal, în speță operând prezumția de nevinovăție.

Nefiind legal întocmit, procesul verbal nu poate face dovada deplină a situației de fapt constatate, fiind lipsit de forța probantă recunoscută de lege actelor de constatare legal întocmite.

Chiar în măsura în care se reține că această nulitate ar fi una relativă, urmează a se constata vătămarea produsă petentei prin lipsa posibilității de a proba netemeinicia procesului verbal.

3.Fapta este descrisă lapidar și incomplet, fără a putea fi apreciată în concret gravitatea faptei săvârșite și implicit oportunitatea aplicării sancțiunii aplicate. Astfel:

Dispozițiile legale sancționatoare prevăzute de art. 61 alin. 1 lit.p din O.G. nr. 43/1997 sancționează depășirea masei maxime admise prevăzute în anexele 2 și 3 ale Ordonanței. Aceste anexe cuprind masele și dimensiunile maxime admise, caracteristicile vehiculelor rutiere în funcție de tipul acestora raportat la categoria de drum (reabilitat, european, modernizat sau pietruit). Apreciază petenta că dispozițiile ordonanței nu fac nicio referire la greutatea maximă admisă pentru un autovehicul care se deplasează pe un drum județean, cum e cel din speță.

În măsura în care agentul constatator a considerat că fapta descrisă în procesul verbal constituie contravenție, urma să arate în primul rând cărei categorii de drum îi corespunde DJ 107 D Unirea pe care circula autovehiculul său, în vederea stabilirii masei maxime admisibile, apoi unde se încadrează - raportat la anexele arătate - autovehiculul, modul de cântărire, cadrul legal în baza căruia s-a efectuat cântărirea, precum și orice alte detalii care ar face dovada caracterului contravențional ai faptei. În speță, toate aceste mențiuni lipsesc din cuprinsul actului atacat, fapta constatată fiind descrisă printr-o singură frază făcând astfel imposibilă o verificare a respectării prevederilor legale și a existenței caracterului contravențional al faptei.

Prin omiterea acestor aspecte, a opinat petenta că instanța nu poate analiza existența contravenției și implicit gravitatea acesteia în vederea aprecierii temeiniciei procesului verbal și a oportunității și legalității măsurilor dispuse, aceasta echivalând cu lipsa descrierii faptei și implicit cu nulitatea actului atacat conform prevederilor art.16 raportat la art.17 din O.G. 2/2001.

4.De asemenea, petenta a considerat că se impune constatarea nulității procesului verbal deoarece la cântărirea autotrenului au fost încălcate prevederile Ordinului nr. 291/2005 al Biroului Român de Metrologie Legală, Anexa 1 - Norme de metrologie legală NML 059-05 „Instalații portabile pentru determinarea sarcinii pe axă la vehicule rutiere”. Conform pct. 4.1.3 din acest act:

Zona de cântărire trebuie să cuprindă receptorul de sarcină și zonele de apropiere amplasate de o parte și de alta a receptorului de sarcină. Zonele de cântărire special amenajate, sau suprafețele rutiere pe care sunt montate instalațiile portabile pentru determinarea sarcinii pe osie trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

c)Zonele de cântărire trebuie să mențină toate roțile autovehiculului în același plan, în timp ce autovehiculul traversează receptorul de sarcină. Locurile din zonele de cântărire, în care trebuie montate platformele portabile, rampele de acces, platformele oarbe sau covorașele, trebuie să fie marcate, astfel încât să permită o poziționare ușoară și corectă a acestora; de asemenea trebuie marcată linia centrală (longitudinală) a zonei de cântărire

d)Zonele de cântărire trebuie să fie stabile; structura care susține sarcina trebuie să fie construită din beton sau dintr-un material cu durabilitate echivalentă și să aibă o fundație corespunzătoare; aceasta structură trebuie să asigure orizontalitatea, planeitatea, duritatea și rezistența în timp a zonelor de cântărire

e)Cerințele privind orizontalitatea, planeitatea, duritatea și rezistența în timp ale zonelor de cântărire trebuie să fie verificate de personal calificat, cu mijloace de măsurare adecvate, înainte de utilizarea inițială și ulterior, la intervale de timp care să nu depășească 12 luni.

În speță, cântarul nu era amplasat la nivelul solului, ci direct pe asfalt. Autovehiculul, în momentul cântăririi avea unele roți pe partea carosabilă, iar celelalte fiind în afara asfaltului, pe pământ, fiind diferență de nivel între partea carosabilă și marginea drumului, iar drumul era înclinat.

Mai mult, cântărirea nu s-a efectuat într-un loc special amenajat, ci într-o parcare în care conducătorului auto i s-a solicitat să lase mașina, contrar dispozițiilor legale arătate. Acest loc nu îndeplinea condițiile de orizontalitate, planeitate, duritate și rezistență pentru o cântărire corectă, conform Normei de Metodologie Legală NML 059-05.

Procedura de cântărire din prezenta cauză, a susținut petenta, nu a respectat cerințele tehnice de la pct.4 din Norme, roțile vehiculului nefiind pe același plan, iar o parte din roți au fost poziționate în afara părții carosabile, ceea ce înseamnă că structura nu a fost corespunzătoare, deoarece trebuia ca toate roțile vehiculului să fie pe partea carosabilă și la același nivel. Atunci când roțile nu sunt la același nivel și drumul este înclinat, legea prevede că trebuie să se folosească platforme oarbe sau covorașe pentru egalizarea acestora, ori în speță nu s-au folosit asemenea dispozitive.

Având în vedere cele de mai sus rezultă că nu s-a efectuat cântărirea vehiculului pe un amplasament de control autorizat și care să îndeplinească toate condițiile legale, astfel că rezultatul cântăririi nu poate fi considerat ca fiind conform cu realitatea. Pentru acest motiv a apreciat petenta că în speță nu s-a făcut dovada depășirii masei maxime admise și implicit a existenței contravenției în sarcina sa.

Conform principiului legalității stabilirii și sancționării contravențiilor reglementat în art. 3 din OG 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor: „actele normative prin care se stabilesc contravenții vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenții și sancțiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea”.

Având în vedere cele de mai sus, a considerat petenta că atâta timp cât cântărirea mașinii s-a efectuat cu încălcarea prevederilor legale, nu s-a făcut dovada întrunirii elementelor constitutive ale contravenției, sancțiunea aplicată fiind nelegală.

În măsura în care cântărirea s-ar fi efectuat pe o rampă omologată, autovehiculul nu ar fi depășit greutatea legală de 40 de tone. Mai mult, calculul eronat al masei totale a autotrenului rezultă și din analiza următoarele aspecte:

Conform cărților de identitate ale autoutilitarei și remorcii, masa proprie este de 14,45 tone în cazul autoutilitarei și 3,075 tone în cazul remorcii. Astfel, masa maximă a autotrenului este de 17,525 tone.

Analizând avizul de însoțire a mărfii transportate, s-a constatat că autotrenul transporta lemn rotund rășinos (molid) cu un volum total de 36,35 mc, care era în cea mai mare parte uscat și cu multiple defecte de structură, provenind dintr-o tăiere accidentală. Analizând constatările literaturii de specialitate rezultă că lemnul de molid are o densitate medie de 0,55-0,6 kg/dm³. Pe baza celor două valori se poate calcula greutatea totală a volumului de lemn transportat, prin înmulțirea acestora. Astfel, masa încărcăturii ar fi 0,6x36.35, rezultând o greutate de 21,81 tone. Totalizând cele două valori, 21,81 tone (masa încărcăturii) +17,525 tone (masa autotrenului) se obține valoarea maximă de 39,33 tone, care se încadrează în limitele legale.

În raport de argumentele de fapt și de drept expuse anterior, a considerat petenta ca fiind întemeiată plângerea, motiv pentru care a solicitat admiterea acesteia și anularea procesului-verbal și exonerarea sa de la achitarea amenzii aplicate.

În subsidiar, a solicitat petenta reformarea procesului-verbal sub aspectul sancțiunii, în sensul înlocuirii amenzii cu avertisment pentru următoarele considerente:

Conform prevederilor art. 21 alin. 3 din Ordonanța nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, urmând a fi avute în vedere împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă ca urmare a săvârșirii faptei precum și circumstanțele personale ale contravenientului.

Având în vedere faptul că nu a mai săvârșit alte fapte contravenționale, fiind la prima abatere de acest gen, precum și celelalte circumstanțe referitoare la faptă arătate mai sus, petenta a considerat că aplicarea unei asemenea sancțiuni este exagerată, scopul sancțiunii putând fi atins și prin aplicarea avertismentului.

Art.7 din OG 2 prevede faptul că sancțiunea avertismentului poate fi aplicată și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravențiilor - în speță Legea OG 43/1997 - nu prevede posibilitatea aplicării acestei sancțiuni.

De asemenea, a solicitat petenta obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză, având în vedere culpa sa procesuală.

În drept, petenta a înțeles să își întemeieze plângerea pe dispozițiile O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, O.G. 2/2001, Ordinului nr. 291/2005, Legii 2/2013 și dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă.

În probațiune, au fost depuse atașat plângerii în copie procesul verbal contestat, foaia de parcurs, avizul de însoțire primar nr._/10.07.2013, tichetul de cântărire-măsurare.

Totodată, a fost solicitată admiterea probei cu înscrisuri, admiterea probei testimoniale cu martorul P. A. și a oricărei alte probe a cărei administrare ar rezulta din dezbateri, precum și obligarea intimatei la depunerea următoarelor înscrisuri: certificatul de verificare metrologică a platformei de control, dovada faptului că amplasamentul acesteia respectă prevederile legale, buletinul de verificare metrologică a cântarului și autorizația de operator a agentului constatator.

La data de 14 septembrie 2013, intimatul a depus întâmpinare, prin care a înțeles să invoce excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei G., în raport de prevederile art. 32 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit acestor prevederi, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, instanță care are competența exclusivă de a controla aplicarea și executarea sancțiuni contravenționale.

Dată fiind împrejurarea că fapta contravențională a fost săvârșită pe raza Comunei Unirea, Județul A., rezultă, în opinia intimatului, că potrivit prevederilor H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, modificată și completată, competența teritorială în judecarea plângerii contravenționale aparține exclusiv Judecătoriei Aiud, Județul A..

A arătat intimatul că în speță nu sunt aplicabile prevederile art.107 raportat la art.116 din noul Cod de procedură civilă, întrucât operează excepția de la regula generală, respectiv cea a competenței teritoriale prevăzută de art.32 din O.G. nr.2/2001.

Față de motivele invocate de petentă, a solicitat intimatul respingerea plângerii formulată împotriva procesului verbal de constatare a contravenției nr._ din 10.07.2013, încheiat de către agentul constatator din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean A..

În fapt, a arătat intimatul că la data de 10 iulie 2013, la ora 21:51, agentul constatator P. S., din cadrul Consiliului Județean A., în urma controlului efectuat pe raza localității Unirea, pe drumul județean DJ 107D, la km 2, a constatat că vehiculul tip A3R2, cu numărul de înmatriculare_ /_, deținut de ., a circulat cu masa totală de 48,50 tone, încălcând astfel restricția de circulație instituită privind masa totală admisă de 40 tone, pe un drum județean (DJ 107D). Fapta de a efectua transport de mărfuri care nu sunt indivizibile, cu depășirea maselor maxime admise, constituie contravenție, potrivit O.G.nr.43/1997 privind regimul drumurilor, republicată cu modificările și completările ulterioare și se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 25.000 - 35.000 lei.

A menționat intimatul că petenta transporta mărfuri indivizibile, respectiv material lemnos-lemn rotund rășinoase, potrivit avizului de însoțire a mărfii nr._/10.07.2013, având un volum de 36,35 m³.

Față de motivele de nulitate invocate de către petentă, a arătat intimatul că procesul verbal nr._ din 10.07.2013, nu poate fi sancționat cu nulitatea absolută din următoarele considerente:

Agentul constatator a respectat prevederile art.16 din O.G. nr.2/2001, consemnând în cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenției contestat, datele de identificare ale persoanei juridice contraveniente, împrejurarea lipsei de la fața locului a acesteia, respectiv a reprezentantului său legal și de asemenea împrejurarea că la fața locului nu a existat un martor, fiind prezenți doar agentul constatator, organul de poliție și conducătorul auto P. A. - „care nu a avut nimic de obiectat”. Agentul constatator, cu siguranță ar fi consemnat în cuprinsul procesului-verbal eventualele obiecțiuni pe care le-ar fi prezentat conducătorul auto.

Cât privește modul de întocmire a procesului verbal de constatare a contravenției în lipsa contravenientului, a solicitat intimatul să se observe că acest act a fost încheiat în mod corespunzător cu cerințele prevăzute de art.19 din OG nr.2/2001, în cuprinsul său făcându-se cuvenitele mențiuni despre această împrejurare, precum și despre motivele care au dus la încheierea lui în lipsa unui martor.

Interpretarea pe care o prezintă apărătorul contravenientei, potrivit căreia agentul constatator ar fi încheiat procesul-verbal doar în prezența agentului de poliție, cu scopul de a încălca dreptul la apărare al petentei, este total nefondată.

În fapt, dreptul la apărare al contravenientei a fost exercitat în momentul în care conducătorul auto a prezentat agentului constatator avizul de însoțire primar nr._ din data de 10.07.2013, cu care a încercat să justifice cantitatea de material lemnos transportată. D. că din aceste aviz nu rezultă masa totală a materialului lemnos, ci doar

cantitatea în volum (m³).

Faptul că în avizul de însoțire s-a consemnat volumul cantității de material lemnos nu dovedește, în opinia intimatului, împrejurarea că la acel moment era singura marfă transportată cu acte, dat fiind faptul că în urma cântăririi a rezultat o cantitate mult mai mare decât cea autorizată.

O.G. nr.2/2001 sancționează cu nulitatea actul constatator doar în anumite condiții (art.17), însă există și excepții care nu duc la nulitatea actului în măsura în care sunt consemnate ca atare în cuprinsul procesului-verbal. Această situație se regăsește în speță prin menționarea lipsei contravenientei/reprezentantului acesteia și lipsa martorului, precizată de către agentul constatator pentru motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod - art.19 alin.3 („la fața locului se află doar agentul constatator, organul de poliție, nefiind alte persoane să semneze în calitate de martor”).

Cu privire la temeinicia procesului-verbal, a solicitat intimatul să se observe că susținerile contravenientei, potrivit cărora agentul constatator a încheiat procesul - verbal de contravenție cu încălcarea principiului prezumției de nevinovăție a contravenientei nu subzistă în speță.

De altfel, doctrina în materie și practica judiciară statuează faptul că procesul verbal de constatare reprezintă „unicul act probator al contravenției săvârșite și de asemenea, reprezintă actul supus controlului judiciar”. În aceste condiții, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție de legalitate și temeinicie, așa încât, sarcina probei revine de fapt și de drept contravenientului, atât în temeiul art. 249 Noul Cod procedură civilă, cât și în conformitate cu prevederile O.G. 2/2001.

Prezumția de legalitate, a arătat intimatul, operează în cauză întrucât procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._ din 10 iulie 2013 a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, făcând pe deplin dovada asupra stării de fapt și a încadrării în drept (art.41 alin. 1 - interzice efectuarea transportului cu vehicule rutiere, pe drumurile publice cu depășirea masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe și/sau dimensiunilor maxime admise prevăzute în anexele nr. 2 și 3, precum și prevederile art.61 alin. 1 lit.p din O.G. nr.43/1997, republicată, cu modificările și completările ulterioare - care sancționează cu amendă de la 25.000 la 35.000 lei efectuarea de transporturi de mărfuri care nu sunt indivizibile, cu depășirea masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe și/sau dimensiunilor maxime admise prevăzute în anexele nr.2 și 3) reținută în cuprinsul său.

Sub aspectul descrierii faptei, a arătat intimatul că în speță se află în prezența unei contravenții de natură tehnică care nu necesită o descriere amănunțită a împrejurărilor ce au dus la săvârșirea faptei contravenționale, singura dovadă care determină circumstanțierea gravității faptei fiind tichetul de cântărire-măsurare - anexă la procesul verbal de constatare, în cuprinsul căruia sunt indicate valoric masele rezultate în urma cântăririi, valori în funcție de care se apreciază gravitatea faptei și se stabilește în baza principiului proporționalității acesteia cu gradul de pericol social, individualizarea amenzii.

Așadar, în raport de prevederile art.41 alin. 1 din O.G.nr.43/1997 privind regimul drumurilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, fapta a fost descrisă, printr-o scurtă expunere constând în detalierea modalităților de depășire a masei totale, respectiv prin menționarea valorică a masei totale constatată prin cântărire, cât și cea legal prevăzută, precum și prin menționarea tipului de încărcătură transportată - „prin efectuarea transportului de mărfuri care nu sunt indivizibile, cu depășirea maselor maxime admise”.

Stabilirea greutății masei totale și a masei maxime admise pe axe este dată automat de către softul instalației de cântărire, în funcție de tipul vehiculului, a numărului de axe și a distanței dintre ele.

Astfel, urmare procedurii de cântărire și de introducere a datelor de identificare a vehiculului de tip A3R2, adică autovehicul cu 3 axe și remorcă cu 2 axe, prin prelucrare automată, au rezultat următoarele valori: masa pe axa 1 de 8.200 kg, masa pe axa 2 de 10.200 kg, masa pe axa 3 de 10.100 kg, masa pe axa 4 de 10.200 kg și masa pe axa 5 de 9.800 kg. Prin însumarea acestor valori a rezultat o depășire a masei totale de 48.500 kg (48,5 tone), față de 40 tone admisă (pct.2.2.1 lit.b din anexa 2).

Regula generală instituită prin anexa 2 din O.G. nr.43/1997 și reiterată prin Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii și ministrului administrației și internelor nr._ pentru aprobarea Normelor privind autorizarea și desfășurarea circulației vehiculelor rutiere cu masele și/sau cu dimensiuni ce depășesc masele și/sau dimensiunile maxime admise prevăzute în Ordonanța Guvernului nr.43/1997, privind regimul drumurilor, prevede că pe drumurile județene autovehiculele pot circula având masa maximă admisă, în funcție de configurația fiecărui autovehicul în parte. Astfel, în speță ansamblu de vehicule - autovehicul cu 3 axe cu remorcă cu două axe, care circulă pe un drum reabilitat, european sau modernizat are ca și masă maximă admisă 40,00 tone (greutatea autovehiculului + încărcătura).

A arătat intimatul că motivul de nulitate al procesului-verbal pe considerent că au fost încălcate Normele de metrologie legală NML 059-05, nu subzistă, întrucât din probatoriul ce va fi administrat în cauză rezultă că utilizarea instalației portabile de cântărire a fost utilizată în mod corect și corespunde întocmai condițiilor prevăzute în manualul de utilizare.

Verificarea metrologică a aparatului de cântărit cu funcționare neautomată pentru determinarea greutății pe axe de tip SAW 10C/II, ._/_, este consemnată ca fiind „corespunzătoare” în Raportul nr. 24/17.10.2012 pentru etapa A și de asemenea admisă în etapa B, potrivit Buletinului de verificare metrologică nr._ din data de 18.03.2013.

A araătat intimatul că pe același buletin metrologic a fost efectuată și verificarea metrologică a punctului de cântărire situat în localitatea Unirea pe drumul județean DJ 107D - km.2+000, care potrivit Documentației tehnice - Plan topografic se încadrează în limitele admise de normele metrologice.

În raport de înscrisurile pe care le depune în probațiune, a solicitat intimatul să se constate că atât instalația portabilă pentru determinarea sarcinii pe axă la vehiculele rutiere, cât și punctul de cântărire sunt omologate și verificate metrologic, la momentul controlului aflându-se în perioada de valabilitate, așa încât motivele invocate în apărare de către petentă sunt nefondate.

În ceea ce privește capătul de cerere subsidiar, de înlocuire a amenzii contravenționale cu avertisment, a solicitat intimatul respingerea acestuia în totalitate, întrucât fapta constatată și sancționată prin procesul verbal nr._/10.07.2013 prezintă un grad de pericol pentru integritatea drumului public. Potrivit prevederilor art.40 alin. 1 din O.G. nr.43/1997 republicată, cu modificările și completările ulterioare „drumurile trebuie să fie semnalizate și menținute în stare tehnică corespunzătoare desfășurării traficului în condiții de siguranță de către administratorul drumului”. Așadar, a solicitat intimatul să se rețină că pericolul produs prin săvârșirea faptei constă în deteriorarea stării tehnice a drumului public și periclitarea siguranței traficului pentru utilizatorii acestuia, punând totodată în pericol vieți omenești.

Pentru fapta săvârșită de către contravenienta S.C. T. G. S.R.L., agentul constatator, în baza principiului proporționalității acesteia cu gradul de pericol social, a individualizat în mod corect amenda, aplicând minimul amenzii prevăzut de lege.

În probațiune, intimatul a depus înscrisuri, constând în Procedura de verificare anexă la Ordinul nr.238/27.10.2008 al Directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală, certificat de aprobare de model nr.251/25.08.2000, raport nr.24/17.10.2012 pentru etapa A a verificării metrologice, buletin de verificare metrologică nr._/18.03.2013,documentația tehnică - Plan topografic - DJ 107D, Județul A., planșe fotografice.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 205 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

La data de 01 octombrie 2013, petenta a depus răspuns la întâmpinare, solicitând în principal respingerea excepției necompetenței teritoriale și admiterea plângerii contravenționale așa cum a fost formulată, iar în subsidiar reformarea sancțiunii în sensul înlocuirii amenzii cu avertisment.

A invocat petenta excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32, din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în baza prevederilor art. 146 lit. d din Constituția României și a dispozițiilor art. 1 alin.2, art. 2, 3, 10 și 29 din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale solicitând instanței ca prin încheierea ce o va pronunța să dispună:

-suspendarea judecării prezentei cauze până la soluționarea excepției de neconstituționalitate

-înaintarea sesizării Curții Constituționale, urmând ca aceasta prin decizia ce o va pronunța să constate neconstituționalitatea dispozițiilor din actul atacat.

Potrivit prevederilor art. 32 din OG nr. 2/2001 plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

A considerat petenta ca neconstituționale dispozițiile mai sus menționate pentru următoarele motive:

Conform art. 21 alin. 1 din Constituția României „orice persoană se poate adresa justiției pentru exercitarea drepturilor a libertăților și a intereselor sale legitime”, iar potrivit alin. 2 nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

Raportat la prevederile constituționale arătate a considerat petenta că art.32 din O.G. 2/2001 este neconstituțional, deoarece atâta timp cât se condiționează liberul acces la justiție de posibilitatea deplasării reclamantului - de cele mai multe ori costisitoare față de obiectul litigiului - la instanța nominalizată de O.G. 2/2001, nu se poate susține că aceste dispoziții sunt în acord cu prevederile constituționale. Posibilitatea formulării, înaintării și susținerii unei plângeri contravenționale este condiționată astfel de existența unor mijloace financiare care în măsura în care nu sunt accesibile încalcă reclamantului astfel liberul acces la justiție.

A mai arătat că excepția urmează a fi admisă, în opinia sa și pentru motivele următoare:

Prevederile art. 111 din N.C.P.C. reglementează competența instanțelor în cazul cererilor îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor central sau locale precum și a altor persoane juridice de drept public care la alegerea reclamantului pot fi introduse fie la instanța de la domiciliul sau sediul acestuia, fie la sediul pârâtului, instituind astfel o competență alternativă.

De asemenea, potrivit art. 83 lit. k) din Legea nr. 76/2012 privind punerea în aplicare a N.C.P.C., în conformitate cu care, la data intrării în vigoare a N.C.P.C., se abrogă orice alte dispoziție contrare, chiar dacă sunt cuprinse în legi speciale, a considerat petenta că trebuie aplicate cu prioritate regulile prevăzute de art. 111 din N.C.P.C., care conferă reclamantului opțiunea de a sesiza instanța de la domiciliul/sediul său, reorientare impusă așa cum s-a arătat și de principiul liberului acces la justiție.

Doctrina s-a pronunțat în acest sens arătând că intenția legiuitorului a fost în mod evident aceea de a transpune în practică principiul liberului acces la justiție prin facilitarea accesului reclamantului la o instanță necondiționată de reținerea unor cheltuieli suplimentare în sarcina sa.

Aplicarea acestor dispoziții se impune pentru identitate de rațiune deoarece, și în situații similare, legiuitorul a înțeles să confere reclamantului această facultate. Astfel, conform art. 10 ind. 1 din sec. II din Legea 2/2013, prin derogare de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea poate fi introdusă la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.

Având în vedere că sediul său este în comuna Remetea, ..47, Jud. Harghita, a considerat petenta că plângerea contravențională în mod corect a fost introdusă la Judecătoria G..

Având în vedere cele mai sus menționate, a considera petenta că dispozițiile art. 32 din O.G. 2/2001 sunt neconstituționale, motiv pentru care a solicitat admiterea excepției invocate. Pentru aceleași motive, a solicitat respingerea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei G..

În ceea ce privește susținerile intimatului, prin care acesta consideră că procesul verbal nr._ din 10.07.2013 nu poate fi sancționat cu nulitatea absolută, a arătat că acestea nu pot fi primite având în vedere următoarele:

1.În speță, intimatul interpretează în mod eronat prevederile art.16 alin.7 din O.G. 2/2001, având în vedere că nu a respectat obligația impusă de această prevedere.

Mai mult, aspectele consemnate la această rubrică nu corespund realității, conducătorul auto P. A., întrebat fiind, a arătat că are obiecțiuni față de modul de cântărire și cele consemnate, motiv pentru care de altfel nu a dorit să semneze procesul verbal la rubrica special destinată.

În măsura în care, așa cum se arată în întâmpinare, cele consemnate la rubrica „alte mențiuni” ar fi corespuns manifestării de voință a conducătorului auto, în sensul că nu are nimic de obiectat, se pune în mod evident întrebarea de ce acesta nu a semnat în dreptul obiecțiunilor formulate.

A considerat petenta că pentru a putea vorbi de un proces verbal legal întocmit, în măsura în care reprezentantul său nu a fost de față, urma fie să se consemneze acest aspect fie - în măsura în care agentul constatator considera că acestea pot fi formulate de către conducătorul auto - să se consemneze obiecțiunile acestuia.

Conform art. 16 alin.7 din O.G 2/2001 agentul constatator este obligat să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare la rubrica „Alte mențiuni”, sub sancțiunea nulității procesului-verbal întocmit, obiecțiuni care urmează însă a fi scrise de contravenient.

Analizând textul de lege se constată că sancțiunea este expres prevăzută de legiuitor fiind vorba de „nulitate”, nu de anulabilitate, astfel că formularea nu lasă loc unei eventuale interpretări a terminologiei folosite.

2.De asemenea, a susținut petenta că procesul verbal atacat încalcă prevederile art. 19 alin 1 din O.G. nr. 2/2001, care reglementează obligativitatea semnării acestuia de cel puțin un martor în cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză, sau nu poate să semneze procesul verbal. Contrar celor susținute de către intimat, cu toate că a existat un martor la fața întocmirii procesului verbal, în persoana conducătorului auto, agentul constatator face mențiunea că la fața locului se afla doar agentul constatator, organul de poliție, nefiind alte persoană să semneze în calitate de martor.

Prin încălcarea prevederilor mai sus amintite s-a produs societății o vătămare constând în lipsa posibilității de a proba temeinicia procesului verbal, care implicit conduce la nerespectarea dreptului la apărare.

Susținerea în sensul că dreptul la apărare a fost exercitat prin prezentarea avizului de însoțire a mărfii de către conducătorul auto este neavenită, a opinat petenta, de vreme ce nu a avut posibilitatea de a combate în niciun fel cele consemnate în procesul verbal.

De altfel în cuprinsul plângerii formulate nu a susținut că în avizul de însoțire a mărfii ar fi fost consemnată masa totală a lemnului transportat ci doar că, în baza unei formule unanim acceptată, se poate calcula aceasta. Așa cum a arătat, în măsura contestării acestui aspect, își rezervă dreptul de a solicita efectuarea unei expertize în vederea stabilirii greutății încărcăturii.

A considerat petenta că este lipsită de sens și susținerea intimatului în sensul că materialul lemnos nu era singura marfa transportată, chiar din planșele foto depuse fiind vizibilă încărcătura. În măsura în care se susține că se transporta și altă marfă a considerat petenta că acest aspect urma să fie dovedit de către intimat și menționat în cuprinsul procesului verbal.

În baza celor arătate a considerat petenta că procesul verbal a fost întocmit cu încălcarea dreptului său la apărare, motiv pentru care a solicitat anularea procesului verbal nr._ din 10.07.2013.

3. Referitor la netemeinicia procesului verbal, a arătat petenta următoarele:

Procesul verbal fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt. Însă această prezumție de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care, prin aplicarea ei, s-ar ajunge la situația în care persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul verbal deși din probele de administrate de acuzare, instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului”, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Acuzația adusă societății este o acuzație „penală” în sensul Convenției (sens în care s-a arătat că contravențiile urmează a fi asimilate infracțiunilor), iar în acest sens beneficiază de o prezumție de nevinovăție, care a fost instituită cu scopul protejării persoanelor față de posibilele abuzuri și a arbitrariului din partea autorităților. Pentru acest motiv sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator și nu petentei.

În privința probațiunii, a arătat petenta că ar trebui să facă dovada contrarie celor consemnate în procesul verbal doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției „acuzatului” dincolo de orice îndoială rezonabilă.

În plus, fiind vorba despre o acuzație penală, organul constatator avea obligația de o a informa în cel mai scurt timp posibil, asupra naturii și cauzei acuzației formulate și de a-i prezenta probele pe care se bazează acuzația, lucru care nu s-a întâmplat.

Pentru aceste motive, prezumția de legalitate invocată de către intimat nu poate opera în cauză, procesul verbal contestat fiind întocmit în mod neîntemeiat, cu nerespectarea dispozițiilor legale. Susținerea în sensul că ar fi în prezența unei „contravenții de natură tehnică care nu necesită o descriere amănunțită a împrejurărilor în care s-a săvârșit fapta” nu poate fi primită, în opinia petentei, pentru următoarele considerente:

Nicio prevedere legală nu exonerează pe agentul constatator în cazul unui fapt constatat prin mijloace tehnice de obligația să se descrie fapta în mod complet, pentru a putea fi apreciată în mod concret gravitatea faptei săvârșite și implicit oportunitatea aplicării sancțiunii aplicate.

Mai mult, în cazul unei contravenții „tehnice”, fiind folosite noțiuni care necesită explicații amănunțite, pentru a putea fi înțelese atât de către contravenient cât și de către instanță, o descriere mai amănunțită cu privire la starea de fapt este cu atât mai importantă.

Astfel, la încheierea procesului verbal nu s-a respectat una dintre condițiile prevăzute de art. 16 din O.G. 2/2001, respectiv „descrierea faptei și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite”. Această mențiune este obligatorie și constituie una dintre formalitățile ce garantează dreptul său la apărare, pentru ca instanța să poate verifica realitatea împrejurărilor de fapt consemnate de agentul constatator și încadrarea contravenției și individualizarea sancțiunii.

A considerat petenta că omisiunea agentului constatator echivalează cu lipsa descrierii faptei și implicit cu nulitatea actului atacat conform prevederilor art.16 raportat la art.17 din O.G. 2/2001.

În ceea ce privește motivul de nulitate al procesului verbal pe considerentul că au fost încălcate prevederile Ordinului nr. 291/2005 al Biroului Român de Metrologie Legală, Anexa 1 - Norme de metrologie legală NML 059-05 „Instalații portabile pentru determinarea sarcinii pe axă la vehicule rutiere”, și-a menținut petenta punctele de vedere invocate în plângerea contravențională.

La termenul de judecată din data de 07.11.2013 instanța a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G. și excepția de neconstituționalitate a art. 32 din O.G. 2/2001; a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Aiud și în temeiul art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992 republicată, a sesizat Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a art. 32 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, excepție ridicată de petenta S.C. T. G. S.R.L. cu sediul în .. 47, jud. Harghita.

A respins cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 32 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, cerere formulată de către petenta S.C. T. G. S.R.L.

În dosarul Judecătoriei Aiud, a fost fixat termen de judecată la data de 24.03.2014, când instanța a constatat că este competentă a soluționa cauza și au fost încuviințate proba cu înscrisuri pentru ambele părți și proba testimonială cu martorul P. A. pentru petentă (fila 17).

Prin sentința civilă nr.664/2014 pronunțată de Judecătoria Aiud s-a admis în parte plângerea contravențională formulată de petenta .,

S-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de_ lei, aplicate prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/10.07.2013, cu sancțiunea contravențională a avertismentului, drept pentru care a atras atenția petentei ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.

A respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de petentă..

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/10.07.2013, petentul . a fost sancționat contravențional de către intimatul C. Județean A., cu amendă în cuantum de_ lei, aplicată pentru contravenția prevăzută și sancționată de art. 61 alin 1 lit. p din OG NR. 43/1997 privind regimul drumurilor menționându-se că la data de 10.07.2013 a circulat pe DJ 107 D cu vehiculul cu nr. de înmatriculare HR -06-zba/_ cu masa totală de 48,50 t față de 40,00 t admisă.

Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța a apreciat că actul atacat a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art.16-17 din O.G.nr.2/2001, astfel că nu există nicio cauză de natură să atragă nulitatea actului.

Referitor la susținerile petentei care invocă nelegalitatea procesului verbal .contestat motivat de faptul că:

 Procesul verbal nu a fost semnat de un martor asistent

 Șoferului autovehiculului nu i s-a dat posibilitatea să formuleze obiecțiuni

 Fapta este descrisă lapidar

 Au fost încălcate prevederile Ordinului nr. 291/2005 al Biroului Român de Metrologie Legală – Anexa 1 – Norme de metrologie legală NML – 059-05 – Instalații portabile pentru determinarea sarcinii pe axa la vehicule rutiere

Instanța constată că referitor la aceste mențiuni nu operează nulitatea absolută.

Astfel, indicarea unui martor asistent in actul de constatare, obligație stabilita prin art. 19 alin 1 teza a II-a din OG nr.2 2001, vizează exclusiv încheierea procesului verbal în una din împrejurările expres prevăzute, respectiv in cazul in care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze. În condițiile în care de față nu se află alte persoane, agentul constatator face această mențiune în procesul verbal. Martorul semnatar al procesului verbal certifica prin semnătura sa exclusiv întocmirea procesului verbal. În aceste condiții, instanța a apreciat că nu există vreun caz de nulitate din cele prevăzute la art. 16-17 din actul normativ menționat.

A constatat instanța că și celălalt motiv de nulitate a procesului verbal contestat, invocat de petentă, nu reprezintă un motiv de nulitate absolută. Mai mult, instanța a apreciat că petenta nici nu a făcut dovada faptului că ar fi avut obiecțiuni conducătorul auto, însă acestea nu au fost menționate în procesul verbal. Afirmațiile conducătorului auto, în declarația dată în fața instanței, cu privire la acest aspect, instanța a înlăturat-o având în vedere că în prezent acesta este angajat al societății petente și prin urmare obiectivitatea sa poate fi pusă serios la îndoială.

Instanța a apreciat deci, că primul motiv invocat poate fi un motiv de nulitate relativă, iar cu privire la al doilea motiv, petenta nu a făcut dovada existenței acestuia.

Sancțiunea nulității relative este condiționată însă de existența unei vătămări ce nu ar putea fi înlăturată numai în condițiile anulării actului.

Referitor la vătămarea invocată de petentă, privind faptul că i s-ar fi luat posibilitatea de a proba netemeinicia procesului verbal, instanța a constatat că pe parcursul procesului i-a fost dată posibilitatea de a proba netemeinicia procesului verbal, fiindu-i încuviințate probele solicitate, așa încât vătămarea nu există.

Pe cale de consecință, neexistând o vătămare, procesul verbal va fi considerat a fi legal întocmit.

În ce privește descrierea lapidară a faptei, instanța a apreciat că aceasta este clar redată în procesul verbal fără a exista vreo posibilitate de a se crea confuzie cu privire la contravenția reținută. În consecință acest motiv de nulitate nu există.

Referitor la ultimul motiv de nulitate invocat, instanța a apreciat, raportându-se la înscrisurile depuse în probațiune de către intimată, respectiv Raportul nr 24/17.10.2012 și Buletinul metrologic (fila 31-32), precum și documentația tehnică (fila 63), că nici acesta nu este întemeiat, fiind respectate dispozițiile legale în ce privește cântărirea de către intimată. Susținerile martorului, în sensul că nu ar fi fost corect făcută cântărirea, instanța le-a înlăturat, motivat de faptul că martorul, neavând cunoștințe tehnice, nu avea cum să aprecieze asupra corectitudinii folosirii sistemului de cântărire.

În privința temeiniciei procesului-verbal, instanța a reținut că, în raport de probele administrate în cauză, rezultă în mod cert că situația de fapt reținută de agentul constatator este conformă realității, având în vedere că rezultă dincolo de orice dubiu rezonabil că petentul a săvârșit contravenția prevăzută și sancționată de art. 1 lit. a din lg 12/1990 rep.

De altfel petenta nu a contestat situația de fapt, respectiv oprirea și controlul autovehiculului, invocând doar motive de nulitate a procesului verbal, ținând de modul de întocmire și de modul în care a fost efectuată cântărirea.

O precizare mai e necesar a fi făcută: martorul audiat a relatat expres că nu a efectuat cântărirea la plecarea în cursă și că experiența sa de șofer de 14 ani îi dă posibilitatea de a aprecia asupra greutății încărcăturii autovehiculului. Instanța a considerat a fi aceste afirmații nerealiste și mai mult, că susțin decât infirmă concluziile procesului verbal întocmit.

În aplicarea concordantă a prezumției de legalitate, de veridicitate și de autenticitate a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor cu prezumția de nevinovăție de care se bucură acuzatul în materie penală, conform art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se impune precizarea că instanța de contencios european a stabilit în jurisprudența sa că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).

Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Așadar, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).

În speță, se constată că aplicarea prezumției de legalitate de care beneficiază procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu a fost răsturnată, în condițiile în care intimatul a făcut dovada dincolo de orice dubiu rezonabil că petentul a săvârșit fapta contravențională în modalitatea reținută în procesul verbal.

În temeiul art.34 din O.G. nr.2/2001, procedând la verificarea legalității sancțiunii aplicate, instanța a apreciat însă că amenda contravențională chiar și în cuantum minim de_ lei nu respectă dispozițiile art.21 alin.3 din același act normativ, în conformitate cu care sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Potrivit art. 7 alin. (3) din OG nr. 2/2001, instanța poate înlocui sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertismentului, chiar dacă această din urmă sancțiune nu este prevăzută și de actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției, însă această măsură poate fi dispusă numai dacă anumite circumstanțe de ordin personal sau real demonstrează că fapta concretă este de gravitate redusă.

Instanța și-a format convingerea, în baza probelor administrate, că în prezenta cauză se poate aprecia că fapta săvârșită de petent are o gravitate redusă, raportat și la faptul că a depășirea masei maxime admise nu a fost însemnată iar o amendă în cuantum de_ lei instanța o consideră a fi disproporționată în raport de contravenția săvârșită.

Astfel, instanța a apreciat că se poate proceda la înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel C. Județean A. solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței apelate în sensul respingerii plângerii contravenționale formulate . cu sediul în comuna Remetea, .. 47, Județul Harghita, CUI_ și, în consecință, obligarea petentei la plata amenzii contravenționale stabilită prin Procesul-verbal de constatare a contravenției nr._ din data de 10.07.2013, pentru următoarele motive:

Prin sentința atacată a fost admisă în parte plângerea contravențională formulată de contravenienta . împotriva procesului verbal de constatare a contravenției nr._ din data de 10.07.2013 și a fost înlocuită sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 25 000 lei cu sancțiunea contravențională a avertismentului.

In considerentele sentinței atacate, instanța de fond a reținut următoarele:

- prin procesul-verbal de constatare a contravenției mai sus menționat, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 25 000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 61 alin. 1 lit. „p" din OG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare,;

- cu privire la legalitatea procesului verbal de contravenție prin prisma dispozițiilor art. 16 și 17 din Ordonanța nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, se constată că acesta a fost legal întocmit, cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute;

- cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța de fond apreciază că starea de fapt reținută în procesul verbal corespunde realității și anume că petenta a circulat pe DJ 107D-Km2-Unirea cu vehiculul având masa totală de 48,50 tone față de 40,00 tone, masa maximă admisă.

- fapta săvârșită de petenta are o gravitate redusă raportat la faptul că depășirea masei maxime admise nu a fost însemnată și că amenda contravențională chiar și în cunatum minim de 25 000 nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite

Prin urmare, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001 care prevede posibilitatea instanței de a hotărî asupra sancțiunii contravenționale aplicate prin actul sancționator instanța de fond a admis în parte plângerea contravențională formulată de petenta și a înlocuit sancțiunea amenzii contravenționale în cunatum de 25 000 lei cu sancțiunea contravențională a avertismentului.

Critică hotărârea atacată pentru cele ce urmează:

In mod greșit, instanța de fond a apreciat că depășirea masei maxime admise „nu a fost însemnată", că fapta săvârșită de petenta" are o gravitate redusă" și că amenda este „disproporționată în raport cu contravenția săvârșită".

Contrar celor reținute prin sentința atacată, invederează instanței de control că faptele contravenționale costând în încălcarea legislației privind regimul drumurilor publice prin depășirea masei maxime admise prezintă un grad de pericol abstract și concret ridicat, aceasta fiind și opinia în practica Tribunalului A. care, în mod constant, s-a pronunțat în sensul sancționării acestor contravenții cu amendă contravențională. Astfel, cu titlu exemplificativ invocă Sentința civilă a Judecătoriei Alba Iulia nr. 100/2014 (fila 4 alin. ultim și fila 5 alin. 2) pronunțată în dosar nr._ rămasă definitivă prin Decizia Tribunalului A. nr. 276/12.06.2014 (fila 6 alin. 1), Sentința civilă a Judecătoriei Aiud nr. 700/2011 (fila 5 alin.9-11) pronunțată în dosar nr._ definitivă și irevocabilă, Sentința civilă a Judecătoriei Aiud nr. 7/2014 (fila 5 alin.l) pronunțată în dosar_, definitivă prin Decizia Tribunalului A. nr. 339/26.06.2014, anexate prezentei, în copie.

In acest sens, mai arată instanței faptul că pericol social abstract ridicat rezultă cu evidență, astfel cum s-a reținut și în practica judiciară mai susmenționată, chiar din voința legiuitorului de a contravenționaliza această faptă, din felul în care legiuitorul a înțeles să sancționeze în OG nr. 43/1997 această contravenție, cu minim si maxim foarte ridicate ( 25 000 lei - 35 000 lei) precum și din faptul că OG nr. 43/1997 nu prevede sancțiunea avertisment.

Pe de altă parte, fapta petentei de a circula pe un drum public județean cu o încărcătură de 48,50 tone, cu 8,00 tone peste masa maximă admisă (40,00 tone) nu a fost neînsemnată cum, în mod eronat, a reținut instanța de fond ci prezintă pericol social concret ridicat întrucât afectează siguranța circulației rutiere, produce degradări drumului public iar administratorii drumului sunt puși în imposibilitatea îndeplinirii obligațiilor impuse de prevederile art. 40 alin. (1) din Ordonanța nr. 43/1997, potrivit cărora „Drumurile trebuie să fie semnalizate și menținute de către administratorul drumului în stare tehnica corespunzătoare desfășurării traficului în condiții de siguranța"".

De asemenea, arată că transformarea de către instanța de judecată a amenzii contravenționale în avertisment, face ca întreaga activitate de control desfășurată, în vederea protejării drumurilor publice județene de către C. județean A. - în calitate de administrator al acestora, să rămână tară efect.

Potrivit art. 21 alin. (3)din OG nr. 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Față de cele anterior menționate petenta trebuie să invoce și să dovedească împrejurări cu totul excepționale de natură să confere faptei valențe atenuante, împrejurări care de altfel nu au fost invocate și dovedite în prezenta cauză. Or, în cuprinsul plângerii contravenționale (ultima filă, pct. II, alin.2 ) deși petenta invocă împrejurarea că „nu a mai săvârșit alte fapte contravenționale" această susținere nu este dovedită .

Prin urmare, dat fiind scopul edictării acestor dispoziții contravenționale consideră că aplicarea sancțiunilor legale în cazul acestor fapte trebuie să se facă cu promptitudine și că nu există nici un argument care să justifice înlocuirea sancțiunii amenzii întrucât nu se poate nesocoti voința legiuitorului de a sancționa sever astfel de contravenții.

In concluzie, având în vedere că fapta contravențională a petentului prezintă pericol social abstract și concret ridicat, că sancțiunea amenzii contravenționale s-a aplicat cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din OG nr. 2/2001, în limitele prevăzute de OG nr. 43/1997, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, în speță, aplicându-se minimul amenzii contravenționale solicită admiterea apelului, modificarea sentinței apelate cu consecința respingerii plângerii contravenționale, a menținerii procesului verbal de constatare a contravenției nr._ din data de 10.07.2013 și a obligării petentei la plata amenzii contravenționale, în cuantum de 25 000 lei.

In drept:

- art. 40,60 și 61 din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

- art. 16, 17, 19, 21 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare;

- art. 466 și urm. din Codul de procedură civilă

Petenta . a formulat apel prin care a solicitat:

- admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii plângerii și anulării procesului verbal de contravenție . nr._/10.07.2013, ca netemeinic și nelegal

- obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză

În fapt arată următoarele:

Prin Sentința civilă nr.664/16.06.2014 a Judecătoriei Aiud, instanța de fond a admis în parte plângerea formulată de către . împotriva procesului verbal de contravenție arătat și a dispus înlocuirea amenzii aplicate cu avertisment considerând că aceasta este de o gravitate redusă, depășirea masei maxime admise nefiind însemnată, iar sancțiunea aplicată (25.000 lei) este disproporționată in raport de contravenția săvârșită.

In ceea ce privește existența faptei instanța a apreciat că intimatul a făcut dovada dincolo de orice dubiu rezonabil a existenței acesteia și a săvârșirii ei de către societatea ..

Raportat la motivarea instanței consideră sentința atacată netemeinică și nelegală, solicitând admiterea apelului. Astfel:

Sub aspectul constatării inexistenței motivelor de nelegalitate invocate sentința este criticabilă pentru următoarele considerente:

Instanța consideră că obligația agenților constatatori, de a indica un martor în actul de constatare vizează exclusiv situațiile în care contravenientul nu se află de față. refuza sau nu poate semna, situație în care agentul va face mențiune despre aceste împrejurări.

In speță, deși se arată că de față au fost doar agenți constatatori - cu scopul de a justifica încheierea procesului verbal în lipsa unui martor care sa confirme cele consemnate - acest fapt nu corespunde realității, de fața fiind numitul P. A., care de altfel a și fost audiat ca martor în fața instanțe .

Nicio dispoziție legală nu interzice conducătorului auto (în speță dl. P. A.), care a fost de față la întocmirea actului constatator, asumarea calității de martor în măsura în care i s-ar fi solicitat acest fapt. Mai mult, fiind de față la cântărire și cunoscând toate aspectele legate de detaliile tehnice ale autoutilitarei precum și cu privire la. încărcătura transportată acesta era cel mai în măsură să semneze în această calitate.

Astfel intimata urma fie să solicite conducătorului auto să semneze procesul-verbal fie că depună diligente pentru găsirea unui alt martor, pentru a proteja dreptul la apărare al subscrisei.

In speță, instanța urma să constate nelegalitatea procesului-verbal atacat întocmit, sub două aspecte, în primul rând pentru nerespectarea dispozițiilor art 19 alin.l din O.G. nr. 2/2001, care prevăd obligativitatea semnării acestuia de cel puțin un martor în cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză, sau nu poate să semneze procesul-verbal.

În lipsa martorului instanța urma să constate că este imposibilă aprecierea asupra corectitudinii și exactității celor consemnate în actul atacat, vătămarea produsă constă în încălcarea dreptului la apărare al societății.

Doctrina și practica judiciară sunt unanime în considerarea faptului că dispozițiile art.19 al OG 2/2001 sunt imperative ocrotind un interes general (nu particular) respectiv al respectării legalității și prezumției de nevinovăție, astfel că sancțiunea nerespectării acestui text de lege este nulitatea absolută a procesului -verbal. Chiar dacă această nulitate nu este prevăzută în mod expres se află în prezența unei nulități absolute virtuale. (Lector univ. dr. M. U. - Contravenții rutiere Editura Universul Juridic, București 2Q11, pag.86).

Aceste dispoziții au ca scop „ocrotirea contravenientului de eventualele abuzuri ale agenților constatatori și nu fac altceva decât sa creeze mediul propice de apreciere a prezumției de nevinovăție, unul dintre principiile fundamentale care guvernează un proces penal și cu atât mai mult contravenționa (Decizia nr. 297/R/CA/2007 a Tribunalului Bihor)

Astfel nu poate fi primita motivarea instanței în sensul că în speță ar opera o nulitate relativă.

În al doilea rând consideră că este inadmisibil ca instanța să constate legalitatea unui act administrativ - cum este procesul verbal - în condițiile în care s-a dovedit că acesta cuprinde relatări neconforme realității. în acest sens s-a probat, prin audierea șoferului autotrenului P. A. în fata instanței, că acesta a fost prezent la încheierea actului și pe cale de consecință consemnarea în sensul că nu exista la fața locului nicio altă persoană care ar putea avea calitatea de martor este nereală.

În plus procesul verbal a fost încheiat pe un drum național la o oră la care circulația este destul de intensă (și mai mult în apropierea unor case ai căror locatari ar fi putut fi cu ușurință solicitați să semneze în calitate de martori). în aceste condiții - subiect activ fiind o persoană juridică - în lipsa unui martor care să confirme starea de fapt expusă deși de față era conducătorul auto - care cu toate că. nu era reprezentant al contravenientului putea avea calitatea de martor - procesul verbal s-a încheiat cu încălcarea prevederilor imperative ale OG 2/2001 urmând a se constata nulitatea sa absolută.

Soluțiile instanțelor au fost aceleași într-o . cauze similare în acest sens fiind: Decizia nr.2606/1998 a Tribunalului București, Decizia nr. 16/K/CA/2006 a Tribunalului Bihor, Deciziile nr. 74, 387, 350, 196 /R/CA/2006 ale Tribunalului Bihor, etc)

II. In ceea ce privește încălcarea de către intimată a prevederilor Ordinului nr. 291/2005 al Biroului Român de Metrologie Legala, Anexa 1 -Norme de metrologie legală NML 059-05 consideră că prin motivarea instanței se golește de conținut rațiunea pentru care legiuitorul a instituit posibilitatea administrării probei testimoniale în cazul litigiilor având ca obiect formularea de plângeri contravenționale.

Relatările martorului sunt constatările sale personale cu ocazia cântăririi autotrenului, iar relatările sale în fața instanței de fond nu au constat în detalii tehnice privind modalitatea de folosire a sistemului de cântărire ci doar în descrierea modului în care aceasta a avut loc, fără a fi relatate detalii tehnice care în mod clar revin specialiștilor.

În acest sens consideră că, motivarea instanței în sensul că doar o persoană cu pregătire de specialitate ar putea aprecia aspecte de genul: dacă; cântarul era pe sol sau amplasat în cuve, câți receptori de sarcină (cântare) existau sau câte covorașe de egalizare existau la fața locului contravine prevederilor legale societatea fiind în imposibilitatea dovedirii nevinovăției și a caracterului abuziv al aplicării sancțiunii doar pentru faptul că martorul nu este specialist în folosirea sistemului de cântărire.

Mergând mai departe pe acest raționament - ar însemna că nicio persoană care nu are pregătirea tehnică de specialitate nu poate și nu are dreptul să conteste un proces verbal care constată contravenții de acest gen și nicio altă contravenție în care se folosesc mijloace tehnice și pe cale de consecință orice proces verbal astfel încheiat este valabil.

În plus în declarația sa martorul nu a relatat aspecte tehnice ci doar modul în care s-a procedat la cântărirea autotrenului, terminologia privind piesele instalației de cântărire și modalitatea în care aceasta are loc a fost preluată din Normele de metrologie legală NML 059-05.

De altfel, toate detaliile privind locul cântăririi, modalitatea de cântărire piesele componente ale instalației portabile pentru verificarea sarcinii, au fost puse la dispoziție odată întâmpinarea predată, documentația tehnică fiind anexată de către intimată. Astfel verificând concordanța între modul în care s-a efectuat cântărirea, locul în care a avut loc cu documentația tehnică aferentă și dispozițiile "normelor instanța urma să constate că, în speță, a avut loc o încălcare a prevederilor legale ale Ordinului nr. 291/2005 - act normativ aplicabil în acest caz.

Consideră că instanța în mod neîntemeiat a înlăturat declarația martorului din care prin raportare la prevederile Ordinului nr. 291/2005 urmau a fi reținute următoarele nereguli:

a. cântarul nu era amplasat la nivelul solului în locașuri (cuve), pentru așezarea platformelor portabile, ci direct pe asfalt.

Astfel, au fost încălcate prevederile Ordinului nr. 291/2005 al Biroului Român de Metrologie Legala, Anexa 1 - Norme de metrologie legală NML 059-05 "Instalații portabile pentru determinarea sarcinii pe axa la vehicule rutiere".

Conform pc. 4.1.1 din acest act normativ, cerințele tehnice pe care trebuie să le îndeplinească o instalație portabilă pentru determinarea sarcinii pe axă la vehicule rutiere presupune și existența locașurilor speciale pentru așezarea platformelor în același plan cu calea de rulare (conform și filei 2 din certificatul de aprobare nr.251/2000 anexat)

b. martorul a arătat și faptul că în speță s-au folosit doar două receptoare de sarcină și două covorașe (platforme oarbe) astfel că menținerea tuturor roților în același plan pentru efectuarea unei cântăriri cu respectarea prevederilor legale era imposibilă din moment ce autotrenul are zece roți. De asemenea martorul a arătat că platformele oarbe folosite erau de cca.6 cm grosime iară a avea practic aceeași grosime cu cântarul (receptorul de sarcină folosit) pentru cântărirea axelor (32 mm conform filei 2 din certificat).

De asemenea martorul a specificat (fapt ce rezultă și din coroborarea declarației sale cu fila 6 din documentația tehnică depusă ) că panta terenului in plan orizontal unde s-a efectuat cântărirea era variabilă.

Sunt încălcate astfel prevederile pc. 4.1.3 din norme potrivit cărora ; Zona de cântărire trebuie să cuprindă receptorul de sarcină și zonele de apropiere amplasate de o parte și de alta a receptorului de sarcină. Zonele de cântărire special amenajate, sau suprafețele rutiere pe care sunt montate instalațiile portabile pentru determinarea sarcinii pe osie trebuie să îndeplinească, printre altele, următoarele cerințe:

c) Zonele de cântărire trebuie să mențină toate roțile autovehiculului în același plan, în timp ce autovehiculul traversează receptorul de sarcina. Locurile din zonele de cântărire, în care trebuie montate platformele portabile, rampele de acces, platformele oarbe sau covorașele, trebuie să fie marcate, astfel încât să permită o poziționare ușoara și corectă a acestora; de asemenea trebuie marcată linia centrală (longitudinala) a zonei de cântărire;

d) Zonele de cântărire trebuie să fie stabile, structura care susține sarcina trebuie să fie construită din beton sau dintr-un material cu durabilitate echivalenta și să aibă o fundație corespunzătoare; aceasta structura trebuie „să asigure orizontalitatea, planeitatea, duritatea și rezistența în timp a zonelor de cântărire;

- de asemenea martorul a relatat că și cu alte ocazii când s-a procedat la cântărirea încărcăturii transportate exista câte o platformă de egalizare sub fiecare roată pentru ca toate roțile să fie în același plan

În speță cântarul nu era amplasat la nivelul solului ci direct pe asfalt. Autovehicul, în momentul cântăririi avea unele roți pe partea carosabilă, iar celelalte fund suspendate, fiind creată astfel o diferență de nivel între roțile aflate pe cântar și cele de pe sol, iar drumul era înclinat.

Astfel, procedura de cântărire din prezenta cauză nu a respectat cerințele tehnice de la pc.4 din Norme, roțile vehiculului nefiind pe același plan, deoarece trebuia ca toate roțile vehiculului să fie la același nivel. Atunci când roțile nu sunt la același nivel și drumul este înclinat, legea prevede că trebuie sa se folosească platforme oarbe sau covorașe pentru egalizarea acestora, ori în speță nu s-au folosit asemenea dispozitive.

Mai mult potrivit dispozițiilor de la punctul 4.1.5. din norme, instalațiile nu trebuie folosite pentru cântărirea parțială (axă cu axă) a vehiculelor ce conțin lichide sau produse care în timpul cântăririi își modifică poziția centrului de greutate.

In speță este evident că prin nemenținerea roților autotrenului în același plan se produce o ușoară deplasare a buștenilor ce constituiau încărcătura, având loc și o deplasare a centrului de greutate al încărcăturii, astfel că valorile măsurate nu sunt cele reale.

Având în vedere cele de mai sus rezultă că nu s-a efectuat cântărirea vehiculului pe un amplasament de control autorizat și care să îndeplinească toate condițiile legale, astfel că rezultatul cântăririi nu poate fi considerat ca fiind conform cu realitatea. Pentru acest motiv apreciază că în speță nu s-a tăcut dovada depășirii masei maxime admise și implicit a existenței contravenției în sarcina societății aspecte care au fost ignorate de instanța de fond.

- martorul a relatat că lemnul transportat era uscat provenit dintr-o zonă unde au avut loc incendii astfel că greutatea acestuia nu putea depășii (potrivit susținerilor sale având o experiență de peste 14 ani în transportul materialului) lemnos) sarcina maximă admisă de 40 de tone.

Toate aceste susțineri sunt relatări care pot fi făcute de orice observator instanța urmând a le analiza prin prisma dispozițiilor legale care le reglementează, iar încălcarea normelor tehnice nu poate fi trecută cu vederea în situațiile în care contravenientul nu are pregătirea tehnică de specialitate.

În plus consideră că instanța de fond a făcut o apreciere superficială în ceea ce privește neregulile invocate de societate cu privire la modalitatea de cântărire care s-a efectuat în totală contradicție cu Normele de metrologie legală NML 059-05, măginîndu-se să arate doar că, neavând cunoștințe tehnice, martorul nu poate să aprecieze asupra corectitudinii.

III. Referitor la nerespectarea obligației de a consemna obiecțiunile conducătorului auto apreciază că s-au încălcat prevederile art. 16 din O.G 2/2001 privind constatarea nulității absolute a procesului verbal, sens în care hotărârea instanței de fond este nelegală.

Astfel agentul constatator este obligat să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare "la rubrica alte mențiuni „ sub sancțiunea nulității procesului - verbal întocmit, obiecțiuni care urmează însă a fi scrise de contravenient.

Reprezentantul societății nefîind prezent la întocmirea procesului verbal, nu a avut posibilitatea formulării obiecțiunilor cu privire la netemeinicia celor consemnate, neputându-și exercita acest drept, prevăzut de dispozițiile actului normativ mai sus menționat. în ciuda acestui fapt, agentul constatator nu a inserat în cuprinsul actului atacat această mențiune.

Deși la rubrica "Alte mențiuni" urmează a fi inserate obiecțiunile reprezentantului persoanei juridice, în speță, agentul constatator consemnează faptul că conducătorul auto nu are nimic de obiectat în ciuda faptului că acesta nu are calitatea de reprezentant al societății . Mai mult aspectele consemnate la această rubrică nu corespund realității, conducătorul auto P. A., întrebat fiind a arătat că are obiecțiuni față de modul de cântărire și cele consemnate motiv pentru care de altfel nu a dorit să semneze procesul verbal la rubrica special destinată.

Consideră că, pentru a putea vorbi de un proces verbal legal întocmit, în măsura în care reprezentantul societății nu a fost de față urma să se consemneze acest aspect sau - în măsura în care agentul constatator considera că acestea pot fi formulate de către conducătorul auto, să se consemneze obiecțiunile acestuia. ;

Motivarea instanței în sensul că relatările martorului (care fac dovada încălcării dispozițiilor legale ale art. 16 alin.7) sunt subiective nu pot fi primite.

A considera că martorul nu este de bună credință doar pentru faptul că acesta efectua transport în interesul societății, la momentul respectiv; contravine principiului general al dreptului prevăzut de art. 14 C.civ. potrivit căruia buna credință se presupune până la proba contrară.

In speța, nici intimata, nici instanța în virtutea principiului rolului activ prevăzut de art.22 din Noul cod de proc. Civ., nu a propus probe din care ar fi rezultat reaua credință a martorului.

Astfel că apreciază că susținerea instanței privind subiectivismul martorului este neîntemeiată motiv pentru care consideră că motivul de nelegalitate invocat exista, iar conform art. 16 alin.7 din OG 2/2001 încălcarea acestor prevederi legale urmau a. fi sancționate cu nulitatea absolută a procesului verbal atacat.

IV. Cu privire la temeinicia procesului-verbal, consideră că instanța în mod eronat a apreciat că aceasta a fost răsturnată și că s-a făcut dovada dincolo de orice dubiu a faptei reținute în sarcina sa pentru următoarele motive:

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (a cărei jurisprudenta a devenit obligatorie pentru instanțele interne odată cu ratificarea Convenției Europene si care se aplica cu preeminenta fata de dispozițiile dreptului intern, potrivit art, 20 alin. 2 din Constituția României), în cauzele A. contra României, din 4.10.2007 si Telfher contra Austriei, din 2003.2001, a apreciat faptul ca materia contravențională aparține domeniului penal, acuzatul-contravenient beneficiind de prezumția de nevinovăție. Prezumția de nevinovăție, prevăzută de art 6.2 din Convenție privește în primul rând atitudinea judecătorului chemat să se pronunțe asupra acuzației, care trebuie să abordeze judecarea cauzei fară părtinire și tară prejudecăți, fără a pomi de la prezumția sau bănuiala că petentul este vinovat, apoi sarcina probei, care revine agentului constatator în cadrul soluționării unei plângeri contravenționale și împrejurarea că îndoiala profită potentului (Austria vs. Italia, Annuaire de la Convention, voi VI, pag. 783).

Procesul verbal prezintă doar situația de fapt care a dus la încheierea sa și care conduce în mod rezonabil la formularea unei acuzații pe împrejurări de fapt ce necesită însă existența unor probe pentru a face dovada celor arătate în cuprinsul său. In cazul de față nu se poate reține prezumția simplă a confirmării procesului verbal de contravenție, întrucât acesta nu este susținut de nici un fel de dovadă.

Intimata nu a făcut dovada temeiniciei procesului verbal, respectiv nu a putut dovedi dincolo de orice dubiu rezonabil vinovăția societății, și deci realitatea celor reținute în procesul verbal, în speță operând prezumția de nevinovăție.

Nefiind legal întocmit, procesul verbal nu poate face dovada deplină a situației de fapt constatate, fiind lipsit de forța probantă recunoscută de lege actelor de constatare legal întocmite.

Chiar în măsura în care se reține că această nulitate ar fi una relativă, urmează a se constata vătămarea produsă societății prin lipsa posibilității de a proba netemeinicia procesului verbal. (Tribunalul București- sec A IX-a cont. Admin, Și fiscal Dec.823/R/2009).

Din acest motiv consideră că hotărârea instanței de fond este netemeinică, intimata nefăcând dovada celor reținute în procesul verbal, în speță operând prezumția de nevinovăție.

Având în vedere cele mai sus menționate solicită admiterea apelului, așa cum a fost formulat cu obligarea intimatei Ia plata cheltuielilor de judecată.

În drept invocă: dispozițiile OG 2/2001, O.U.G. 195/2002 și ale art.. 466 și urm Cod de procedură civilă.

Apelantul C. Județean A. a formulat întâmpinare arătând următoarele:

I. Contrar celor susținute de societatea petentă-apelantă, în considerentele sentinței atacate, instanța de fond, în mod corect a reținut cu privire la legalitatea procesului verbal de contravenție că acesta a fost legal întocmit, cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, raportat la dispozițiile art. 16 și 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.

Referitor la motivul de apel constând în încheierea procesului verbal în lipsa martorului solicită să se observe că societatea petentă se contrazice întrucât pe de o parte în cererea de apel la fila 2 pct. I alineat 3 arată că șoferul P. A. „își putea asuma calitatea de martor" și putea să semneze actul sancționator în măsura în care i s-ar fi solicitat acest fapt întrucât nicio dispoziție legală nu interzice acest lucru iar în cuprinsul plângerii contravenționale formulate la fila 2 pct. 1 alineatul 3 aceasta susține „conducătorul auto P. A. ...nu a dorit să semneze procesul verbal" .

Contrar celor susținute de societatea petentă care recunoaște în plângerea contravențională că șoferul „P. A., întrebat fiind" a refuzat semnarea procesului verbal învederează instanței de apel faptul că șoferul P. A. si-a exprimat poziția față de procesul verbal încheiat și că această poziție a fost consemnată în actul sancționator la rubrica „Alte mențiuni (contravenient) conducătorul auto P. A. (CNP_) nu are nimic de obiectat."

In acest sens mai arată că potrivit art. 19 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 „Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagina de agentul constatator și de contravenient. In cazul în care contravenientul nu se afla de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie sa fie confirmate de cel puțin un martor însă, potrivit alin. (2) și (3) din OG nr. 2/2001 solicită să se rețină că „Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator" precum și faptul că „In lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod". întrucât controlul s-a efectuat la ora 21,51 este lesne de înțeles că la aceea oră nu s-a găsit nicio persoană care să fie solicitată ca martor motiv pentru care, în mod explicit, în cuprinsul procesului verbal s-a menționat că „Prezentul proces verbal de constatare a contravenției a fost încheiat în lipsa martorului întrucât la fața locului se afla doar agentul constatator, contravenientul și agentul de poliție care a oprit vehiculul"

Prin declarația dată în ședința publică din 19.05.2014, domnul P. A., conducătorul auto oprit în trafic declară că „agentul constatator putea să cheme ca martor o persoană de la casele din apropierea parcării publice unde a fost oprit" confirmând astfel mențiunile agentului constatator și anume că la fața locului nu erau prezente alte persoane care să semneze în calitate de martor ci se afla doar agentul constatator, contravenientul și agentul de poliție

Prin urmare, rezultă că agentul constatator al autorității noastre a întocmit procesul verbal cu respectarea dispozițiilor legale mai sus menționate, respectiv a prevederilor art. 19 alin.3 din OG nr. 2/2001, consemnând la rubrica „Alte mențiuni" motivul care a condus la încheierea procesului verbal în acest mod.

Susținerile petentei potrivit cărora sancțiunea nerespectării art. 19 din OG nr. 2/2001 este nulitatea absolută, sunt nefondate. In acest sens arată că art. 17 din OUG nr. 2/2001 prevede în mod expres și limitativ cauzele de nulitate absoluta ale procesului verbal iar „lipsa martorului" nu se numără printre acestea. Insă, potrivit art. 19 alin. (3) din aceeași ordonanță „In lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod".

Mai mult decât atât semnarea procesul verbal de către conducătorul auto ar fi nu numai o „practică neuzuală, ci și luarea în considerare a mărturiei unei persoane ce nu putea fi considerată ca imparțială" aspecte reținute cu putere de lucru judecat de Judecătoria A. I. prin Sentința civilă nr. 1005/2011 rămasă definitivă, anexată prezentei.

II. In cuprinsul cererii de apel, în mod greșit, petenta susține că operațiunea de cântărire a vehiculului s-a făcut cu încălcarea normelor legale privind locul, modul și cântarul folosit, susțineri dovedite doar cu declarația martorului P. A. care fără a avea studii de specialitate și fară a efectua măsurători afirmă doar că locul de parcare unde s-a efectuat cântărirea nu era drept și că vehiculul nu depășea masa maxima admisă de 40 tone, aprecieri făcute în baza experienței de șofer profesionist și care, de altfel, în mod corect, au fost înlăturate de instanța de fond .

Potrivit art. 309 alin. (5) C. „proba cu martori nu se admite niciodată împotriva sau peste ceea ce cuprinde un înscris".

In mod corect, instanța de fond, contrar celor susținute de petenta și raportat la art. 309 C. mai sus citat a reținut în sentința atacată că din Raportul nr. 24/17.10.2012, din Buletinul de verificare metrologică nr._/18.03.2013, din Documentația tehnică și din Planul topografic depuse la dosarul cauzei rezultă cu evidență că atât aparatul de cântărit cât și punctul de cântărire au fost omologate și verificate metrologic la momentul efectuării controlului și, prin urmare, cântărirea s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Mai mult decât atât potrivit art. 60 alin. (2) din OG nr. 43/1997 republicată, cu modificările și completările ulterioare: controlul greutății vehiculelor "poate fi efectuat și în locurile în care aceste vehicule sunt parcate, oprite sau staționate pe drumurile publice din România."

III. Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenție instanța de fond, în mod corect, a apreciat că din probele solicitate de părți și administrate în cauză rezultă „dincolo de orice dubiu" că starea de fapt reținută în procesul verbal este conformă realității și anume că petenta a circulat pe DJ 107D-Km2-Unirea cu vehiculul având masa totală de 48,50 tone față de 40,00 tone, masa maximă admisă. Totodată, în mod corect, se reține că petenta, de altfel nici nu contestă situația de fapt, că martorul audiat a relatat în mod expres „că nu a efectuat cântărirea la plecarea din cursă și prin urmare petenta nu infirmă ci susține mențiunile din procesul verbal .

In concluzie, față de cele ce preced solicită să respingerea apelului formulat de societatea apelantă ..

In drept:

- art. 40,60 și 61 din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

- art. 16, 17, 19, 21 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare;

- art. 205 și urm. din Codul de procedură civilă

Apelanta . a formulat întâmpinare prin care a solicitat:

- respingerea apelului ca neîntemeiat

- obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată

Critica apelantei privind sentința civilă nr.664/16.06.2014, pronunțată de Judecătoria Aiud, pentru motivele invocate, nu poate fi primită pentru următoarele motive:

1. Raportat la modul lapidar și incomplet de descriere a faptei nu poate fi apreciată legalitatea și oportunitatea sancțiunii aplicate. Astfel:

Dispozițiile legale sancționatoare prevăzute de art. 61 alin.l lit.p din O.G. nr. 43/1997 sancționează depășirea masei maxime admise prevăzute în anexele 2 și 3 din prezenta Ordonanță. Aceste anexe cuprind masele și dimensiunile maxime admise, caracteristicile vehiculelor rutiere în funcție de tipul acestora raportat la categoria de drum (reabilitat, european, modernizat sau pietruit).

Se poate constata că dispozițiile prezentei ordonanțe nu fac nicio referire la greutatea maximă admisă pentru un autovehicul care se deplasează pe un drum județean cum e cel din speță.

In măsura în care agentul constatator a considerat că fapta descrisă în procesul verbal constituie contravenție urma să arate în primul rând cărei categorii de drum îi corespunde DJ 107 D Unirea pe care circula autovehiculul subscrisei în vederea stabilirii masei maxime admisibile, apoi unde se încadrează - raportat la anexele arătate - autovehiculul, modul de cântărire, cadrul legal în baza căruia s-a efectuai cântărirea, precum și orice alte detalii care ar face dovada caracterului contravențional al faptei. în speță toate aceste mențiuni lipsesc din cuprinsul actului atacat, fapta constatată fiind descrisă printr-o singură frază făcând astfel imposibilă o verificare a respectării prevederilor legale și a existenței caracterului contravențional al faptei.

Prin omiterea acestor aspecte, instanța urma să constate pe lângă modul eronat în care s-a făcut cântărirea așa cum s-a arătat și cum va arăta pe scurt la pct.2 că nu putea fi analizată existența contravenției și implicit gravitatea acesteia.

Instanța de apel urmează să constate că lipsa mențiunilor arătate echivalează cu lipsa descrierii faptei și implicit cu nulitatea actului atacat conform prevederilor art.16 raportat la art.17 din O.G. 2/2001.

2. De asemenea instanța de apel urmează să costate nulitatea procesului verbal deoarece la cântărirea autotrenului au fost încălcate prevederile Ordinului nr. 291/2005 al Biroului Român de Metrologie Legala, Anexa 1 -Norme de metrologie legală NML 059-05 "Instalații portabile pentru determinarea sarcinii pe axa la vehicule rutiere". Conform pc. 4.1.3 din acest act

d) Zonele de cântărire trebuie să fie stabile; structura care susține sarcina trebuie să fie construită din beton sau dintr-un material cu durabilitate echivalentă și să aibă o fundație corespunzătoare; aceasta structura trebuie să asigure orizontalitatea, planeitatea, duritatea și rezistența în timp a zonelor de cântărire;

e) Cerințele privind orizontalitatea, planeitatea, duritatea și rezistența în timp ale zonelor de cântărire trebuie să fie verificate de personal calificat, cu mijloace de măsurare adecvate, înainte de utilizarea inițială și ulterior la intervale de timp care să nu depășească 12 luni.

In speță cântarul nu era amplasat la nivelul solului ci direct pe asfalt. Autovehicul, în momentul cântăririi avea unele roți pe partea carosabilă, iar celelalte fiind în afara asfaltului, pe pământ, fiind diferență de nivel între partea carosabilă și marginea drumului, iar drumul era înclinat.

Mai mult, cântărirea nu s-a efectuat într-un loc special amenajat ci într-o parcare în care conducătorului auto al subscrisei i s-a solicitat să lase mașina, contrar dispozițiilor legale arătate. Acest loc nu îndeplinea condițiile de orizontalitate,planeitate, duritate și rezistența pentru o cântărire corectă, conform Normei de Metodologie Legala NML 059-05.

Procedura de cântărire din prezenta cauză nu a respectat cerințele tehnice de la pc.4 din Norme, roțile vehiculului nefiind pe același plan, iar o parte din roți au fost poziționate în afara părții carosabile, ceea ce înseamnă că structura nu a fost corespunzătoare, deoarece trebuia ca toate roțile vehiculului să fie pe partea carosabilă și la același nivel. Atunci când roțile nu sunt la același nivel și drumul este înclinat, legea prevede că trebuie să se folosească platforme oarbe sau covorașe pentru egalizarea acestora, ori în speță nu s-au folosit asemenea dispozitive.

Având în vedere cele de mai sus rezultă că nu s-a efectuat cântărirea vehiculului pe un amplasament de control autorizat și care să îndeplinească toate condițiile legale, astfel că rezultatul cântăririi nu poate fi considerat ca fiind conform cu realitatea. Pentru acest motiv apreciază că în speță nu s-a făcut dovada depășirii masei maxime admise și implicit a existenței contravenției în sarcina subscrisei.

Aceste aspecte urmează a fi analizate și raportat la declarația martorului audiat în cauză.

Conform principiului legalității stabilirii și sancționării contravențiilor reglementat în art.3 din OG 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor:

„actele normative prin care se stabilesc contravenții vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenții și sancțiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea"...

Având în vedere cele de mai sus consideră că atâta timp cât cântărirea mașinii s-a efectuat cu încălcarea prevederilor legale nu s-a făcut dovada întrunirii elementelor constitutive ale contravenției sancțiunea aplicată fiind nelegală.

In măsura în care cântărirea s-ar fi efectuat pe o rampă omologată autovehiculul nu ar fi depășit greutatea legală de 40 de tone.

Mai mult calculul eronat al masei totale a autotrenului rezultă și din analiza următoarele aspecte:

Conform cărților de identitate a autoutilitarei și remorcii masa proprie este de 14.45 tone în cazul autoutilitarei și 3.075 tone în cazul remorcii. Astfel masa maximă a autotrenului este de 17.525 tone.

Analizând avizul de însoțire a mărfii transportate, se constată că autotrenul transporta lemn rotund rășinos (molid) cu un volum total de 36.35 mc, care era în cea mai mare parte uscat și cu multiple defecte de structură provenind dintr-o tăiere accidentală. Analizând constatările literaturii de specialitate rezultă că lemnul de molid are o densitate medie de 0,55-0,6 kg/dm 3. Pe baza celor două valori se poate calcula greutatea totală a volumului de lemn transportat, prin înmulțirea acestora. Astfel, masa încărcăturii ar fi 0.6*36.35, rezutând o greutate de 21.81 tone. Totalizând cele două valori 21.81 tone (masa încărcăturii) +17.525 tone (masa autotrenului) obținem valoarea maximă de 39.33 tone, care se încadrează în limitele legale.

In raport de argumentele de fapt și de drept expuse anterior, consideră întemeiată plângerea motiv pentru care solicită admiterea acesteia și anularea procesului-verbal și exonerarea sa de la achitarea amenzii aplicate.

În plus consideră că în măsura în care se invocă reaua sa credință în sensul că a mai fi săvârșit și alte infracțiuni similare revenea apelantei obligația să facă dovada în acest sens.

In măsura în care va intra în posesia cazierului contravențional care a fost solicitat deja va depune și această dovadă până la termenul ce va fi fixat în cauză.

In plus apelanta nu face o descriere a gradului de pericol social concret al faptei săvârșite toate motivele referindu-se la gradul de pericol social abstract prevăzut în norma de incriminare.

In ceea ce privește posibilitatea aplicării sancțiunii avertismentului critica apelantei este nefondată așa cum a arătat instanța având posibilitatea individualizării judiciare a sancțiunii aplicate. Mai mult, art.7 din OG 2 prevede faptul că sancțiunea avertismentului poate fi aplicată și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravențiilor - în speță Legea OG 43/1997 - nu prevede posibilitatea aplicării acestei sancțiuni.

De asemenea solicit obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză având în vedere culpa sa procesuală .

ÎN D.: dispozițiile, O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, OG 2/2001, Ordinului nr. 291/2005, art.471 alin. 5 C..

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor expuse dar și din oficiu, tribunalul reține următoarele:

Referitor la apelul declarat de apelantul C. Județean A. .

În esență, critica apelantului C. Județean A. vizează greșita înlocuire a amenzii contravenționale cu avertisment.

Legiuitorul a avut în vedere pericolul social abstract prin felul în care a fixat limitele contravenționale .

Judecătorul cauzei trebuie să analizeze pericolul social concret, care se raportează atât la sancțiunea prevăzută de actul normativ, dar și la cerințele prev. de art. 21 alin. 3 din OG 2/2001.

Judecătorul primei instanțe a analizat corect aceste cerințe, concluzionând că scopul educativ și preventiv al sancțiunii contravenționale poate fi atins și prin înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul.

Este adevărat că petenta nu a dovedit faptul negativ că nu a mai fost sancționată contravențional dar nici apelantul C. Județean A. nu a făcut dovada contrară, respectiv că a mai fost sancționată contravențional și că persistă în săvârșirea faptelor contravenționale pentru a o exclude de la această aplicare a avertismentului.

Invocarea practicii judiciare nu obligă instanțele să se conformeze întrucât în sistemul judiciar român, practica judiciară nu este izvor de drept.

Petenta nu neagă săvârșirea contravenției ci critică modul de descriere a stării de fapt în procesul verbal atacat și invocă nerespectarea prevederilor legale privind cântărirea la vehiculele rutiere.(Ordinul nr. 291/2005 al Biroului Român de Metrologie Legală – Anexa 1 – Normele Metrologice legale NML -059-05).

De altfel șoferul vehiculului supus cântăririi a declarat că nu a cântărit încărcătura la plecare în cursă, întrucât are experiență, de 14 ani fiind șofer ,putând aprecia asupra greutății încărcăturii.

D. contravenientul care neagă săvârșirea faptei nu poate beneficia de înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.

În speță, așa cum s-a mai arătat s-au invocat aspecte referitoare la încălcarea normelor legale vizând cântărirea.

Pentru aceste motive, în baza art. 480 alin.1 Cod procedură civilă va respinge apelul declarat de apelantul C. Județean A. .

Referitor la apelul declarat de petenta . .

2.1 Critica vizând neindicarea și lipsa semnăturii unui martor asistent.

Art.19 alin. 1 teza a II-a din OG 2/2001 se referă la încheierea procesului verbal în situația în care contravenientul nu este de față sau refuză sau nu poate să semneze.

În cuprinsul cererii de apel, petenta arată că șoferul Pușcas A. „ își putea asuma calitatea de martor „ și putea semna actul sancționator în măsura în care i s-ar fi solicitat acest fapt întrucât nici o dispoziție legală nu îi interzice acest lucru fără a observa că, în cuprinsul plângerii contravenționale formulate la fila 2 pct.1 alin. 3 acestea susține faptul că „ conducătorul auto Pușcas A. nu a dorit să semneze procesul verbal”.

Ca atare, conform celor susținute în plângerea contravențională a petentei, conducătorul auto a refuzat semnarea procesului verbal dar s-a consemnat la rubrica alte mențiuni referitoare tot la contravenient că nu are obiecțiuni.

Agentul constatator a consemnat că, la fața locului se afla doar agentul constatator, contravenientul și agentul de poliție care a oprit vehiculul și că la acea oră – 21,51 nu s-a găsit nici o persoană care să fie solicitată ca martor. De altfel și conducătorul auto Pușcas A. a confirmat mențiunile agentului constatator cu privire la faptul că nu erau alte persoane la fața locului dar a arătat că agentul constatator putea să cheme ca martor o persoană de la casele din apropierea parcării unde a fost oprit vehiculul.

Din cele expuse reiese că, s-au respectat dispoz. art. 16 din OG nr. 2/2001 neexistând un motiv de nulitate absolută cum susține petenta.

2.2 Critica referitoare la nerespectarea dispozițiilor legale privind cântărirea autovehiculului privind locul,modul, cântarul folosit.

Așa cum corect a reținut și instanța de fond în baza documentației tehnice și a planului topografic de verificare metrologică, aparatul de cântărit cât și punctul de cântărire au fost omologate și verificate metrologic la momentul efectuării controlului și prin urmare, cântărirea s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Art. 60 alin. 2 din OG 43/1997 modificat și completat prevede că „ controlul greutății vehiculelor poate fi efectuat și în locurile în care aceste vehicule sunt parcate,oprite sau staționate pe drumurile publice din România.”

În mod corect, instanța de fond a înlăturat susținerile petentei referitoare la încălcarea normelor legale privind locul, modul, cântarul folosit, susțineri nedovedite decât cu declarația conducătorului auto care nu are studii de specialitate și care nu a efectuat măsurători și care a afirmat că locul unde s-a efectuat cântărirea nu era drept și vehiculul nu depășea masa admisă de lege de 40 tone, deși nu l-a cântărit fiind suficientă experiența sa de șofer profesionist de 14 ani.

În plus, proba cu martori, în conformitate cu art.309 alin. 5 Cod procedură civilă nu se admite împotriva sau peste ce cuprinde înscrisul.

Astfel, documentația tehnică și planul topografic, raportul de constatare contrazice cele susținute de martor și dovedesc respectarea dispozițiilor legale privind cântărirea.

2.3 Cu privire le temeinicia procesului verbal și greșita apreciere a instanței de fond că s-a dovedit dincolo de dubii săvârșirea contravenției .

În mod corect a reținut instanța de fond că, în baza documentației tehnice depuse la dosarul cauzei care confirmă cele reținute în procesul verbal reiese fără dubiu faptul că petenta a circulat pe DJ 107D Km2- cu vehiculul având masa totală de 48,50 tone față de 40,00 tone, masa admisă de lege.

Greșit apreciază petenta că procesul verbal nu este susținut de mijloace de probă ignorând înscrisurile în care sunt consemnate operațiunea de cântărire și verificarea metrologică și luând în considerare doar aprecierea șoferului care la plecare în cursă nu a cântărit autovehiculul.

Prezumția de nevinovăție nu mai operează în cazul petentei dovedindu-se că autovehiculul a circulat fără a respecta dispozițiile legale, respectiv cu o masă totală de 48,5 tone față de 40,00 tone, masa admisă de lege.

Pentru aceste motive ,în baza art.480 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat apelul declarat de ..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelurile declarate de intimatul apelant C. Județean A. și petenta . împotriva sentinței civile nr. 664/2014 pronunțată de Judecătoria Aiud în dosar_ .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 04 Decembrie 2014.

Președinte,

C. M. C.

Judecător,

C. L.

Grefier,

D. M.

Red. LC

Jud.fond V. M.

Tehnored.MD/4ex/07.01.2015

← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 203/2014....		Pretentii. Sentința nr. 1569/2014. Tribunalul ALBA →

Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 04-12-2014, Tribunalul ALBA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 04-12-2014, Tribunalul ALBA