Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 2015/2015. Tribunalul ALBA

Tribunalul ALBA - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2015

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 5183/107/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ

Dosar nr._

SENTINȚA ADMINISTRATIVĂ_ /2015

Ședința publică de la 16 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. M. C.

Grefier șef: B. A.

Pe rol se află judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta P. L. R. și pe pârâții ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A. și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 09.02.2015, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de astăzi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la Tribunalul A. în data de 24.11.2014, reclamanta P. L. R. a solicitat, in contradictoriu cu pârâtele Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice B. și Administrația Județeană a Finanțelor Publice A.:

1. Obligarea paratelor la plata sumei de_ lei indemnizației de conducere pentru funcția de „sef administrație adjunct"- administrarea veniturilor statului, gradul I, la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. I. din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului A., îndeplinita in 21.03._13, suma actualizata la data plații cu indicele de inflație.

2. In baza art 451 si urm NCPC obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată următoarele:

Reclamanta a fost incadrata in munca la parata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. I. din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului A. -actuala Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., in calitate de „inspector principal cl I gr 5", având astfel statutul de „funcționar public" prevăzut de Legea nr 188/1999 actualizata.

Arată reclamanta că a fost împuternicita prin Ordine ale președintelui Agenției Nationale de Administrare Fiscala, sa exercite funcția publica de conducere „sef administrație adjunct" la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. I. din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului A., mai precis prin Ordinul nr 432/21.03.2014 emis de Ministrul Finanțelor Publice începând cu data de 21.03.2012 pe perioada nedeterminata, iar in data de 25.06.2013 Prin Ordinul nr 733 a fost din nou împuternicita sa își exercite funcția in continuare pe postul de „sef administrație adjunct".

In baza Ordinului ante-menționat i-a fost întocmita si aprobata fisa postului in care s-a consemnat ca îndeplinește funcția publica de conducere de „sef administrație adjunct", fiindu-i sporite atribuțiile de serviciu.

De la data numirii 21.03.2012 consemnata in ordinul antemenționat, declară că a fost remunerată lunar cu suma corespunzătoare calității de „sef administrație adjunct", insa nu a beneficiat de indemnizația de conducere cuvenita funcției.

In perioadele antementionate indemnizația de conducere nu a fost inclusa in salariu, desi aceasta indemnizație si celelalte stimulente cuvenite funcționarilor publici care lucrează in sistemul finanțelor publice a fost inclusa in salariu.

Menționează ca desi a exercitat atribuțiile funcției respective in mod temporar a indeplinit in fapt aceste atribuții care au presupus un efort suplimentar, respectiv exercitarea si a altor atribuții stabilite prin fisa postului pentru funcția de „sef administratoe adjunct".

Reclamanta mai arată ca Ordinul nr 432/21.03.2014 emis de Ministrul Finanțelor Publice a fost dat in conformitate cu prevederile Legii nr 188/1999 potrivit cărora funcționarul public este obligat sa se conformeze dispozițiilor primite de la superiorii ierarhici.

Art 87, alin 2, lit e), prevede ca mobilitatea in cadrul corpului funcționarilor publici se realizează prin modificarea raporturilor de serviciu, respectiv si prin exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere.

Insa art 92, alin 5, din Legea nr 188/1999, in forma inițiala, prevede ca daca salariul corespunzător funcției publice pe care o exercita cu caracter temporar este mai mare, funcționarul public are dreptul la acest salariu.

Învederează că a exercitat in fapt, cu caracter temporar, funcția publica de conducere de „sef administrație adjunct", întrunind condițiile de studii, de vechime in specialitatea studiilor pentru ocuparea acestei funcții si nu a avut sancțiuni disciplinare, adică, a întrunit cerințele prevăzute de art 92 din Legea nr 188/1999.

Esențial este faptul ca a prestat o funcție publica de conducere pentru care trebuie sa fie remunerata.

Art 27, alin 2 din Legea nr 188/1999 prevede ca este interzisa orice discriminare intre funcționarii publici, de orice natura.

Pe de alta parte, Codul Muncii, ale cărui prevederi sunt aplicabile si funcționarilor publici in situația in care legea speciala nu conține prevederi asemănătoare dispune următoarele:

- In art 5 -consacra principiul egalității de tratament fata de toti salariații;

- In art 39 - prevede ca slaariatul are dreptul la egalitate de tratament.

Prin neacordarea indemnizației de conducere de către parata sunt incalcate si prevederile OG nr 137/2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Art 1 din ordonanța consacra principiul egalității intre cetățeni, al excluderii privilegiilor si discriminării in exercitarea mai multor drepturi.

La alin 2, lit i) din ordonanța se consacra dreptul la un salariu egal pentru o munca egala.

Iar in art 2 se arata ca prin discriminare se înțelege orice deosebire, restricție, precum si orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea exercitării, in condiții de egalitate a drepturilor omului si a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, in domeniul economic.

Potrivit acestor prevederi legale in virtutea principiului nondiscriminarii pentru munca prestata temporar, in calitate de sef administrație adjunct, reclamanta consideră că are dreptul sa beneficieze de o indemnizație lunara egala cu cea de care beneficiază un sef administrație adjunct numit definitiv in funcție.

In cazuri similare acțiunile formulate de numitul I. V. si numitul M. G. au fost admise întrucât instanța a reținut ca aceștia deși au fost împuterniciți pe funcții de conducere nu au fost remunerați corespunzător, așadar in acest sens depune Sentința nr 8818/C./2012 si respectiv Sentința nr 724/C./2011.

F. de cele învederate mai sus solicită admiterea acțiunii asa cum a fost formulata.

In drept, invocă prevederile Legii nr 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, art 119, art451 NCPC.

In probatiune, invocă proba cu inscrisuri.

- solicită obligarea paratelor sa comunice la dosar indemnizația de conducere lunara aferenta funcției de „sef administrație adjunct"- administrarea veniturilor statului, gradul I, la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. I. din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului A., indeplinita in martie 2012-iunie 2013.

- In cazul in care se vor contesta sumele solicitate declară că este de acord cu efectuarea unei expertize contabile.

Anexează acțiunii următoarele înscrisuri: împuternicire avocațiala, Ordinul nr 432/21.03.2014 emis de Ministrul Finanțelor Publice, Ordin nr 733/25.06.2013, Calcul diferența indemnizație;Sentința nr 8818/C./2012, Sentința nr 724/C./2011.

Pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., a depus întâmpinare, la data de 11.12.2014, prin care respingerea, în principal ca tardivă și în subsidiar ca neîntemeiată, a acțiunii promovate.

Sub un prim aspect, înțelege să invoce excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Județene a Finanțelor Publice A.

Arată că excepția este întemeiată pe contextul procesului de reorganizare a A.N.A.F., realizat ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr.74/2003 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea unor acte normative.

Invocă și prevederile articolului 10 din O.U.G. nr.74/2003, în sensul că:

- începând cu data intrării în vigoare a actului normativ precitat, au fost înființate în subordinea A.N.A.F. direcțiile generale regionale ale finanțelor publice (aliniatul 1 la articol);

- începând cu aceeași dată, direcțiile județene ale finanțelor publice s-au reorganizat prin fuziune prin absorbție în cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice, pierzându-și personalitatea juridică (aliniatul 7 la articol);

- cu aceeași dată, personalul direcțiilor generale județene ale finanțelor publice a fost preluat în cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice (aliniatul 8 la articol), în concluzie, calitate procesuală pasivă o are numai Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B., instituția publică cu personalitate juridică care are și calitatea de angajator, potrivit legii.

II. Sub un al doilea aspect, tot cu titlu de excepție, față de obiectul acțiunii, demersul reclamantei este tardiv, în contextul articolului 7 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice

În primul rând, textul articolul 7 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, prevede că soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit legii este de competența ordonatorilor de credite. În al doilea rând, contestația poate fi depusă în termen de 5 zile lucrătoare de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite. Ordonatorii de credite soluționează contestațiile în termen de 10 zile lucrătoare.

În al treilea rând, împotriva măsurilor dispuse, persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării soluționării contestației în scris.

Față de textul articolului 7 din actul normativ precitat, reclamanta avea posibilitatea de a contesta pe cale administrativă, în termen de 5 zile de la comunicare, Ordinul președintelui A.N.A.F. nr.432/21.03.2012 urmând ca, în cazul soluționării nefavorabile a acestei contestații, să se adreseze instanței de contencios administrativ în termenul legal de 30 de zile. Reclamanta nu a respectat prevederile articolului 7 din Legea nr.285/2010, text de act normativ în vigoare la momentul emiterii Ordinului președintelui A.N.A.F. nr.432/21.03.2012 astfel că, în opinia pârâtei, acțiunea este tardiv formulată.

III. Pe fondul problematicii litigiului dedus judecății, pârâta arată următoarele:

Se solicită obligarea pârâtelor la plata sumei de_ lei, actualizată cu indicele de inflație, reprezentând indemnizația de conducere pentru funcția de conducere de „sef administrație adjunct" - administrarea veniturilor statului, gradul I, la Administrația Finanțelor Publice Municipale A. I. din cadrul fostei Direcții Generale a Finanțelor Publice A., funcție exercitată de reclamantă, prin împuternicire cu delegare de atribuții, în perioada 21.03._13.

Solicitarea reclamantei pentru plata indemnizațiilor de conducere pentru perioada în care a fost împuternicită să exercite, în baza prevederilor articolului 45 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor este neîntemeiată.

III.A. - Temeiul legal al delegării de atribuții aferent perioadelor pentru care se solicită plata indemnizației de conducere - Articolul 45, aliniatul (1) din Legea nr. 188/1999

Așa cum reiese din cuprinsul Ordinului președintelui A.N.A.F. nr.432/21.03.2012, temeiul legal în baza căruia reclamanta a exercitat atribuțiile funcției publice de conducere teritoriale vacante de sef administrație adjunct - administrarea veniturilor statului, gradul I, clasa 74 de salarizare la Administrația Finanțelor Publice a municipiului A. lulia, este articolul 45, aliniatul (1) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În acest sens orice funcționar public răspunde, potrivit legii, de îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin din funcția publică pe care o deține, precum și de îndeplinirea atribuțiilor ce îi sunt delegate.

Delegarea de atribuții presupune repartizarea de noi atribuții unui funcționar public, pe lângă cele stabilite prin fișa postului, corespunzătoare pregătirii sale profesionale, în scopul asigurării, pentru o scurtă perioadă de timp, a desfășurării în bune condiții a unor activități corespunzătoare unei funcții publice din cadrul instituției publice.

Conform prevederilor articolului 45, aliniatul 3 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, funcționarul public de execuție avea dreptul să refuze, în scris și motivat, îndeplinirea atribuțiilor delegate, dacă le-ar fi considerat ilegale sau dacă, ar fi fost pus în imposibilitatea de a le îndeplini.

Articolul 45, aliniatul (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare nu presupune, în nici un fel, modificarea raportului de serviciu al funcționarului public.

a) delegare;

b) detașare;

c) transfer;

d) mutarea în cadrul autorității sau instituției publice ori în cadrul altei structuri fără personalitate juridică a autorității sau instituției publice;

e) exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere.

Delegarea de atribuții realizată în baza articolului 45, aliniatul (1), nu reprezintă o modalitate de modificare a raportului de serviciu.

III.B. Numai în cazul exercitării cu caracter temporar a unei funcții publice vacante sau temporar vacante realizată prin promovarea temporară a funcționarului public, în condițiile legii, se poate acorda salariul corespunzător funcției de conducere exercitate cu caracter temporar.

Acest drept este clar consacrat prin articolul 92, aliniatul (5) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind valabil atât în cazul exercitării cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere vacante, cât și în cazul exercitării cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere temporar vacante.

Nefiind vorba, pentru cazul de față și pentru perioadele aferent cărora se solicită drepturile ce fac obiectul prezentului dosar, de promovarea temporară a unui funcționar public în vederea exercitării cu caracter temporar a unei funcții publice vacante sau temporar vacante, ci de o simplă delegare de atribuții, este clar că nu există niciun temei legal pentru acordarea acestor drepturi.

III.C. Reclamanta a beneficiat de drepturile bănești aferente exercitării cu caracter temporar a funcției publice vacante, realizată prin promovare temporară, atât cât a permis legislația în vigoare, pentru perioada 25.05._13 și 01.01._14 prin Ordinul președintelui A.N.A.F. nr.733/25.06.2013 (anexat prezentei)

Așa cum prevede articolul 92, aliniatul (2) din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, durata exercitării cu caracter temporar a funcției publice de conducere este limitată la o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

In mod excepțional, perioada de 6 luni dintr-un an calendaristic poate fi prelungită cu încă trei luni, cu avizul A.N.F.P., dacă a fost organizat concurs de recrutare sau de promovare iar funcția respectivă nu a fost ocupată.

Față de această împrejurare, solicită instanței să constate că reclamanta a fost promovată temporar în vederea exercitării prerogativelor funcției publice de conducere vacante, atât cât a permis legislația în vigoare, cu respectarea termenului maxim de 6 luni într-un an calendaristic.

III.D. Criticile formulate de reclamantă în ceea ce privește încălcarea principiului nondiscriminării (art.27, alin. 2 din Legea nr.188/1999, a O.G. nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare) sunt nefondate.

Așa cum s-a arătat anterior, reclamanta a fost promovată în vederea exercitării funcției publice de conducere vacante de șef Serviciu inspecție fiscală persoane juridice nr.5 pentru perioadele succesive menționate la punctul II.C din prezenta întâmpinare, iar pentru exercitarea temporară a prerogativelor acestei funcții a fost remunerată în mod corespunzător, cu respectarea condițiilor legale.

Faptul că A.N.A.F. nu a mai avut un temei legal pentru prelungirea perioadelor de exercitare cu caracter temporar a funcției publice vacante, prin promovare și, implicit, cu plata drepturilor salariale aferente, nu echivalează cu încălcarea principiului nondiscriminării.

Promovarea cu caracter temporar a reclamantei în funcția publică de conducere vacantă și exercitarea prerogativelor acestei funcții, ca formă de modificare a raportului de serviciu, s-a realizat cu respectarea prevederilor legale.

Față de toate cele expuse, pârâta solicită respingerea acțiunii.

La data de 29.12.2014 pârâta Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice B. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea in totalitate a acțiunii reclamantei ca fiind neîntemeiata.

Prin cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta P. L. R. in contradictoriu cu DGRFP B. si AJFP A., se solicita instanței de judecata, următoarele:

1. Obligarea paratelor la plata sumei in cuantum de 44.413 lei, reprezentând indemnizația de conducere pentru funcția de sef administrație adjunct - administrarea veniturilor statului, gradul I, la AFP a Municipiului A. I. din cadrul Direcția Generala a Finanțelor Publice A., îndeplinita in perioada 21.03._13, suma actualizata la data plații cu indicele de inflație;

2. Obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata.

Pe cale de excepție pârâta invocă in cauza:

1. Excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Județene a Finanțelor Publice A., motivata pe următoarele considerente:

Reclamanta susține faptul ca in prezenta cauza, calitate procesuala ar avea pe langa Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice B., si Administrația Județeană a Finanțelor Publice A..

In fapt, potrivit dispozițiilor H.G. nr. 520/2013 privind organizarea si funcționarea ANAF si ale O.U.G. nr. 74/2013 privind unele masuri pentru îmbunătățirea si reorganizarea activității ANAF precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, s-a dispus reorganizarea ANAF si a instituțiilor teritoriale subordonate.

Conform dispozițiilor art. 10 din O.U.G. nr. 74/ 2013, „începând cu data intrării in vigoare a hotărârii Guvernului prevăzuta la art. 13, alin. 1, se înființează in subordinea Agenției, direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, instituții publice cu personalitate juridica..." Potrivit dispozițiilor art. 13 alin. 1 si alin. 3 din HG nr. 520 /2013, "incepand cu data intrării in vigoare a prezentei hotărâri, se înființează in subordinea Agenției, direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, instituții publice cu personalitate juridica... (3) In cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice funcționează, ca structuri fara personalitate juridica:

a) direcțiile regionale vamale;

b) administrațiile județene ale finanțelor publice...".

Astfel, potrivit actelor normative, Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. reprezintă o structura fara personalitate juridica, care funcționează in cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice B. si care nu mai poate avea calitatea de angajator.

In ceea ce privește raporturile de serviciu pe care reclamanta le-a avut cu fosta DGFP A., pârât a arată faptul ca, potrivit actelor normative care au reglementat reorganizarea ANAF si a structurilor subordonate, atribuțiile privind gestionarea resurselor umane ale fostei DGFP A., au fost preluate de către D.G.R.F.P. B., care s-a subrogat in drepturile si obligațiile fostei D.G.F.P. A..

Începând cu data de 01.08.2013, orice pretenție a reclamantei in legătura cu raporturile de serviciu sunt justificate numai fata de Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice B.. Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. nu are calitatea de angajator si nu poate sta in judecata ca subiect de drepturi si obligații in ceea, ce privește raporturile de serviciu ale reclamantei. Reclamanta nu are niciun raport juridic de serviciu cu AJFP A., iar fata de obiectul dedus judecații, arătă ca aceasta instituție fără personalitate juridica, nu are capacitate de folosința si nici de exercițiu, pentru a sta in judecata in nume propriu.

Precizează pârâta ca, potrivit dispozițiilor OUG nr. 74/ 2013 si ale HG nr. 520/ 2013 privind organizarea si funcționarea ANAF, D.G.R.F.P. B. s-a subrogat in toate drepturile si obligațiile fostei D.G.F.P. A..

Potrivit art. 10 alin. 2 din OUG nr. 74/ 2013 "Direcțiile generale regionale ale finanțelor publice se înființează prin transformarea direcției generale a finanțelor publice a județului in care va fi stabilit sediul direcției generale regionale, prin fuziunea prin absortie a celorlate direcții generale județene ale finanțelor publice din aria de competente stabilita potrivit prevederilor alin. 3.

Potrivit art. 10 alin. 4 din același act normativ, "Direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, infinitate potrivit prevederilor alin. 3, preiau activitățile si competentele tuturor direcțiilor generale județene ale finanțelor publice absorbite din aria de competenta, precum si a tuturor structurilor teritoriale subordonate acestora".

Potrivit dispozițiilor art. 23 alin. 1 din HG nr. 520/ 2013, "Direcțiile generale regionale ale finanțelor publice se înființează prin transformarea direcției generale a finanțelor publice a județului in care este stabilit sediul direcției generale regionale, prin fuziunea prin absortie a celorlate direcții generale ale finanțelor publice județene din aria de competenta stabilita potrivit anexei nr. 2, care isi pierd personalitatea juridica".

Potrivit art. 23 alin. 4, "Activitatea si competentele tuturor direcțiilor generale ale finanțelor publice absorbite din aria de competenta sunt preluate de către direcțiile generale regionale ale finanțelor publice...".

Lipsa calității de persoana juridica a administrațiilor județene ale finanțelor publice afectează în mod direct, capacitatea acestora de folosința si de exercițiu astfel cum acestea sunt reglementate de art. 205 și 209 din Codul civil, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 193 din Codul civil.

Reclamanta nu a justificat in cuprinsul acțiunii introductive calitatea procesuala pasiva a paratei A.J.F.P. A., motiv pentru care solicită instanței de judecata ca, in baza considerentelor de mai sus, sa constate ca raportul juridic de drept procesual nu se poate lega valabil decât intre titularii dreptului ce rezulta din raportul de drept material dedus judecații, respectiv intre Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice B. (succesoare in drepturile si obligațiile fostei D.G.F.P. A.) si reclamanta.

Astfel, se impune admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a paratei A.J.F.P. A. si pe cale de consecința, respingerea acțiunii fata de aceasta parata.

2. Invocă pârâta excepția prescripției dreptului material la acțiune, motivata pe următoarele considerente:

Arată că înțelege sa invoce aceasta excepție, raportat la prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 republicata, potrivit cărora, "Cererile prin care se solicita anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins si repararea pagubei cauzate, se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabila;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii;

c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv, data expirării termenului legal de soluționare a cererii;

d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) Ut. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabila a cererii sau, dupa caz, a plângerii prealabile;

e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul con tr actelor administrative...

(5) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripție, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere.

Astfel, urmează a se retine ca raportat la susținerile reclamantei, respectiv ca acest litigiu este de natura contenciosului administrativ, atunci se impune a se retine si prevederile legale ce sunt aplicabile in materia contenciosului administrativ, impuse imperativ de legiuitor si in aceiași timp, derogatorii de la dreptul comun.

Așa cum reiese din conținutul Ordinului nr. 432 emis la data de 25.03.2012 de către Președintele ANAF în temeiul art. 45 alin. 1 si 2 din Legea nr. 188/1999, reclamanta a fost împuternicita cu exercitarea atribuțiilor funcției publice de conducere teritoriale vacante de sef administrație adjunct - administrarea veniturilor statului la Administrația Finanțelor Publice a Mun. A. I. din cadrul DGFP A., cu menținerea elementelor salariale aferente funcției publice teritoriale de execuție, incepand cu data de 21.03.2012.

Raportat la data formulării plângerii prealabile si a cererii de chemare in judecata, pârâta învederează faptul ca a fost depășit termenul legal de 6 luni de exercitare a dreptului material la acțiune, prevăzut la art. 11 din Legea contenciosului administrativ. Chiar si in situația in care instanța de contencios administrativ competenta cu soluționarea cauzei ar aprecia ca prezenta acțiune este o cerere de despăgubire, termenul de prescripție de un an prevăzut la art. 19 din Legea contenciosului administrativ este depășit astfel incat rezulta fara putința de tăgada ca prezenta acțiune este prescrisa.

În cuprinsul Ordinului nr. 432 emis la data de 25.03.2012 de către Președintele ANAF, reclamantei i s-a comunicat in mod expres si clar ca își va păstra pentru perioada delegării de atribuții, atât încadrarea, cat salariul aferent funcției de execuție. Astfel, la acel moment, reclamanta a fost încunoștințată nu doar cu privire la delegarea de atribuții, ci inclusiv cu privire la drepturile salariale ce urmau a-i fi acordate, astfel încât daca ar fi considerat nelegale acele dispoziții din deciziile instituției pârâte, ar fi trebuit sa le conteste potrivit dispozițiilor Legii nr. 188/1999, care fac trimitere expresa la prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Dupa cum se poate observa din conținutul actului administrativ individual mai sus menționat, acesta constituie chiar temeiul pretențiilor de natura salariala solicitate de reclamanta prin cererea de chemare in judecata. Solicită sa se constate inadmisibilitatea punerii in discuție a legalității dispozițiilor din Ordinul nr. 432 emis la data de 25.03.2012 de către Președintele ANAF cu privire la drepturile salariale stabilite si acordate reclamantei, având in vedere ca in acest mod, s-ar accepta fraudarea legii, in sensul deturnării efectelor acesteia . decât cel pentru care au fost edictate. In acest sens, se retine ca potrivit art. 1 alin. 1 si art. 8 alin. 1 din Legea 554/2004, obiectul principal al acțiunii in contencios administrativ îl constituie anularea unui act administrativ si numai subsidiar acestuia, înlăturarea prejudiciului cauzat persoanei vătămate prin actul anulat. Acțiunea in contencios administrativ este supusa doar termenelor si condițiilor prevăzute de Legea contenciosului administrativ. Solicită instanței să aibă în vedere ca Ordinul nr. 432 a fost emis la data de 25.03.2012 de către ANAF, instituție ierarhic superioara si cu personalitate juridica proprie.

Prin urmare, persoana vătămata printr-un act administrativ poate cere anularea acestuia in tot sau in parte in termenele si condițiile prescrise de lege si ca urmare, si înlăturarea prejudiciului produs prin actul administrativ anulat. Astfel, este evident ca s-ar aduce atingere principiului securității juridice consacrat atat in jurisprudenta CEDO, cat si in cea a Curții Europene de Justiție. Din aceasta jurisprudența, se desprinde ideea conform căreia, actele administrative individuale, nu pot fi supuse contestării o perioada nedefinita de timp, si in acest fel, sa fie lipsite de caracterul definitiv. Împlinirea termenelor de contestare presupune definitivarea acestor acte, precum si acceptarea de către cei interesați a efectelor definitivării, si anume faptul ca ele nu mai pot fi contestate si desființate pe cale directa sau indirecta.

Ori, atât plângerea prealabila, cat si cererea de chemare in judecata, au fost introduse la data de 24.11.2014, cu depășirea termenului legal de 6 luni impus de legiuitor. Având in vedere ca de la comunicarea către reclamanta a actului administrativ care a constituit temeiul pretențiilor solicitate de aceasta prin prezenta acțiune a trecut mai mult de un an de zile, fara putința de tăgada, este prescris dreptul la acțiune potrivit art. 11 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ.

Raportat la cele invocate mai sus, se impune ca instanța de judecata sa dispună admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune si pe cale de consecința, sa respingă acțiunea reclamantei formulata la instanța de contencios administrativ, ca fiind prescrisa.

3. Invocă pârâta și excepția inadmisibilitatii acțiunii, motivata pe următoarele considerente:

Prezenta acțiune a fost introdusa in fata instanței de contencios administrativ, insa din acțiunea introductiva nu rezulta care sunt actele administrative contestate.

Din acțiunea introductiva nu rezulta care este actul administrativ pe care înțelege sa îl conteste in cauza, respectiv care este actul administrativ prin care reclamanta se considera ca a fost vătămata in vreun drept al sau, sau ..

Potrivit dispozițiilor art. 8 din legea nr. 554/ 2004, privind contenciosul administrativ, persoana vătămata . de lege sau . printr-un act administrativ unilateral, nemulțumita de răspunsul primit la plângerea prealabila ... poate sesiza instanța de contencios administrativ competenta, pentru a solicita anularea in tot sau in parte a actului, repararea pagubei cauzate...". Tot astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 din același act normativ „orice persoana care se considera vătămata . sau ori ., de către o autoritate publica, printr-un act administrativ ... se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce-a fost cauzata".

Reclamanta pretinde repararea unei pagube pretinsa ca fiind rezultata din actul administrativ emis in sarcina sa de către ANAF, act care nu a fost contestate, acesta producând efecte juridice definitive prin întreg conținutul sau.

Reclamanta nu poate investi instanța de contencios administrativ cu cereri subsidiare, atat timp cat actul administrativ prin care au fost dispuse anumite masuri in sarcina reclamantei, nu a fost contestat. Salariul reclamantei a fost stabilit prin actul administrativ unilateral cu caracter individual, emis de către Președintele ANAF, reclamanta având posibilitatea sa conteste modalitatea de stabilire a salariului in termenele si condițiile legii.

Cenzurii instanțelor de contencios administrativ, conform prevederilor art. 1 raportat la art.8 alin.1 din Legea nr.554/2004, sunt supuse doar actele administrative tipice ori actele administrative atipice, refuzul de soluționare ori nesolutionare a unei cereri, vătămătoare pentru drepturile ori interesele legitime ale persoanei fizice ori juridice.

Reclamanta nu a dovedit îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a introducerii acțiunii in contencios administrativ, situație in care solicitam respingerea acțiunii ca fiind inadmisibila.

4. Invocă in cauza: excepția tardivității formulării plângerii prealabile si excepția prematuritatii introducerii acțiunii in contencios administrativ, excepții motivate, fiecare in parte, pe următoarele considerente:

Reclamanta a formulat prezenta acțiune in condițiile legii nr. 554/ 2004, privind contenciosul administrativ cu completările si modificările ulterioare. Reclamanta a uzat de dispozițiile obligatorii ale art. 7 din actul normativ menționat formulând plângerea prealabila, fiind expediata către D.G.R.F.P. B., la data de 21.11.2014.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit h coroborat cu art 7 alin. 4 din același act normativ termenul legal de soluționare a plângerii prealabile era de 30 de zile de la înregistrarea cererii.

Cu nerespectarea termenului obligatoriu instituit de normele legale invocate, reclamanta se adresează instanței de contencios administrativ cu prezenta acțiune, sesizând Tribunalul A. cu cererea înregistrata la data de 24.11.2014.

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/ 2004, poate sesiza instanța de contencios persoana vătămata . de lege sau . printr-un act administrativ individual, nemulțumit de răspunsul primit la plângerea prealabila sau daca nu a primit niciun răspuns in termenul prevăzut la art. 2 alin. 1 lit h.

Nesoluționarea in termenul legal a unei cereri este definita de art. 2 alin 1 lit. h din Legea nr. 554/2004 ca fiind faptul de a nu răspunde solicitantului in termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, daca prin lege nu se prevede un alt termen.

Or, dat fiind ca reclamanta a înregistrat plângerea prealabila la data de 21.11.2014 si a promovat prezenta acțiune la data de 24.11.2014, rezulta ca DGRFP B. se găsea, la data promovării acțiunii, în termenul legal de 30 de zile în care era obligata să răspundă cererii.

Instituția procedurii prealabile reglementată de art. 7 din Legea contenciosului administrativ reflectă optica legiuitorului român actual ca înainte de sesizarea instanței de contencios administrativ competente cu acțiunea în justiție persoana ce se pretinde vătămată să introducă la autoritatea publică emitentă sau la cea ierarhic superioară, dacă aceasta din urmă există, plângere prealabilă în termen de 30 de zile de la comunicarea actului.

Plângerea prealabilă sau recursul administrativ prealabil este o modalitate alternativă de reglementare a litigiilor dintre autoritățile administrative și persoanele private (particularii), sens în care, înainte de sesizarea instanței, fiind necesar să fie examinate cu atenție și să conducă la o decizie din partea administrației publice competente.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. j) din Legea nr. 554/2004, plângerea prealabilă semnifică cererea prin care se solicită autorității publice emitente sau celei ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia.

Astfel fiind, în contextul intentării unei plângeri prealabile, particularul cere administrației sa-i fie respectat și pus în valoare și dreptul său la bună administrație.

În armonie cu aceste principii, legiuitorul român a instituit un termen înăuntrul căruia persoana vătămată, destinatar al actului administrativ vătămător, are dreptul și obligația de introduce plângerea prealabilă. Nerespectarea acestei formalității atrage după sine imposibilitatea legală de a învesti instanța de contencios administrativ cu o cerere legată de actul respectiv (art. 109 alin. 2 C.pr.civ. coroborat cu art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea excepției tardivității formulării plângerii prealabile si pe cale de consecința, să se constate ca Ordinul nr. 432 emis la data de 25.03.2012 de către ANAF este legal si produce efecte juridice definitive, astfel cum a fost intocmit.

În cauza, reclamanta avea obligația să aștepte termenul de 30 de zile pentru ca autoritatea sesizată, să se pronunțe asupra cererii prealabile.

Aceasta obligativitate rezulta din economia dispozițiilor art. 7 alin. 1, corelat cu prevederile art. 11 alin. 1 lit. a din Legea contenciosului administrativ, potrivit cărora, dreptul la acțiune judiciară în materia contenciosului administrativ se naște la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă sau în cazul prev la art. 11 alin. 1 lit. d) din aceeași lege, la data expirării termenului de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. h din lege, acțiunea trebuind exercitată sub sancțiunea prescripției în termen de 6 luni.

Pe cale de consecința solicită admiterea excepției prematuritatii invocata si in consecința, respingerea acțiunii ca fiind prematur introdusa.

Pe fondul cauzei, pârâta arată următoarele:

Analizând motivele de fapt si de drept prezentate de reclamanta in cuprinsul cererii de chemare in judecata, precum si înscrisurile depuse in probatiune, D.G.R.F.P. B. isi formulează apărarea pe următoarele considerente:

Prin cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta P. L. R. in contradictoriu cu DGRFP B. si AJFP A., se solicita instanței de judecata, următoarele:

1. Obligarea paratelor la plata sumei in cuantum de 44.413 lei, reprezentând indemnizația de conducere pentru funcția de sef administrație adjunct - administrarea veniturilor statului, gradul I, la AFP a Municipiului A. I. din cadrul Direcția Generala a Finanțelor Publice A., indeplinita in perioada 21.03._13, suma actualizata la data plații cu indicele de inflație;

2. Obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata.

Solicitarea reclamantei pentru plata indemnizației de conducere pentru perioada în care a fost împuternicită potrivit Ordinului nr. 432 emis la data de 25.03.2012 de către Președintele ANAF în baza prevederilor articolului 45 alin. 1 si 2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarului public, este inadmisibila și vădit neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 45 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, "funcționarii publici răspund, potrivit legii, de îndeplinirea atribuțiilor care le revin din funcția publica pe care o dețin, precum si a atribuțiilor ce le sunt delegate.

Așa cum reiese din cuprinsul Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr.432/21.03.2012, temeiul legal în baza căruia reclamanta a exercitat atribuțiile funcției publice de conducere teritoriale vacante de șef administrație adjunct - administrarea veniturilor statului, gradul I, clasa 74 de salarizare la Administrația Finanțelor Publice a municipiului A. I., este articolul 45, alin. 1 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

In acest sens, orice funcționar public răspunde, potrivit legii, de îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin din funcția publică pe care o deține, precum și de îndeplinirea atribuțiilor ce îi sunt delegate.

Conform prevederilor articolului 45, aliniatul 3 din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, funcționarul public de execuție avea dreptul să refuze, în scris și motivat, îndeplinirea atribuțiilor delegate, dacă le-ar fi considerat ilegale sau dacă, ar fi fost pus în imposibilitatea de a le îndeplini.

Articolul 45, aliniatul (1) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare nu presupune, în niciun fel, modificarea raportului de serviciu al funcționarului public.

Potrivit articolului 87, aliniatul (2) din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, modificarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici de execuție și funcționarilor publici de conducere are loc strict prin următoarele modalități: a) delegare; b) detașare; c) transfer; d) mutarea în cadrul autorității sau instituției publice ori în cadrul altei structuri fără personalitate juridică a autorității sau instituției publice; e) exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere.

Delegarea de atribuții realizată în baza articolului 45, alin. 1, nu reprezintă o modalitate de modificare a raportului de serviciu.

Numai în cazul exercitării cu caracter temporar a unei funcții publice vacante sau temporar vacante realizată prin promovarea temporară a funcționarului public, în condițiile legii, se poate acorda salariul corespunzător funcției de conducere exercitate cu caracter temporar. Acest drept este clar consacrat prin articolul 92, aliniatul (5) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind valabil atât în cazul exercitării cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere vacante, cât și în cazul exercitării cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere temporar vacante. Nefiind vorba, pentru cazul de față și pentru perioadele aferent cărora se solicită drepturile ce fac obiectul prezentului dosar, de promovarea temporară a unui funcționar public în vederea exercitării cu caracter temporar a unei funcții publice vacante sau temporar vacante, ci de o simplă delegare de atribuții, este clar că nu există niciun temei legal pentru acordarea acestor drepturi.

Dna. P. R. L. a beneficiat de drepturile bănești aferente exercitării cu caracter temporar a funcției publice vacante, realizată prin promovare temporară, pentru perioada 25.06._13 conform Ordinului președintelui A.N.A.F. nr.733/25.06.2013 (anexat prezentei). Menționăm că începând cu data de 01.08.2013, funcția publică de conducere pe care a fost promovată dna. P. R. a fost desființată, această structură nemairegăsindu-se în structura organizatorică a AJFP A..

Așa cum prevede articolul 92, alin. 2 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, durata exercitării cu caracter temporar a funcției publice de conducere este limitată la o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. în mod excepțional, perioada de 6 luni dintr-un an calendaristic poate fi prelungită cu încă trei luni, cu avizul A.N.F.P., dacă a fost organizat concurs de recrutare sau de promovare iar funcția respectivă nu a fost ocupată.

În cuprinsul Ordinului nr. 432 emis la data de 25.03.2012 de către Președintele ANAF in temeiul art. 45 alin. 1 si 2 din Legea nr. 188/1999 privind delegarea de atribuții, reclamantei i s-a comunicat in mod expres si clar ca isi va păstra pentru perioada respectiva, atat încadrarea, cat si salariul aferent funcției de execuție.

Astfel, la acel moment, reclamanta a fost încunoștințata nu doar cu privire la delegarea de atribuții, ci inclusiv cu privire la drepturile salariale ce urmau a-i fi acordate, astfel încât daca ar fi considerat nelegale acele dispoziții din ordinul ANAF, ar fi trebuit sa le conteste potrivit dispozițiilor Legii nr. 188/1999, care fac trimitere expresa la prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

După cum se poate observa din conținutul actului administrativ individual mai sus menționat, acesta constituie chiar temeiul pretențiilor de natura salariala solicitate de reclamanta prin cererea de chemare in judecata. Solicită pârâta să se constate inadmisibilitatea punerii in discuție a legalității dispoziției cu privire la drepturile salariale stabilite si acordate reclamantei in mod corect si legal, prin actul de numire in funcția publica deținuta, având in vedere ca in acest mod, s-ar accepta fraudarea legii, in sensul deturnării efectelor acesteia . decât cel pentru care au fost edictate. In acest sens, se retine ca potrivit art. 1 alin. 1 si art. 8 alin. 1 din Legea 554/2004, obiectul principal al acțiunii in contencios administrativ il constituie anularea unui act administrativ si numai subsidiar acestuia, înlăturarea prejudiciului cauzat persoanei vătămate prin actul anulat Acțiunea in contencios administrativ este supusa doar termenelor si condițiilor prevăzute de Legea contenciosului administrativ.

Prin urmare, persoana vătămata printr-un act administrativ poate cere anularea acestuia in tot sau in parte in termenele si condițiile prescrise de lege si ca urmare, si înlăturarea prejudiciului produs prin actul administrativ anulat. Astfel, este evident ca s-ar aduce atingere principiului securității juridice consacrat atât in jurisprudența CEDO, cat si in cea a Curții Europene de Justiție. Din aceasta jurisprudența, se desprinde ideea conform căreia, actele administrative individuale, nu pot fi supuse contestării o perioada nedefinita de timp, si in acest fel, sa fie lipsite de caracterul definitiv. Împlinirea termenelor de contestare presupune definitivarea acestor acte, precum si acceptarea de către cei interesați a efectelor definitivării, si anume faptul ca, ele nu mai pot fi contestate si desființate pe cale directa sau indirecta.

Regimul funcției publice este reglementat prin lege organica de către autoritatea legislativa a tarii, legiuitorul stabilind cu caracter imperativ si expres, modalitățile de modificare a raporturilor de serviciu, inclusiv promovarea funcționarilor publici, la art. 92 din Legea nr. 188/1999. In speța, reclamanta nu a fost promovata pentru perioada respectiva in funcția de conducere, ci a fost împuternicita, in condițiile art. 45 alin. î, si 2 din Legea nr. 188/1999, sa exercite temporar atribuțiile funcției publice de conducere, dându-se eficienta principiului subordonării ierarhice, statuat prin dispozițiile art. 3 lit. g din Lege. Raporturile de serviciu se nasc si se exercita pe baza actului administrativ de numire, emis in condițiile legii. Funcționarul public rămâne in funcția publica potrivit actului de numire, preluând doar temporar o parte din ceea ce presupune exercitarea funcției publice de conducere, respectiv atribuțiile si responsabilitățile acesteia.

Referitor la cererea reclamantei de obligare a paratei la plata indemnizației de conducere ce i s-ar fi cuvenit, actualizata cu indicele de inflație, solicită respingerea acesteia, ca fiind nelegala si neîntemeiata. Apreciază pârâta ca instanța de fond nu poate dispune plata drepturilor solicitate actualizate cu rata inflației, in situația in care DGRFP B. nu poate sa înscrie in bugetul propriu nicio plata fara baza legala pentru respectiva cheltuiala. Neaplicarea indicelui de inflație se datorează si faptului ca, in conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. 2 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, "nicio cheltuiala nu poate fi înscrisa in buget si nici angajata si efectuata din acesta, daca nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala."

Totodată, in conformitate cu prevederile art. 29 alin. 3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, "cheltuielile prevăzute in capitole si articole au destinația precisa si limitata", iar potrivit art. 47, "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol". Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior, reiese ca angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai in limita creditelor bugetare anuale aprobate. întrucât suntem o instituție bugetara, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive, apreciază ca obligarea paratei la actualizarea sumelor solicitate cu indicele de inflație ar reprezenta stabilirea in sarcina instituției parate, a unei obligații imposibile.

Plata sumelor reprezentând indicele de inflație se poate face numai prin intervenția legiuitorului. Astfel, in lipsa unei prevederi legale care sa reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata inflației, instituția publica nu are la dispoziție alte surse de finanțare, in afara celor alocate prin lege. Mai mult, apreciem ca actualizarea conform indicelui de inflație apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare, spre a-l determina sa-si execute obligația asumata.

In concluzie, apreciază pârâta ca DGFP A. a respectat întocmai dispozițiile legale speciale aplicabile funcționarului public. Enumerarea unor argumente de drept pentru nelegalitatea unui act juridic, nu poate fi reținuta ca suficienta pentru înlăturarea efectelor unor acte administrative definitive, declararea nulității / nelegalitatii acestora, chiar si parțiala, fiind atributul exclusiv al instanței judecătorești sau al unui organ cu activitate jurisdictionala. Reclamanta nu a făcut dovada ca a contestat Ordinul nr. 432 emis la data de 25.03.2012 de către Președintele ANAF in temeiul art. 45 alin. 1 si 2 din Legea nr. 188/1999, prin care s-au stabilit expres si drepturile salariale ale acesteia, astfel încât acest act juridic, prin necontestare, a dobândit putere de lege pentru cei cărora li se adresează.

Urmează ca instanța de judecata sa constate faptul ca solicitarea reclamantei pentru plata indemnizației de conducere pentru perioada în care a fost împuternicită potrivit Ordinului nr. 432 emis la data de 25.03.2012 de către Președintele ANAF in temeiul art. 45 alin. 1 si 2 din Legea nr. 188/1999. emis în baza prevederilor art. 45 din*Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, este inadmisibila si vădit neîntemeiată.

Referitor la cheltuielile de judecata solicitate de către reclamanta, solicită instanței sa le respingă, raportat la faptul ca emiterea actului administrativ in speța, s-a făcut cu respectarea in totalitate a prevederilor legale aplicabile funcției publice. Totodată, arată ca în conformitate cu prevederilor art. 453 din Codul de procedura civila, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de acesta, insa, prin aceasta, trebuie sa existe culpa procesuala sau prin atitudinea sa in cursul procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli. Instituția pârâtă a pus in aplicare dispozițiile Ordinului nr. 432 emis la data de 25.03.2012 de către Președintele ANAF in temeiul art. 45 alin. 1 si 2 din Legea nr. 188/1999, act administrativ individual devenit definitiv, prin necontestare potrivit termenelor si condițiilor instituite de legiuitor.

Precizează, totodată, ca legea bugetului de stat reprezintă norma de finanțare a resurselor bugetare si a repartizării acestora pe destinații. Potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice cu modificările ulterioare, nicio cheltuiala din fonduri publice nu poate fi angajata, ordonanțată si plătită daca nu este aprobata potrivit legii, pe de o parte, iar pe de alta parte, nicio cheltuiala nu poate fi inscrisa in buget, daca nu exista o baza legala pentru aceasta.

O alta condiție care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul, ori, in situația dedusa judecații, nu ne încadram in aceasta categorie. De asemenea, apreciază ca in procesul organizării activității instituției si al exercitării drepturilor procesuale, a dat dovada de buna - credința si a respectat întocmai atât prevederile legale, cat si drepturile legale ale reclamantei. De asemenea, nu pot fi reținute in sarcina instituției pârâte nici aspecte privind reaua credința, comportare neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale. Este evident ca nu este îndeplinita niciuna dintre aceste condiții, actele administrative in speța fiind temeinic si legal intocmite, motiv pentru care se impune respingerea si a acestui capăt de cerere.

Pentru considerentele expuse anterior, solicitam respectuos instanței de judecata admiterea cu prioritate a excepțiilor invocate iar pe fondul cauzei, respingerea in totalitate a acțiunii, ca fiind nelegala si neîntemeiata.

In drept: art. 205, 223 alin. 3 s.a din Codul de procedura civila, Legea nr. 544/2004 privind contenciosul administrativ, Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

Probe: solicitam instanței de judecata, admiterea probei cu înscrisuri.

Arată ca proba cu expertiza de specialitate propusa de reclamanta, nu a fost solicitata in condițiile impuse de Codul de procedura civila, motiv pentru care urmează sa fie respinsă. De asemenea, arătă instanței de judecata ca in prezenta cauza, se poate aprecia si cerceta situația dedusa judecații doar pe baza înscrisurilor, nefiind necesara opinia unui expert. In speța, se pune problema rezolvării doar a unor chestiuni de drept pe care le-a analizat prin apărările formulate, susținute de înscrisurile depuse in probatiune.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În baza art. 248 NCPC, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor invocate de pârâte.

Asupra excepției inadmisibilității, instanța constată că astfel cum impun prevederile art. 7 al. 1 din Legea 554/2004, conform căruia „Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.”, reclamanta s-a adresat anterior demarării etapei judiciare pârâtei DGRFP B. (fila 6). Lipsa unui act contestat expres indicat în cererea introductivă este generată de caracterul atipic al procesului de față, în care nu se tinde la anularea unui act administrativ, ci la recunoașterea drepturilor care în opinia reclamantei s-au născut în baza acestuia. D. urmare, în baza art. 1 din Legea 554/2004, excepția va fi respinsă

Asupra excepției prematurității față de procedura prealabilă înregistrată la data de 21.11.2014, instanța constată că într-adevăr acțiunea a fost demarată anterior termenului indicat în art. 7 al. 4 rap. La art. 2 lit. h din Legea 554/2004, anume 30 de zile, însă neregularitatea a fost ineficientizată, la data soluționării excepției termenul fiind în mod evident împlinit, astfel că excepția va fi respinsă.

Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AJFP A., instanța constată, astfel cum au indicat și pârâtele, că potrivit dispozițiilor art. 10 din O.U.G. nr. 74/ 2013, „începând cu data intrării in vigoare a hotărârii Guvernului prevăzuta la art. 13, alin. 1, se înființează in subordinea Agenției, direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, instituții publice cu personalitate juridica..." Potrivit dispozițiilor art. 13 alin. 1 si alin. 3 din HG nr. 520 /2013, "incepand cu data intrării in vigoare a prezentei hotărâri, se înființează in subordinea Agenției, direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, instituții publice cu personalitate juridica... (3) In cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice funcționează, ca structuri fara personalitate juridica:

b) administrațiile județene ale finanțelor publice...".

In ceea ce privește raporturile de serviciu pe care reclamanta le-a avut cu fosta DGFP A., pârâtele au aratat faptul ca potrivit actelor normative care au reglementat reorganizarea ANAF si a structurilor subordonate, atribuțiile privind gestionarea resurselor umane ale fostei DGFP A., au fost preluate de către D.G.R.F.P. B., care s-a subrogat in drepturile si obligațiile fostei D.G.F.P. A..

D. urmare, se va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AJFP A. și în consecință se va respinge acțiunea formulată de reclamanta P. L. R. CNP_ în contradictoriu cu pârâta AJFP A. ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Asupra excepției tardivității față de contestarea Ordinului 432/21.03.2012, instanța constată că plângerea prealabilă s-a formulat la data de 21.11.2014, cu încălcarea art. 7 din Legea 285/2010, care prevede că se depune contestația în termen de 5 zile lucrătoare de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale. În consecință, se va admite excepția tardivității față de contestarea Ordinului 432/21.03.2012 al Președintelui ANAF și se va respinge acțiunea formulată prin referire la Ordinul 432/21.03.2012 ca tardiv formulată. Plângerea prealabilă este tardivă și din perspectiva art. 7 al. 1 din Legea 554/2004.

Asupra excepției prescripției, instanța constată că reclamanta a formulat tardiv plângere prealabilă față de cele Ordine emise de președintele ANAF 432/21.03.2012 și 733/25.06.2013 prin raportare la prevederile art. 7 al. 1 și art. 11 al. 2 din Legea 554/2004. În consecință, având în vedere că reclamanta nu s-a încadrat nici în termenul impus de art. 11 al. 2 din Legea 554/2004, se va admite excepția prescripției și se va respinge acțiunea formulată de reclamanta P. L. R. CNP_ în contradictoriu cu pârâta DGRFP B. ca prescrisă.

În baza art. 451 NCPC, fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția inadmisibilității.

Respinge excepția prematurității față de procedura prealabilă înregistrată la data de 21.11.2014.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AJFP A. și în consecință respinge acțiunea formulată de reclamanta P. L. R. CNP_ în contradictoriu cu pârâta AJFP A. ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Admite excepția tardivității față de contestarea Ordinului 432/21.03.2012 al Președintelui ANAF și în consecință respinge acțiunea formulată prin referire la Ordinul 432/21.03.2012 ca tardiv formulată.

Admite excepția prescripției.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta P. L. R. CNP_ în contradictoriu cu pârâta DGRFP B. ca prescrisă.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul A..

Pronunțată în ședința publică din data de 16.02.2015.

Președinte,

C. M. C.

Grefier șef,

B. A.

Red / Tehnored CMC / B.A.

4 exemplare / 02.03.2015

← Contestaţie la executare. Decizia nr. 91/2015. Tribunalul ALBA		Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 94/2015.... →

Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 2015/2015. Tribunalul ALBA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 2015/2015. Tribunalul ALBA