Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 211/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 211/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 15635/280/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 211
Ședința publică de la 27 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. M. C.
Judecător E. A.
Grefier C. M. C.
S-a luat în examinare apelurile formulate de către intimata P. L. A MUNICIPIULUI P. și de către C. L. AL MUNICIPIULUI P. - P. L. P. împotriva sentinței civile nr 2225/07 martie 2014 pronunțată de către Judecătoria Pitești în dosarul_, intimat-petnt fiind C. C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-petent C. C., lipsind apelantul C. L. AL MUNICIPIULUI P. - P. L. P. și apelanta-intimată P. L. A MUNICIPIULUI P..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care
S-a procedat la identificarea intimatul-petent C. C., având CNP_, CI . nr_.
Intimatul-petent C. C. arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de solicitat, în raport de actele și lucrările dosarului, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Intimatul-petent C. C. solicită respingerea apelului și menținerea sentinței pronunțate de către instanța de fond ca fiind legală și temeinică. Mai arată că cererea de apel nu poartă ștampila intimatei.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față:
Constată că, prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 26.07.2013 sub nr._ petentul C. C. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul C. LOCAL AL MUNICIPIULUI P. - P. L. P., ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea proceselor verbale de constatare a contravențiilor . nr._/19.04.2013 și . nr._/19.04.2013, și exonerarea de plata amenzilor.
În motivarea plângerii petentul a arătat faptul că prin procesele verbale de contravenție menționate mai sus a fost sancționat pentru că ar fi adresat cuvinte și expresii jignitoare agenților de poliție locală și ar fi refuzat să se legitimeze. Se învederează instanței că în data de 11.07.2013 petentul a primit prin poștă somațiile înregistrate sub nr._/04.07.2013 și nr._/04.07.2013 prin care era înștiințat că a început împotriva sa executarea silită a titlurilor executorii. Totodată, petentul arată că în temeiul art. 14 din OG nr. 2/2001 executarea sancțiunilor contravenționale s-a prescris.
De asemenea, petentul a arătat că procesele verbale menționate mai sus sunt nelegale deoarece nu cuprind descrierea faptei contravenționale, indicarea orei și datei și arătarea tuturor împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta. Se mai învederează instanței că procesele verbale sunt netemeinice deoarece petentului i s-au adus injurii de către agenții de poliție locală.
În drept au fost invocate dispozițiile OG nr. 2/2001 și dispozițiile Legii nr. 61/1991.
În dovedirea cererii petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale cu doi martori și a depus la dosarul cauzei în copie înscrisuri (filele 5-9).
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară în cuantum de 40 lei potrivit dispozițiilor art. 19 din OG nr. 80/2013.
Intimatul a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității introducerii plângerii contravenționale, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii. Se arată că agenții constatatori aflați în aria de competență, respectiv în sensul giratoriu de la Podul Viilor, au observat un cetățean care era pe trotuar și adresa cuvinte și expresii jignitoare la adresa agenților rutieri și a instituției din care aceștia fac parte. La cererea justificată a agenților de a se legitima petentul a refuzat cu vehemență acest lucru și a continuat să profereze amenințări și expresii jignitoare la adresa agenților.
Anexat întâmpinării au fost depuse la dosarul cauzei înscrisuri și planșe foto (filele 22-26).
Petentul a depus răspuns la întâmpinare prin care a învederat instanței că până la primirea somațiilor nu a avut cunoștință de procesele verbale menționate. Se mai precizează că nu a găsit afișate aceste procese verbale pe poarta de acces a imobilului și nici nu i-au fost comunicate prin poștă. Față de împrejurarea că agenții de poliție susțin că procesele verbale au fost comunicate prin afișare și ținând cont de dispozițiile deciziei nr. 10/2013 pronunțată în recurs în interesul legii în data de 10.06.2013 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, se solicită să se constate de către instanță prescrisă executarea celor două procese verbale. Agenții constatatori au procedat direct la comunicarea prin afișare fără a încerca o comunicare prin poștă anterioară celei prin afișare.
La termenul astăzi instanța a respins excepția tardivității formulării plângerii contravenționale invocată de către intimat prin întâmpinare cu motivarea arătată în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Instanța a încuviințat și administrat pentru petent și pentru intimat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr 2225/07 martie 2014 pronunțată de către Judecătoria Pitești s-a admis plângerea, s-a constatat prescrisă executarea sancțiunilor contravenționale.
În considerentele sentinței se reține că prin procesele verbale de constatare a contravențiilor PLP nr._/19.04.2013 și . nr._/19.04.2013 s-a dispus sancționarea petentului cu amendă în cuantum total de 600 lei pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de dispozițiile art. 3 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 și art. 3 pct. 31 din Legea nr. 61/1991.
În fapt, s-a reținut că la data de 19.04.2013, în zona Podului Viilor din Mun. Pitești, petentul a adresat cuvinte și expresii jignitoare agenților de poliție locală ce se aflau în timpul serviciului fluidizând traficul rutier. Totodată, petentul a fost condus la sediul Poliției Locale deoarece a refuzat să se legitimeze și să furnizeze date referitoare la stabilirea identității sale.
Potrivit dispozițiilor art. 27 din O.G. nr. 2/2001, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.
Prin decizia nr. 10/2013 pronunțată în recurs în interesul în data de 10.06.2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că modalitatea de comunicare a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului este subsidiară celei de comunicare prin poștă, cu aviz de primire. Contravenientului trebuie să i se dea posibilitatea să cunoască efectiv actul încheiat, precum și data comunicării acestuia pentru a-și formula apărările, iar modalitatea de comunicare prin poștă, cu aviz de primire, este de natură a asigura încunoștințarea efectivă a contravenientului în privința faptei săvârșite și a sancțiunilor contravenționale aplicate.
În interpretarea acestor dispoziții instanța reține că intimatul avea obligația de a comunica procesul verbal de contravenție prin poștă, cu aviz de primire, iar în măsura în care nu s-ar fi reușit comunicarea prin poștă acesta putea trece la procedura afișării la domiciliul sau sediul contravenientului. În cauza de față intimatul a comunicat procesele verbale prin afișare la domiciliul petentului, în prezența martorului asistent, B. D., care a semnat procesul verbal de afișare. Dispozițiile legale privind comunicarea pun accentul pe primirea efectivă a actului având în vedere și faptul că în materia contravențională trebuie să i se respecte contravenientului garanțiile prevăzute de art. 6 paragraful 1 din CEDO.
Necomunicarea procesul verbal prin poștă, cu aviz de primire, indică că în cazul de față nu a fost realizată o comunicare efectivă, de natură a asigura încunoștințarea efectivă a contravenientului. Intimatul a procedat la afișarea proceselor verbale la domiciliul contravenientului, fără a utiliza mai întâi comunicarea acestuia prin poștă, fapt ce încalcă garanțiile prevăzute de art. 6 paragraful 1 din CEDO și nu asigură încunoștințarea efectivă a contravenientului cu posibilitatea acestuia de a-și formula apărările cu privire la actele sancționatoare.
Potrivit prevederilor art. 14 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii. Față de cele reținute mai sus, instanța constată că intimatul nu a făcut dovada comunicării proceselor verbale de constatare a contravențiilor . nr._/19.04.2013 și . nr._/19.04.2013, în termenul de o lună prevăzut de lege, astfel încât instanța a constatat prescrisă executarea sancțiunilor contravenționale aplicate prin acestea.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând următoarele motive:
În mod greșit instanța de fond nu a admis excepția tardivității formulării plângerii și a constatat prescrisă executarea sancțiunii, întrucât procesul verbal a fost comunicat cu aviz de primire iar în situația în care acesta nu a fost primit s-a procedat la afișarea la domiciliu.
Apelanta arată că s-a respectat procedura comunicării procesului verbal prin poștă conform facturii din 23.04.2013 și a borderoului pentru trimiteri de corespondență.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel, funcție de probele administrate în cauză, tribunalul apreciază apelul ca nefondat.
Instanța de fond în mod corect a interpretat disp.art.27 din OG 2/2001 și decizia 10/2013 pronunțată de ICCJ, din coroborarea cărora rezultă faptul c intimata apelantă avea obligația să comunice procesele verbale prin poștă cu confirmare de primire, iar în măsura în care nu se reușea comunicarea prin poștă se putea trece la afișarea la domiciliul contravenientului.
Având în vedere prev.art.14 din OG 2/2001, în conformitate cu care executarea sancțiunilor contravenționale se prescris dacă procesul verbal de contravenție nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii, în mod legal și temeinic a fost admisă excepția prescripției executării sancțiunilor amenzilor.
Nici înscrisurile noi depuse de apelantă nu demonstrează că s-a respectat procedura de comunicare. Avizul poștal este nesemnat și neștampilat de către reprezentanții poștei. În situația în care acel aviz se depunea într-adevăr la poștă în cuprinsul lui trebuia să apară mențiuni de avizare și de reavizare care dovedeau faptul că poștașul s-a deplasat la domiciliul intimatului pentru a-l înștiința că a primit scrisori recomandate cu confirmare de primire. Trebuia să se confirme primirea sau să se specifice motivul pentru care plicul nu s-a primit, după cum se arată chiar în formularul avizului poștal .
Astfel, tribunalul reține că instanța de fond în mod corect a apreciat că procesele verbale nu au fost comunicate și a constatat prescrisă executarea sancțiunii aplicate.
Pentru aceste considerente, tribunalul în baza art.480 Cod pr.civilă urmează a respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate apelurile formulate de către intimata P. L. A MUNICIPIULUI P. și de către C. L. AL MUNICIPIULUI P. - P. L. P. cu sediul în Pitești, .. U3, mezanin, jud. Argeș împotriva sentinței civile nr 2225/07 martie 2014 pronunțată de către Judecătoria Pitești în dosarul_, intimat-petent fiind C. C. cu domiciliul în Pitești, .. 11, jud. Argeș,
Definitiva.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Ianuarie 2015
Președinte, E. M. C. | Judecător, E. A. | |
Grefier, C. M. C. |
red.E.M.C-
dact.C.E.C./4 exp.
01.02.2015.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 153/2015. Tribunalul ARGEŞ | Obligaţia de a face. Sentința nr. 305/2015. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|








